Category Poems about death
Timp risipit, timp ce vine
Se scurge timpul ca un vis,
Prin ani ce par că n-au abis,
Cu umbre reci și dor ascuns,
Cu glasuri care-au fost și nu-s.
Pe drum de toamnă, plin de vânt,
Mă plimb prin gânduri, rând pe rând,
Și-n fiecare pas ce-l fac,
Simt pașii celor ce-au plecat.
Ce tânăr fui, ce dor aveam,
Ce vise mari îmbrățișam,
Dar clipa fuge, hoț tăcut,
Și-n urmă-mi lasă ce-am pierdut.
Din serile cu ploi târzii,
Din râsul cald, din bucurii,
N-au mai rămas decât ecouri,
Ca frunze-n vânt, ca vis în nouri.
Dar, vai, de ce-aș plânge, totuși?
Că timpul duce, dar aduce,
Din visuri stinse, naște-altele,
Din nopți căzute – diminețele.
Azi sunt aici, cu ce-a rămas,
Și, chiar de-i vânt, mai fac un pas,
Mai fac un vis, mai scriu o carte,
Mai râd, mai cânt, mai merg departe.
Căci viața curge-n lung și-n lat,
Și ce-am pierdut... am câștigat,
Căci orice ieri, cu dor și jale,
E-n mâine doar o amintire moale.
Așa că strâng ce-i bun din tot,
Și timpul, fie el și mort,
Îl fac să crească-n nouă floare,
Să fie azi, să fie soare!

Death
I am sorry,but you are dead
You have reach the inevitable end
There is nothing left
I know this feels kinda bland
There is nothing that I can do
To preserve you
Even if I tried to do it
It will hurt me to see you disappointment
But don't shed a tier
For something that fells unreal
Maybe may words don't comfort you
Like I would hope to
But don't you know the saying?
For every end there is a new beginning
Now take my skelly hand
And let's look at what the univers has planned!

Noaptea taie iarăși venele
Blocuri arse, muzică-n pereți,
toți urlă vise ce n-or să le-nțelegi.
Dorm pe beton, cu gânduri ca gloanțe,
îmi scriu manifestul pe marginea nopții.
Mi-e scârbă de știri, de oraș, de lumină,
de vocile false din capul meu.
Fug de tăcere, dar ea mă ajunge
într-un tramvai cu destinații spre „greu”.
Am haine murdare cu praf de speranță,
n-am bani, dar am o mie de idei.
Însă nimeni n-ascultă, că toți sunt prea sfinți —
sau prea morți înăuntru, să zic ce vrei să-mi iei.
Și iarăși e noapte, iar eu sunt același,
cu ochii uscați de atâtea pixeluri grele.
Râde orașul cu gura spartă —
noaptea taie iarăși venele.

Paștele Blajinilor -morților-
Pe aleele tăcute
Mult prea mult înghesuite
Se strecoară printre cruci
Umbre vii ,parcă-s năluci ,
Grea durere ,dor fierbinte
Îi aduce spre morminte .
Sub țărâna răvășită
Plânge o viață neâmplinită,
Plânge lacrima ce-o doare
Sub pământ doarme o floare .
Vântul pașii abia-și simte ,
Ocolind cruci și morminte .
Iz de ceară și tămâie
Să te oprești ,parcă te îmbie,
Chipuri pure și curate ,
De pe cruci te ademenesc ,
Deși-s morți ,parcă trăiesc .
Astăzi ,totuși e-o zi mare ,
Clopotele bat la porți
Este ziua de întânlire ,
Între vii și între morți!...
- -
Tainic șoapta se înfiripă ,
Se aduc vești de la cei dragi !...
Vântul bate din aripă
Toate sunt atât de vagi!...
Mai rămâne doar în urmă ,
Coji de:ouă ,cozonaci ,
Flori și lumânări aprinse
Zi de paște cu cei dragi .
- -
Se așterne iar tăcerea ...
Într-o lume adormită !...
Pe ce căi ?. Și-n care lume
De himere și mistere învăluită ?
Peste cer s-a tras cortina ...
Ce se ascunde după ea ?
Numai Domnul poate spune ...
Și Hristos când va-învia .
- -
Omul taina n-o desleagă ,
El poartă doar un destin ,
Privilegii să-și aleagă ?
De-l primești ...e dar divin !

Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.

Degradare
O conștientă degradare
A sufletului trădare.
O erodare a propriului sine
Plină de suspine.
O înstrăinare de lume
Si de a să putrezime.
Un destin înconjurat de de ruine.
Aflat sub furcile caudine.
O amăgitoare ruptură de ființă
Aflată în cădere și neputință.

Moartea
Moartea nu-i sfârșit, ci doar un drum
Pe care-l parcurgi în tăcere adâncă,
Un pas spre necunoscut, un simplu scrum,
Ce-așterni în urmă, fără a lăsa vreo frânghie de lumină.
Nu e o umbră rece, ci o pajiște
Unde sufletele se odihnesc în pace,
E doar un vânt ce-n suflet se așează,
Ca un dor de casă, mai ușor de purtat.
Cine ne va plânge, cine ne va vrea,
Când trupul va rămâne, iar noi vom zbura?
În liniștea eternității ne pierdem,
Dar iubirea-n inimile celor dragi va trăi.
Moartea nu-i un sfârșit, ci un început,
Un pas spre altceva, un pas spre nemurire,
Căci în fiecare adio, în fiecare dor,
Se naște un nou înțeles, un nou fior.
Este liniște, este pace, este timp,
Este răgazul de care avem nevoie,
Și nu-i o frică, nici un vis de coșmar,
Ci un drum pe care toți îl vom urma

Dor
Nu credeam c-o să-nvăț să mor...
În cimitir, stăteam doar la pridvor,
Lângă coroane, flori și plopi cu chip de mort.
Pe mine m-a cuprins un dor,
Și am simțit cum suflet mi-a zidit,
Și m-a izbit — iar eu credeam că-i moartea mea
Dar s-a ivit să-mi fie, chiar,
Viața mea...
Iar eu m-am izbit și mai tare de coroane, flori și plopi cu chip de mort,
Dar dorul ce-l credeam ca un simplu mort
S-a dovedit a fi înșelător...
Și m-a cuprins mai rău, și m-a izbit, mi-a pus și frâu,
De la căpătâiul crucii până la brâu.
Dar eu... dar eu mi-am dat seama că-n cimitir
E viața mea, ce-o trăiesc zi de zi...
Și m-am izbit din nou de plopii morți—
Și... iar au murit și ei, și coroane, flori și pridvor
Pridvor... al nemuririi dor.

Singur în raclă
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
La cap plânge-un crin,
Rămas fără apă,
Îl ud cu-al meu chin,
Și cerul se crapă.
Umblă-o fecioară,
Pe drumul pustiu,
Și păsări ce zboară,
Îi strigă că-s viu.
Cu brațele-ntinse,
Pe vânturi mă frâng,
Și doruri ucise,
În tăcere mă plâng.
Pe tâmple-mi coboară,
Ninsori fără timp,
Și iernii, spre seară,
Îi dau soare la schimb.
Mormântul mă cheamă,
În lunci fără glas,
Și-n suflet cu teamă,
Îi strig, bun rămas…
Dar moartea ezită,
Să-mi cearnă hotar,
Căci umbra-mi albită,
Se-ascunde-n altar.
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.

Zbatere
sub ploapele-ți de timp trudite,
se-ascunde visul obosit,
speranțe vechi și risipite,
in gandu-ți ce s-a risipit.
prin ani te-ai dus, prin ani te-ntorci,
ca un străin pe drumul tău,
înveți să ceri, înveți să porți
povara lumii fără rău.
oameni se nasc, oameni apun,
va niște frunze-n vânt purtate,
unii iubesc, alții se pun
statuie-n visele uitate.
si-n toată zbaterea aceasta,
in mersul vietii ne-ncetat,
rămâne-n noi doar ce ne-apasă—
un om, un dor, un gând uitat.

Gheața
gheața de sub mine e tot mai subțire,
o simt cum crapă sub pașii mei grei,
și orice mișcare oricât de ușoară,
mă poate lăsa să mă pierd printre ei.
imi țin răsuflarea dar frigul mă arde,
nu știu cât timp mai pot să rezist.
poate că mâine n-o să mai fie,
poate că mâine n-o să exist.
intind mâna-n gol, dar nimeni nu vine,
nimeni nu vede că sunt pe final
că gheața se rupe, că lumea ma uită
că-n mine e haos, tăcere și val.

Bilete
am avut atâtea bilete de dus,
atâtea șanse să plec, să dispar,
atâtea drumuri ce m-au chemat,
dar am rămas, de ce, n am habar.
am strâns în palme nopți fără somn,
lacrimi ce nimeni nu mi le-a văzut,
cuvinte pe care le-am înghițit
și doruri ce-n piept m-au durut.
si azi privesc bilete rupte,
distrusă, dar încă-s aici.
Poate ca nam plecat din frică,
dar am rămas să-nvăț sămi vindec..
toate-acele cicatrici..

Poems from the category Poems about death, Memories and sad thoughts in verse. Poems and prose in Romanian about death and life. Sad poems about death, RIP for my father, Sad poems, dramatic verses about my mother's death but also beautiful inspiring words about death and life.