Suflet deșertic
Lăsat de izbeliște
În abisul-ntunecat ,
Agonia-i boală crunta
Când incerci să scapi.
Hoinar si trist
Cu păcatele in spate,
Singur ,tăcut
Cu gânduri tulburare,
Privind etern spre nicăieri.
Fără vreun scop sau datorie,
Pustiul sufletului meu
Ca un deșert fără camile ,
Statornic inghetat in mine.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 18 decembrie 2024
Vizualizări: 228
Poezii din aceiaşi categorie
Îngerul otrăvit - #ingerulmeu
Un înger otrăvit de lumea rea,
Căzu din cer într-o poiană,
Cu-o aripă pământul el lovea,
Și-o lacrimă-i curgea sub geană.
Sub un copac priveam uimit,
La scena ruptă din minune,
Căci mă aflam şi eu dosit,
De lumea dusă spre genune.
Mă-ndrept umil și-ngândurat,
S-ajut pe îngerul căzut, rănit,
Iar el îmi spune trist și supărat,
Că astăzi profeția s-a împlinit.
Privii cam încurcat la minte,
Fiindcă vorba nu i-am înțeles,
Iar el rosti apoi fără cuvinte,
Un murmur surd, aproape șters:
-Nu mai avem putere să luptăm,
Căci firea omului e întunecată,
Noi îngerii trudim să o salvăm,
Dar demonii o țin în iad legată.
De răutatea lumii și firea sa mârşavă,
Toată îngerimea va fi otrăvită,
Şi va ploua cu noi din slavă,
Iar ploaia nu va fi nicicând oprită,
Decât de oameni şi a lor iubire,
Ce astăzi pare a fi încătuşată,
De sufletul ce zace în orbire,
Lumina sfântă nevoind s-o vadă.
Du-te copile şi strigă-n gura mare,
Să audă orice suflet pe pământ,
C-au reuşit un înger să doboare,
Prin răutate şi comportament nesfânt.
#ingerulmeu
Acum în ţară este sărăcie mare,
Acum în ţară,este sărăcie mare,
Şi românul, nostru acum moare.
Fiindcă, nu are bani să achite,
Facturile, ce sunt venite.
Salariile, nu au mai crescut,
Preţurile, au luat-o în sus.
Când fluturaşul, deja apare,
Salariatul, intră în criză tare.
Pensiile, toate staţionează,
Săracii, pensionari oftează.
Când văd, cuponul de pensie,
Mulţi din ei, intră în depresie.
Că ştiu, că iarna o să apară ,
Şi dările le vor fii a lor povară .
N- au bani, facturi să plătească,
Nici mâncare, să trăiască.
Nimeni, nu îşi pune întrebarea,
De ce, se scumpeşte mâncarea?
De ce gazul, petrolul şi energia,
Ele, au distrus acum România?
Fiindcă totul, e venit de afară,
Să distrugă, a noastră ţară.
Românii, acum să îi sărăcească,
Să moară, să nu trăiască.
Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,
De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.
Dar românul, e popor răbdător,
El nu moare, aşa uşor.
Îndură frigul şi foamea cruntă,
La nimeni, nu va fii slugă.
Chiar dacă, parlamentarii noştrii,
Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.
Dar vă venii, o zii în care,
Românii, nu vor mai avea răbdare.
Şi va fii, o mare răscoală în ţară,
Şi mulţi, şmecheri o să piară.
Că foamea, grea şi sărăcia,
Vor distruge, atunci România.
Iar românul, nostru înfometat,
Iese în stradă, îţi dă în cap.
Că un proverb, el bine spune:
Cu românul, înfometat nu te pune,
Că atunci, nu are mamă, tată,
Ies cu toţii, afară din casă.
Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,
Nu le mai e frică, nici de moarte.
Fiindcă ei, chiar nu mai vor,
Să fie, sluga tuturor !
Nostalgie
Nu e de parcă sunt eu prea în vârstă
Ca să pot zice că am avut o viață lungă
Plină de memorie și amintiri în vânt
Care oferă un învățământ
Dar totuși simt mărinimia
Chiar și când era epidemia
Ai unei simple vieții de copilaș
Care s-a pierdut printre trufași
Ca o fanfară de primăvară
A fost viața mea de odinioară
Cu un tovarăș de armată
Pe care nu o să îl uit niciodată
O explozie în fiecare dimineață
Plină de bucurie și nebuneală
O prietenie care va dura o viață
Și cu care aș confrunta și o armată
De vremuri apuse îmi amintesc
Pentru că despre asta eu vorbesc
Când cu el mă întâlnesc
Și simt din nou cum era să trăiesc
Îmi amintesc și de iubirea pe care încă o mai trăiesc
Și care indiferent de orice eveniment eu nu pot să o părăsesc
Ca un călător eu continui pe acest drum
În timp ce continui cu inima să te urmez acum
Școala pentru mine mereu s-a simțit ca o durere
Dar acum că am ocazia să uit în timp printre perdele
Înțeleg acum cu o mai bună percepere
Că a fost locul cu cele mai frumoase momente
Dar nu ar trebui să termin pe o notă cu durere
Nu îmi place să provoc neplăcere
Așa că vă voi mai spune
Că mereu poți face noi momente
Uscată mi-e peniţa
Uscată e peniţa-n toc,
Iar muză nu mai am deloc,
Urlă cuvântul aşternut pe foaie,
Iar mâna mi-e tot mai greoaie.
În bucăţi rima se sfarmă,
În cap ideea se răstoarnă,
Nimic nu mă mai încântă,
Şi-a mea liră nu mai cântă.
Deşertu-n faţă mi se-ntinde,
Tristeţea jalnic mă cuprinde,
Mi-e dor de izul de cerneală,
De buchea scrisă cu migală,
Mi-e dor de mine şi de muză,
De toţi acei ce mă acuză,
De cartea de la căpătâi,
Şi de iubirea mea dintâi.
De unde vin...
De unde vin așa târziu, nu știu,
Și sunt umbrit pieziș de vreme,
Mi-s gândurile toate în sicriu,
Și le aprind la căpătâi poeme.
Străbat alei înăbușite-n frunze,
Printre copaci dansează o țigancă,
Înalta vârstă își cere mii de scuze,
Și-și caută grăbită loc pe-o bancă.
Cad frunze ca-ntr-o tristă despărțire,
Foșnesc duios săltate-n dans de vânt,
Și toamna doarme în a mea privire,
Și-n frunze mă afund ca-ntr-un mormânt.
Îmi cântă greierii romantici și târzii,
Balade despre trandafiri și arme,
Foșnesc copaci sub stele argintii,
Și-ntregul parc în mine parcă doarme.
Tăcerea-mi stinge aprinsele poeme,
La fel mă sting sub frunze de arin,
Iar toamna-n măruntaie îmi geme,
Și-ntreabă frunzele... de unde vin!
Omeni de azi și de-altă dat’
M-ascund de oameni căutând doar omenie
Găsind ființele robite de mândrie
Plătesc tăcerile să-mi țină companie
Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie
Stă invizibilă tăcuta modestie
Se etalează convenabila prostie
Sau aroganța mănuind o șmecherie
Prezintă-n scenă opulența cu măndrie
Pierdute suflete adună bogăție
Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie
Clădind palate din minciună și hoție
Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie
Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie
Considerându-ne doar sclavi la datorie
Elaborând fraze scrobite cu trufie
Explică gloatei cât de greu e la domnie
Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie
Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie
Aștept secundele să bată armonie
Un imposibil delirând o teorie
Îngerul otrăvit - #ingerulmeu
Un înger otrăvit de lumea rea,
Căzu din cer într-o poiană,
Cu-o aripă pământul el lovea,
Și-o lacrimă-i curgea sub geană.
Sub un copac priveam uimit,
La scena ruptă din minune,
Căci mă aflam şi eu dosit,
De lumea dusă spre genune.
Mă-ndrept umil și-ngândurat,
S-ajut pe îngerul căzut, rănit,
Iar el îmi spune trist și supărat,
Că astăzi profeția s-a împlinit.
Privii cam încurcat la minte,
Fiindcă vorba nu i-am înțeles,
Iar el rosti apoi fără cuvinte,
Un murmur surd, aproape șters:
-Nu mai avem putere să luptăm,
Căci firea omului e întunecată,
Noi îngerii trudim să o salvăm,
Dar demonii o țin în iad legată.
De răutatea lumii și firea sa mârşavă,
Toată îngerimea va fi otrăvită,
Şi va ploua cu noi din slavă,
Iar ploaia nu va fi nicicând oprită,
Decât de oameni şi a lor iubire,
Ce astăzi pare a fi încătuşată,
De sufletul ce zace în orbire,
Lumina sfântă nevoind s-o vadă.
Du-te copile şi strigă-n gura mare,
Să audă orice suflet pe pământ,
C-au reuşit un înger să doboare,
Prin răutate şi comportament nesfânt.
#ingerulmeu
Acum în ţară este sărăcie mare,
Acum în ţară,este sărăcie mare,
Şi românul, nostru acum moare.
Fiindcă, nu are bani să achite,
Facturile, ce sunt venite.
Salariile, nu au mai crescut,
Preţurile, au luat-o în sus.
Când fluturaşul, deja apare,
Salariatul, intră în criză tare.
Pensiile, toate staţionează,
Săracii, pensionari oftează.
Când văd, cuponul de pensie,
Mulţi din ei, intră în depresie.
Că ştiu, că iarna o să apară ,
Şi dările le vor fii a lor povară .
N- au bani, facturi să plătească,
Nici mâncare, să trăiască.
Nimeni, nu îşi pune întrebarea,
De ce, se scumpeşte mâncarea?
De ce gazul, petrolul şi energia,
Ele, au distrus acum România?
Fiindcă totul, e venit de afară,
Să distrugă, a noastră ţară.
Românii, acum să îi sărăcească,
Să moară, să nu trăiască.
Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,
De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.
Dar românul, e popor răbdător,
El nu moare, aşa uşor.
Îndură frigul şi foamea cruntă,
La nimeni, nu va fii slugă.
Chiar dacă, parlamentarii noştrii,
Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.
Dar vă venii, o zii în care,
Românii, nu vor mai avea răbdare.
Şi va fii, o mare răscoală în ţară,
Şi mulţi, şmecheri o să piară.
Că foamea, grea şi sărăcia,
Vor distruge, atunci România.
Iar românul, nostru înfometat,
Iese în stradă, îţi dă în cap.
Că un proverb, el bine spune:
Cu românul, înfometat nu te pune,
Că atunci, nu are mamă, tată,
Ies cu toţii, afară din casă.
Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,
Nu le mai e frică, nici de moarte.
Fiindcă ei, chiar nu mai vor,
Să fie, sluga tuturor !
Nostalgie
Nu e de parcă sunt eu prea în vârstă
Ca să pot zice că am avut o viață lungă
Plină de memorie și amintiri în vânt
Care oferă un învățământ
Dar totuși simt mărinimia
Chiar și când era epidemia
Ai unei simple vieții de copilaș
Care s-a pierdut printre trufași
Ca o fanfară de primăvară
A fost viața mea de odinioară
Cu un tovarăș de armată
Pe care nu o să îl uit niciodată
O explozie în fiecare dimineață
Plină de bucurie și nebuneală
O prietenie care va dura o viață
Și cu care aș confrunta și o armată
De vremuri apuse îmi amintesc
Pentru că despre asta eu vorbesc
Când cu el mă întâlnesc
Și simt din nou cum era să trăiesc
Îmi amintesc și de iubirea pe care încă o mai trăiesc
Și care indiferent de orice eveniment eu nu pot să o părăsesc
Ca un călător eu continui pe acest drum
În timp ce continui cu inima să te urmez acum
Școala pentru mine mereu s-a simțit ca o durere
Dar acum că am ocazia să uit în timp printre perdele
Înțeleg acum cu o mai bună percepere
Că a fost locul cu cele mai frumoase momente
Dar nu ar trebui să termin pe o notă cu durere
Nu îmi place să provoc neplăcere
Așa că vă voi mai spune
Că mereu poți face noi momente
Uscată mi-e peniţa
Uscată e peniţa-n toc,
Iar muză nu mai am deloc,
Urlă cuvântul aşternut pe foaie,
Iar mâna mi-e tot mai greoaie.
În bucăţi rima se sfarmă,
În cap ideea se răstoarnă,
Nimic nu mă mai încântă,
Şi-a mea liră nu mai cântă.
Deşertu-n faţă mi se-ntinde,
Tristeţea jalnic mă cuprinde,
Mi-e dor de izul de cerneală,
De buchea scrisă cu migală,
Mi-e dor de mine şi de muză,
De toţi acei ce mă acuză,
De cartea de la căpătâi,
Şi de iubirea mea dintâi.
De unde vin...
De unde vin așa târziu, nu știu,
Și sunt umbrit pieziș de vreme,
Mi-s gândurile toate în sicriu,
Și le aprind la căpătâi poeme.
Străbat alei înăbușite-n frunze,
Printre copaci dansează o țigancă,
Înalta vârstă își cere mii de scuze,
Și-și caută grăbită loc pe-o bancă.
Cad frunze ca-ntr-o tristă despărțire,
Foșnesc duios săltate-n dans de vânt,
Și toamna doarme în a mea privire,
Și-n frunze mă afund ca-ntr-un mormânt.
Îmi cântă greierii romantici și târzii,
Balade despre trandafiri și arme,
Foșnesc copaci sub stele argintii,
Și-ntregul parc în mine parcă doarme.
Tăcerea-mi stinge aprinsele poeme,
La fel mă sting sub frunze de arin,
Iar toamna-n măruntaie îmi geme,
Și-ntreabă frunzele... de unde vin!
Omeni de azi și de-altă dat’
M-ascund de oameni căutând doar omenie
Găsind ființele robite de mândrie
Plătesc tăcerile să-mi țină companie
Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie
Stă invizibilă tăcuta modestie
Se etalează convenabila prostie
Sau aroganța mănuind o șmecherie
Prezintă-n scenă opulența cu măndrie
Pierdute suflete adună bogăție
Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie
Clădind palate din minciună și hoție
Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie
Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie
Considerându-ne doar sclavi la datorie
Elaborând fraze scrobite cu trufie
Explică gloatei cât de greu e la domnie
Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie
Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie
Aștept secundele să bată armonie
Un imposibil delirând o teorie
Alte poezii ale autorului
Puterea de a iubi.
Mi-am ridicat încet a mi-a privire
Și mi-am gasit puterea să zâmbesc
M-am înecat în lacrimi dar ti-am purtat iubire
Și brusc mi-ai spus direct să mă opresc.
Chiar de e zbucium între noi
Și pare ca n-a fost nimic.
M-am regasit de mii de ori.
Și risc de nu mai pierd nimic.
Eu n-am putut să mă desprind de tine.
Chiar de era atata de firesc
Plecând am rupt tot ceam iubit în tine.
Acum sunt fericită,multumesc.
Omul din întuneric
Mă plimbam pe drumul lung.
A cărui farmec a murit!
Sub luna mare...plină de mister.
Misterul singurei iubiri.
Trecuseră sub această lună
Un fior ce nu-l știam
Era fiorul iubiri!
Pe care încă nu-l cunoșteam.
Peste veacurile vieții
Peste umbra tinereții
Peste sufletele stinse
Cu ale sale zgârieturi
Îmi intrai suptil în viață
Cu o vorbă, două, trei.
Până când, din neștiute
Te iubeam! chiar de nu crezi.
Și acuma îmi doresc
Ca de-a cuma ca să fim
Două frunze pe o creangă.
Dar o creangă fără spini...
Cozac Ionela.
Criza culinară
Pui cât puiul ista mare ,
Te rog nu mai pune sare ,
Eu cu tine am vorbit,
De gătit ... n-am pomenit!
Vezi că sarea-n continuarea,
Le-aduce necazul mare ?
Dânșii,iar,se contrazic,
Însă tot nu fac nimic?
Șeful îi concediază,
Problema remediază.
Morala: Limba noastră românească,
Sensuri multe-o să găsească.
AUTOR: Rada Maria 6D
Amantul Imaginar
Să mă doară ,cui îi pasă
Dorul este doar al meu.
Vreau să sufăr ,vreau în pace
Să-l iubesc numai pe el
Esti lichiorul meu de seară,
Mă învăluie al tău amor.
Si când soarele apare ,
Pleci cu sticlă,pleci cu tot
Mă trezesc nedumerită,
Parcă îmi zâmbeai ,și-acum ,
O nouă zi ,din nou ispita
De-a vedea ,cum mă ignori
Povestea mea
Afara e lumina,
Dar in mintea mea e ceata si intuneric
Un intuneric adanc care nu are de gand sa dispara,
Ganduri intunecate se aduna cu fiecare zi ce trece.
In fiecare dimineata care pare sa fie urmatorul cosmar sau continuare lui,
Ma intreb unde sunt acele persoane...
Acele persoane care mi-au jurat eternitate si intelegere?
Acele persoane care m-au adus in acest punct ca mai apoi sa isi vada de viata lor.
Mi s-a spus ca asa va fi, dar n-am vrut sa cred...
Am vrut sa sper ca pot mai mult, ca la mine va fi diferit
Dar presupun, ca asa mi-a fost scris,
Asa trebuie sa fie povestea mea.
Dar oare finalul va fi cum e cunoscut de toti?
Va fi un final fericit, care se termina cum e normal?
Va fi un final care va avea loc mai devreme?
Sau va fi un final atat de diferit incat nimeni nu va trece peste el?
Am sunat aseară acasă
Am sunat aseară acasă
Să văd părinții ce mai fac
Ca de multă vreme nu i-am mai sunat
Parcă avem internet avem și telefoane
Dar timpul ne dă bătăi de cap
Am sunat aseară acasă
Și mama mi-a răspuns
I-am întrebat ce mai fac
Și înlăcrimată mi-a spus
Da ce fac ! Ca la țară
Muncim de dimineață până în seara
Tata îi undeva prin casa
Îi Sănătos și parcai bine
Dar ne este tare dor de tine
Am sunat aseară acasă
Să le spun ca ii iubesc
Și ca a mai rămas oleacă
Și acasa ma grebarsc
Vrem să facem bani de o casă
Și o mașină să cumpărăm
După asta ne întoarcem
Și acasă o să stăm
Am sunat aseară acasă
Și mama plingind mi-a răspuns
Veniți copii mei acasă
Și la piept să vă cuprind
Am veni mămică dragă
Și niciodată nu am mai pleca
Dar azi acasă n-ai ce face
Azi veata este mult mai grea
Hai la revedere mama !
Te sun cînd mai am timp
Știu precis ca iar a plins
După ce receptorul i-am închis
Îți promit mămică dragă
Ca la vară am să vin
Și Am sa te string în brațe
Din dor să-ți mai alin.
Autor : Tatiana Bodiu
Puterea de a iubi.
Mi-am ridicat încet a mi-a privire
Și mi-am gasit puterea să zâmbesc
M-am înecat în lacrimi dar ti-am purtat iubire
Și brusc mi-ai spus direct să mă opresc.
Chiar de e zbucium între noi
Și pare ca n-a fost nimic.
M-am regasit de mii de ori.
Și risc de nu mai pierd nimic.
Eu n-am putut să mă desprind de tine.
Chiar de era atata de firesc
Plecând am rupt tot ceam iubit în tine.
Acum sunt fericită,multumesc.
Omul din întuneric
Mă plimbam pe drumul lung.
A cărui farmec a murit!
Sub luna mare...plină de mister.
Misterul singurei iubiri.
Trecuseră sub această lună
Un fior ce nu-l știam
Era fiorul iubiri!
Pe care încă nu-l cunoșteam.
Peste veacurile vieții
Peste umbra tinereții
Peste sufletele stinse
Cu ale sale zgârieturi
Îmi intrai suptil în viață
Cu o vorbă, două, trei.
Până când, din neștiute
Te iubeam! chiar de nu crezi.
Și acuma îmi doresc
Ca de-a cuma ca să fim
Două frunze pe o creangă.
Dar o creangă fără spini...
Cozac Ionela.
Criza culinară
Pui cât puiul ista mare ,
Te rog nu mai pune sare ,
Eu cu tine am vorbit,
De gătit ... n-am pomenit!
Vezi că sarea-n continuarea,
Le-aduce necazul mare ?
Dânșii,iar,se contrazic,
Însă tot nu fac nimic?
Șeful îi concediază,
Problema remediază.
Morala: Limba noastră românească,
Sensuri multe-o să găsească.
AUTOR: Rada Maria 6D
Amantul Imaginar
Să mă doară ,cui îi pasă
Dorul este doar al meu.
Vreau să sufăr ,vreau în pace
Să-l iubesc numai pe el
Esti lichiorul meu de seară,
Mă învăluie al tău amor.
Si când soarele apare ,
Pleci cu sticlă,pleci cu tot
Mă trezesc nedumerită,
Parcă îmi zâmbeai ,și-acum ,
O nouă zi ,din nou ispita
De-a vedea ,cum mă ignori
Povestea mea
Afara e lumina,
Dar in mintea mea e ceata si intuneric
Un intuneric adanc care nu are de gand sa dispara,
Ganduri intunecate se aduna cu fiecare zi ce trece.
In fiecare dimineata care pare sa fie urmatorul cosmar sau continuare lui,
Ma intreb unde sunt acele persoane...
Acele persoane care mi-au jurat eternitate si intelegere?
Acele persoane care m-au adus in acest punct ca mai apoi sa isi vada de viata lor.
Mi s-a spus ca asa va fi, dar n-am vrut sa cred...
Am vrut sa sper ca pot mai mult, ca la mine va fi diferit
Dar presupun, ca asa mi-a fost scris,
Asa trebuie sa fie povestea mea.
Dar oare finalul va fi cum e cunoscut de toti?
Va fi un final fericit, care se termina cum e normal?
Va fi un final care va avea loc mai devreme?
Sau va fi un final atat de diferit incat nimeni nu va trece peste el?
Am sunat aseară acasă
Am sunat aseară acasă
Să văd părinții ce mai fac
Ca de multă vreme nu i-am mai sunat
Parcă avem internet avem și telefoane
Dar timpul ne dă bătăi de cap
Am sunat aseară acasă
Și mama mi-a răspuns
I-am întrebat ce mai fac
Și înlăcrimată mi-a spus
Da ce fac ! Ca la țară
Muncim de dimineață până în seara
Tata îi undeva prin casa
Îi Sănătos și parcai bine
Dar ne este tare dor de tine
Am sunat aseară acasă
Să le spun ca ii iubesc
Și ca a mai rămas oleacă
Și acasa ma grebarsc
Vrem să facem bani de o casă
Și o mașină să cumpărăm
După asta ne întoarcem
Și acasă o să stăm
Am sunat aseară acasă
Și mama plingind mi-a răspuns
Veniți copii mei acasă
Și la piept să vă cuprind
Am veni mămică dragă
Și niciodată nu am mai pleca
Dar azi acasă n-ai ce face
Azi veata este mult mai grea
Hai la revedere mama !
Te sun cînd mai am timp
Știu precis ca iar a plins
După ce receptorul i-am închis
Îți promit mămică dragă
Ca la vară am să vin
Și Am sa te string în brațe
Din dor să-ți mai alin.
Autor : Tatiana Bodiu