Labirintul Eternitatii

"este vorba despre varful Titlis din Engelberg-Elvetia"

Aș opri timpul în liniștea veșnică a Alpilor, cunună,

Să ascult muntele-n glas de ciripituri de toamnă.

Parfum îndepărtat de flori de gheață din azur aduce,

Ca un convoi imperial, din vârf de stânci spre văi se duce.

Din candele de gheață și culori de curcubeu scăldate,

Coboară-n conuri de brazi ca niște lumânări cerate.

Se formează-n buchet stelar, cu gust acrișor de plante verzi,

Atingând simțurile toate, te oprești, mirat, și-ncerci să crezi.

Parfum profund ne-a învăluit sufletul de la mic la mare,

Cu ochi încântați, plini de uimire și dor, contemplăm în zare.

Acolo unde semețul vârf Titlis își poartă coroana,

Îmbibată-n briza ghețarilor, păstrează veșnică dojana.

Mintea noastră licărind de culori vibrante, ca un vis,

În parfumul florilor ne cântă dorințe ce nu s-au stins.

Azi, toamna coace farmecul muntelui în mirosuri de visare,

Și ne face să plutim, să simțim, să iubim, fiecare suflare.

Cu ochi încântați privim la peisaj, plini de uimire și dor,

Contemplând înălțimea Alpilor, ne lăsăm străbătuți de un fior.

Căci în Engelberg, îngerii ne cheamă cu aripi de lumină,

Să ne bucurăm și să visăm sub cerul ce ne alină.

Și-n prietenia veșnică a muntelui, să ne contopim,

Fiecare clipă azi de veșnicie să o simțim, să o trăim,

Împregnați de bine și frumos, noi înșine să fim,

Și în liniștea alpină, pe noi să ne regăsim.

-Ochi de pelican-, era un indian,

Cu suflet de vânt și cu gând de ocean.

Pe mal admirand, sub cerul senin,

Își căuta visul, un drum spre divin.

Se ridica si cu pași ușori, de pe nisipul fin,

Își aduna amintirile, evocand un vechi destin.

Era in zori de zi, când soarele răsare,

Si îsi deschise inima, în fața călătoare.

Apoi. deschide ochii si privind spre apus,

Un drum ce unduieste, este frumos nespus.

Incet se ridica spre suflet, si plutește în zare,

Ca pe-nserat, el, pelican, să respire miresme de mare.

Si frange marea in aripi, el om in valuri nemuritoare,

Cu trecut nostalgic ca umbra, ce se pierde in soare,

Intai era calare, pe un cal, iar apoi ca un pelican se-nalța spre cer,

Iar coada-i se întinde și lasa in urma rotocoale spumoase de mister.

Si ritmic inspira un aer dulce cu glas de sare,

Incatusat de briză, si-mpodobit in penele rare,

Ce ies din valuri spumoase. Se-nalta, ca sa coboare lin,

Zambeste, caci poate să vadă, să simtă, să sorbă din plin.

Sa îmbrățișeze misterul, cu dor și cu vis,

Trecutul, prezentul și-un viitor nedescris,

Ce-i trezeste lăuntric ochiul său sprinten de pelican,

Si el vibreaza-n corzi de suflet adânc ca marea, de indian.

Noi azi pe zi un cort în soare, pe iarba moale am ridicat, pe seară povesti la luna si la bolta instelata spre cer am inalțat

Batut-am toate cuiele sa iasa şi-un pridvor. Acuma, după atâta spor, da, mâinile ma dor!

Aceleasi maini ce-alearga de placere pe arcuş, azi curajoase le-am degradat la bătăuş

La tobe azi nici până mâine nu mă stiu, si totuşi ritmuri în natură eu înviu

Florale tonuri la soare eu indrept, iar cortul este gata! asta-i cert.

E-albastru-înalt si foarte lat, încăpător, 3D cum noi am zice, astăzi, în popor

Are și farmec,chiar! și se-ncadreaza bine în decor! Dovada: dl.melc a si intrat, târând-uși agale, proiectul pe pridvor

În zori de zi, când soarele răsare,
Și când briza dă culoare în aer,
Natura-ntreagă parcă prinde viață,
După al nopții repaus, ea se trezește la viață.

Florile-și deschid petalele spre cer,
Zâmbește primordial frumosul giuvaer.
În fiecare colț, o nouă poveste se țese,
Fior de-ocean și valuri de cuvinte bine-alese.

Lumina zilei șoptește secrete nespuse,
Ecou îndepărtat de note în curcubeu ascunse.
Iar noi, martori tăcuți la spectacolul divin,
Croim drum prin iluzii, imagini în declin.

Purtați de valurile-nalte cu ritmul ancestral,
Jonglăm cu vise de spumă într-un dans existențial.
În complexitatea vieții, de valuri suntem duși,
De misterul naturii trădați, trădăm și-n lupte suntem prinși.

The river of light unites the ocean of sky,

The wind of the thunder is taking us high.

Nature stands grand in its timeless embrace,

As love in our hearts defies time and space.

As drops of souls rise up pouring down love,

Our braveness gets loose in large wings of dove,

Capturing moments within, they grow like a river,

We cherish each heartbeat in rhythm of fever.

The meaning of each drop is sketched by the storm,

Pouring warmth to the earth, in layers that form.

Embracing the now, as rivers overflow,

Like a heart that beats steady, with love’s gentle flow.

In flashes of desire, we find beauty’s grace,

In the bricks of our lives, we seek higher space.

Love’s meanings ignite like an eternal flame,

No matter our past, we’re never the same.

Embracing the clouds that paint the night sky,

We live in nature’s love, where our spirits can fly.

We long for the waters that travel along,

As storms brew our homes, where we truly belong.

A dance of the heavens, where shadows entwine,

Thunder rumbles loudly, a deep, sacred sign.

Moments in life echo the mystic of rain,

In the heart of the tempest, we find our refrain.

For a moment in time feels like thousands of years,

Likewise night stands still, while the silence appears.

A vivid ocean of clouds, a vast, swirling sea,

Holds our fears and strengths that together set free.

As we stand in the storm, with our spirits aligned,

We embrace the wild chaos, our hearts intertwined.

Amidst the tempest, love shines as our guide,

Nature’s beauty and chaos teach us to abide.

Each raindrop whispers, each thunderclap calls,

We're part of the greater whole, as the universe sprawls.

In this connection, we find strength to rise,

With emotions that soar, reaching for the skies.

With brothers and sisters the rivers converge,

Melting the skies, as they rise and surge.

Saluting with love that humbles the dark,

We see the light, at night in each vibrant spark.

Let us celebrate life in its intricate dance,

For in every fleeting moment, we find our chance.

În firul ierbii, e o mică floare,
Ce dansează, prinsă-n adiere blândă,
Ea retrăiește o poveste veche și plăpândă,
Ce-n sufletul nostru vestește o cărare.

Ea ne învață dorul de lumină,
Și-a pământului ardoare, ce-o hrănește,
Și-n fiecare fir golaș se regăsește,
O simfonie a naturii, ce mereu alină.

În a soarelui dulce scăldare,
Dansează ușor în vale ca pe o arcă,
Și tot ce o înconjoară e-o întrupare.
Prin unda-i de ardoare, ea ne farmecă.

În fiecare dimineață, se trezește,
Cu roua ce fin frunza îi foșnește,
Și îi aprinde culorile ca pe-o făclie,
Într-o lume plină de armonie.

Așa cum vântul îi șoptește tainic,
În limbajul său universal,
Ea îi răspunde în stil unic
Cu grație și demnitate, natural.

Într-o eternă simfonie a vieții,
Ce îmbujorează soarele-n amurg
Ascultă, ca în vis, cum șoaptele se scurg
Făcând abisului ofrandă porții,

Iar călătorului oferă drum în grație
Cu gânduri bune ce îmbie la frăție,
Ce în cântarul ei nemărginit
Va lua alaiul lumii ca un gând iubit.

Nu sunt eu cel care par acum.

De fapt, cine este?

Port zeci de măști doar ca să mă ascund de cunoscuți.

Nu sunt eu cel care scrie acum.

Cine o scrie?

Deținutul din mine caută evadare prin versuri adânci - cicatriciale.

Nu sunt eu cel care par tăcut și ușă de biserică.

Cine este?

Gălăgia din mine creează haosul exagerat care-mi obosește mintea și-mi provoacă violență de sine.

Nu sunt eu cel care par leneș.

Cine o fi?

Psihologul din mine muncește pentru echilibrul psihic.

Nu sunt eu cel care suferă de boala sentimentală - dragostea-i flacără sadică.

Cine o suferă?

Pacientul din mine își cară cancerul în spinare 

și habar n-are ce o să-l mai aștepte în continuare.

Nu sunt eu cel care par a nimănui, la exterior am zis multe, dar aparențele înșeală.

A cui sunt?

Existențele dovedite îmi sunt familie - îi accept pe fiecare fără nicio rușinare și ele mă " îngrijesc " cu asemenea povare.

AM FOST... VOI FI
Am fost anonimul
vieții supus,
călător printre zile
cu - amurguri violet…
Căutător de zorii cu rouă
să-i țin în suflet
până la apus…

Sunt visul încolăcit
pe șiraguri de speranțe
Un nomad obosit
pe-o dună de neputințe
Sau, himeră pe taftaua nopții
fără de sfârșit …

Și voi mai fi ,
anonimul dăinuit
sub crucea lemnului
de eternitate șlefuit.…
Am fost… Sunt…Voi fi…

În nopțile amare,
Când somnul ieftin vrei să-ți vinzi,
Unor aștri mai timizi,
Tinzi...
Cu privirea să-i cuprinzi.

Și un strop de poleială
Se presară intr-o doară
Între pleoape biciuite
De-ale timpului cuțite...

Și asculți încet neantul
Cum se scurge-n timp, gigantul,
Cu ecouri intr-un ceas
Timpul curge, eu sunt treaz.

Nu dormisem niciodată,
Am vegheat intr-un ungher,
Intr-un pol unde e ger,
Unde patul mi-i zăpadă.

Globul meu de aur veșnic

Mă privește ca un sfeșnic

Are rost ca din pridvor
Să-i întorc acest favor?

El cunoaște,
Adevărurile toate,
În comori adânc-'gropate
Și cu stările ce-un suflet simte,
Mintea nu poate cuprinde.

Lună, dragă, ce e viața?
Unde duce oare totul
Căci în toate e-un zadar,
Toate-ncep c-un "așadar"...

Dezbraca ma de miliarde de culori,

Ca sa pictez un rasarit de soare pe cerul plin de nori...

Dezbraca ma de vise, acolo unde, toate luminile sunt stinse,

Sa se prefaca n stele cazatoare,pe cerul unde soarele nu mai rasare...

Dezbraca ma de lacrimi...sa se inunde o lume ntreaga,si al meu pamant secatuit sa se adape...

O noua viata sa rasara, prin fir de iarba proaspat si printr un gand de primavara...

Dezbraca ma de a mea singuratate cu care am trait atatea vieti,cu care am trait si dupa moarte...

De care m am indragostit atat de tare , ca pictorul de a lui muza ce n suflet i a turnat culoare...

Dezbraca ma de amintiri...sa uit ca a mai fost ceva in urma mea, caci eu nu mai sunt eu,

Si timpul nu mai e timp si nici iubirea si trecutul nu si mai aduc aminte cine sunt...

Dezbraca ma de ea...de gandul ca acolo undeva departe,

Ea inca ma asteapta, sa stam de vorba, la o cafea, 

Dar ce sa i spun  eu Doamne oare...

Dezbraca ma de frici...sa mi regasesc curajul de a ma ntoarce din nou la carma barcii mele,

Lasata in deriva sa se ciocneasca de miile de stanci...

Sa ma intorc din nou la mine si sa ma iau in brate...soptindu mi la ureche...

Ca totul va fi bine...

Dezbraca ma de tot...de dor si de amor...de timpul trecator...

Dezbraca ma  de ar fi sa mor, la o margine de lume, pe iarba intins cu trupul gol...

Dezbraca ma acolo de chinuri si pacate...dezbraca ma de mine...

S arat lumii intregi cum e sa razi...sa plangi...sa suferi...de prea multa iubire...

Dorul nu va dispărea

Prin el vei putea crea

Artă de neprețuit

Din ceea ce ai trăit

El ține-n viață trecutul

Care mai e doar în gândul

La ce-a fost și e în tine

El dă sensul în sine

E o durere plăcută

Ce-n minte e simțită

E un vis bun sau de necaz

Ce-l visezi doar când ești treaz 

E un gând și-un sentiment

Pentru un trecut moment

Care-acum nu mai există

Decât prin mintea artistă 

Simți ceva pentru ceva

Ce e doar în mintea ta

Simți durere și iubire

La ceva ce n-are trăire