Author Florin Dumitriu
Total
234 creationsRandom creations :)
Iartă și vei fi iertat
Îngăduie -mi o șansă
Și nu vei regreta;
Inima mi-e arsă
Din absența ta.
Viața mi-e pustie,
Fără tine,nu exist.
Sufletul în ploaie
Se prelinge trist..
Făptura ta, iubire
O culeg din lacrimi,
Dulcele meu mire
Năzuit de patimi..
Îți mai aduci aminte;
În genunchi mă implorai,
Cerșeai sub jurăminte
Trupu-mi fără grai..
În brațe te-am cuprins,
Te-am sărutat fierbinte,
Cu patos reaprins
Din simțurile frânte...
Umbre,
Sub umbrele închise cu alb și negru amestecat,
Sunt răni profund,intense și greu de acceptat,
Sub umbrele de măști,
Ce fața acoperim,un suflet de lumină,
Dezbracă chipul trist.
Sub umbrele de aer,ce-i greu de respirat,
Sunt prea multe cuvinte,
Și-n rană au apăsat,
Lasandu-ti corpul moale,
Și capul aplecat.
Sub umbrele de frici ce par că ne separă,
Există o energie ce viața îți luminează,
De vrei sa te separi de umbră sau lumină,
Ramai blocat în viață, alegeri și rutină.
Eliberarea vine din tot ceea ce ești,
Și bun și rău cu tine,
Prezent și blând mereu,
Un suflet Înțelept,
Ce schimbă pași-n mers..
Ne consumăm iubirea!
Mă-ntorc, privesc, nimic nu văd
Dar simt că ești atât de-aproape,
Și parcă mă inviți să merg cu tine
Însă eu fug departe-n noapte.
Nu știu de ce refuz să mă apropii
Când inima îmi bate ca nebuna,
Iar mintea mă trimite către tine
Spunând că tu-mi vei fi stăpâna.
Ne știm demult, dar, cam atât
Fără a face pasul spre înainte,
Doar am flirtat și ne-am oprit
Fără a ține cont de simțăminte.
Și timpul trece, nu stă pe loc
Iar noi rămânem doar amici,
Ce bine-ar fi să trecem pragul
Și să scăpăm de-a noastre frici.
Simțim că-n noi sunt sentimente
Ce se doresc a fi puse-n-mpreună,
Dar încă ne lipsește cred curajul
De a iubi, a fi iubit și zice...noapte bună!
.............................................
Acum în doi ne consumăm iubirea
Ce încă arde-n noi și merge înainte,
Iar eu o povestesc prin vers cu rimă
Înșiruind pe foi, tot ce-mi aduc aminte!
NU MI-AM DORIT...
Nu mi-am dorit perfecțiune-n viața mea,
Doar adevărul descoperit de orice perdea,
Doar o egală măsură, fără doar și poate,
Echilibrul greu de găsit în tot și în toate...
Nu mi-am dorit cuvinte grele sau ușoare,
Nici gesturi inutile ori lipsite de onoare,
Să văd din umbre grija ta cu claritate,
Că șoapta plină ți-e de sens și sensibilitate...
Am tot cedat și-n urmă m-am lăsat pe mine,
Până ce cuvintele mi-au devenit străine,
Am risipit ceva ce nu m-am așteptat,
De mine însumi m-am îndepărtat...
Așa că-ntr-un final am renunțat și am tăcut,
Uitând durerile care m-au înțepat acut,
Lăsându-mi rănile să doară-n continuare,
Totuși sperând la o ultimă rază de soare...
Și înălțat către stele, din străvechi zăcăminte,
Mă voi privi la fel cum am făcut-o și-nainte:
Strălucind tăcut, eliberat de orice apăsare,
În lumina nestematelor strălucitoare...
Pararel-isme
cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,
care se petrecuse-ntr-un cătun numit Capernaum
( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),
Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ
și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții
pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.
abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,
(figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),
cei antici se aplecară spre artă și cultură,
ducând pe culmi nemaivăzute sfera,
sfârșind în Evul Mediu cu tortura.
din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă
știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,
renscentiștii se înobilaseră și ei prin artă,
umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.
Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,
de la savant pân`la plebeu,
îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,
mai gelozim, în taină, încă faraonii.
iar câteodată chiar pe Dumnezeu,
(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)
Nebunie
Ravnim adeseori vulcanic
Spre strălucire, laudă ,avere
Prizonieri compuși dintr un produs metalic
Sevraj stilat , sorbim tăcuți plăcere
Poțiune cu efect real
Uităm modestele origini,
Ne cățărăm pe înaltul piedestal,
Prețios prilej ne bucură în inimi
Străbunii ce nu i mai amintim
Sunt doar tablou umplut cu acuarelă,
Și totuși datorită lor trăim
Ei fiind și azi,o santinelă
Defilăm acum cu papion la gât
De un alb papal noi îmbrăcăm veșminte,
Extaz dulceag trăim ! Dar cât?
Căci falsa pace naște doar morminte.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Diagnosticul: Tu
anca_nistor
6 October
Cutremurător de frumoase aceste versuri! Felicitări!
Ce mai faceți, Maiestate?
Vladislav Varzari
5 October
@Silvia Mihalachi, vă mulțumesc mult
Ce mai faceți, Maiestate?
Silvia Mihalachi
5 October
,, Ce mai faceți , Maiestate?,, este o poezie de lăudat și poetul merită felicitat. Mă alătur de cei ce il felicită și apreciază aceasta frumoasă po...
MARIA ÎN ȚARA POMILOR
Silvia Mihalachi
5 October
Cu drag spun legendei că , este frumoasă și că mi - a plăcut să citesc din ea ,, curajul, iertarea , credința și despre lumină,, și despre pomul c...
Temnița
Khosravi Shahin
4 October
Mulțumesc mult!🤍
Ultimul acord
ora mea de poezie
4 October
O poezie ce are niște rânduri pline de imagini și emoții în care mă regăsesc...ai un talent extraordinar, felicitări!🩷
Efectul Placebo
un-pahar-de-poezie
1 October
Vă mulțumesc tare mult pentru gânduri. Mă bucură enorm !🙏
Efectul Placebo
Silvia Mihalachi
1 October
Pe tipsia cu versuri frumoase dăruită și azi cititorilor de către amfitrionul ,, poezii online,, am găsit un pahar de cristal cu versuri cristaline,...
Efectul Placebo
Florin Dumitriu
1 October
Uneori, cel mai frumos zâmbet e doar umbra unei dureri care a învățat să tacă. Felicitări, ai pus în vers ceea ce mulți nu reușesc nici să rostească....
CUM POȚI TU, TOAMNĂ?
Silvia Mihalachi
30 September
Frumoase, delicate întrebări în versuri sonore adresate TOAMNEI de către poet , căreia îi deslușește prin întrebări ,, culorile ei de poezie,,.