Thunder of love
The river of light unites the ocean of sky,
The wind of the thunder is taking us high.
Nature stands grand in its timeless embrace,
As love in our hearts defies time and space.
As drops of souls rise up pouring down love,
Our braveness gets loose in large wings of dove,
Capturing moments within, they grow like a river,
We cherish each heartbeat in rhythm of fever.
The meaning of each drop is sketched by the storm,
Pouring warmth to the earth, in layers that form.
Embracing the now, as rivers overflow,
Like a heart that beats steady, with love’s gentle flow.
In flashes of desire, we find beauty’s grace,
In the bricks of our lives, we seek higher space.
Love’s meanings ignite like an eternal flame,
No matter our past, we’re never the same.
Embracing the clouds that paint the night sky,
We live in nature’s love, where our spirits can fly.
We long for the waters that travel along,
As storms brew our homes, where we truly belong.
A dance of the heavens, where shadows entwine,
Thunder rumbles loudly, a deep, sacred sign.
Moments in life echo the mystic of rain,
In the heart of the tempest, we find our refrain.
For a moment in time feels like thousands of years,
Likewise night stands still, while the silence appears.
A vivid ocean of clouds, a vast, swirling sea,
Holds our fears and strengths that together set free.
As we stand in the storm, with our spirits aligned,
We embrace the wild chaos, our hearts intertwined.
Amidst the tempest, love shines as our guide,
Nature’s beauty and chaos teach us to abide.
Each raindrop whispers, each thunderclap calls,
We're part of the greater whole, as the universe sprawls.
In this connection, we find strength to rise,
With emotions that soar, reaching for the skies.
With brothers and sisters the rivers converge,
Melting the skies, as they rise and surge.
Saluting with love that humbles the dark,
We see the light, at night in each vibrant spark.
Let us celebrate life in its intricate dance,
For in every fleeting moment, we find our chance.
Poems in the same category
Nu te-am rugat 2
nu te-am rugat să-mi fii erou,
nici stea pe cer sau răsărit.
dar să mă strigi, măcar cu dor,
te intrebi vreo dată… ai greșit?
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
Amintire de mai
O ploaie de amintiri s-a lăsat peste mine
Cea mai dragă... a ultimei nopți de Mai
Când îmbrățișați stăteam pe canapea la tine
Savurând Barbera și bucățele de "fromage"...
O amintire printre umbre de lacrimi și vis
Ce-mi răscolește inima și mi-o poartă-n abis
Până la margini de lume să găsească o cale
Ce duce spre tine si-a ta minunată licoare.
O amintire care tremură, dorind să te îmbrățișez
Dar nu ești și dorul mă așează în vers
Să mai pot simți parfumul vinului în doi
O clipă de Mai... din Mai-ul cu noi....
ROMANul Veacurilor
Tu esti ROMANul vietii mele
Un gen de biblia sufletului meu ...Rugaciuni de zi si nopti,strigate în tacere.
Din care...
Cred, aș putea, volume sa-ti scriu
Despre tu,despre mine si "noi"
Despre "noi"
Acei "noi"
Din inima mea
Din inima ta.
Tu esti ROMANul vietii mele
Strofă de început a iubiri iluzorii
Vers de dor secat
Scancet infundat de dureri efemere
Ani de căutări, intreband intrebari
Un magnet sufletesc cu trairi nefiresti
Tu esti,da tu,tu esti ROMANul vietii mele
Tu... poem de iubire, nascocit din priviri
Ochi-ti flamanzi de a lumii iubiri
Unde-ai pus focul, sub pleoape arzand
Ei, irișii negri insasi, plangeau fumegand,de albastru de verde în vapai de caprui
Tu,da tu,esti ROMANul vietii mele
O clipă si atât, cat se nasc anii grei...
Pe vecie sa-ti pui rugaciuni printre ei
Să ardă ROMANul din veacuri
Din strabuni
Din penite
Din cerneluri
Din foi
Din cuvintele noi
De la cei din trecut pâna azi... la cei NOI
Afundati in orgolii,nevorbiti de un veac...si mai bine
Imbracati ...dar si goi
Un omagiu adus, unora, dintre noi
Încă in viață dragii de ei
Muritori ca si noi
12.12.2023
Ora 21:20.
Fugi cu mine
Inimii mele nu i-am cerut
Să se îndrăgostească de tine
De nicăieri ai apărut
Te rog, fugi cu mine
Te credeam o aventură
Nu mai mult de-o lună
La început voiam să scap de căldură
Iar acum ne văd mereu împreună
Există și o parte proastă
Tu ai iubită și eu iubit
Nu putem să ne ascundem la nesfârșit
Chiar dacă ce simțim e dragoste adevărată
Două opțiuni avem
Să fugim putem
Sau să spunem adevărul
Tu alegi zborul
Nu te-am rugat 2
nu te-am rugat să-mi fii erou,
nici stea pe cer sau răsărit.
dar să mă strigi, măcar cu dor,
te intrebi vreo dată… ai greșit?
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
Amintire de mai
O ploaie de amintiri s-a lăsat peste mine
Cea mai dragă... a ultimei nopți de Mai
Când îmbrățișați stăteam pe canapea la tine
Savurând Barbera și bucățele de "fromage"...
O amintire printre umbre de lacrimi și vis
Ce-mi răscolește inima și mi-o poartă-n abis
Până la margini de lume să găsească o cale
Ce duce spre tine si-a ta minunată licoare.
O amintire care tremură, dorind să te îmbrățișez
Dar nu ești și dorul mă așează în vers
Să mai pot simți parfumul vinului în doi
O clipă de Mai... din Mai-ul cu noi....
ROMANul Veacurilor
Tu esti ROMANul vietii mele
Un gen de biblia sufletului meu ...Rugaciuni de zi si nopti,strigate în tacere.
Din care...
Cred, aș putea, volume sa-ti scriu
Despre tu,despre mine si "noi"
Despre "noi"
Acei "noi"
Din inima mea
Din inima ta.
Tu esti ROMANul vietii mele
Strofă de început a iubiri iluzorii
Vers de dor secat
Scancet infundat de dureri efemere
Ani de căutări, intreband intrebari
Un magnet sufletesc cu trairi nefiresti
Tu esti,da tu,tu esti ROMANul vietii mele
Tu... poem de iubire, nascocit din priviri
Ochi-ti flamanzi de a lumii iubiri
Unde-ai pus focul, sub pleoape arzand
Ei, irișii negri insasi, plangeau fumegand,de albastru de verde în vapai de caprui
Tu,da tu,esti ROMANul vietii mele
O clipă si atât, cat se nasc anii grei...
Pe vecie sa-ti pui rugaciuni printre ei
Să ardă ROMANul din veacuri
Din strabuni
Din penite
Din cerneluri
Din foi
Din cuvintele noi
De la cei din trecut pâna azi... la cei NOI
Afundati in orgolii,nevorbiti de un veac...si mai bine
Imbracati ...dar si goi
Un omagiu adus, unora, dintre noi
Încă in viață dragii de ei
Muritori ca si noi
12.12.2023
Ora 21:20.
Fugi cu mine
Inimii mele nu i-am cerut
Să se îndrăgostească de tine
De nicăieri ai apărut
Te rog, fugi cu mine
Te credeam o aventură
Nu mai mult de-o lună
La început voiam să scap de căldură
Iar acum ne văd mereu împreună
Există și o parte proastă
Tu ai iubită și eu iubit
Nu putem să ne ascundem la nesfârșit
Chiar dacă ce simțim e dragoste adevărată
Două opțiuni avem
Să fugim putem
Sau să spunem adevărul
Tu alegi zborul
Other poems by the author
Labirintul Eternitatii
Pe cărarea noastră azi,
Trec pași din alte vremuri,
Ce ridică praful misterului din brazi,
Și a ciripitului de păsări de pe ramuri.
Pasi noi în prietenia timpului,
Reflecții de gând, de zbor și de iubire,
Sunt strecurate azi în adierea vântului,
Dând aripi și putere de visare.
La fel, clipa vie se desprinde
Din lumina artificiilor nocturne,
Plutește spre umbra noastră, o cuprinde,
Concretul timpului să curme.
Într-un trecut ca într-o casă milenară,
Pășind prin camere, cu grijă eu privesc,
Atent la exponate, și gândesc,
Ce minunată imagine, ce clară!
Stau vechi icoane pe pereți
Alături de podoabe în lumină gravă
Precum apa de gheață timpul separă vieți
Clipocind înțelesuri în prezența-mi firavă.
Astfel, privind fragmente de eternități,
Văd măreția ce mă înconjoară:
Înzăpezite vârfuri către munți,
O rază strălucitoare și o apă pură.
Cu fiecare clipă azi impletim eternul
Un labirint de căi ce au comun doar drumul,
Regăsindu-i pe cei ce azi nu mai sunt
Renăscând clipele ce dorm adânc, sub pământ.
Urmăm eternitatea care cu noi se prelungește
Deslușim vechi căi ce labirintul întregește
Reînviem o lume ce făgaș și-a căutat
Și în căutările noastre a sperat.
În același fel, noi am găsit-o pe aceeași cale,
Dorind să legăm iubiri atemporale,
Înscrise în zări, în puritatea muntelui,
A ploii, a gheții și a luminii soarelui.
Și ei la vremea lor, aceleași vârfuri căutau
Poate în alt context al timpului ce-a fost,
Comori de inspirație, prin gânduri ei clădeau
O bucurie, o casă sau un rost.
Ca dizolvând prezentul în elementele sublime
Să ne întâlnim acum cu cei ce nu mai sunt.
Iubind ce a fost sau este, cântând ceea ce vine
Ca să pășim neîncetat pe un nou drum în labirint.
Ochi de pelican
-Ochi de pelican-, era un indian,
Cu suflet de vânt și cu gând de ocean.
Pe mal admirand, sub cerul senin,
Își căuta visul, un drum spre divin.
Se ridica si cu pași ușori, de pe nisipul fin,
Își aduna amintirile, evocand un vechi destin.
Era in zori de zi, când soarele răsare,
Si îsi deschise inima, în fața călătoare.
Apoi. deschide ochii si privind spre apus,
Un drum ce unduieste, este frumos nespus.
Incet se ridica spre suflet, si plutește în zare,
Ca pe-nserat, el, pelican, să respire miresme de mare.
Si frange marea in aripi, el om in valuri nemuritoare,
Cu trecut nostalgic ca umbra, ce se pierde in soare,
Intai era calare, pe un cal, iar apoi ca un pelican se-nalța spre cer,
Iar coada-i se întinde și lasa in urma rotocoale spumoase de mister.
Si ritmic inspira un aer dulce cu glas de sare,
Incatusat de briză, si-mpodobit in penele rare,
Ce ies din valuri spumoase. Se-nalta, ca sa coboare lin,
Zambeste, caci poate să vadă, să simtă, să sorbă din plin.
Sa îmbrățișeze misterul, cu dor și cu vis,
Trecutul, prezentul și-un viitor nedescris,
Ce-i trezeste lăuntric ochiul său sprinten de pelican,
Si el vibreaza-n corzi de suflet adânc ca marea, de indian.
Cortul albastru
Noi azi pe zi un cort în soare, pe iarba moale am ridicat, pe seară povesti la luna si la bolta instelata spre cer am inalțat
Batut-am toate cuiele sa iasa şi-un pridvor. Acuma, după atâta spor, da, mâinile ma dor!
Aceleasi maini ce-alearga de placere pe arcuş, azi curajoase le-am degradat la bătăuş
La tobe azi nici până mâine nu mă stiu, si totuşi ritmuri în natură eu înviu
Florale tonuri la soare eu indrept, iar cortul este gata! asta-i cert.
E-albastru-înalt si foarte lat, încăpător, 3D cum noi am zice, astăzi, în popor
Are și farmec,chiar! și se-ncadreaza bine în decor! Dovada: dl.melc a si intrat, târând-uși agale, proiectul pe pridvor
Dansul Florii
În firul ierbii, e o mică floare,
Ce dansează, prinsă-n adiere blândă,
Ea retrăiește o poveste veche și plăpândă,
Ce-n sufletul nostru vestește o cărare.
Ea ne învață dorul de lumină,
Și-a pământului ardoare, ce-o hrănește,
Și-n fiecare fir golaș se regăsește,
O simfonie a naturii, ce mereu alină.
În a soarelui dulce scăldare,
Dansează ușor în vale ca pe o arcă,
Și tot ce o înconjoară e-o întrupare.
Prin unda-i de ardoare, ea ne farmecă.
În fiecare dimineață, se trezește,
Cu roua ce fin frunza îi foșnește,
Și îi aprinde culorile ca pe-o făclie,
Într-o lume plină de armonie.
Așa cum vântul îi șoptește tainic,
În limbajul său universal,
Ea îi răspunde în stil unic
Cu grație și demnitate, natural.
Într-o eternă simfonie a vieții,
Ce îmbujorează soarele-n amurg
Ascultă, ca în vis, cum șoaptele se scurg
Făcând abisului ofrandă porții,
Iar călătorului oferă drum în grație
Cu gânduri bune ce îmbie la frăție,
Ce în cântarul ei nemărginit
Va lua alaiul lumii ca un gând iubit.
Iluzia din Zori
În zori de zi, când soarele răsare,
Și când briza dă culoare în aer,
Natura-ntreagă parcă prinde viață,
După al nopții repaus, ea se trezește la viață.
Florile-și deschid petalele spre cer,
Zâmbește primordial frumosul giuvaer.
În fiecare colț, o nouă poveste se țese,
Fior de-ocean și valuri de cuvinte bine-alese.
Lumina zilei șoptește secrete nespuse,
Ecou îndepărtat de note în curcubeu ascunse.
Iar noi, martori tăcuți la spectacolul divin,
Croim drum prin iluzii, imagini în declin.
Purtați de valurile-nalte cu ritmul ancestral,
Jonglăm cu vise de spumă într-un dans existențial.
În complexitatea vieții, de valuri suntem duși,
De misterul naturii trădați, trădăm și-n lupte suntem prinși.
Engelberg sau "Munele îngerilor"
"este vorba despre varful Titlis din Engelberg-Elvetia"
Aș opri timpul în liniștea veșnică a Alpilor, cunună,
Să ascult muntele-n glas de ciripituri de toamnă.
Parfum îndepărtat de flori de gheață din azur aduce,
Ca un convoi imperial, din vârf de stânci spre văi se duce.
Din candele de gheață și culori de curcubeu scăldate,
Coboară-n conuri de brazi ca niște lumânări cerate.
Se formează-n buchet stelar, cu gust acrișor de plante verzi,
Atingând simțurile toate, te oprești, mirat, și-ncerci să crezi.
Parfum profund ne-a învăluit sufletul de la mic la mare,
Cu ochi încântați, plini de uimire și dor, contemplăm în zare.
Acolo unde semețul vârf Titlis își poartă coroana,
Îmbibată-n briza ghețarilor, păstrează veșnică dojana.
Mintea noastră licărind de culori vibrante, ca un vis,
În parfumul florilor ne cântă dorințe ce nu s-au stins.
Azi, toamna coace farmecul muntelui în mirosuri de visare,
Și ne face să plutim, să simțim, să iubim, fiecare suflare.
Cu ochi încântați privim la peisaj, plini de uimire și dor,
Contemplând înălțimea Alpilor, ne lăsăm străbătuți de un fior.
Căci în Engelberg, îngerii ne cheamă cu aripi de lumină,
Să ne bucurăm și să visăm sub cerul ce ne alină.
Și-n prietenia veșnică a muntelui, să ne contopim,
Fiecare clipă azi de veșnicie să o simțim, să o trăim,
Împregnați de bine și frumos, noi înșine să fim,
Și în liniștea alpină, pe noi să ne regăsim.
Labirintul Eternitatii
Pe cărarea noastră azi,
Trec pași din alte vremuri,
Ce ridică praful misterului din brazi,
Și a ciripitului de păsări de pe ramuri.
Pasi noi în prietenia timpului,
Reflecții de gând, de zbor și de iubire,
Sunt strecurate azi în adierea vântului,
Dând aripi și putere de visare.
La fel, clipa vie se desprinde
Din lumina artificiilor nocturne,
Plutește spre umbra noastră, o cuprinde,
Concretul timpului să curme.
Într-un trecut ca într-o casă milenară,
Pășind prin camere, cu grijă eu privesc,
Atent la exponate, și gândesc,
Ce minunată imagine, ce clară!
Stau vechi icoane pe pereți
Alături de podoabe în lumină gravă
Precum apa de gheață timpul separă vieți
Clipocind înțelesuri în prezența-mi firavă.
Astfel, privind fragmente de eternități,
Văd măreția ce mă înconjoară:
Înzăpezite vârfuri către munți,
O rază strălucitoare și o apă pură.
Cu fiecare clipă azi impletim eternul
Un labirint de căi ce au comun doar drumul,
Regăsindu-i pe cei ce azi nu mai sunt
Renăscând clipele ce dorm adânc, sub pământ.
Urmăm eternitatea care cu noi se prelungește
Deslușim vechi căi ce labirintul întregește
Reînviem o lume ce făgaș și-a căutat
Și în căutările noastre a sperat.
În același fel, noi am găsit-o pe aceeași cale,
Dorind să legăm iubiri atemporale,
Înscrise în zări, în puritatea muntelui,
A ploii, a gheții și a luminii soarelui.
Și ei la vremea lor, aceleași vârfuri căutau
Poate în alt context al timpului ce-a fost,
Comori de inspirație, prin gânduri ei clădeau
O bucurie, o casă sau un rost.
Ca dizolvând prezentul în elementele sublime
Să ne întâlnim acum cu cei ce nu mai sunt.
Iubind ce a fost sau este, cântând ceea ce vine
Ca să pășim neîncetat pe un nou drum în labirint.
Ochi de pelican
-Ochi de pelican-, era un indian,
Cu suflet de vânt și cu gând de ocean.
Pe mal admirand, sub cerul senin,
Își căuta visul, un drum spre divin.
Se ridica si cu pași ușori, de pe nisipul fin,
Își aduna amintirile, evocand un vechi destin.
Era in zori de zi, când soarele răsare,
Si îsi deschise inima, în fața călătoare.
Apoi. deschide ochii si privind spre apus,
Un drum ce unduieste, este frumos nespus.
Incet se ridica spre suflet, si plutește în zare,
Ca pe-nserat, el, pelican, să respire miresme de mare.
Si frange marea in aripi, el om in valuri nemuritoare,
Cu trecut nostalgic ca umbra, ce se pierde in soare,
Intai era calare, pe un cal, iar apoi ca un pelican se-nalța spre cer,
Iar coada-i se întinde și lasa in urma rotocoale spumoase de mister.
Si ritmic inspira un aer dulce cu glas de sare,
Incatusat de briză, si-mpodobit in penele rare,
Ce ies din valuri spumoase. Se-nalta, ca sa coboare lin,
Zambeste, caci poate să vadă, să simtă, să sorbă din plin.
Sa îmbrățișeze misterul, cu dor și cu vis,
Trecutul, prezentul și-un viitor nedescris,
Ce-i trezeste lăuntric ochiul său sprinten de pelican,
Si el vibreaza-n corzi de suflet adânc ca marea, de indian.
Cortul albastru
Noi azi pe zi un cort în soare, pe iarba moale am ridicat, pe seară povesti la luna si la bolta instelata spre cer am inalțat
Batut-am toate cuiele sa iasa şi-un pridvor. Acuma, după atâta spor, da, mâinile ma dor!
Aceleasi maini ce-alearga de placere pe arcuş, azi curajoase le-am degradat la bătăuş
La tobe azi nici până mâine nu mă stiu, si totuşi ritmuri în natură eu înviu
Florale tonuri la soare eu indrept, iar cortul este gata! asta-i cert.
E-albastru-înalt si foarte lat, încăpător, 3D cum noi am zice, astăzi, în popor
Are și farmec,chiar! și se-ncadreaza bine în decor! Dovada: dl.melc a si intrat, târând-uși agale, proiectul pe pridvor
Dansul Florii
În firul ierbii, e o mică floare,
Ce dansează, prinsă-n adiere blândă,
Ea retrăiește o poveste veche și plăpândă,
Ce-n sufletul nostru vestește o cărare.
Ea ne învață dorul de lumină,
Și-a pământului ardoare, ce-o hrănește,
Și-n fiecare fir golaș se regăsește,
O simfonie a naturii, ce mereu alină.
În a soarelui dulce scăldare,
Dansează ușor în vale ca pe o arcă,
Și tot ce o înconjoară e-o întrupare.
Prin unda-i de ardoare, ea ne farmecă.
În fiecare dimineață, se trezește,
Cu roua ce fin frunza îi foșnește,
Și îi aprinde culorile ca pe-o făclie,
Într-o lume plină de armonie.
Așa cum vântul îi șoptește tainic,
În limbajul său universal,
Ea îi răspunde în stil unic
Cu grație și demnitate, natural.
Într-o eternă simfonie a vieții,
Ce îmbujorează soarele-n amurg
Ascultă, ca în vis, cum șoaptele se scurg
Făcând abisului ofrandă porții,
Iar călătorului oferă drum în grație
Cu gânduri bune ce îmbie la frăție,
Ce în cântarul ei nemărginit
Va lua alaiul lumii ca un gând iubit.
Iluzia din Zori
În zori de zi, când soarele răsare,
Și când briza dă culoare în aer,
Natura-ntreagă parcă prinde viață,
După al nopții repaus, ea se trezește la viață.
Florile-și deschid petalele spre cer,
Zâmbește primordial frumosul giuvaer.
În fiecare colț, o nouă poveste se țese,
Fior de-ocean și valuri de cuvinte bine-alese.
Lumina zilei șoptește secrete nespuse,
Ecou îndepărtat de note în curcubeu ascunse.
Iar noi, martori tăcuți la spectacolul divin,
Croim drum prin iluzii, imagini în declin.
Purtați de valurile-nalte cu ritmul ancestral,
Jonglăm cu vise de spumă într-un dans existențial.
În complexitatea vieții, de valuri suntem duși,
De misterul naturii trădați, trădăm și-n lupte suntem prinși.
Engelberg sau "Munele îngerilor"
"este vorba despre varful Titlis din Engelberg-Elvetia"
Aș opri timpul în liniștea veșnică a Alpilor, cunună,
Să ascult muntele-n glas de ciripituri de toamnă.
Parfum îndepărtat de flori de gheață din azur aduce,
Ca un convoi imperial, din vârf de stânci spre văi se duce.
Din candele de gheață și culori de curcubeu scăldate,
Coboară-n conuri de brazi ca niște lumânări cerate.
Se formează-n buchet stelar, cu gust acrișor de plante verzi,
Atingând simțurile toate, te oprești, mirat, și-ncerci să crezi.
Parfum profund ne-a învăluit sufletul de la mic la mare,
Cu ochi încântați, plini de uimire și dor, contemplăm în zare.
Acolo unde semețul vârf Titlis își poartă coroana,
Îmbibată-n briza ghețarilor, păstrează veșnică dojana.
Mintea noastră licărind de culori vibrante, ca un vis,
În parfumul florilor ne cântă dorințe ce nu s-au stins.
Azi, toamna coace farmecul muntelui în mirosuri de visare,
Și ne face să plutim, să simțim, să iubim, fiecare suflare.
Cu ochi încântați privim la peisaj, plini de uimire și dor,
Contemplând înălțimea Alpilor, ne lăsăm străbătuți de un fior.
Căci în Engelberg, îngerii ne cheamă cu aripi de lumină,
Să ne bucurăm și să visăm sub cerul ce ne alină.
Și-n prietenia veșnică a muntelui, să ne contopim,
Fiecare clipă azi de veșnicie să o simțim, să o trăim,
Împregnați de bine și frumos, noi înșine să fim,
Și în liniștea alpină, pe noi să ne regăsim.