Author Denis Filimon Pușcașu

Culeg o sămânță, un fir de nisip și doar trei grăunțe,

Mă aplec la Soare, mă întorc la mare și împrăștii sare...

Pentru mine-i casă, pentru mama-i masă fericirea-n viață,

Rog de tine soartă, că te am în față și mă protejează!

Un suflet de inel plânge-n copăcel că-i frunza uscată...

Să nu-l lași în vânt pe omul bătut care plânge mult!

Și du-l lâng-un nuc să vadă un câmp cât ar fi de lung...

Să vadă lumina și să simtă ziua când coboară mâna,

Eu mă așez la vale și văd o cărare fără viață-n zare...

Toți l-au părăsit pe cel amăgit, doar tu ai rămas, Soare!

Nu e timp să plâng și nici să mă afund în liniște de mare,

Ci merg să culeg și să mai privesc încă o cărare...

respiram și credeam că trăiesc

îmi auzeam sângele curgând

căzând cu vuet în cascadele trupului

văzusem cândva o moară de apă

și-mi imaginam că eram o moară de apă

la capătul unei roți

măcinându-mi singur zilele

zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase

ale timpului

mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase

cernându-le

îndepărtând tărâțele existenței

de bosonii lui Higgs

( pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii! )

respirând ca o pasăre albă în vid

dezintegrându-mă…

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahl'ın gerçek hayattaki kurgusu

Roald Dahl'ın Matilda adlı çocuk öyküsünde de bir parça doğruluk payı var. Matilda'nın portresi (yazılarına yansıyan Matilda'dan hafif sapmalarla) günlük yaşamda mevcuttur. O kişi telefonun hesap makinesi fonksiyonunu kullanmadan permütasyonlar, logaritmalar, bilmem dereceli denklemler, 1000'in üssü hesaplamalar yapıyor, 4 yaşından beri kitap okuyor, ablası iken kendi ilgi ve tutkularını görüyordu. tırnaklarını ojeyle yapıyordu ve erkek kardeşi de bilmiyorum hangi Arjantin takımıyla futbol maçı izliyordu, eğer babası onu hafife almışsa, en sık giydiği ceketin astarına roll-on ter önleyici sürdü, Kasesindeki mısır gevreğinin ne kadar tükeneceğini biliyordu, ona kimin tedarik edeceğini de biliyordu ve bunlar tükenmeden önce her zaman aynı şirketin seçiyordu (çünkü yalnızca sevdiği şirketten), ayrıca şunu da söyleyebilirdi: bakışlarından, masa örtüsünü su altında bırakmamak için ne kadar çok dökmesi gerektiğini, danslarda partnerinin ayağına basarak nasıl gülünmemesi gerektiğini biliyordu, ne zaman yağmur yağacağını AccuWeather uygulamasından çok daha iyi bir doğrulukla biliyordu, hissetti Yemin ederim ki kişiler tarafından reddedildiğinde ya da kabul edildiğinde çoğu zaman yanlış anlaşıldığını hissediyordu, her ne kadar herkesi her zaman anlasa da, herkesin nedenlerini ve korkularını biliyordu, kendini aşağı bırakmamayı biliyordu, onun için nasıl savaşacağını biliyordu. haklar, adalet ve hakikat için. Onun için neyin adil olduğu her zaman önemliydi. Her, ayakları yere basan bir insandı ama bir o kadar da komikti. Herkesin çabasını söyleyerek, hiç kimse haksızlığa uğramadı veya göz ardı edilmedi.

Herkesin niyetini, her insanı neyin harekete geçirdiğini, onu neyin canlandırdığını, neyin moralini bozduğunu veya yorduğunu gördü. Kime güveneceğini ve daha karmaşık bir durumda kimin onu hayal kırıklığına uğratacağını biliyordu. Cam, her birinden ne bekleyeceğini, nasıl tepki vereceğini, işbirliği yapmalarına ya da işbirliği fikrini reddetmelerine neyin yol açacağını, her biriyle ayrı ayrı nasıl konuşacaklarını neredeyse hayal edebiliyordu. Kimse onu hiçbir şeyle şaşırtamazdı; yol boyunca ortaya çıkabilecek durumların çoğuna aşinaydı.

İnsanların yapay güzelliğini değil, doğal güzelliğini, makyaj yaptıklarını, ruj sürdüklerini, saçlarına kabarık bir hacim yarattıklarını ya da spor salonunda tüm vücutlarıyla çalıştıklarını görebiliyordu. kas grupları. Hayır, öyle bir şey değil, o insanları oldukları gibi takdir ederdi, olmak istedikleri gibi değil. Gereksiz kozmetiklere ihtiyacı yoktu, doğallık en gerçekti, bu yüzden güzeldi. Onun en özel yanı, insanlara sundukları ya da kanıtlayacakları şeyler için değil, oldukları gibi değer vermesiydi. İnsanları her açıdan gördüğü, bakışlarını özümsediği, roman okur gibi okuduğu için bütün bunlar oldu. Tıpkı bir arının çiçeklerden polen toplayıp işleyip bala dönüştürmesi gibi o da her insanın kişiliğinin ayrıntılarını gözlemlemeye, her birinden en iyiyi almaya hevesliydi.

Aynı zamanda mütevazıydı, ne yapıp ne yapamayacağının bilincindeydi. Her şeyi tek başına yapabileceğini bir an bile düşünmemişti. Sınırlarını biliyordu. Tanıdıklarına da danışarak onların fikrini söylemesi ve olaya dair bilgiyle hareket etmesi gereken durumların olduğunu anladı.

Kendi eylemlerinin sonuçları ve bunların etrafındakileri nasıl etkileyebileceği konusunda çok iyi ve dikkatli bir değerlendirmeye sahipti.

Roald Dahl'ın kitabındaki karakterin günümüzdeki karşılığını Cecilia'dan başkası bulamadı.

- Ce-ai făcut aseară?

- Am tăiat o vară!

Omorât-am gâzele,

Am sfâșiat zânele

Pentru tine, puișor, că eu te iubesc de mor!

- Tanti ce mai face?

- Ce să facă?! Zace!

Stă cu ochii-n tavan

Și toate le face-n van!

Ea îmi dă mie de toate

Și mai speră că se poate!

Dar eu tot la tine sper

Că mă faci să fiu boier!

Numai tu ești „puișor”

Că eu te iubesc de mor!

- Și noi când ne mai vedem?

- Azi, iubire, chiar putem!

Tre`  să plece la servici...

Să scap de acest arici!

Aștept să lase rahatul,

Tu să-ți îmbrobodești bărbatul,

Și să vii încoa` degrab`!

Mi s-au umflat țâțele,

Ouăle-s ca mâțele,

Pentru tine puișor,

Că eu te iubesc de mor!

S-a făcut târziu în lume

eu o să fiu un trist etern,

o să mă scufund în tristețe

pentru că mâine este posibil

să nu ne vedem…

și după clar, nici marți, nici miercuri,

de joi nu mai spun,

vineri nici atât,

deja am început să mă scufund.

(Nu mă salva, vreau să stau aici

când timpul ne desparte

și zilele ne poartă departe)

Dacă în una din zilele următoare,

o să-mi adun tot curajul din lume

și o să-ți scriu (nu aici), dacă putem să vorbim,

Ai vrea să vorbești cu mine?

Inima mea are atâtea să-ți spună…

că nu mai poate să tacă,

și nici ochii mei nu mai pot îndura atâta

să nu te vadă.

Dacă totuși nu vrei să vorbim, sau nu poți,

să știi că nu ai nicio vină,

și dacă vrei să-mi spui nu,

spune-mi într-o limbă pe care nu o cunosc,

Spune-mi în latină, nu știu latină.

Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.

Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,

Într-un hambar, pe unde n-am habar,

Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar

Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,

Printr-o formulă imaterial obscură,

Expert extras dintr-o inflorescență de primulă

Vom aplica elementar pe Euclid,

În centrifuga Newton pe rapid,

Un epsilon intuitiv de Lovelace,

Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.

E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,

Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?