PACEA , NU MAI ARE LOC PE PAMÂNT

Cândva,

lumină din cer ploua,

iar curcubeul

culorile își dăruia…

Acum, plouă,

plouă cu ură

seninul cerului

hoardele de corbi îl fură…

Cândva,

pace sub măslin era…

Acum, măslinul se usucă

și seva-i lacrimă

în mirul din biserică…

Cândva ,

iarba era verde,

rourată de necălcat…

Acum, tot mai mult

de foc e arsă

și pe fir de iarbă uscat

zace porumbelul păcii împușcat

ținând în ciocul de șenile strivit

crenguța de măslin,

încă, înflorită…

…………………………………………………….

Cândva

din cer ,lumină va ploua

la tulpină de măslin,

iarba însetată roua va sorbi

iar curcubeul păcii, lin

culorile își va răspândi…

Cândva ….

-TU ce mai faci, pe unde mai alergi?...
EU, de vrei să știi, mereu alerg zi de zi să culeg clipele rătăcite…
Alerg în ritmul timpului, urmând cărarea către amurg, fruntea plină de trecut să mi-o atingă
cu a lui voal de culori, unele vizibile, altele ascunse, așa-i destinul în amurg. Privindu-l,
primesc extazul nuanțelor care, înlocuiesc tăcutul trecut.
Am să-ți trimit la noapte vise de mine pictate și câteva stele din galaxie luate,dacă vei vrea …
-TU ce mai faci, pe unde timpul te aleargă? Hai, oprește-te un pic, în amurg să ne întâlnim,
să mărturisim sub culorile înserării ,despre noi,despre copilărie și despre trandafirul trecut
printr-un inel, uitat, sau lăsat să rătăcească-n timp …
Când nu mai avem cuvinte, fiecare să iscălim ziua care a trecut și să facem un nou pact
pentru încă o zi când amurgul se stinge în noapte...
-TU, ce mai faci, pe unde mai alergi? EU, am ajuns în amurg și el mă privește , cum aș fi vrut
să fiu privită …
Deși am vrut amurgul să fie mai târziu , el este amurgul vieții și nu se poate amâna…
La lumina palidă a serii
Am vrut să scriu câteva rânduri
Amurgului să-i scriu
S-ar fi învolburat noaptea
Și stelele s-ar stinge-n vis… - Tu
ce mai faci, pe unde viața te alergă ?…
E ora când stele s-au stins și întrebarea a rămas fără răspuns…

Copacii trosnesc
sub greutatea gândurilor
Florile curg șuvoi
Ochii le primesc

Vântul norii a risipit
și liniștea pletelor.
Tu… de ce oare
pui mâna mea
pe mâna ta
Și amândouă unesc
Frunţile fierbinţi
La apus de soare.

Gânduri și flori
Amurg răvășit
Într-un cerc numai doi
Așteptăm răsplătiți
Roua din zori.

Mă  simt  decapitata
Dintr-o lume de  vânt purtată
Pe unde mi-o  fi ţeasta
Gâde  conștiința  ia-o   plată .

Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…

Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați  curmat.

Adunătură  ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.

Auz nu  am , nici  văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un  greu mormânt
Și lumea lui își pierde  crezul.

Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.

Undeva, un necunoscut striga sau șoptea că toate din cele scrise de el nu sunt poezii, roman sau elegii, sunt picături și uneori ploi în șuvoaie din viața sa de anonim. Dezamăgiți, spectatori sau cititori aruncă filele scrise de el și fără să-l privească, spun disprețuitor : ANONIMULE ..! Deodată, cuvintele rușinându-se fug de pe file, fug și se cuibăresc în trecut. Se spune că , anonimul solitar s-ar afla pe o oază într-un deșert doar de el știut, unde:

Pe albă foaie de caiet

Mai picură din gând în gând

Câteva cuvinte de poet

Ce sunt doar, un ecou rătăcit…

Muza le adună

Le așează cum vrea ea

Și uitându-se la ele

Parcă le-ar mustra :

Sărmane cuvinte fără rimă

Dacă nu vă adunam

Anonimă vă era soarta

Pe o foaie de hârtie ,

Sub a timpului manta…

Umile, cuvintele s-au resemnat

Tăcând, în himere s-au transformat.
Din ce in ce mai mulți anonimi , în căutarea unei oaze, se rătăcesc printre cuvinte, solitari într-un deșert tot mai cuceritor de către neînțelegători… Doar timpul în timp înțelegându-i, nume și lauri le va da…

Copilă cu părul blond
Dintr-un timp de mult trecut
Mereu readuc în gând
Ochi albaștri,glas plăcut
Și-o rochie mătase albă.
Numele-ți aud strigând
Din zilele-n care adunam buburuze
Să-ți fac din ele roșie salbă,
Cerându-ți sărutarea de pe buze.

…………………………………………………..

Sunt luni, ani și-un dor
La vremea dansului în doi
Mi-ai refuzat tangoul,
Trifoiul cu patru foi
Îmbrățișându-mă în al tău vals,
Valsul primului fior
Când, pierduți intr-un decor diafan
Priveam lampadarul din flori de castan.

……………………………………………

Timpul sfâșie,  
Ochii tăi  sunt tot albaștri
Păru-i argintiu, rochia-i cenușie,
Scrutând doar   amintirea mi-a răspuns
Și pașii mă duc în ceata de sihaștri
Când, clopote bat un plâns ascuns
Resemnarea-i un văl pierdut
Adun buburuze și-mi este dor,
Dor de ochii albaștri, de-al tău sărut...

Deschide fereastra și ușa și cerul ,

În casă e frig , e și gheață și plânge 

Fccul în vatră .

S-au stins și speranțe și drepturi ,

Sărăcia-i stăpână pe cămări și pe beciuri ,

Lumina-i puțină și pâlpâie stins ,

Suspină gândul cu ochii afară ,

De-i zi cu soare sau crivățul zboară ,

Căldura-i afară în casă e gerul .

Plâng ochii pe geamuri ,

E multă tăcere , e boală , e frig și pâine nu este ,

E multă , mai multă tristețe și , ca-n poveste ,

Căldura chibritului nu ostroieste

Durerea din oase .

De vrei , nu vrei , privesti înapoi ,

Când om te credeai printre oameni

Și-ai vrea să-ți dai ziua de azi pe ziua de ieri,

Să nu mai stai cu mâna întinsă ,

Cu mâna întinsă și gură stăină să ceri .

                               T.A.D.

Scumpul nostru glob pamantesc
Pe care toate tarile se intalnesc
Cetatenii lor se tot imbolnavesc
Coronavirus... ceva grotesc. 

Cum sa stam si sa ne plimbam
Sau in padure un gratar sa bagam
Atata timp cat noi toti riscam
Nenorocirea de boala sa o luam? 

Stati in case, numai bantuiti pe strada
Gândiți-vă la cei ce stau in camera de garda
Spitalele noastre si asa stau sa cada
Nu le mai dati si voi de lucru gramada

Ca sa traiti mai in siguranta
Numai mergeti aiurea la piata
Stati in a voastra fortareata
Cu manusi si mastile pe fata. 

Tot pe maini sa va spalati mereu
E vorba despre igiena, hai, ca nu e greu
Sa va dezinfectati instantaneu
Ca sa nu strigati la mormant "Văleu!" 

Totusi sa invatam cu totii ceva
Sa fim uniti mereu, nu doar candva
Boala asta e grea, dar noi nu suntem altceva
Decat romani... Poate ne vom eleva!
 

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Açık kırmızı şarap iyidir

Açık kırmızı şarap iyidir,

Sonbahar sonlarında hasat edilir,

Daha çok don hakkında, daha çok adam hakkında,

Daha çok içiyorum ve sarhoş olmuyorum.

Bir daha asla içmeyeceğime yemin ettim

Ama kendimi tutamıyorum

İyi şarap, güzel hoşuma gitti

Ona ne yapacaklarını bilmiyorum.

Nadir elma şarabı

Merdiven olmadan kafasına tırmanıyor,

Yeşil bojilerin asması

Adamı görünmez yap.

Şarap güzel ve lezzetli,

Yakışıklı bir adamla içtiğinde.

Ama eğer onu çirkin bir adamla içersen,

Şarap boğazda durur.

Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră țară,

Și trimite-Ți mila,n-o lăsa să piară.

Ne-ai dat munți de aur și păduri bogate,

Câmpii roditoare si ape-nspumate.

Dealuri ce coboară spre delta măiatră,

Și marea ce înghite Dunărea albastră.

Au venit barbarii si ne-au luat averea,

Aurul si mierea, pruncii si muierea.

Ne-am ținut la ei cu furca si parul,

Cu râuri de sânge, ne-am păzit hotarul.

Toți ne-au jefuit și ne-au sfârtecat,

Mulți ne-au doborât, dar ne-am ridicat.

Am răzbit prin veacuri două mii de ani,

Cu regi, împărați cu domni și sultani,

Cu aurul nostru s-au clădit imperii,

Și murim de foame la lăsarea seii.

Cu bune și rele am trecut prin toate,

Și de trei decenii avem libertate.

Câștigată scump, cu jarfe de sânge,

După zeci de ani, țara tot mai plânge.

Ne-au plecat copiii in străinătate,

Pentr-un trai mai bun,iar la noi prin sate.

Școlile se-nchid, casele-s pustii,

Și toți guvernanții ne spun doar prostii.

Proști si imbecili, șarlatani și hoți,

În partide multe, dar cumetriți toți.

N-au făcut nimic pentru cei de afară,

Și sunt milioane duși în altă țară.

Muncesc pentru altii și trăiesc decent,

Câștigând cu trudă fiecare cent.

O parte din bani îi trimit acasă,

Să avem și noi ce pune pe masă.

Prețurile cresc și tot cresc mereu,

Să ne descurcăm parcă tot mai greu.

Mâncăm prost și ieftin de prin galantare,

Că bani-s puțini și fără valoare.

Trăim ca pe vremuri, tot cu frig în casă,

Cu dureri de spate si dureri de oase.

Leafa ne ajunge doar pentru pastile,

Sănătoși sau nu, toți murim cu zile.

Mor copii și tineri, Dumnezeeu fereească,

Nici nu mai apucă să îmbătrânească.

Nu mai avem tineri si sportivi grozavi,

Fiincă-n țara asta toți suntem bolnavi.

Mamele fac prunci-nainte devreme,

Și aproape toți se nasc cu probleme.

Abia respiră în incubatoare,

Iar părinții-n lacrimi plâng pe coridoare.

Acum în spitale nici nu te mai lasă,

Suferim în taină si murim acasa.

Astazi știm prea bine că nu se mai moare,

De boli cardiace sau boli vasculare.

Toți mor de COVID și asociații,

De zici că e firmă, cum au avocații.

Sigilați în scânduri și trimiși la groapă,

Nici nu știe popa pe cine îngroapă.

Începand cu "alfa" din graiul grecesc,

Până la "omega" nu se mai opresc.

Vin fără oprire, valuri peste valuri,

Și se zbate lumea ca peștii pe maluri.

Nunțile din toamnă ni le-au amânat,

Ne-au închis in casă și ne-au izolat.

La televizor numai pițipoance,

Mai mult dezbrăcate și mai toate "Toance".

La căpșor golașe, dar siliconate,

Umflate în buze, la sâni și în spate.

Fete si flăcăi, peste toți pictați,

De zici că-s tablouri și pot fi-nrămați.

Nu poți să mai vezi un film...serial,

O emisiune sau ceva banal.

Că-ți bagă reclame fără încetare,

Șapte la pastile,trei la vaccinare.

Cum apeși butonul să mai vezi o știre,

De la prima ora nu-ți mai vii în fire.

Peste toți doar morți, pe străzi și în hale,

Unii arși în case, alții în spitale.

Accidente, crime, violuri și jafuri,

Tineri și copii drogați de la prafuri.

Toate sunt pe dos, lumea s-a schimbat,

Bărbatu-i femeia și ea e bărbat.

Nu se mai numesc homo sau schimbiști,

Sunt L.G.B.T, gay sau anloști.

Apar peste tot cu nerușinare,

Și nu zici nimic, că-i discriminare.

Morala,rușinea sunt doar utopii,

Iar bietul bun simț s-a dus pe câmpii.

Cât sa ne mai rabde Sfântul pe pământ,

Că se răscolesc și morți-n mormânt.

De mulți ani de zile suntem blestemați,

Ne conduc lichele,hoți si agramați.

Am ajuns pe mâna unor derbedei,

Care n-au habar ce-i ăla condei.

Sunt în funcții mari, persoane inculte,

Doar analfabeți cu diplome multe.

Au studii înalte,chiar si doctorate,

Dar toate sunt luate numai pe furate.

Ce să-i mai întrebi de-o limbă străină,

Că au cerebel doar cât o găină.

Nu vorbesc prea bine nici limba română,

Gramatica-i grea, nu e la-ndemână

Asta nu-i oprește ca să ne jupoaie,

Cu taxe cu biruri și să ne îndoaie.

Cu facturi umflate la curent și gaze,

Că astăzi lumina are patru faze.

Vom rămâne goi și săraci lipiți,

Și de frig și foame vom umbla lihniți.

Iar apoi pășind lin spre cimitir,

În caleașca neagră si cu coviltir.

Pe morții din groapă o să îi rugăm,

Să iasă afară, noi ca să intrăm.

Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră tară,

Și trimite-ți mila,n-o lăsa să piară !

Dați-mi pastila mea de dor,

De dor de mamă și pridvor,

De dor de țară și de flori,

Al gliei strămoșești ogor.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu uit frate și popor,

Să nu-mi uit neamul românesc

Și vatra satului copilăresc.

Dați-mi pastila mea de dor

Să vizitez Carpații-n zbor,

Să văd din nou pământul sfânt,

Al inimii, frumos avut.

Dați-mi pastila mea de dor

Să văd al țării viitor,

Să văd copiii fericiți,

Să văd bunicii liniștiți.

Dați-mi pastila mea de dor

Să simt că mai trăiesc din nou,

Să simt miros de iasomie,

Să văd feciorii în câmpie.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu regret în veci al meu popor

Și-n clipa ce va fi să mor

Să mă îngropați în cimitirul gol.