🎤 Monolog: Ecouri de dor
Știi… cele mai adânci răni sunt cele pe care nimeni nu le vede.
Le ascund bine, în tăcere, în nopțile în care mă uit la tavan și mă întreb… de ce?
De ce unele suflete se întâlnesc doar ca să se iubească și-apoi să se piardă?
De ce ai fost furtuna din al meu cer, dar ai plecat, lăsându-mi doar o toamnă?
Încă îți aud pașii, încă îți simt prezența în aer, ca un ecou care refuză să moară.
Cel mai dureros adio nu e cel rostit… e cel simțit în suflet,
atunci când încă speri, dar știi că s-a sfârșit.
Și asta doare cel mai tare… că inima încă te vrea,
dar mintea știe că n-ai să mai fii aici niciodată.
Poate… poate într-o altă viață ne vom regăsi.
Poate atunci va fi altfel… fără regrete, fără lacrimi, doar noi doi.
Dar până atunci, îți păstrez amintirea ca pe-un ecou
ce se stinge încet… dar nu dispare niciodată.
Și poate timpul va șterge tot ce-a fost,
poate o să învăț să trăiesc fără tine…
Dar azi… azi încă trăiesc în umbra ta.
Și ecourile dorului…
ele nu mor niciodată.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: А . Turcan 
Data postării: 1 martie
Vizualizări: 98
