Autoportret Lumesc

Poate dintr-o perspectivă sunt degenerat
Fiindcă generez un sentiment disfuncțional
De iubire păstrată in crematoriu incinerat
Unde drumul Inimă-suflet e nefuctional.

 

Spune-mi tu, cum sa zambesc necugetat,
Cănd vad tablouri deluzorii pictate manual
Cu Harapce de nebuni cu maini degerate
De frigul urii, incercand sa para actual?


Category: Philosophical poem

All author's poems: Florin Dumitriu poezii.online Autoportret Lumesc

Date of posting: 26 января

Views: 268

Log in and comment!

Poems in the same category

Soarta omului

Alunecând pe-a apelor oglindã,

Stingherul cãlãtor, în barca sa,

Se zbate, ca şi când ar vrea sã prindã

Încã o zi, din cele câteva!...

 

La drept vorbind, ce este, viaţa, oare:

Mãnunchi de neajunsuri şi dureri?

Un şir de zile lungi, chinuitoare,

Sau clipe dragi din scurta zi de ieri?

 

De fapt, de ce venim pe-aceastã lume

Zbãtându-ne a supravieţui?

- Spre a trãi şi a purta un nume

  Ce-n timp, uitarea-l va acoperi? -

 

Deşartã-i toatã zbaterea, deşartã,

Cãci lutu-a fost şi va rãmâne lut!

Şi, când îţi va şopti cã nu te iartã,

Vei regreta târziu cã te-ai zbãtut!

 

Pe el noi îl muncim cu-atâta trudã

Din zori de zi, pânã noaptea târziu;

Iar, ca rãsplatã pentru fruntea udã,

Ne-nghite, aşezaţi în vreun sicriu...

 

Pentru pãmânt, popoarele se ceartã

Fãcându-şi declaraţii de rãzboi!

Dar tuturor li-e scris-aceeaşi soartã:

"Nu noi îl stãpânim, ci el pe noi!"

 

Ne încãlzeşte-n rãsãrit, veşmântul

Ca sã-l înţepeneascã-n asfinţit;

Totul ne dã la început, pãmântul,

Şi totul ne rãpeşte, la sfârşit!

 

Iar cât despre necruţãtoarea fricã,

O regãseşti în orice cromozom;

- Mãsura ei mai mare sau mai micã -

Asta... depinde de la om, la om.

 

Pe ea o-nvaţã omul viu sub soare,

Cu ea se naşte orice muritor,

Ea nu ridicã semne de-ntrebare

Ci degetul ei ameninţãtor!

 

De bunãvoia ei, nu iese-afarã,

Nici nu renunţã uite... numa-aşa;

Decât când e poftitã sã disparã,

De Unul mai puternic decât ea.

 

Ce poate viaţa fi, decât o sumã

De vise lungi, în propriul aşternut.

Dar, de privesc o clipã doar, în urmã,

Constat c-atât de repede-a trecut!

 

                           ☆

 

Ţine-te drept, amice, pe picioare,

Şi uitã-te puţin în jurul tãu!

Trateazã nepãsarea, ca atare,

Privind-o ca pe cel mai mare rãu!

 

Cãci pierderea de timp este o crimã

Când sunt atâtea lucruri de fãcut!

Din TIMP, o parte eşti: una infimã,

Prezentul sãu, la modul absolut.

 

Întreaga ta lucrare pãmânteascã

Pãstratã-i în al Cerului album.

Ferice cel ce vrea sã dobândeascã

Ce nu se poate pierde nicidecum!

 

"Soarta omului pe pãmânt este ca a unui ostaş şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua." (Iov 7:1) 

14.11.2021, Gostkow, PL

More ...

Obicei

Cum să mă numesc?
Nu-mi amintesc
dar aș veni dac-ai chema o ploaie.
Cum să mă numesc?
Cum ai vrea? 
Cum mi-ar plăcea?
Să mă numesc mândrie
judecată
răutate?
Sau doar ele să mă cheme?
Aș veni
dac-ai chema o ploaie.
Aș străpunge uscatul,
uscatul cel de nestrăpuns
aș uda pământul și
ți-aș uda sufletul
dacă m-ai chema.

More ...

SUNT EU ...

Trăim în două lumi mature,

Iubind în taină doar un zeu.

Perpetuăm în rase pure;

Miracolul e: DUMNEZEU!

 

Iubim, urâm și-n disperare

Sperăm mereu în izbăvire,

Nu vrem, ca lumea să dispară

Vrem pace-n suflet: NEMURIRE!

 

Iubim familia, natura,

Copiii ce ne dau fiori,

Iar pe dușmanii plini de ură

Îi premiem cu mii de flori.

 

Ne fascinează-o lume abstractă,

Pierdută-n ape adânci și reci.

Sau poate-n bolta cea albastră.

Cu o poartă-n RAI, prin care treci.

 

Ne temem de final în umbră

Agonizant, necunoscut …

Dar știm că-n stația din urmă,

Ne așteaptă un NOU ÎNCEPUT.

 

Viorica E.

More ...

Pseudoștiința

Prin cuviință

Ia ființă necuviința

Asistând la conferință

Și incepe sentința

 

Sunt condamnat la juruință

Simt cu-mi crește escreștența, 

Dar plin de binevoință

Incep a reînființa

 

Creez o discrepanță

Dau nuanță la rezonanță

In timp ce tai orice speranță

Printr-o neexplicată concordanță

La pseudostiință

 

Tai orice conștiință

Ce imi este impotrivă

Anulez orice dorință 

Ce imi este nedorită 

Distrug orice credință 

Ce nu imi este închinată 

Desintegrez orice ocurență

Pentru ca nu suport orice aparență 

 

Dar in suflet am o tendință

Simt in inima o flatulență

Nejustificat, apelez la subzistență

Te-am distrus... pseudostiință 

 

Dar tu prin exuberanță, 

Cu răutate preexistentă

Apelezi la milă, deși e în absență

Răutatea ți-e componență

Dar eu reprezint fără proeminență

Arma autodistrugerii de ființă 

Si vei rămâne la penitență 

Draga mea pseudostiință 

 

More ...

Sistem

Frumusețea plaiului natal
O distruge-o țară-ntreagă
Gustul și mirosul de metal
Rămâne totul o pârloagă

 

Creștinul se preschimbă în ateu
Când cerul nu se vede
Omenirea are cât mai mult tupeu
Și cel mai păcătos începe-a crede


Dar totul în zadar
Propria voce n-o-nțelegem
Scăparea va fi un dar
Se va risipi acest blestem

 

Păcăliți de libertate
Un suflet de doi bani
Plin de durere și păcate
Trec zile, ani

 

Omul a fost este si va fi
Greșeala universului pe veci
Poți aduce mii de jertfi
Dar în rai n-ai cum sa pleci

 

Rezolvă oare o problemă?
Frânghia legată de gutui
Evadarea din sistem
Patru scânduri și un cui

More ...

Spovedanie

Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa  gura care tace.

Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i  dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.

Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul  fără  de pleoapă,
Buzele  cu mult  venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.

More ...