Doină

umbra castanulul

s-a retras în bulbii tăcerii-

valuri de grauri

aduc răcoarea

la amurg

nori albi plutesc

în tăcere peste valuri-

imparțiale corăbiile

Deschid fereastra larg la casă,

Să simt cum aerul pătrunde,

E dimineața și încă sunt acasă

Cer o cafea și nimeni n-aude

Vântu-adie, îl simt adânc în nări,

În zare cocorii se-nalța spre nori,

Se duc în cârduri spre alte zări,

E toamnă târzie ce mușca din flori

Închid fereastra, ceva nu-mi place,

Panoul la PECO cu prețu-afișat,

Șoferul înjură și cruce își face,

Văzând benzina, ce sus a urcat

Ma-mbrac în grabă, îmi iau un trenci,

La piață s-ajung cu a mea doamnă,

Să cumpăr verdețuri, să pun în beci,

Legume și fructe, culese pe toamnă

În piață e lume și marfă pe-alese,

Să cumperi produse, prășite cu sapa,

Să-l vezi pe țăran cu roada pe mese,

Bănuți adunând, de la oameni cu mapa

Privesc spre stânga, aud în dreapta,

Negocieri de prețuri, nu se dă banul,

Toți vrem reduceri, vorbim în șoaptă,

Nu plătim țăranul, precum barmanul

Cu el ne târguim, la ultimul bănuț,

Și vrem un preț mai mic și la mărar,

Știm cine muncește pentr-un leuț,

Și cine primește baccișu-n buznar

Mă-ntreb retoric, pe mine și  tine,

De ce nu dăm banul cui se cuvine,

Când  toți cunoaștem destul de bine,

Cine-i în câmp, ca noi s-avem pâine

Mă-ntorc acasă cu portbagajul plin,

Cu multe verdețuri și alte crudități,

Sunt mulțumit, am cheltuit puțin,

Și-am pus în beci..destule bunătăți!

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Oktober

oktober tilbage på bakkerne

Gule og røde løbere.

Sølvskyer passerer i bølgerne

Og syng kærlighed til hanen.

Jeg kigger altid på barometeret

Og jeg gyser, når den falder lidt,

For solen bliver mindre

I diameter.

Men under den varme himmel som i maj

Hvide dage går forbi dage,

Mere vægelsindet og mere

Diskret…

Utidigt forsinket

Efterårsvandringer gennem haven

Med chlamydaens folder fulde

Af krysantemum.

Og hvordan den næsten ikke flyder i bevægelse

Som en markis

Ligesom hele universet

Se tilbage på dem med overraskelse, -

En forvirret flagermus

På grund af hendes jomfru udseende

Han blev gul, forvirret

Og følelserne blomstrede

Anden gang…

flori de sakura,

în mersul lor spre nemurire,

oglindesc în

undele lacului

un dans îndrăzneț

al călugărilor Shaolin.//

o aprindere a sufletului

în contact cu infinitul.

Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.

Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.

Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.

Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.

Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.

Cândva, într-un cătun sărac,

Trăia o fată minunată

Care la toți le era pe plac,

Dar o vedeau mereu întristată.

Părinții ei se tot plângeau

La lume, și la bunul Soare,

Și tare mult ei că vroiau

Să n-o mai vadă gânditoare.

Băieți cu stare și de neam

Veneau ferice s-o pețească,

Dar ea mereu privea pe geam

Un mândru crai ca să zărească.

.................................................

Noaptea fugea după zi,

Și ziua era alungată de noapte.

Dar, se-ntâmplă într-o zi

Ca fata s-audă mici șoapte.

Curioasă să-nțeleagă mai bine

Se-aplecă peste zorele

Și-auzi venind spre sine

Foșnet surd și ciripit de păsărele.

Din grădină, păsările zgomotoase

Se așezară-n poala fetei,

Și în glasuri cristalin miraculoase

Amintiră de un tei și a margaretei.

Sub acel tei, Vlasă oftează.

În gându-i o margaretă boreasă,

Ca simbol, dar curajul nu-i cutează

Ca să o ceară de mireasă.

Fetei inima-i s-aprinse.

Cu condeiul pe hârtie

Rânduri către el trimise

Ca la ea de-ndat să vie.

Când cei doi se întâlniră,

Stele și luna plină,

Sus pe cer, că se stârniră

Trimițând o rază cristalină.

Ziua cu noaptea se uniră

Când acasă la fata aleasă

Nuntașii în alai o porniră

Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.

..................................................

Și mulți ani trecură

De când mândrii soți

Sub tei se-ntâlniră

Căci azi au nepoți.

Timid este gândul

Cu care ai descoperit

Tainele din priviri.

Frumos este visul

Cu care ai dezvăluit

Subconstient din adâncuri.

Credul este sufletul

Ce speră intr-un sfârșit

Al suferinței din corpuri.

Umil este trupul

Lovit si vlăguit

Sub grele poveri.

Plăpând este spiritul

Ce nu s-a dezlănțuit

Din liana de ocări.

Liniștitor este fumul

Ce se-nalță în infinit

Ducând mii de gânduri.

Mister este destinul

Ce nu l-ai deslușit

Ascuns în căutări.

Ești tu devină soartă?

Sau poate nu-mi dau seama

Ca și-o ființă moartă

Ce nemai știind teama

Târziu se pierde între ciulini.

Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit

Unii să sufere oare fără încetare,

Lăsându-și visul aghesmuit

Sedus și secat de întristare,

Și pierzând dorința în țelini.

De ce ai făcut oare ca-n viață

Unii să aibă-n suflet ghiață,

Și totul în jur să îi lovească

De nu au loc în inimi să iubească,

Și trec în amintire perfect hialini.

De ce-ai prezis mereu omului

Să îți urmeze bătăile ritmului

Ce le-ai compus printre semeni,

Și cu o baghetă magică-i ademeni,

Și le oferi vederea-n ochii cristalini.

Dar nu, profeție nu ești soartă,

Tu, știind că vina lor o poată.

Pe cei înconjurați de micșorimi

Îi osândești multor asprimi.

Dar apoi tu în viață poți să îi alini.

Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,

Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,

Când alb omătul iernii natura încunună

Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.

La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,

Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.

Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit

Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.

Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită

Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.

Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,

A simțului responsabilității și a experienței.

Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,

Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte

Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,

Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.

Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,

Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.

Croșetând din fire de aur și argint speranța,

Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.

Clipe reci și triste se duc,

Floarea vieții se-ofilește.

Chibzuiesc ce drum s-apuc!

De ce inima-mi iubește?

Pe tine un chip de lut

Ce râvnești numai plăcutul,

Chinuind o floare, mut

Când tăcut este trecutul.

Nu vrei floarea din fereastră,

Ci glastra în care ea doarme.

Nu-i vrei zborul de măiastră,

Și nici parfumul unei karme.

Dar ajunge-va într-un timp

Apa din glastră să se scurgă,

Și-mpinsă parcă de-un înghimp

Glastra cioburi să se spargă.

Vei rămâne ca un pustnic.

Glastra, apa s-au sfârșit.

Ce să faci, acum ești vârstnic,

Iară floarea, păcat s-a ofilit.

Ce vei mai alege oare

Dintr-o viață, din nimic?

Vei rămâne cu ochii-n soare,

Un suflet îndurerat și-anemic.

Gândirea unui copil

Liberă de constrângeri,

Descoperă viața abil

În drumul plin de disjungeri.

Tot ce-n afară privește

Îl interesează și captează.

Flori, copaci, animale iubește

Și-n suflet le sculptează.

Sunetele muzicii îl provoacă

La ritmul minunat al vieții.

Jocurile inteligente-s cojoacă,

Iar bucuria, spiritul tinereții.

Când adolescența capătă

Aripi cu avânt spre majorat,

Gândurile mărețe îl poartă

Uimit pe un teren nearat.

Maturitatea oare îl va învăța

Dacă semințele vor rodi.

Iar ziua de mâine-l va răsfăța,

Sau îl va iscodi, îmbrobodi.

Fascinația succeselor dorite

Va schimba inima de copil?

Va amorți tărâmurile bătătorite

Și va stopa amintirea în ostil?