Labirintul Eternitatii

-Ochi de pelican-, era un indian,

Cu suflet de vânt și cu gând de ocean.

Pe mal admirand, sub cerul senin,

Își căuta visul, un drum spre divin.

Se ridica si cu pași ușori, de pe nisipul fin,

Își aduna amintirile, evocand un vechi destin.

Era in zori de zi, când soarele răsare,

Si îsi deschise inima, în fața călătoare.

Apoi. deschide ochii si privind spre apus,

Un drum ce unduieste, este frumos nespus.

Incet se ridica spre suflet, si plutește în zare,

Ca pe-nserat, el, pelican, să respire miresme de mare.

Si frange marea in aripi, el om in valuri nemuritoare,

Cu trecut nostalgic ca umbra, ce se pierde in soare,

Intai era calare, pe un cal, iar apoi ca un pelican se-nalța spre cer,

Iar coada-i se întinde și lasa in urma rotocoale spumoase de mister.

Si ritmic inspira un aer dulce cu glas de sare,

Incatusat de briză, si-mpodobit in penele rare,

Ce ies din valuri spumoase. Se-nalta, ca sa coboare lin,

Zambeste, caci poate să vadă, să simtă, să sorbă din plin.

Sa îmbrățișeze misterul, cu dor și cu vis,

Trecutul, prezentul și-un viitor nedescris,

Ce-i trezeste lăuntric ochiul său sprinten de pelican,

Si el vibreaza-n corzi de suflet adânc ca marea, de indian.

În firul ierbii, e o mică floare,
Ce dansează, prinsă-n adiere blândă,
Ea retrăiește o poveste veche și plăpândă,
Ce-n sufletul nostru vestește o cărare.

Ea ne învață dorul de lumină,
Și-a pământului ardoare, ce-o hrănește,
Și-n fiecare fir golaș se regăsește,
O simfonie a naturii, ce mereu alină.

În a soarelui dulce scăldare,
Dansează ușor în vale ca pe o arcă,
Și tot ce o înconjoară e-o întrupare.
Prin unda-i de ardoare, ea ne farmecă.

În fiecare dimineață, se trezește,
Cu roua ce fin frunza îi foșnește,
Și îi aprinde culorile ca pe-o făclie,
Într-o lume plină de armonie.

Așa cum vântul îi șoptește tainic,
În limbajul său universal,
Ea îi răspunde în stil unic
Cu grație și demnitate, natural.

Într-o eternă simfonie a vieții,
Ce îmbujorează soarele-n amurg
Ascultă, ca în vis, cum șoaptele se scurg
Făcând abisului ofrandă porții,

Iar călătorului oferă drum în grație
Cu gânduri bune ce îmbie la frăție,
Ce în cântarul ei nemărginit
Va lua alaiul lumii ca un gând iubit.

În zori de zi, când soarele răsare,
Și când briza dă culoare în aer,
Natura-ntreagă parcă prinde viață,
După al nopții repaus, ea se trezește la viață.

Florile-și deschid petalele spre cer,
Zâmbește primordial frumosul giuvaer.
În fiecare colț, o nouă poveste se țese,
Fior de-ocean și valuri de cuvinte bine-alese.

Lumina zilei șoptește secrete nespuse,
Ecou îndepărtat de note în curcubeu ascunse.
Iar noi, martori tăcuți la spectacolul divin,
Croim drum prin iluzii, imagini în declin.

Purtați de valurile-nalte cu ritmul ancestral,
Jonglăm cu vise de spumă într-un dans existențial.
În complexitatea vieții, de valuri suntem duși,
De misterul naturii trădați, trădăm și-n lupte suntem prinși.

The river of light unites the ocean of sky,

The wind of the thunder is taking us high.

Nature stands grand in its timeless embrace,

As love in our hearts defies time and space.

As drops of souls rise up pouring down love,

Our braveness gets loose in large wings of dove,

Capturing moments within, they grow like a river,

We cherish each heartbeat in rhythm of fever.

The meaning of each drop is sketched by the storm,

Pouring warmth to the earth, in layers that form.

Embracing the now, as rivers overflow,

Like a heart that beats steady, with love’s gentle flow.

In flashes of desire, we find beauty’s grace,

In the bricks of our lives, we seek higher space.

Love’s meanings ignite like an eternal flame,

No matter our past, we’re never the same.

Embracing the clouds that paint the night sky,

We live in nature’s love, where our spirits can fly.

We long for the waters that travel along,

As storms brew our homes, where we truly belong.

A dance of the heavens, where shadows entwine,

Thunder rumbles loudly, a deep, sacred sign.

Moments in life echo the mystic of rain,

In the heart of the tempest, we find our refrain.

For a moment in time feels like thousands of years,

Likewise night stands still, while the silence appears.

A vivid ocean of clouds, a vast, swirling sea,

Holds our fears and strengths that together set free.

As we stand in the storm, with our spirits aligned,

We embrace the wild chaos, our hearts intertwined.

Amidst the tempest, love shines as our guide,

Nature’s beauty and chaos teach us to abide.

Each raindrop whispers, each thunderclap calls,

We're part of the greater whole, as the universe sprawls.

In this connection, we find strength to rise,

With emotions that soar, reaching for the skies.

With brothers and sisters the rivers converge,

Melting the skies, as they rise and surge.

Saluting with love that humbles the dark,

We see the light, at night in each vibrant spark.

Let us celebrate life in its intricate dance,

For in every fleeting moment, we find our chance.

Noi azi pe zi un cort în soare, pe iarba moale am ridicat, pe seară povesti la luna si la bolta instelata spre cer am inalțat

Batut-am toate cuiele sa iasa şi-un pridvor. Acuma, după atâta spor, da, mâinile ma dor!

Aceleasi maini ce-alearga de placere pe arcuş, azi curajoase le-am degradat la bătăuş

La tobe azi nici până mâine nu mă stiu, si totuşi ritmuri în natură eu înviu

Florale tonuri la soare eu indrept, iar cortul este gata! asta-i cert.

E-albastru-înalt si foarte lat, încăpător, 3D cum noi am zice, astăzi, în popor

Are și farmec,chiar! și se-ncadreaza bine în decor! Dovada: dl.melc a si intrat, târând-uși agale, proiectul pe pridvor

"este vorba despre varful Titlis din Engelberg-Elvetia"

Aș opri timpul în liniștea veșnică a Alpilor, cunună,

Să ascult muntele-n glas de ciripituri de toamnă.

Parfum îndepărtat de flori de gheață din azur aduce,

Ca un convoi imperial, din vârf de stânci spre văi se duce.

Din candele de gheață și culori de curcubeu scăldate,

Coboară-n conuri de brazi ca niște lumânări cerate.

Se formează-n buchet stelar, cu gust acrișor de plante verzi,

Atingând simțurile toate, te oprești, mirat, și-ncerci să crezi.

Parfum profund ne-a învăluit sufletul de la mic la mare,

Cu ochi încântați, plini de uimire și dor, contemplăm în zare.

Acolo unde semețul vârf Titlis își poartă coroana,

Îmbibată-n briza ghețarilor, păstrează veșnică dojana.

Mintea noastră licărind de culori vibrante, ca un vis,

În parfumul florilor ne cântă dorințe ce nu s-au stins.

Azi, toamna coace farmecul muntelui în mirosuri de visare,

Și ne face să plutim, să simțim, să iubim, fiecare suflare.

Cu ochi încântați privim la peisaj, plini de uimire și dor,

Contemplând înălțimea Alpilor, ne lăsăm străbătuți de un fior.

Căci în Engelberg, îngerii ne cheamă cu aripi de lumină,

Să ne bucurăm și să visăm sub cerul ce ne alină.

Și-n prietenia veșnică a muntelui, să ne contopim,

Fiecare clipă azi de veșnicie să o simțim, să o trăim,

Împregnați de bine și frumos, noi înșine să fim,

Și în liniștea alpină, pe noi să ne regăsim.

..și-am să mă duc în ziua mea de dus

Văduv de bani, de huzurit, de fete,

Cu un zâmbet larg pe față și, în plus,

Fără regrete.

Nu-mi va păsa că las în urmă soare

Sau amintiri ori poze desuete,

Tot ce-i frumos până la urmă moare

Fără regrete.

E natural și simplu să se moară,

Cum reflecta bătrânul Moromete,

Eu voi muri, și poate c-o să doară,

Fără regrete.

Mulți mor anost iar alții interesant,

Vinde moartea tot felul de bilete,

Cel mai ieftin e căderea în neant,

Fără regrete.

Un sfârșit bun ar fi ca o poveste

Din care bei fără să-ți fie sete,

În fond, plecarea cea mai bună este

Fără regrete.

Probabil Moartea o să scrie-o carte

Cu pagini îmbrăcate în paiete,

Și-atunci o s-o-nțelegem bine, foarte,

Fără regrete.

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Pășește timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfințită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin brațele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un țânc de copil își plânge venirea,
O mamă slăbită își strigă durerea,
Un tată voinic își râde uimirea,
O soartă de om primește ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vestește în noapte,
E timpul în care se naște prin moarte.

Dorul nu va dispărea

Prin el vei putea crea

Artă de neprețuit

Din ceea ce ai trăit

El ține-n viață trecutul

Care mai e doar în gândul

La ce-a fost și e în tine

El dă sensul în sine

E o durere plăcută

Ce-n minte e simțită

E un vis bun sau de necaz

Ce-l visezi doar când ești treaz 

E un gând și-un sentiment

Pentru un trecut moment

Care-acum nu mai există

Decât prin mintea artistă 

Simți ceva pentru ceva

Ce e doar în mintea ta

Simți durere și iubire

La ceva ce n-are trăire

Plutește amorul nostru stins,
Peste ochiuri de apă.
Sucombase-atunci când noi l-am prins
Cu capul cufundat în apă.

Fuse amorul virtuții-nchipuite,
Nemeritoriu arogate.
Tăvălit ca bulgărele între indivizi
Cu capetele până la pământ plecate.

Împărțit a fost amorul
Ca lumina de Înviere.
Nepalpabil, necredibil, dar totuși seducător
Propagat de-un bâlbâit cu un ton îmbietor.

Amorul colectiv intr-o lume fără fond
Prea frumoasă pentru a fi adevărată
Se pretează pe imaginația oricărui individ.
Nu simte nevoia de a fi verificată;
Dând viață și celor mai morți dintre muritori,
Mai ceva ca o gură de apă.

Я цыган, я поля человек

Из моего у меня лишь пара век

Дом мой движим, как и я

Табор - вся моя семья

Утром рано, на рассвете

Я беру коня... И с ветром!

Sunt singur şi câmpia mă-nconjoară,
Şi soarele-mi bate-n crengi a nu ştiu câta oară,
În fiecare dimineaţă, trezit, privesc spre cer,
Şi-n fiecare noapte simt stelele cum pier…

Sunt singur şi atât de trist...      
Nu dorm aproape niciodată.      
Şi stau crucificat pe cer, întocmai ca un Crist,      
Şi mor încet, străpuns de fulgere în coastă...      
  
Şi am să dăruiesc atâta umbră-n jur...  
Păcat, nu-i nimeni să-nţeleagă...      
Nu-i sentiment mai trainic şi mai pur,      
Ca cel de dăruire-ntreagă...      
      
Mă-nclin să cred că nu aici mi-e locul...      
Când m-am născut din sâmbure, m-a ocolit norocul...
O, Doamne, ce n-aş fi dat să nu fi răsărit,      
Să nu fi fost bătut de ploi şi-n vânturi pustiit !!!      

Trimite-Ţi Doamne fulgerul spre mine,      
Să ard, ca rugul pentru Tine...      
Să fiu al doi-lea răsărit de soare,      
Să mă renasc în calm de mare...