Category The patriotic poems
Românie, plai cu dor
La mulți ani ,iubită Românie!
Patria mea,prea-mândră glie
Azi te cinstim ,gătiți în ie,
Pe tine,mândră Românie!
Indiferent de locu-n care,
Ne amintim cu drag de tine,
Tot țara noastră ,strămoșească,
Rămâi tu,dulce ,Românie!
Unii din noi,te-am părăsit,
Prea-mândră ești,dar roditoare?
Rodul tău se varsă-n Orient
Sau Occident,p-undeva peste hotare!
Bătrânii noștri încă își țin credința
De a fi veterani ai țării lor
Și cred că peste noi o mai veni dreptatea
Alături de prea buni,copiii lor!
Iubim pământul,tradiția străbună
Dar ne deprimă tristul mod în care ,
Putem doar să visăm la o viața bună
Și că-ntre noi și neamul nostru nu vor mai fi hotare !
Rogu-te mândra noastră țara ,să nu te stingi precum o păpădie ,
Și într-o zi întregul neamu’ tău,
Să te cinstească pe-aceeași câmpie!
Să cânte și cei de departe ,imnul a lui nostru neam,
Și toți să strige într-un glas:”O să mă-ntorc acasă iar…
…o să mă-ntorc și n-oi mai pleca vreodată
Căci am acu’ aici tot ce-i mai bun
Am traiul pierdut ,acela bun,de altă dată
Și-acum sunt cu-adevărat mândru că-s român!”
Altar al limbii române
Mai dârz ca tine n-am văzut
Să te topeşti în marea cea romană
Să dai tribut, averi trupești
Dar mai de seamă sufletești
Romanilor cotropitori și seci
Să-ți aperi limba cea de veci
Cu zaț chirilic se-anunțau
Păgâne cotropiri de plaiuri
De când ne știm, avem un graiu
Răpuși, făcuți hamali și tributari
De gloate snoabe, de avari
Suntem aici prin vii și demni și sfinți
Ștefan, Mihai și Brâncoveanu
Letopisețe mari ce ne hrănesc
Cunoașteri și origini românești
Ce astăzi încă nu pălesc
E sfântă limba ce-o avem
Căci încă suntem vii și vechi
Meleaguri sfinte strămoșești
Altar al limbii românești
Marius Ene, Polonia, 31.08.2024
Ziua Limbii Române
Din răsputeri spre casă
În drum spre casă, un suflet blând se îndreaptă,
trecând prin ocoluri, pe valuri, în singurătate.
El poartă cu sine, o amintire ce-l doare,
despre frumoasa lui țară, care astăzi e pe cale să moară.
El pleacă grăbit, grăbit în drum spre casă,
să-și vadă măicuță care stă la fereastră.
Dar casa e pustie, în care doar liniștea e stăpână,
și nimeni nu mai vine, după atâția ani de zile.
Inima îi bate, îi bate atât de tare,
iar țara e tot mai departe, dincolo de maluri.
Nici un semn nu i se arată, pentru o cale mai ușoară,
dar el din răsputeri va merge, către iubita lui țară.
I-a rămas doar credința, ce-o poartă pentru a lui vlagă,
dându-i speranță că vremurile de odinioară vor răsări iară.
În realitate însă, trecutul e istorie ce nu iartă,
iar datoria noastră e să fim acasă, acolo unde liniștea e o mireasmă.
Un singur gând îl preocupă, că în curând se va întoarce,
lăsând pustietatea într-un vis..., într-un vis fără valoare.
Nimic nu poate să-l oprească, nici gloanțele care zboară,
din întunericul ce-l înconjoară, în drumul său către iubita lui țară.
Cu prețuire, Andrei Guțu.
S-AU STINS SPERANȚE
Deschide fereastra și ușa și cerul ,
În casă e frig , e și gheață și plânge
Fccul în vatră .
S-au stins și speranțe și drepturi ,
Sărăcia-i stăpână pe cămări și pe beciuri ,
Lumina-i puțină și pâlpâie stins ,
Suspină gândul cu ochii afară ,
De-i zi cu soare sau crivățul zboară ,
Căldura-i afară în casă e gerul .
Plâng ochii pe geamuri ,
E multă tăcere , e boală , e frig și pâine nu este ,
E multă , mai multă tristețe și , ca-n poveste ,
Căldura chibritului nu ostroieste
Durerea din oase .
De vrei , nu vrei , privesti înapoi ,
Când om te credeai printre oameni
Și-ai vrea să-ți dai ziua de azi pe ziua de ieri,
Să nu mai stai cu mâna întinsă ,
Cu mâna întinsă și gură stăină să ceri .
T.A.D.
Bătrână țară
Bătrână țară
Pe umeri porți Carpații ca povară,
bătrână țară multimilenară,
e greu dar munții cerul ți-l închină
și uiți că omul ce-ai crescut ți-e vină
Din creste ape curg și-ți dau putere,
bătrână țară cu trecutul ca avere,
povestea ta în lume iute-o poartă
așa cum alții ți-au înscris în soartă.
Cu trupul tău păduri hrănești să-ți fie,
bătrână țară ce visezi la veșnicie,
ecou de doine ce în ierni să cânte
cum frunze vara știu să te încânte.
Când păsări seara-n cuiburi se alină,
bătrână țară de cântare plină,
te rogi ca dor de tine să le prindă,
un dor nestins de cuibul de sub grindă.
Dor de tine, România...
Comasați-s la putere
Cu averea strânsă-n saci,
Țara-i toată o mizerie,
Iar noi...lipiți săraci.
Citesc chipurile triste
Şi-ncrețite de nevoi,
Palmele noastre muncite,
Vor lovi cândva în voi!
Cei mai mari penali în funcții
Și-au făcut vile, palate,
Au vândut pământul, munţii,
Ne-au lăsat păduri tăiate.
În curând vă sună ceasul,
Suflă vântul a schimbare,
Când poporu-şi ține glasul
Şi-şi dorește eliberare.
Ce este cu țara noastră?
Unde sunt cei înțelepți?
Tu, cândva, cea mai măiastră,
Azi, condusă de nedrepți.
Vocea României
Tot mai greu, se lasă peste școală,
Umbra unui sistem ce nu-și vrea copilul sănătos,
Dascălii ce poartă măști de ifos,
Otrăvesc tot ce-i pur, cu-al lor suflet de smoală.
Unde sunteți voi, ce-ați fost cândva eroi?
Sălile sunt pline, dar totuși așa goale,
Zâmbete forțate pe chipurile pale,
Se topesc anii învățării, sub lacrimi de nevoi.
Nu știu de carte sau de cuvânt,
,,Educație" răsună ca un ecou în surdină,
În băncile uitate, copii ascunși în vină,
Prizonierii unor oameni ce-au depus un jurământ.
Sistem corupt al educației ucise,
Note și examene, lanțuri grele pe umeri de copil,
Uităm că școala nu este un exil,
Românie... gropar de vise!
Crezul meu
În van se zbate marea
oricât ar fi de-adâncă,
n-o reuși surparea
cât țărmul e de stâncă.
Căci stânca poate să înfrunte
și grozăviile din munte,
iar munții nu s-or nărui
atât cât stânca va trăi.
Și nici pădurea n-o pieri,
căci omul o va ocroti.
Toate ființele din fire
aspiră la nemurire,
căci pentru ele trăiesc Zei,
iar pentru oameni Dumnezei.
Și știu că ființa românească
a-nvins dușmani ca să trăiască.
Ea niciodată n-o pieri,
dacă un monolit va fi!
19 iunie 1992
Astăzi e o zi mare,
"Războiul" din 92.ce a distrus
o mulțime de vieți amare,
În câmp de luptă au decedat,
Pentru noi,popor, pentru pace au luptat.
Au luptat ei pentru pace,
Ce ne-au putut o face,
Ce pe câmp de luptă au luptat,
Au fost răniți toți ei,cruntat.
Au dorit ei pace pentru toți noi,
Că acum să trăim să fim plini,vioi.
Să trăim în pace,
Ce ei ne-au dat-o,
Și au putut-o face.
Vă mulțumim pe voi eroi,
Că ați dat viața pentru noi.
În inimile noastre rămâneți,
Eroii noștri pe veci.
Poezie dedicată eroilor noștri care au luptat în 1992.(Republica Moldova)
Autor Zamurca Alina 🌷
Chişinău
Chișinău oraș frumos,
Ce ai un soare luminos.
Soarele-ți zâmbește,
Bucuria ți-o vestește.
Ai clădiri mărinimoase,
Înalte și frumoase.
Chișinău oraș cu flori,
Și cu mulți locuitori.
Tu ai oameni muncitori,
Ce lucrează de cu zori.
Oameni iubitori de muncă,
Ce se grăbesc la lucru.
Tu ești oraș vestit,
De turiști ești tot iubit.
Că ești foarte vestit,
Pentru multe istorii menit.
Chișinău te îndrăgim,
Și mereu noi te iubim.
Că ești un oraș frumos,
Unde păsările-ți cântă duios.
Ești orașul preferat,
Chișinăul meu cel drag.
Te îndrăgim fiecare,
Și cel mic și cel mare.
Poezie dedicată"orașului Chișinău"
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
Flămânzi
Pe dealuri de gheață se plimbă voit
Moartea cu coasa și un popă lihnit,
E iarnă în sat si mor dezveliți
Copiii și adulții de foame răzbiți
Ascultă cum urlă câinii la lună
Și cum le răspund oameni din umbră,
E foame în sat și nu e scăpare,
Din lanțuri de om doar moartea ne trage.
Ne strigă strigoii din capătul văii,
Ne alungă prin noapte teama de moarte,
Ne frige pământul la mâini și la coate,
Genunchii... de gură sunt tot mai aproape.
Am fost pentru ei doar vite și oi,
Simple schelete scrise-n caiete,
Ne-om plânge în vară morții cu teamă
Să nu ne audă ciocoii din iarbă.
1907
S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.
Ne-alungă viața de la masă, ne biciuiește neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.
Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulțumită,
Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.
Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,
Ne plâng strămoșii sus, din cer biete schelete pe ogor.
La capitală, boiernașii se plimbă-nfofoliți în blană,
Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.
Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,
Am luat conacele prin luptă și am trecut boieri prin furcă.
Am pus pe foc o țară-ntreagă, voind ca toți să înțeleagă...
Cuțitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.
Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,
Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat și n-am fugit.
Acum ne ține cimitiru-n brațe, ne-ascundem viii printre morți,
Se trage-n noi ca-n niște hoți, copiii plâng pe lângă porți.
Poems and verses that show us the past, glorify our heroes and bring us an unforgettable atmosphere, with a collection of patriotic poems through feelings of pride, love and gratitude. The authors demonstrate through lyrics the love about the country, the homeland, patriotism.