🎤 Monolog: Ecouri de dor

În timp ce acuma îţi scriu,

Podeaua miroase a sicriu,

Cerneala-i vâscoasă şi neagră,

Foaia de tine întreabă.

În timp ce amintiri croşetez,

Ascuns în dulapul obez,

Rochia ta de dantelă,

Mi te-arată în trup de gazelă.

O lacrimă-mi pătează suspinul,

Amorul mi-l cântă delfinul,

Cântec de valuri şi stâncă,

Cântec de rană adâncă.

Acum pentru tine recit,

Poem parfumat şi-ncâlcit,

Versul se întoarce-n silabă,

Căci vocea mi-e tristă şi slabă.

Chiar acum văd cum cade o stea,

Sicriul miroase a podea,

Gândul de tine mă întreabă,

Cineva firul vieţii-mi dezleagă.

Chiar acum mă aplec să îţi scriu,

Un cuvânt ce doar eu îl mai ştiu,

De dezlegi a sa taină, subit …

O să ştii cât de mult te-am iubit.

Și într-o lume plină de falși

Aș vrea să-mi fi tu scapare ,

Adânc în suflet să ma lași 

Să mă înec mai tare.

Și într-o lume de oameni plictisitori

Aș vrea să-mi fii tu alinarea ,

Cel ce viata mi-onfiori 

Și-mi alini scăparea.

Și într-o lume de oameni răi

Aș vrea să-mi fii tu bunătatea,

Mergând amândoi pe cărări

Căutând dreptatea.

Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea

Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe

Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun

Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

The tear of the snow through the snowdrops

Always has its logic

It's an echo of the winter that is gone

That doesn't wake a lost dream anymore...

Forget the nostalgia

Don't shed any tear!

Always sing

Your spring!

Forget the nostalgia

Of the time that's gone

Sing the joy

That we've met...

An old love leaves memories

But even ways that are open for new loves

The sun appears sometimes smiling...

Forget the nostalgia

Don't talk about it

And from your blue eyes

Just wipe that tear away...

Forget the nostalgia

That's a past subject

Sing the joy

That we met...

Forget the nostalgia

Don't shed any tear!

Always sing

Your spring!

Forget the nostalgia

Don't talk about it

And from your blue eyes

Just wipe that tear away...

And from your blue eyes

Just wipe that tear away...

Forget the nostalgia

Don't shed any tear!

Always sing

Your spring!

Forget the nostalgia

Of the time that's gone

Sing the joy

That we've met...

Forget the nostalgia!

fragment

... 

Rimele se scurg prin vene

Și îți decorează cerul,

Cum ne picură pe gene

Ploile și curcubeul.

 ...

Fără haine, fără aripi

Ne-mbrăcăm cu îmbrățișări,

Ochii tăi din ceruri stropi

Prin ochii mei… nemuritori.

De mi-ai fi cum nu se poate

Ai fi eternă-n lumea mea,

Și în mintea mea prin noapte…

Pe pământ la braț cu-o stea.

Cum te recunosc în noapte

Așa aș vrea să te privesc…

Într-un vers de mii de șoapte,

La brațul tău să îmbătrânesc.

...

Tu… îmi ești o răsuflare

Și te scriu… și te doresc,

Îmi ești gând, îmi ești o floare,

Poezie… Te iubesc!

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate

Când în noapte se-aprind felinare,

Gândul meu zboară departe,spre tine,

M-aș transforma într-un fluture de-aș putea,

Zburând,m-aș așeza la tâmpla ta,

Să te veghez,să-ți fie bine...

Când pe cer se aprind stele 

Inima mea bate mai tare,

Vad chipul tău frumos în minte,

Lumina privirii tale,zâmbetul tău.

Iubirea mea e atât de mare 

Atât de strălucitoare,

Nici cerul n-o poate atinge,nici magnificul soare.. 

Cati cunosc oare povara iubirii supreme,

Când lacrima cade,când sufletul doare..

Trăim în lumea în care nunta e mai importanta ca iubirea...

În lumea în care înmormântarea e mai importanta ca cel înmormântat ... Unde mamele semidezbracate explică fetițelor despre decentă și modestie ... 

Iar tații cu paharul în mână arată exemplu clar cum e să fii bărbat onorat....

 O lume care caută să își perfecționeze imperfecțiunile trupești evitadusi lumea interioară și sufletul 

Toți vor să devina mai buni în ochii altora .. Dar în ochii voștri suferă inecanduse în nelegiuiri ...

Am în suflet doar durere ce mă apasă neîncetat.

În lumea asta nu-i tăcere, toți strigă... dar pentru ce?

Toți au uitat...

În jur doar oameni falși, vorbind de omenie,

Fără să-și dea seama că-s plini de viclenie.

Toți sunt ideali și vor să fie bine,

Vând alcool, țigări, nu se gândesc la tineri.

Așa-i viața, așa a fost mereu,

Suspine-n suflet, plânsete la greu...

Așa sunt oamenii, așa sunt și eu...

Aș vrea să schimb, însă îmi e greu.

Merg la biserică, la Dumnezeu acasă,

Până și acolo trebuie să achiți o taxă.

O, ce mai viață, în prezent trăim!

Oare în iad, când o să venim,

Va fi mai crud? Mai rău oare se poate?

De cât să omoare mama copilul ce-l poartă...

E o umbra? 

Un miraj?!

Un ecou

 Sau un viraj?

Temniță

Sau libertate?

Fericire

Sau păcate?

Umbra-n suflet,  

Sau e casă ?

Rană... sau 

Momeala-n plasă

E și miere 

Și durere,

E și chin 

Dar si plăcere 

E și soare ,

E și bezna ,

E și rana mea 

Pe gleznă ...

Eu un gând 

La răsărit ,

Dar și omul 

Cel iubit ....

Paștele Blajinilor

Azi, cimitirul e viu de oameni și miros de cozonac,

iar vântul duce în aer arome de busuioc și tămâie.

Sub pași grăbiți, pământul suspină,

iar printre cruci, florile noi șoptesc rugăciuni vechi.

Câte o floare vie, pusă cu mâini tremurânde,

câte o coroană grea, aplecată sub povara dorului.

Ne întoarcem spre voi, cei plecați,

cu sufletele pline de dor și cu ochii înlăcrimați.

E sărbătoare în ceruri azi —

sufletele se adună în dans lin de lumină,

și cred că ne priviți de dincolo de timp,

cu blândețea celor care au înțeles tot ce noi încă învățăm.

Sperăm că ne iertați pentru lacrimile neterminate,

pentru cuvintele nespuse, pentru dorințele neîmplinite.

Sperăm că ne vegheați drumul

și ne îmbrățișați în vise, tăcuți și buni.

Astăzi, sub cerul curat de primăvară,

punem ofrande simple: flori, pâine, lumânări —

dar mai ales, vă aducem inimile noastre,

bătând, încă, pentru voi.

@reper A.Turcanu

Am să scriu despre natură,

Despre pomii înfloriți,

Și voi scrie, cu ardoare,

Despre ochii cei iubiți!

Am să scriu și despre munți,

Și voi scrie despre mare,

Despre cum mă mai visez

Stinsă în brațele tale.

Am să scriu despre câmpii,

Despre lan cu floricele...

Dar pe toate le asemui

Cu "Domnul inimii mele.

Ea, înger dulce de fetiță,

Cu sufletul alb și curat,

El, demon îmbrăcat în negru,

Cu sufletul întunecat...

Ea l-a privit cu bunătate,

Iar el, de parcă a cedat...

Întunericul lui dinainte,

De parcă s-a evaporat...

Trecut-au anii grei în lupte,

Cu viața grea și a lui noapte,

Ea mereu făcându-i punte,

Luminând calea prin șoapte.

Iar când furtuna năvălise,

Ea strâns de mână îl ținea,

El o trase-n întuneric

Și acolo singură o lăsa...

Ea calea cu greu a găsit-o,

Și înger negru deveni,

Inima din piept îi era ruptă,

De-atunci ea nu putea iubi...

Aripile nu mai zburau,

Iar ea lupta să facă soare,

Nu arăta la nimeni în jur

Că zilele îi sunt amare.

A luptat zile și nopți,

Și astăzi încă ea mai luptă...

Ziua - cu sufletul ei,

Noaptea - cu inima ruptă