Libertatea de a rămâne

De-aș ști că șoaptele-mi tăcute

Te-ar mângâia într-un suspin,

Ți-aș da și ultimul cuvânt

Să-ți fie cântec, și alin...

De-aș ști că sufletul din mine

S-ar preschimba-n eternă flacără,

Ți-aș dărui întreaga-mi lume

Să-ți lumineze calea-n umbră.

De-aș ști că inima-mi zdrobită

Ar fi altar pentru iubirea ta,

Aș rupe-o singur din piept, grăbită,

Și ți-aș lăsa-o veșnic așa.

De-aș ști că vorbele-mi tăcute

Ar înflori ca-n nopți o stea,

Le-aș risipi pe-ale tale șoapte,

Să-ți fie cântec inima.

Se spune că a existat odată,
O iubire, ce nu s-a mai văzut niciodată
Și-n fiecare zi, puțin mai mor,
Gândindu-mă la al lor pur amor.

Ea cu al ei suflet cald și blând
Împodobea strașnic acest pământ,
Grația-i plutea pe marea privirilor
Și va exista dincolo de sfârșitul vremurilor.

Procreată c-un fel sui-generis
Cu o frumusețe colorată de iberis
Și-o aură ce sufletele mofluzeau
De glasul duios îl auzeau,

Iar el avea în adâncurile ochilor,
O frumoasă barcă cu pânze ale zeilor,
Și plutea-n largul iubirii ei,
El fiind structura acestui temei.

Ei sunt nesfârșitul început,
Alfa și Omega din debut,
Ea, lumină ce-ncălzea pământul,

El, furtuna ce îi căuta cuvântul.

Dar din apusul infinitului, apare-un vrăjitor,
Cu-n chip turnat de slujitor,
Cică fură iubirile din inimi aprinse,
Iar din răutate, pusese mâna pe-alor iubire.

Un fir rupt, desprins din frumusețe
Parcă-i un vis, de ce se-nfiripă altă poveste?
Și răvășit de această a lui rea încercare,
Privi cerul trist și îi jură răzbunare.

Bătând în lung și-n lat, pe-acest pământ
Și înlănțuit de marele său jurământ,
Îl găsește pe vrăjitor, dar rupt de realitate,
Îl prinde strâns, cu furia unei dorințe sfărâmate.

Agonia din ochii lui stârnea numai ură
Cum o inimă poate să bată singură,
Zăcând în ea numai amărăciune
Înecând altarul de înțelepciune?

“Cu ce-ți sunt dator eu ție
De ți-am plătit așa de mult?
Mai lipsit de a mea iubire!”
Răsună în lume tumult.

“Ascultă bine la ce-ți zic:
Până acum oamenii n-au găsit alt drum
Spre adevăr, decât greșeala…
Te-ai lăsat pradă mâniei, ești numai scrum”

Se dovedește totul e spre nimic,
Că vrajitorul, nu-i el inamic,
Ea a iubit mai mult viața nesfârșită,
Și-a lăsat o poveste de iubire în gheață….

Pe când ei se iubeau,
Acest vrajitor îi socoteau,
Prețul iubirii lor, nemurirea,
Ceea ce ea foarte mult își dorea.

Iar acum, printr-un act teatral
Se naște un moment spiritual
El își dă sufletul la schimb,
Că în inima ei, să se nască iubirea sucomb.

El moare într-un chin de neimaginat
Plângându-l în pumni cei ce l-au iubit,
Ea-și recapătă iubirea pentru sufletul lui
Dar ce să vezi… ia-l de unde nu-i!

Și acum se spune că suspină
Sub un trunchi de salcie bătrână
Unde trupul îi zace sub pământ
Iar în al ei suflet, un frământ.

„Unde-i Arthur, Regele pădurii?”

N-ai auzit? Imperiul lui demult e distrus,
Iar supușii lui acum sunt pierduți.
„Dar Arthur?” L-a omorât un prinț intrus.

Nu plânge, Maică Românie, după ai tăi copii,
Care cu pieptul lor te-au apărat de tirani,
În timp ce un țăran român se lupta cu zece mercenari,
Aparent acest pământ al Sfintei Maici.

„Eu mor pentru națiune!”
Aclamă Horia cu iubire.
A fi patriot nu e merit, e datorie.
Arthur! Să te odihnești în pace!

Prin atâta confuzie,
Pământul ăsta ne aparține.
Ține minte, dragă române,
„ROVINE, NU RUINE!”

Dar nimănui nu-i pasă, e dat uitării.
Falsele sisteme astupă scrierile sfinte,
Iar ușor, ușor, istoria va fi dată executării,
Și vor fi călcate în picioare mormintele eroilor.

În alchimia iubirii noastre, suntem două stele fără echivoc,

Topindu-ne într-un ocean de lumină pură și foc,

În care fiecare scânteie devine o galaxie,

Și fiecare sărut e o gală a cosmosului în extaz.

Ca o fântână veșnică de sentimente, suntem izvorul vieții,

În care fiecare picătură devine o filă de poveste,

În care fiecare undă devine o cântare a sufletului,

Și fiecare adiere de vânt e o călătorie spre nemurire.

În noaptea noastră de pasiune, suntem ca două flăcări într-un dans de amor,

Consumându-ne unul pe altul într-o fuziune divină,

În care fiecare scânteie devine un secret al universului,

Și fiecare tremur e o călătorie spre o altă dimensiune.

Pielea ta e ca o pânză de catifea, pe care degetele mele o străbat cu nesăbuință,

În care fiecare atingere devine o melodie a plăcerii,

În care fiecare mângâiere e o călătorie spre extazul absolut,

Și fiecare strângere e o promisiune de fericire fără margini.

În această seară de extaz, suntem doar doi amanți,

Iubindu-ne cu raze de patimă și adiere de fior

În care fiecare tremur e o chemare la păcat,

Și fiecare clipă e o eternitate a plăcerii.

Iubirea noastră nu se murmură,

Se strigă, se rupe, se aruncă,

E praf, e jar, e sânge, e tăcere,

Care explodează în fiecare secundă.

Mâinile tale nu ating, ci scurmă,

Ca rădăcinile care ard sub lumină,

Și eu cad în tine fără margini,

Fără să știu unde mă pierd, când se termină

Iubirea noastră nu știe să tacă,

Se zbate ca valul ce stânca o frânge,

Nu-i dulce, nu-i blândă, nu-iobosită,

E sabie ce taie tot ce se mișcă, neatinsă.

Buzele tale-s gheață și foc deopotrivă,

Îmi ard venele, îmi dau înapoi o clipă,

Râsul tău, fulger printre crengi,

Mă scutură, mă prinde…mă înalță și mă alungă.

Te iubesc în continuare

Fără tine sunt amar....

Tu te rog vino la mine

Pune dragoste în pahar. 

Călduros adăpost, îți e privirea-i dulce de cașmir înceghată cu mierea dulcelui sărut

Atât de veșnic și pașnic, atât îți este de dulceagă 

Și atâta dulceață îți poartă rafinamentul sărutului, ce e ca răsăritul ce se contopește pe buze cu orizontul

Iar în ochii când te privesc îmi tresar ai mei fiori ce înfloresc ca bobocii la mireasma primului sărut de lumină

Oh, două migdale și o esență de scorțișoară îți desfirează privirea-i ce-i plină de sărutări

Lumina ochilor căprui zac bătându-mi la ușile inimii mele

Te chem, te invit ca pe un intrus ce deja s-a sustras spre gândul minții mele plăpânde 

Și te suspin să vi, te iau în mână și îți port umil țesăturile cu atât dor și nebunie 

Și te port numai pe tine căci ești singura lumină ce mă încălzește

Singura lumină ce răsare prin scrierile mele și mă prevestește cu bucurii

Singura și ultima scrisoare purtată ca un poet adevărat pe suflet și pe praful depus a lacrimilor arteii străvechi

Apa-i curge liniștită,

Valurile sunt domoale,

Doruri,gânduri curg la vale,

Mii de drumuri ies în cale.

El e tânăr  și frumos,

Apele îi curg în jos

Apele duc cu ele

Doruri  multe , multă jele.

Dar dorința lui cea mare:

La hotar el vrea ...cărare

Și cărarea din  hotare,

Să fie plină de soare.

Ascultând povestea lui,

E povestea fratelui

Care ține despărțite

Două surorii  vitregite.

Ascultându-le cum plânge

Și cum cată -n depărtare ,

Se privesc în ochi  și spun,

Vreau cu sora să  m-adun;

Sunt surori  de-aceiași mamă,

Au acelaș  grai frumos,

Poartă ie și năframă,

Doina  o cântă  duios;

Au aceiași  rugăminte

Și  același  dor le poartă:

Vor în brațe să se strângă

Așa cum era odată.

Nu m-am gândit la despărțire

Având atâtea în comun,

N-aș renunța din nou la tine

Dacă pleci ... 

M-aș face scrum.

Mai știi când eram copii 

Și dulce-n brate ma strângeai?

Asa aș vrea din nou sa fii, 

Să pot să ma simt ca în rai.

Ce îmi faci tu mie acum?

Suferind vrei să ma lași

Lacrimi amare, scrum pe scrum, 

Inima tu mi o descarci. 

Cu ochii tăi căprui

În viața mea apărui,

Defapt cred că erau aproape negri

Dar niciodată nu i-am simțit acri.

Vocea ta, ah, o frumusețe 

Vorbele le scoteai cu delicatețe.

Și inima a început să-mi tresară,

Când te-am auzit vorbind prima oară.

Atitudinea ta așa de matură

Mă făcea să am temperatură.

Căci nu am întâlnit pe nimeni altcineva

Care să mă facă să mă simt așa.

A trecut mult timp decând te-am cunoscut

Și încă țin la tine mult.

Poate că sunt puțin obsedată

Dar să știi că m-ai făcut cea mai fericită fată.

Prins în mintea mea, arest la domiciliu
M-aș îmbăta să nu mai simt dar îți văd chipul
M-aș înșela dar chiar incerc să nu fiu tipul
Ceva mă mișcă și nu cred că e nisipul

Ceva m-apasă, cred că-i partea mea de vină
Înțeleg acum de ce te porți ca o străină
Dacă te-am făcut să suferi, tu să-mi ierți păcatul
N-am meritat iubirea ta ce acum o poarta altul