Trei sute de mii

Spoticnită, buimăcită,

Rătăcită prin vreme —

Mi-am cusut sufletul

Cu trei feluri de ață,

Una de leac,

A doua de iertare

Și-a treia de uitare.

Cerșind vindecare,

În profundă tăcere —

Am uitat de-un azi,

de-un mâine,

Purtând doar ieri

În mii de gânduri.

 

M-am învățat

să merg înainte,

Eu cu mine,

fără popas,

Șchiopătând prin viață,

Răni adânci deschizând

Și cusându-le rar,

Mai des —

lăsându-le sângerânde.

 

M-am învățat să respir...

Inspirând din nimic,

Expirând dezamăgiri

În amestec cu regrete.

Am rămas doar eu,

Purtând în gând —

Trei sute de mii

de cuvinte rătăcite.


Category: Sad poems

All author's poems: myiilau poezii.online Trei sute de mii

#poezie #poeziecontemporană #poezieromână #poeziefilosofică #poezieexistențială #cyberpoetry #poezieexperimentală #metaforă #gânduri #erori #404 #CtrlAltDelete #DisculC #memorie #durere

Date of posting: 17 September

Timp de citire: ~2 min.

Views: 296

Log in and comment!

Other poems by the author

O strofă din sonet

---

Am înghețat alături de mine.

S-au ofilit treptat macii nebuni.

Am transferat pe pagini naive

absența de viață și de ecou.

 

— Mi-ai tipărit dureri în abundență

și-ai molipsit coperta cu regret.

Ai răsfățat dezamăgiri cu tremur

și ai pierdut o strofă din sonet.

 

(Nu vreau să știu ce spune cartea,

n-a trăit un rost c-al meu precar,

n-a irosit în van o-ntreagă viață

și n-a încuiat o dramă-n porțelan.) ❄️

More ...

Vei fi uitat

Te-ai născut la miez de noapte,

Când un fulger a trăsnit,

Tipărindu-ți a ta soartă

Și urându-ți bun venit.

 

 

Ai trăit cât ți-a fost scris,

Ai făcut ce-ai reușit.

Poate rar ai mai învins,

Poate nu ți-a fost sortit.

 

Ai fost bun, ai fost iubit,

Ai iubit și-ai dăruit,

Ai cules, ai împărțit,

Ți-ai trăit rostul smerit.

 

Iar acum te-ai și trezit

Încuiat în spații negre,

Absorbit fiind de teamă

Și de scurgerea de vreme.

 

 

Descompunerea începe,

Iar tu dormi, cu gândul treaz.

Îngenuncheat a fost de moarte

Și-al tău suflet de viteaz.

 

Cerșești mila de la viață

Să poți iar să fii erou,

Să te-neci în ale vremii

Dulce cântec de tangou.

 

Izolat ai fost de lume

Și de mersul ei dulceag,

Într-o limită de spațiu,

Într-o limită de veac.

 

 

Om cu trupul descompus

Și cu suflet de copil,

Ai ajuns să fii distrus,

Nu mai poți să fii tu viu.

 

Alaturi sunt doar stropi de lacrimi,

Vărsați de mamă, soră, tată,

Doar țărâna cea din veacuri,

A morții tale, demult uitată.

 

Vei fi materie, doar praf,

O stea cu lumina stinsă.

Vei fi uitat și îngropat,

Vei fi-ncuiat și lepădat.

 

 

Și vei pleca purtat de vânt,

Sorbind mireasma dimineții,

Privind în jos spre-al tău mormânt

Și spre sumbrul rost al vieții.

 

 

Îmi pare rău, dar e sfârșit.

Pân-aici ți-a fost sortit.

Inchide ochii, dormi ușor

Gîndesc și eu :"Nu vreau să mor..."

More ...

Funingine și lemn

Mă cheamă o moarte pe nume,

Îmi pare c-o știu, a venit din trecut.

Mă cheamă moartea mea pe nume,

La o margine de viață, la sfârșit de somn.

Mă prefac că n-o știu și-mi e străină,

Fără să recunosc c-o aștept demult.

 

Am cules petale de lalele ofilite,

Aruncate pe-un mormânt cu al meu nume.

Le aștern pe pernă la mijloc de noapte,

Ca o autopsie a amintirilor uitate.

 

 

Lipsă de foc și surplus de funingine,

Într-un univers regăsit între lemne.

Petale de viață adunate în toamnă—

O șoaptă a nopții încuiată într-o carte,

Se-aștern între pagini și dorm liniștite.

E apus de trăire pe-o pernă ostenită

E sfârșit de somn, început de infinit

A viitorului obosit scornit din trecut

Fatal ademenitor în lemne încuiat.

More ...

Ruine

Am vindecat prea multe suflete prin mine,

Și-am oferit neîncetat, fără să cer deloc.

Am dărâmat deja ruine existente

Și am rămas distrusă pe același loc.

 

More ...

Am murit eu ieri

Am murit eu ieri și azi sunt iarăși vie,

Se-ntâmplă des și-ncerc eu să nu uit

Că sufletu-i planetă fără de pieire,

Chiar dacă urletul te macină tăios.

 

 

Îmi scârțâie aprig nodurile din gânduri,

Deși rolul le este de a sugruma.

De și-ar urma fără regret destinul-

Ar fi să mor, și n-aș mai învia.

More ...

Tot ce contează

La un metru de-al meu mormânt

Stă o doamnă-n negre zdrențe,

Сompletează formularul:

„Azi l-apus s-a stins sonarul,

Nu mai strigă ea cu viața,

Nu mai vede a sorții ața,

Nu mai speră, nu visează,

E un mort.

Asta contează.”

More ...

Poems in the same category

CERUL PLÂNGEA...

Cerul plângea cumplit peste noi,
Cu lacrimi mărunte și-amare...
Tulburându-și lumina în aspru șuvoi,
Și liniștea-i frântă în fulgere rare...

Cerul plângea pentru păcatele noastre,
Cu lacrimi strivite în sânge...
Pentru chinul ce arde sub frunțile caste,
Pe care rănile nu-l mai pot stinge...

Cerul plângea cu lacrimi de sticlă,
Ascuțite pe tocila rănilor sale...
Risipind în zadar a norilor pâclă,
Neștiind că sufletele-s pustiite și goale...

Cerul plângea cu mâinile întinse,
Cerșindu-și către noi îndurarea...
Cu lacrimi, în colțul ochilor, prinse,
Își striga în pustiu toată zarea...

 

More ...

Melancolie

E vreme cenușie și urâtă

Eu stau pierdut ,privind pe geam

Simt cum ceva mă tot irită

Spini în călcăie parcă am.

 

Pământul ud respiră parcă

Și ceața deasă se coboară

Pe mine dorul mă încearcă

Și frământarea mă doboară.

 

Renasc un pic zărind pădurea

Când ceața deasă-i dă răgaz

Mi-ascund și șterg înșiruirea 

A lacrimilor multe pe obraz.

 

Îmi dau curaj ,nu am scăpare

Să pot răzbi prin ceața deasă

Tot ce e viu ușor nu moare

Deși e grea calea aleasă.

 

Aștept bâhnița să dispară

Neliniștea să nu mai fie

Aș vrea să ies puțin afară

Să-mi simt ființa că e vie.

 

Și sper la soare să apară

Să lumineze a mea cale

Sper negura ca să dispară 

Să pot privi în depărtare.

 

Îmi dau restart din piroteală

Și mă îndrept spre ușă iute

Să ies din bezna cea mortală

Și din privirile ce îs pierdute.                     

 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     

More ...

Scara de bloc

Mă apasă durerea

Sentimentul de cruce

Tot simt că apasă

Și mă lasă stană de piatră,

În fața figurii lui înalte și intimidante

 

Acea scară blestemată de acum 11 ani,

Parcă încă o vad,

În clepsidra înghețată

De la frigul crunt de acolo,

Pe care și azi încă-l simt

 

Ca și persistența vorbelor lui

Și privirea apăsătoare,

Chiar primitivă,

Asemeni unui canibal

Ce așteaptă să deschizi,

Să te înhațe tot

 

Iară anii au trecut,

Și eu parcă tot acolo sunt

Retrăind la nesfârșit

Situația din care aproape n-am scăpat

Dar, după care acum trăiesc,

Un etern coșmar de neuitat.

More ...

Scară întoarsă

Urc pe o scară cu baza în sus,

Acum îmi explic oblonul deschis.

Cerul de smoală, în flăcări ascuns,

Atrage o molie spre focul încins.

 

Urc pe o scară, cu treptele rupte,

Acum îmi explic de ce mă opresc.

Ceru-i în jos, liliecii sunt sute

Cu capul în sus, cam nefiresc.

 

Urc pe o scară cu vârful in jos,

Acum îmi explic de ce mă afund.

Cerul mai mic se vede pe dos,

Pănâ-n adâncuri, până-n străfund.


 Tudor Florian, 19 februarie 2026

More ...

Fără vină

Să nu faci din mine poezie.

Nu merit rimă, metaforă, suspin.

Am fost un „prea mult” în inimi goale,

Și poate-am ruginit de-atât venin.

 

Nu-mi pune flori, n-am știut să le primesc,

N-am știut să stau, nici să cer, nici să cresc.

Am vorbit prea tare în lumi surde,

Am iubit prea mult ce n-a fost vrednic.

 

Când n-oi mai fi, n-aduce vină,

Nu te întreba „dacă…” – era prea târziu.

Eu știam că unii rămân doar până doare,

Așa cum umbrele pleacă la amiază, nu-n pustiu.

 

Să nu plângi. Plânsul nu repară.

Ți-aș cere să uiți, dar nici asta n-ar ajuta.

Poate să taci e mai curat decât o rugă,

Dar nici asta nu ajută

 

Am fost acolo. Am fost până m-am stins în șoapte.

Tu uită-mă, dar nu te uita pe tine.

Că într-o lume în care am dispărut tăcut,

Vreau doar să rămâi întreg, nu vinovat, nu rupt,

ci viu.

 

 

More ...

Poezia mea stramba

Asta e o poezie

Asa cum imi place mie

Din tristeti si suparari

Ca sa n-o iau pe carari.

Singuratate? Ce-i aia?

Nu stiti voi s-o apreciati

Sa ii simtiti greutatea

In zilele de luni si marti

Miercurea e tot la fel

De esti singur, nu-i usor

Si-apoi iata c-un picior

In groapa tristetii esti.

Scapi de-acolo cu povesti,

Povestiri si poezii

Si chiar carti pentru copii.

Orice, doar să uiti o clipa

Durerea-ti nemarginita.

Stramba-i poezia asta

De ma-ntrebi, nici nu imi pasa

Ca stau cu golul la masa

Si mananc bucate fade

Fara gust si fara sare,

Apoi plasmuiesc cuvinte

Tot la fel, fara de minte.

Imi alina doar tristetea

Si le admir frumusetea.

Cuvintele mele dragi 

Si poezia mea stramba...
More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍