Doină

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

Emoção de outono

O outono chegou, cubra meu coração com alguma coisa

com a sombra de uma árvore ou melhor com a sua sombra.

Tenho medo de não ver você de novo, às vezes

que vou criar asas afiadas até as nuvens,

que você vai se esconder de um olho estranho,

e ele se fechará com uma folha de absinto.

E então me aproximo das pedras e fico em silêncio,

Pego as palavras e as afogo no mar.

Eu assobio para a lua e a levanto e finjo

num grande amor.

Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.

Ai norii paji
Cu zile  galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.

Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume  tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.

O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,

Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...

Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.

Deşi gunoi, natură moartă, tristă...

Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă

Cu gust de Salvador Dali pe pânză.

Tarlale,lanuri pline,

Joiane pe coline.

Combine stau in asteptare,

Sa intre la treierare.

Pomii au roade bogate,

Viile sunt imbelsugate.

Gradinile sunt pline toate.

De  legume inca necoapte.

Combine sunt pe tarlale

Se umplu hambarele

Cu recolta cea bogata 

Din toamna sateptata.

Copiii asteapta cu bucurie,

Culoarea fructelor aurie,

Strugurii o sa fie copti,

Peste  zile si nopti.

amurgul cade

ca o cortină

peste neliniști febrile-

în hamac doar amintiri

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Vinter

--- 1 ---

Fra luften siler den forferdelige vinteren snøskyene,

Langreiste trojanere samlet i en haug på himmelen;

Flak flyr, svever i luften som en sverm av hvite sommerfugler,

Sprer frysninger på landets bleke skuldre.

Det snør om dagen, det snør om natten, det snør igjen om morgenen!

Med sølvkjede kler de stolte landet seg;

Den runde, bleke solen er spådd blant skyene

Som en drøm om ungdom blant årene som har gått.

--- R ---

Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,

Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,

Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,

Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.

--- 2 ---

Men snøen stopper, skyene flykter, ønsket sol

Det skinner og fjerner havet av snø.

Her er en lett slede som går over dalene...

Det klirret av rangler i den muntre luften.

--- R ---

Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,

Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,

Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,

Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.

Încerci să porți șiragul de safire,

Dar gândul îți zboară la mătănii.

Și sufletu-i pe altarul de jertfire

De a uita c-au fost năzdrăvănii.

În iarba deasă, verde și în cețuri,

Oare se ascunde un spiriduș poznaș,

Ce se tot joacă cu ale tale simțuri

Și te include ca fiind părtaș?

Doar este timpul ce trece ca vântul

Peste iarba verde și ființe, grăbit.

El cârmuiește de veacuri Pământul

Și te-nconjoară în zboru-i robit.

Ți-amintește că viața-i frumoasă

Și să trăiești fără regret în prezent.

Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă

Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.

Viața este un joc al magicului.

Începi prin a arunca zarurile.

Soarta ți-arată drumurile

Și intri în jungla destinului.

Sunt drumuri ce te îndreaptă

Spre poieni însorite,

Grădini înflorite,

Și speri că-i calea cea dreaptă.

Alte drumuri te-mping

Spre un imens deșert,

Unde totul este pe sfert,

Și miile de griji înving.

Poți ajunge în păduri tropicale

Unde bogăția naturii e-n floare.

Dar lupți cu liane și fiare

Să te menții pe această cale.

Torente de cuvinte

Ce tumultos îmi vin în minte,

Înșiruite sunt în gânduri,

Lăsate-s în amurguri.

Obosite încearcă o frază,

Punând o cratimă de pază.

Din frământări apare o dilemă.

Este bine sau devine o problemă.

Este gândul mult prea iute,

Creând momente mute,

Sau poate ai doar sentimentul

De a nu spune nimic este totul.

Nu mai doresc privirea,

Nici gândul să mi-l porți.

Imagini ireale

Ce le aștept ca sorți.

Pătrund ca într-o sferă

Pe care n-o cunosc,

Și sentimente surde

Dintr-o durere nasc.

Ardoarea vieții, falsă,

Creată prin minciună,

Nu va putea aduce

Speranței o lumină.

Fiecare parte a corpului uman

Își accelerează rostul ideal.

Prin organe și simțuri iese la liman,

Luptând să nu intre în areal.

Spre culmi, ne bazăm pe picioare.

Proptim un țel cu puterea din mâini.

Gândim și dobândim minți superioare,

Visând ca ideile bune să prindă rădăcini.

Hrănim creierul cu multă știință,

Auzul cu note muzicale divine,

Văzul cu priveliști de priință,

Mirosul de flori ce-n nări survine.

Râurile ce trec prin vene și artere,

Și circulă prin organism cu un rol,

Sunt hrana inimii încă de la naștere

Și dă creierului înțeleptul control.

Un imens mecanism îl purtăm, 

Un ceas cu un timp ce-i efemer,

Și loviți de boli, viața scurtăm

Ridicând ochii și ruga spre cer.

Femeia are o dornică viață

Sperând la stropul de dulceață, 

Precum cea a unei firave flori

Ce natural înflorește în zori.

O admiri când este-n floare

Și totul în jur prinde culoare.

Parfumul lăsat în preajma ei

Stârnește admirația unui holtei.

De o întâlnești în calea ta,

Te-ntrebi cum ar exercita

Posibilul pe care nu-l credeai,

Viitorul în care pătrundeai.

Când patina timpului apare

Strălucirea lor oare dispare?

Gândurile că timpul petrecut

Duc spre un tărâm necunoscut?