🎤 Monolog: Ecouri de dor
Știi… cele mai adânci răni sunt cele pe care nimeni nu le vede.
Le ascund bine, în tăcere, în nopțile în care mă uit la tavan și mă întreb… de ce?
De ce unele suflete se întâlnesc doar ca să se iubească și-apoi să se piardă?
De ce ai fost furtuna din al meu cer, dar ai plecat, lăsându-mi doar o toamnă?
Încă îți aud pașii, încă îți simt prezența în aer, ca un ecou care refuză să moară.
Cel mai dureros adio nu e cel rostit… e cel simțit în suflet,
atunci când încă speri, dar știi că s-a sfârșit.
Și asta doare cel mai tare… că inima încă te vrea,
dar mintea știe că n-ai să mai fii aici niciodată.
Poate… poate într-o altă viață ne vom regăsi.
Poate atunci va fi altfel… fără regrete, fără lacrimi, doar noi doi.
Dar până atunci, îți păstrez amintirea ca pe-un ecou
ce se stinge încet… dar nu dispare niciodată.
Și poate timpul va șterge tot ce-a fost,
poate o să învăț să trăiesc fără tine…
Dar azi… azi încă trăiesc în umbra ta.
Și ecourile dorului…
ele nu mor niciodată.
Category: Love poems
All author's poems: А . Turcan
Date of posting: 1 марта
Added in favorites: 1
Views: 544
Poems in the same category
Ce dacă
Ce dacă te-am certat iubito
Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului
Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...
Eu eram căzut, alunecasem de mult în privirea ta,
În timp ce-ți sărutam buzele dulci,
Mult prea dulci pentru mine...
Tu știind că te iubesc,
Nu însă și cât de mult...
Ce dacă m-ai gonit pentru o clipă iubito,
Oare nu așa ai aflat încă odată că mă iubești?
Ce rost are liniștea care aduce uitarea,nepăsarea?
Nu-i dragostea tumultul care transformat în revărsare pare ceva ce-i mult prea mult?
Este dragostea nebunia care cântă același refren
...ce dacă, ce dacă, ce dacă
Ce dacă te-am certat iubito
Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului
Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...
(17 iunie 2024 Vasilica dragostea mea)
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Să fiu rostit cu dragoste și dor
Să zbor prin ale tale gânduri și să ți se facă dor
În gândurile tale sa mă pierd în versuri să mă regăsesc
Spre visuri eu să mă înalț
Iar tu să mă privești cu drag
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Un cuvânt iubit și prețuit
Să fiu rostit cu multă gingășie
Și tu să mă privește cu multă simpatie
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Un cuvânt nemaipomenit
Cu aripi de dor să zbor către tine
Și tu mereu să mă alinți cu multă iubire
Plumb sub piele
Te-am purtat ca un tatuaj pe piele,
Cu cerneală adâncă, cu dor,
Dar timpul a mușcat din linii,
Și azi e doar fum și decor.
Nu te mai caut, nu te mai chem,
Nu-ți mai scriu numele-n vise,
Dar uneori, când trece un tren,
Îmi pare că dorul se-nchide.
Ești parte din mine ca plumbul
Ce arde încet, nevăzut,
Un semn ce nu doare..
Aștept
Astept, indur,sunt abătut,
Sătul de această nerăbdare.
Ca multă vreme a trecut
Si tu nu îmi apari in zare.
Astept ziua ca s-apună,
Si-apoi noaptea să se scurgă.
Astept să fim iar împreună,
Dar pana acolo-i cale lungă.
Aștept si astept, e in zadar
Nu vreau speranța să dispară.
Aștept ca să te văd iar,
Chiar dacă oceane ne separă.
Aștept si sper că o sa vină,
Acea clipă minunată,
Nu vreau să imi devii străină,
Tu mie-mi ești destinată.
"Verzi si sudate"
Eu sunt subcultura in carne si oase
Omul care gândește nu dă în mase
Sunt metafora la colț de stradă
Un vagobond de esențe a gandirii înalte
Eu nu mă inchin la profeti la parai
Eu nu-ti vand iluzii din tot ce nu ai
Eu n-o sa scriu versuri când litere-ti mor
Si nici n-am sa cânt pe voci de afon
Eu sunt subcultura în carne si oase
Omul care gândește nu dă în mase
Eu sunt viciul de formă găsit doar pe stradă
De-acolo de unde pornea apa caldă
Eu rezid social decantat de la stat
Eu un EU incomod
Cât un patru impar
Eu sunt subcultura în carne și oase
Omul care gândește nu dă în mase
Florin Ristea
26.12.2023
Start 23:55(UK)
27.12.2023
Final 00:18(UK)
PREA TARZIU
E mult prea târziu..
E prea târziu să nu mai scriu
Îmi curg cuvintele-n aval,
Când doar aș vrea să-ti fiu
Într-o îmbrățișare de final.
E mult prea trist..
Cum ai plecat din viața mea grăbit
De parcă alergai să prinzi ultimul tren,
Să-mi dai o-mbrățisare nu ai reușit
Să nu-mi rămâi în suflet dor etern.
E prea târziu, prea trist și e adevărat. ..
Dar mă gåndesc că nu a fost intenţionat
Că poate doar soarta a fost de vină.
De aceea să te-ntorci am tot așteptat
Să nu-mi rămâi doar...o umbră străină.
Ce dacă
Ce dacă te-am certat iubito
Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului
Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...
Eu eram căzut, alunecasem de mult în privirea ta,
În timp ce-ți sărutam buzele dulci,
Mult prea dulci pentru mine...
Tu știind că te iubesc,
Nu însă și cât de mult...
Ce dacă m-ai gonit pentru o clipă iubito,
Oare nu așa ai aflat încă odată că mă iubești?
Ce rost are liniștea care aduce uitarea,nepăsarea?
Nu-i dragostea tumultul care transformat în revărsare pare ceva ce-i mult prea mult?
Este dragostea nebunia care cântă același refren
...ce dacă, ce dacă, ce dacă
Ce dacă te-am certat iubito
Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului
Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...
(17 iunie 2024 Vasilica dragostea mea)
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Să fiu rostit cu dragoste și dor
Să zbor prin ale tale gânduri și să ți se facă dor
În gândurile tale sa mă pierd în versuri să mă regăsesc
Spre visuri eu să mă înalț
Iar tu să mă privești cu drag
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Un cuvânt iubit și prețuit
Să fiu rostit cu multă gingășie
Și tu să mă privește cu multă simpatie
Mi-ar fi plăcut să fiu cuvânt
Un cuvânt nemaipomenit
Cu aripi de dor să zbor către tine
Și tu mereu să mă alinți cu multă iubire
Plumb sub piele
Te-am purtat ca un tatuaj pe piele,
Cu cerneală adâncă, cu dor,
Dar timpul a mușcat din linii,
Și azi e doar fum și decor.
Nu te mai caut, nu te mai chem,
Nu-ți mai scriu numele-n vise,
Dar uneori, când trece un tren,
Îmi pare că dorul se-nchide.
Ești parte din mine ca plumbul
Ce arde încet, nevăzut,
Un semn ce nu doare..
Aștept
Astept, indur,sunt abătut,
Sătul de această nerăbdare.
Ca multă vreme a trecut
Si tu nu îmi apari in zare.
Astept ziua ca s-apună,
Si-apoi noaptea să se scurgă.
Astept să fim iar împreună,
Dar pana acolo-i cale lungă.
Aștept si astept, e in zadar
Nu vreau speranța să dispară.
Aștept ca să te văd iar,
Chiar dacă oceane ne separă.
Aștept si sper că o sa vină,
Acea clipă minunată,
Nu vreau să imi devii străină,
Tu mie-mi ești destinată.
"Verzi si sudate"
Eu sunt subcultura in carne si oase
Omul care gândește nu dă în mase
Sunt metafora la colț de stradă
Un vagobond de esențe a gandirii înalte
Eu nu mă inchin la profeti la parai
Eu nu-ti vand iluzii din tot ce nu ai
Eu n-o sa scriu versuri când litere-ti mor
Si nici n-am sa cânt pe voci de afon
Eu sunt subcultura în carne si oase
Omul care gândește nu dă în mase
Eu sunt viciul de formă găsit doar pe stradă
De-acolo de unde pornea apa caldă
Eu rezid social decantat de la stat
Eu un EU incomod
Cât un patru impar
Eu sunt subcultura în carne și oase
Omul care gândește nu dă în mase
Florin Ristea
26.12.2023
Start 23:55(UK)
27.12.2023
Final 00:18(UK)
PREA TARZIU
E mult prea târziu..
E prea târziu să nu mai scriu
Îmi curg cuvintele-n aval,
Când doar aș vrea să-ti fiu
Într-o îmbrățișare de final.
E mult prea trist..
Cum ai plecat din viața mea grăbit
De parcă alergai să prinzi ultimul tren,
Să-mi dai o-mbrățisare nu ai reușit
Să nu-mi rămâi în suflet dor etern.
E prea târziu, prea trist și e adevărat. ..
Dar mă gåndesc că nu a fost intenţionat
Că poate doar soarta a fost de vină.
De aceea să te-ntorci am tot așteptat
Să nu-mi rămâi doar...o umbră străină.
Other poems by the author
Tremura sufletul
Tremura sufletul de durere
Iar capul sus eu îl țineam,
Ma rugam pentru un pic de putere,
Strângem din dinți ,dar nu renunțam ...
Asa am pus punct la nelegiuiri...
Și lacrimi eu n-am mai vărsat .
Și după atâtea biciuiri
Eu capul jos nu l-am lăsat ...
Am devenit un om din piatră
Cu inima îmbrăcată-n fier
Nici câinii azi nu ma mai latră
Si sufletul mi-e de oțel....
A fost dată....
A fost o dată ca-n povești
A fost o dată ca-n povești,
O viață minunată,
Când oamenii se mai vedeau,
Prin drum și pe la poartă.
Când oamenii se întâlneau
La veselii și șezători,
Iar fete și băieți jucau,
La hore până-n zori...
Copii până târziu jucau
De-a ascunselea pe-afară,
Și nu conta că-s la oraș
Sau poate, de la țară...
Faceam o gălăgie, Doamne,
Mereu babe ne certau,
Și în suflet realizau
Că copiii se distrau...
Da, ce șotii mai făceam,
Fugeam de acasă,
În ripa ne scăldam,
Boboceii de atâtea ori,
Noi i-am pierdut,
Când ne trimiteau părinții
Pe iarba la păscut!
Din nisip castele
Noi vara construiam,
Câte trăiri, emoții,
Momente noi aveam...
Băieții construiau căsuțe,
Singuri în copaci!
Sculptau locuri frumoase
Din rachite, fagi.
Acoperiș din stuf sau paie
Să ne putem ascunde,
Când vine câte-o ploaie...
Mi-e milă de copiii
Ce cresc azi, acum...
Că n-au trăit emoții
La joaca de "în drum".
Nu știu de "baba oarbă"
Ce seara o jucam,
Și pereche la papuci
Jucând le căutam.
Nimic nu poate fi ca înainte,
Și vara ne era
Cu mult mai fierbinte!
Pe dealuri, pe câmpii
Nici iarba nu creștea,
Animalele iarba o pășteau.
În livadă adesea, noi ne jucam
Cu prune dulci, mereu ne alintam,
În pădure, după flori alese...
Văzut-am animale,
Multe și diverse...
Și o căprioară
Acasă am avut!
Fincă micuță,
Rănită s-a pierdut...
Am văzut și lanuri
De ghiocei cândva,
Iar voi nu știu dacă
O să-i vedeți, cândva.
Pădurea cea de brazi
Astăzi s-a uscat,
Cărările pădurii
Azi s-au astupat.
Oamenii n-au timp
Să le mai pășească,
Pe internet ore în șir,
Reitingul să-și crească.
Cu fetele ne întâlneam,
Cosite la păpuși noi împleteam...
Azi rar de tot ne salutăm
Decât pe internet, când mai intrăm...
Nimic nu realizăm...
Nimic nu ne mai povestim...
Emoții, sentimente
Noi nu mai trăim!
Nu auzim nici cântec
De păsări primăvara...
Nu știm ce e picnic
Familial vara...
Cum e să zburi
Vara pe câmpie,
Cum să mănânci un strugure,
Toamna de la vie...
Cine sunt ?
Eu sunt tăcerea care strigă în ramuri,
Un dor învelit în cuvinte de fum,
Un fluture prins între două oftaturi
Și-un vers care plânge sub cerul postum.
Vin dintr-un sat cu tăceri adâncite,
Cu drumuri ce poartă miros de pământ,
Dar-n inima mea cresc păduri infinite
Și mări unde sufletul cântă și-i frânt.
Scriu despre umbre, dureri și lumină,
Despre lupta ce-n mine arde mereu,
Despre lacrimi ce curg fără vină,
Despre oameni, iubire... și Dumnezeu.
Poezia mea nu e joc, e chemare,
E sângele cald pe hârtie căzut,
E rana ce, arsă, devine culoare
Și glasul meu viu, când alții-au tăcut.
În fiecare cuvânt e o parte din mine,
În fiecare video – ochiul meu mut,
Font caligrafic, naturi melancoline –
Tot ce-am simțit, în tăcere-am făcut.
Și dacă te-ntrebi cine sunt, ce visez,
Sunt "Mică poetă" ... Eu ard, și creez.
E O UMBRA 🩶
E o umbră?
Un miraj?!
Un ecou,
Sau un viraj?
Temniță
Sau libertate?
Fericire
Sau păcate?
Umbra-n suflet,
Sau e casă?
Rană... sau
Momeala-n plasă?
E și miere
Și durere,
E și chin,
Dar și plăcere.
E și soare,
E și beznă,
E și rana mea
Pe gleznă...
Eu un gând
La răsărit,
Dar și omul...
Cel iubit !
Pe suflet e trist....
Pe suflet e foarte trist...
Sufletul nu observă...
Ce pierdem speriind la ziua de mâine...
Se știe că nu ne este dat să fim împreună,
Dar totuși, din nou te vreau...
Scuze că nu am avut grijă,
Iartă-mă pentru toate, scumpul meu,
Eu știu, mă urăști pentru ce am făcut,
Da, știu...
Nu suntem compatibili...
De aceea nu putem fi împreună.
Nici nu te-ai gândit că mă voi frige de iubire...
Câte ori noi
Am încercat din nou să o luăm de la capăt?
De câte ori ne-am certat și am fugit de probleme...
Între noi e o depărtare tot mai mare...
Cuvintele sunt în plus...
Eu vreau să afirm doar un lucru:
„Te iubesc” — asta a spus tot...
Clar de lună
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu
Tremura sufletul
Tremura sufletul de durere
Iar capul sus eu îl țineam,
Ma rugam pentru un pic de putere,
Strângem din dinți ,dar nu renunțam ...
Asa am pus punct la nelegiuiri...
Și lacrimi eu n-am mai vărsat .
Și după atâtea biciuiri
Eu capul jos nu l-am lăsat ...
Am devenit un om din piatră
Cu inima îmbrăcată-n fier
Nici câinii azi nu ma mai latră
Si sufletul mi-e de oțel....
A fost dată....
A fost o dată ca-n povești
A fost o dată ca-n povești,
O viață minunată,
Când oamenii se mai vedeau,
Prin drum și pe la poartă.
Când oamenii se întâlneau
La veselii și șezători,
Iar fete și băieți jucau,
La hore până-n zori...
Copii până târziu jucau
De-a ascunselea pe-afară,
Și nu conta că-s la oraș
Sau poate, de la țară...
Faceam o gălăgie, Doamne,
Mereu babe ne certau,
Și în suflet realizau
Că copiii se distrau...
Da, ce șotii mai făceam,
Fugeam de acasă,
În ripa ne scăldam,
Boboceii de atâtea ori,
Noi i-am pierdut,
Când ne trimiteau părinții
Pe iarba la păscut!
Din nisip castele
Noi vara construiam,
Câte trăiri, emoții,
Momente noi aveam...
Băieții construiau căsuțe,
Singuri în copaci!
Sculptau locuri frumoase
Din rachite, fagi.
Acoperiș din stuf sau paie
Să ne putem ascunde,
Când vine câte-o ploaie...
Mi-e milă de copiii
Ce cresc azi, acum...
Că n-au trăit emoții
La joaca de "în drum".
Nu știu de "baba oarbă"
Ce seara o jucam,
Și pereche la papuci
Jucând le căutam.
Nimic nu poate fi ca înainte,
Și vara ne era
Cu mult mai fierbinte!
Pe dealuri, pe câmpii
Nici iarba nu creștea,
Animalele iarba o pășteau.
În livadă adesea, noi ne jucam
Cu prune dulci, mereu ne alintam,
În pădure, după flori alese...
Văzut-am animale,
Multe și diverse...
Și o căprioară
Acasă am avut!
Fincă micuță,
Rănită s-a pierdut...
Am văzut și lanuri
De ghiocei cândva,
Iar voi nu știu dacă
O să-i vedeți, cândva.
Pădurea cea de brazi
Astăzi s-a uscat,
Cărările pădurii
Azi s-au astupat.
Oamenii n-au timp
Să le mai pășească,
Pe internet ore în șir,
Reitingul să-și crească.
Cu fetele ne întâlneam,
Cosite la păpuși noi împleteam...
Azi rar de tot ne salutăm
Decât pe internet, când mai intrăm...
Nimic nu realizăm...
Nimic nu ne mai povestim...
Emoții, sentimente
Noi nu mai trăim!
Nu auzim nici cântec
De păsări primăvara...
Nu știm ce e picnic
Familial vara...
Cum e să zburi
Vara pe câmpie,
Cum să mănânci un strugure,
Toamna de la vie...
Cine sunt ?
Eu sunt tăcerea care strigă în ramuri,
Un dor învelit în cuvinte de fum,
Un fluture prins între două oftaturi
Și-un vers care plânge sub cerul postum.
Vin dintr-un sat cu tăceri adâncite,
Cu drumuri ce poartă miros de pământ,
Dar-n inima mea cresc păduri infinite
Și mări unde sufletul cântă și-i frânt.
Scriu despre umbre, dureri și lumină,
Despre lupta ce-n mine arde mereu,
Despre lacrimi ce curg fără vină,
Despre oameni, iubire... și Dumnezeu.
Poezia mea nu e joc, e chemare,
E sângele cald pe hârtie căzut,
E rana ce, arsă, devine culoare
Și glasul meu viu, când alții-au tăcut.
În fiecare cuvânt e o parte din mine,
În fiecare video – ochiul meu mut,
Font caligrafic, naturi melancoline –
Tot ce-am simțit, în tăcere-am făcut.
Și dacă te-ntrebi cine sunt, ce visez,
Sunt "Mică poetă" ... Eu ard, și creez.
E O UMBRA 🩶
E o umbră?
Un miraj?!
Un ecou,
Sau un viraj?
Temniță
Sau libertate?
Fericire
Sau păcate?
Umbra-n suflet,
Sau e casă?
Rană... sau
Momeala-n plasă?
E și miere
Și durere,
E și chin,
Dar și plăcere.
E și soare,
E și beznă,
E și rana mea
Pe gleznă...
Eu un gând
La răsărit,
Dar și omul...
Cel iubit !
Pe suflet e trist....
Pe suflet e foarte trist...
Sufletul nu observă...
Ce pierdem speriind la ziua de mâine...
Se știe că nu ne este dat să fim împreună,
Dar totuși, din nou te vreau...
Scuze că nu am avut grijă,
Iartă-mă pentru toate, scumpul meu,
Eu știu, mă urăști pentru ce am făcut,
Da, știu...
Nu suntem compatibili...
De aceea nu putem fi împreună.
Nici nu te-ai gândit că mă voi frige de iubire...
Câte ori noi
Am încercat din nou să o luăm de la capăt?
De câte ori ne-am certat și am fugit de probleme...
Între noi e o depărtare tot mai mare...
Cuvintele sunt în plus...
Eu vreau să afirm doar un lucru:
„Te iubesc” — asta a spus tot...
Clar de lună
CLAR DE LUNĂ"
E clar de luna...
Stele se ivesc,
Am incercat
Sa te iubesc....
Ador deja ploaia
Chiar de e rece
Te adorasem pe tine...
Imi erai "Rege".
Sub clar de luna
Azi privesc
Cuvântul "Adio"
Ușor il soptesc....
Sub luna plina
Acum rostesc :
",Am incetat ...
Sa mai iubesc "
@reper A.Turcanu