Author Cornelia Buzatu

Și eu mai scriu din când în când vreun vers 

Dar făr' a ști că cineva face popas să îl citească, 

Când azi mai toți doar știm s-aducem critici 

Și chiar cu vorbe grele în cel ce scrie să lovească. 

Nu e ușor să mulțumești pe toți din astă breaslă 

Cu versul tău și-a ta filozofie despre viață, 

Când suntem diferiți, precum frunza pe cracă 

Așa că mă bazez pe cel deștept ce din nimic învață. 

Citesc și mulțumesc la toți ce scriu cu pasiune 

Și afișează vers cu rimă pe rândul lor de poezie, 

Atunci și eu mă-ndemn și chiar visez să fiu ca ei 

Să scriu ce simt, când simt să scriu ceva pe o hârtie. 

Vouă mă-nclin și către buna voastră muză 

Și mult aștept cu drag pe toți să vă citesc, 

Iar de găsiți puțin răgaz și pentru al meu vers 

Vă rog frumos, un mic popas...și zic...vă prețuiesc!

Suporterul tău...sufletul 

Aș vrea să-ți spun că...dar am tacut

Aș vrea sa am curaj să-ti zic...dar lasă

As vrea , să vreau, să vrem ...dar eu,dar tu 

As vrea mai mult, decât ...dar tu,dar eu 

Aș vrea,sa știu ce vrei,ce simți...dar tu,dar eu

Aș vrea,ce-am vrea ...dar eu,dar tu

Aș vrea ecler și-un suc...dar tu,dar eu

Aș vrea mai tot,ai vrea și tu ...dar eu,dar tu 

Am vrea din inimă acel ceva ...dar tu,dar eu

Aș glăsui,cu glas aș, da...dar eu,dar tu 

Trăim un dans,din glas, din pași,din ochi,din suflet,dinou...dar tu,dar eu

Ai vrea să-mi spui ...dar ai ales sa taci

Dar tu,dar eu?!

Florin Ristea 

22-23 iunie

00:15

          Coboară cerul în adâncuri

          Când marea-i zbuciumată

          Răsar din apă două rânduri

          De valuri  destrămată...

          Aleargă în larg  chemarea

          Cu numele tău ,suspină  ecoul

          Sunt al tău, sunt al  tău...

În adâncuri hibernale

Șade sufletu-mi legat

Să nu-mi iasă pe afară

Și să zboare în neant.

L-am legat în primăvară,

Când iubeam o domnișoară,

Și de-atunci am jurat

Să rămână-n veci legat.

Cu cătușe de argint

Și zăbrele făurite

Din iubirile trecute,

Așa, Doamne, l-am legat.

L-am legat de frica morții

Ce-mi jurase să-mi aducă,

Când văzuse că-n iubire

E doar suferință pură.

I-am promis de atâtea ori,

Că în răsărit de zori,

Eu și inima-mi nătângă

Vom sădi în lume flori.

Să le iubim doar pe ele,

Să nu mai iubim muiere,

Să ne ridicăm un zid

În grădina de argint.

Unde vom sădi lalele

Și zambile, viorele,

Iar aproape de fântână

Vom planta un nuc, să-mi ție.

Umbră-n anii bătrâneții,

Când vor vizita nepoții,

Să le povestesc de lume

Și de sufletul din mine.

privesc cu noi fotografia

ma uit la ea in orele tarzii,

prezenta ta cu gesturi mici

imi lipseste.de ce nu ești aici?..

de ce tu oare? de ce ma doare?

ca ai ales sa-mi fii străin

si ieri cu vinul, îmi faceai cerul senin?

de-ai ști ca mi-a fost frica

ca ai sa pleci fără o vorba mica,

fara sa-mi lasi amintire

vinul născut din tine..

de -atunci te scriu.. .ca-mi pasă

si scriu...finalul încă ma apasa....

jur! as vrea sa nu imi fie asa,

dar sufletul e contra mea.

mi-ai rămas dorința arzătoare

un gând sublim ..uneori chin

fți scriu căci uneori mi-e alinare

eu..femeia unui singur vin..

Pe palme este un nume de copil,

Trairea mea incet incet se stinge

au mai ramas doar clipe de lumini,

ce globul pamintesc il mai atinge