În încheiere
Să plec a fost o mângâiere,
Un dor ascuns, o înviere.
Am înțeles ce-i de păstrat,
Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.
Din rădăcini cresc ramuri noi,
Dar nu uităm ce-i sub noi doi.
Cuvintele rămân tăcute,
Dar faptele sunt celeute.
În încheiere spun cu rost:
Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,
M-au învățat să merg spre soare,
Să las în urmă ce mă doare.
Poems in the same category
Acum sunt bine
1. Acum sunt bine,
Știu ce-i fericire
Fără ca să mai caut iubire
Am eu grijă de mine
2. Eu singură m-am consolat
Sub cerul frumos înstelat
Am greșit atât de mult,
Dându-i inimă în împrumut
3. De azi el va fi un necunoscut,
Iar în suflet o amintire lăsată în trecut
De și te voi vedea din vis în vis,
Oricum voi rămâne de neînvins.
Înger de departe
Când noaptea-ntunecă creștetul dealurilor
Și-nnegrește limpezi ale lacuri malurilor,
În întunericul ce lumea toată-mi cuprinde
Al tău chip de înger o candelă aprinde.
Căci ochii tăi negri sunt singura lumină,
Smeritul tău zâmbet în cer vise-mi anină
Pe al umărului marmor capu-l plec ușor,
E-o oarecare dulce durere de amor.
Boabe de rouă
Roua pe iarbă zilele-și curmă,
Oile urcă răsfirate de turmă,
Pământul își plânge iarba păscută,
Și toată pădurea astăzi e mută.
Mă scutur de friguri pe sânu-ți torid,
Groaza-mi sporește sub mângâieri,
Tot câmpul devine într-o clipă arid,
Și-mi rumeg în taină trăirea de ieri.
Vântul îmi poartă oftatul prin crâng,
Frunzele tremură, moarte în cale,
Raze fierbinți în mine se frâng,
Îngrijorată, umbra, mi te ține de șale.
Pe buzele-ți roșii mi-e ochiul flămând,
Din zâmbetul tău seva îmi trag,
Din iarbă cu patos roua o strâng,
Și bob cu bob îți împletesc un șirag.
Noaptea sfârșește și zori se ivesc,
Iarba surâde la ziua cea nouă,
Stai tristă, și plângi, și privesc,
Cum lacrima ta devine boabe de rouă.
AM TRECUT DORUL PE NUMELE TĂU
De ceva timp, am trecut dorul pe numele tău
Uneori mă înfrânge... alteori e-al iubirii ecou
Și chiar de-l port în taină, cu o aripă frântă
Vreau frumos să mi-l duc, să nu mă dau bătută!
Sa-l duc în șoaptă... aripi noi sa-i crească din dureri,
Să mă poarte la rându-i din ierni spre primăveri
Să nu-mi mai pese de cum uitată tu m-ai vrut
Azi sunt așa!...din bucurii, speranțe, dezamagiri am renăscut!
Vreau dorul să-mi rămână, o lumină ce te așteaptă
Să vii, să bei un vin cu poezie, lângă o femeie deșteaptă
Să vezi că între timp am învățat... iubirea și durerea
Lecție scrisă de tine de ceva timp... cu tăcerea...
Pleacă..
... Pleacă, iarnă, vreau să pleci,
Unde vântul te alungă,
Lasă soarele să-nveci,
Lumea rece să n-ajungă.
Strânge-ți albii tăi nămeți,
Să răsară fir de floare,
Pomii goi, cu ramuri reci,
Să-și găsească iar culoare.
Lasă râul dezghețat
Să-și urmeze drumul lin,
Peste câmpul înverzit,
Să adie vântul blând.
Pleacă, iarnă, e târziu,
Primăvara bate-n poartă,
Lumea-ntreagă prinde viu,
Vestea bună să ne poarte.
Acum sunt bine
1. Acum sunt bine,
Știu ce-i fericire
Fără ca să mai caut iubire
Am eu grijă de mine
2. Eu singură m-am consolat
Sub cerul frumos înstelat
Am greșit atât de mult,
Dându-i inimă în împrumut
3. De azi el va fi un necunoscut,
Iar în suflet o amintire lăsată în trecut
De și te voi vedea din vis în vis,
Oricum voi rămâne de neînvins.
Înger de departe
Când noaptea-ntunecă creștetul dealurilor
Și-nnegrește limpezi ale lacuri malurilor,
În întunericul ce lumea toată-mi cuprinde
Al tău chip de înger o candelă aprinde.
Căci ochii tăi negri sunt singura lumină,
Smeritul tău zâmbet în cer vise-mi anină
Pe al umărului marmor capu-l plec ușor,
E-o oarecare dulce durere de amor.
Boabe de rouă
Roua pe iarbă zilele-și curmă,
Oile urcă răsfirate de turmă,
Pământul își plânge iarba păscută,
Și toată pădurea astăzi e mută.
Mă scutur de friguri pe sânu-ți torid,
Groaza-mi sporește sub mângâieri,
Tot câmpul devine într-o clipă arid,
Și-mi rumeg în taină trăirea de ieri.
Vântul îmi poartă oftatul prin crâng,
Frunzele tremură, moarte în cale,
Raze fierbinți în mine se frâng,
Îngrijorată, umbra, mi te ține de șale.
Pe buzele-ți roșii mi-e ochiul flămând,
Din zâmbetul tău seva îmi trag,
Din iarbă cu patos roua o strâng,
Și bob cu bob îți împletesc un șirag.
Noaptea sfârșește și zori se ivesc,
Iarba surâde la ziua cea nouă,
Stai tristă, și plângi, și privesc,
Cum lacrima ta devine boabe de rouă.
AM TRECUT DORUL PE NUMELE TĂU
De ceva timp, am trecut dorul pe numele tău
Uneori mă înfrânge... alteori e-al iubirii ecou
Și chiar de-l port în taină, cu o aripă frântă
Vreau frumos să mi-l duc, să nu mă dau bătută!
Sa-l duc în șoaptă... aripi noi sa-i crească din dureri,
Să mă poarte la rându-i din ierni spre primăveri
Să nu-mi mai pese de cum uitată tu m-ai vrut
Azi sunt așa!...din bucurii, speranțe, dezamagiri am renăscut!
Vreau dorul să-mi rămână, o lumină ce te așteaptă
Să vii, să bei un vin cu poezie, lângă o femeie deșteaptă
Să vezi că între timp am învățat... iubirea și durerea
Lecție scrisă de tine de ceva timp... cu tăcerea...
Pleacă..
... Pleacă, iarnă, vreau să pleci,
Unde vântul te alungă,
Lasă soarele să-nveci,
Lumea rece să n-ajungă.
Strânge-ți albii tăi nămeți,
Să răsară fir de floare,
Pomii goi, cu ramuri reci,
Să-și găsească iar culoare.
Lasă râul dezghețat
Să-și urmeze drumul lin,
Peste câmpul înverzit,
Să adie vântul blând.
Pleacă, iarnă, e târziu,
Primăvara bate-n poartă,
Lumea-ntreagă prinde viu,
Vestea bună să ne poarte.
Other poems by the author
Cadouri din suflet
Cadouri din suflet
Iubesc cadourile ce vin din inimă, mereu,
Nu prețul lor contează, ci gândul cel greu,
Un dar modest, dar plin de iubire,
E mai valoros decât orice avuție-n neștire.
Un zâmbet pus într-o floare discretă,
O scrisoare simplă, dar atât de completă,
În ele găsesc povești și trăiri,
Cuvinte ce alină și fac amintiri.
Cadourile din suflet sunt daruri divine,
Reflectă lumina ce-n oameni rămâne,
Iubesc acele gesturi ce vorbesc de dorință,
Sunt punți între inimi, fără de-atingere, sfință.
Vindecare imposibilă
Vindecare imposibilă
M-aș fi vindecat de tine,
Dacă n-ai fi revenit,
Să-mi aprinzi din nou suspine,
Într-un suflet obosit.
M-aș fi șters din amintire,
Dacă n-ai fi revenit,
Să-mi aduci a ta privire
Ca un dor ce m-a rănit.
M-aș fi regăsit pe mine,
Dacă nu te-aș fi văzut,
Dar mă pierd din nou în tine,
Ca un vis ce n-a trecut.
Te-aș uita… dar știu prea bine,
E târziu și e în zori,
Căci te-ntorci mereu la mine
Să mă frângi de-atâtea ori.
Dincolo de timp
Dincolo de timp
Te port în gând, zi după zi,
Oricât aș vrea, nu pot fugi.
De când privirea ți-am zărit,
Ceva în mine s-a schimbat subit.
Ne întâlnim ca din destin,
Un zâmbet blând, un dor senin.
Și mă întreb, e doar o șoaptă
Sau soarta-n taină ne așteaptă?
Oriunde merg, te simt aproape,
Ca un ecou prins între pleoape.
Poate că timpul ne desparte,
Dar inima spre tine bate.
De-ar fi să schimb ce-a fost să fie,
Aș rupe dorul pe hârtie,
Dar scriu și scriu, iar gândul meu
Se-ntoarce tot la chipul tău.
Și poate într-o zi, cândva,
Când vântul vremii va sufla,
Vom ști că n-a fost întâmplare,
Ci suflete chemate-n zare.
Nu mi-ai scris..
Nu mi-ai scris nici ieri, nici azi,
Parcă uit de-atâtea cazuri.
Timpul trece fără rost,
Gândul meu ți-e adăpost.
Vântul bate, ploaia cade,
Dar tăcerea ta mă arde.
Oare câte doruri țin
Lanțul greu al unui chin?
Nu mi-ai scris și, totuși, sper,
Să-mi răspunzi cândva, în cer.
Poate timpul, vindecat,
Va deschide ce-i uitat.
Dar de nu, din depărtare,
Îți trimit o alinare.
Chiar de nu-mi răspunzi nicicând,
Te păstrez în al meu gând.
Renunțare
Renunțare
A fost greu, și încă doare,
Ca un strigăt prins în nori,
Sufletul ce-l adoram
L-am pierdut printre fiori.
Am strâns clipele-n tăcere,
Le-am cusut cu fir de dor,
Dar iubirea mea curată
M-a rănit până-n izvor.
Am fost nevoită, Doamne,
Să-mi desprind inima-n două,
Să aleg tăcerea aspră
Peste sufletul ce plouă.
L-am iubit cu tot ce sunt,
Cu fărâme de lumină,
Dar destinul, crud și rece,
A făcut din vis ruină.
Acum merg pe drumuri stinse,
Fără umbra lui în spate,
Dar iubirea ce-am avut-o
Arde-n mine neuitate.
A fost greu, dar din durere
Am făcut un cer senin,
L-am lăsat să plece-n lume,
Chiar dacă mi-e dor deplin.
Era să fim
Era să fim
Era să fim lumină pe drum,
O șoaptă pierdută-n al vieții parfum,
Un dans printre stele, o vară fierbinte,
Dar totul s-a stins în cuvinte mărunte.
Era să fim izvor de-nceput,
Un glas ce răsună din ce-am petrecut,
O frunză-ntr-o toamnă ce nu se usca,
Dar vântul ne-a dus pe căi altundeva.
Era să fim povestea din noi,
Dar timpul ne-a rupt în două nevoi.
Și chiar de ne pierdem pe-un țărm anonim,
În inimi va sta mereu: era să fim.
Cadouri din suflet
Cadouri din suflet
Iubesc cadourile ce vin din inimă, mereu,
Nu prețul lor contează, ci gândul cel greu,
Un dar modest, dar plin de iubire,
E mai valoros decât orice avuție-n neștire.
Un zâmbet pus într-o floare discretă,
O scrisoare simplă, dar atât de completă,
În ele găsesc povești și trăiri,
Cuvinte ce alină și fac amintiri.
Cadourile din suflet sunt daruri divine,
Reflectă lumina ce-n oameni rămâne,
Iubesc acele gesturi ce vorbesc de dorință,
Sunt punți între inimi, fără de-atingere, sfință.
Vindecare imposibilă
Vindecare imposibilă
M-aș fi vindecat de tine,
Dacă n-ai fi revenit,
Să-mi aprinzi din nou suspine,
Într-un suflet obosit.
M-aș fi șters din amintire,
Dacă n-ai fi revenit,
Să-mi aduci a ta privire
Ca un dor ce m-a rănit.
M-aș fi regăsit pe mine,
Dacă nu te-aș fi văzut,
Dar mă pierd din nou în tine,
Ca un vis ce n-a trecut.
Te-aș uita… dar știu prea bine,
E târziu și e în zori,
Căci te-ntorci mereu la mine
Să mă frângi de-atâtea ori.
Dincolo de timp
Dincolo de timp
Te port în gând, zi după zi,
Oricât aș vrea, nu pot fugi.
De când privirea ți-am zărit,
Ceva în mine s-a schimbat subit.
Ne întâlnim ca din destin,
Un zâmbet blând, un dor senin.
Și mă întreb, e doar o șoaptă
Sau soarta-n taină ne așteaptă?
Oriunde merg, te simt aproape,
Ca un ecou prins între pleoape.
Poate că timpul ne desparte,
Dar inima spre tine bate.
De-ar fi să schimb ce-a fost să fie,
Aș rupe dorul pe hârtie,
Dar scriu și scriu, iar gândul meu
Se-ntoarce tot la chipul tău.
Și poate într-o zi, cândva,
Când vântul vremii va sufla,
Vom ști că n-a fost întâmplare,
Ci suflete chemate-n zare.
Nu mi-ai scris..
Nu mi-ai scris nici ieri, nici azi,
Parcă uit de-atâtea cazuri.
Timpul trece fără rost,
Gândul meu ți-e adăpost.
Vântul bate, ploaia cade,
Dar tăcerea ta mă arde.
Oare câte doruri țin
Lanțul greu al unui chin?
Nu mi-ai scris și, totuși, sper,
Să-mi răspunzi cândva, în cer.
Poate timpul, vindecat,
Va deschide ce-i uitat.
Dar de nu, din depărtare,
Îți trimit o alinare.
Chiar de nu-mi răspunzi nicicând,
Te păstrez în al meu gând.
Renunțare
Renunțare
A fost greu, și încă doare,
Ca un strigăt prins în nori,
Sufletul ce-l adoram
L-am pierdut printre fiori.
Am strâns clipele-n tăcere,
Le-am cusut cu fir de dor,
Dar iubirea mea curată
M-a rănit până-n izvor.
Am fost nevoită, Doamne,
Să-mi desprind inima-n două,
Să aleg tăcerea aspră
Peste sufletul ce plouă.
L-am iubit cu tot ce sunt,
Cu fărâme de lumină,
Dar destinul, crud și rece,
A făcut din vis ruină.
Acum merg pe drumuri stinse,
Fără umbra lui în spate,
Dar iubirea ce-am avut-o
Arde-n mine neuitate.
A fost greu, dar din durere
Am făcut un cer senin,
L-am lăsat să plece-n lume,
Chiar dacă mi-e dor deplin.
Era să fim
Era să fim
Era să fim lumină pe drum,
O șoaptă pierdută-n al vieții parfum,
Un dans printre stele, o vară fierbinte,
Dar totul s-a stins în cuvinte mărunte.
Era să fim izvor de-nceput,
Un glas ce răsună din ce-am petrecut,
O frunză-ntr-o toamnă ce nu se usca,
Dar vântul ne-a dus pe căi altundeva.
Era să fim povestea din noi,
Dar timpul ne-a rupt în două nevoi.
Și chiar de ne pierdem pe-un țărm anonim,
În inimi va sta mereu: era să fim.