O boală necunoscută
E-o boală fără nume, ce-n suflet mi-a pătruns,
Ca umbra unei toamne, tăcută m-a străpuns.
Nu simt durerea-n carne, dar în adânc mi-e greu,
Ca un ecou de șoapte ce n-aud glasul meu.
Mă bântuie prin gânduri, prin nopți fără sfârșit,
Un dor nedefinit, un vis ce m-a rănit.
Nici leac nu-i și nici semn, dar știu că e aici,
Îmi apasă orice zbor, m-aruncă-n negre licii.
Mă poartă ca pe-o frunză, vântul necunoscut,
Din zori până-n amurguri, pe drumuri ce-s pierdut.
N-am glas să-i cer vreo milă, n-am chip să mă opresc,
Căci boala mea tăcută îmi cere să trăiesc.
Mă leagă fără lanțuri, mă cheamă fără glas,
Și tot ce-am fost vreodată s-a stins într-un impas.
Din zi în zi mă mistuie, mă-ngroapă tot mai mult,
Îmi sapă-n carne umbre, și-n suflet foc ascult.
E-o boală ce mă știe, din timpuri fără rost,
A crescut în mine tainic, ca focul adăpost.
Și n-are ce să-i facă nici cerul și nici lutul,
Căci ea e-n rădăcina uitării, ca trecutul.
Cu fiecare oră mă macină mai greu,
În clipele tăcute, se-așterne tot mai eu.
Nu pot să fug de dânsa, căci e parte din mine,
O boală fără nume, dar știu că nu mă ține.
Category: Diverse poems
All author's poems: Denis Filimon Pușcașu
Date of posting: 7 октября
Views: 120