Toamnă târzie

Ce zi frumoasă de toamnă!

Nuanțe de galben-roșiatic,

Maroniul frunzelor stă s-adoarmă

Și crează momentul romantic.

 

Copacii încearcă să mențină

Bucuria și căldura zilelor de vară.

Dar totul se transformă în rutină

Și așteaptă iarna ca pe-o povară.

 

Păsările în zbor, zgomotoase,

Duc al lor cântec și trilul duios,

Pe meleaguri mai călduroase

Înfruntând un drum anevoios.

 

Tiptilii pași ce cutreieră aleile

Prin foșnetul de frunze moarte,

Găsesc în toamnă plăcerile

Unui gând ce se pierde-n noapte.

 


Category: Poems about nature

All author's poems: Cornelia Buzatu poezii.online Toamnă târzie

Date of posting: 8 октября 2023

Views: 725

Log in and comment!

Poems in the same category

Toamna-şi lasă zdrenţe

timpu-mi ticăie vecin singurătatea
în lumea după sticlă
vânt se înăspri
toamna-şi lasă zdrenţe
în călimar cu frunze
ceru-şi pune mască
de nuanţă gri

apa-şi strânge pieptul
să-ntâmpine durerea
clipe putrezite
îmbătrânesc culori
pete stau de veghe
în veşminte negre
le aud cum strigă
uneori

urma mea sleită
împiedică o umbră
iarba zace verde
sub gloanţe moi celești
simt miros de moarte
frigul muşcă buze
frunzele-mpietrite
dorm scrisori cu vești

More ...

Bocet

Bocet

...

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt,

Duc cu mine oare febra

Vremelnicului legământ

De-a renaște pentru-a fi,

Umbră-ntinsă pe câmpii,

Sub ploi ce cad pe îndelete

Să adape-ncet pământul,

Pământul crăpat de sete,

Peste care-a trecut vântul?

...

Au nu sunt parte din natură,

Natura asta care-ndură

Toat-această greutate,

A unei lumi ce-i stă în spate

Și-o seacă și o golește

Și parcă nu se mai oprește,

Parcă tot mai nesătulă?

...

Cine-ar mai putea opri

Al naturii noastre chin,

Pricinuit fără măsură

De lumea tot mai nesătulă,

Ce nu e parte din natură

Și e parcă tot mai plină

De otravă și venin

Și mai lipsită de lumină?

...

Și eu ce-aș putea să fac

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt?

Să duc cu mine oare febra

vremelnicului legământ

De-a mă naște pentru-a fi

Într-o pădure, copac

Ucis de om, nu de stihii

Tot mai ucis, veac după veac?

More ...

Nervi de toamnă de George Bacovia în portugheză

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

 

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

 

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

 

Nervos de outono

 

É outono, é farfalhar, é sono...

As árvores, na rua, suspiram;

Ele está tossindo, chorando, está vazio...

E está frio e há neblina.

 

Amantes, mais doentes, mais tristes,

Nas estradas fazem gestos estranhos -

E sai, do sono eterno,

Eles caem pesados, molhados.

 

Eu fico, vou e volto,

E os amantes me entristecem profundamente -

Eu sinto vontade de rir sem sentido

E está frio e há neblina.

More ...

TE CĂNTĂ POEȚII

Te cântă poeții natură ,

În versuri frumoase pe strună ,

Îți cântă pădurea și marea ,

Îți cântă munții , dealul și valea ,

Îți cântă văzduhul albastru ,

Și-n cântec îmi cântă visarea .

 

Tălăzuieste valul spre mal

Nisipu-i curat , firișoare de opal .

Litoralul stăluceste sub valul de stele 

Și murmură marea un cântec

Cu buzele mele .

 

Zefirul mă învăluie în rochie de bal ,

Valul se duce și vine la mal ,

În zare își flutură aripa sirene ...

Spre alte surate aplecat să le cheme ,

Spectacolul feeric îl cerne prin gene .

 

Te cântă poetii , natură ,

În versuri frumoase pe strună ,

Te cântă de multe milenii ...

Uimiți de atâta frumusețe .

În veci te vor cânta poetii .

                     T.A.D.

More ...

Copacul cunoștinței

Cu rădăcini adânci se înfrunta

din pământ,

Candva o sămânță,cu timpul

s-a înălțat.

Udata cu ape și ca nutrienți

îngrășământ,

Oferea oxigenul ce viața

a semănat.

 

S-a expus la anotimp și

luminatori cerești,

La caldura și răceala o sa

facă ofranda.

Se oglindea vremii definind

peisajele lumești,

Purtandu-le culorile,

mereu făcând parada.

 

 

Frigul iernii a acoperit copacul

in alb imaculat,

Cristale de apa înghețate-n

stele geometric.

Crengile-i goale de frunze acum

arată elaborat,

Poti sa vezi ceea ce nu vezi

și e simetric.

 

 

Cand razele de soare au strălucit

de primăvara,

Copacul a întâmpinat caldura

oferindu-i flori.

Mireasma divina se simțea

in fiecare seara,

Renasterea naturii și fericirea in culori.

 

 

In zilele-i toride vara amintea

de tropical,

Soarele strălucea printre frunzele-i

de verde crude,

Umbra copacului însă era pentru

toți ceva vital,

Oferind adăpost după ale zile-i

grele trude.

 

 

Toamna s-a dezlănțuit cu ploaie

și furtuna,

Frunzele rumenite colorând

peisajul rece.

Ceata deasa anunța a

spiritelor cununa,

Focul din șemineu și

un pahar din vinul dulce.

 

 

Odata ajuns la vremea recoltei

ne va bucura de zor!

Esenta copacului e sub forma

unui fruct lemnos.

Promisiunea cunoștinței întrece și

al soarelui dor,

Nuca fiind al sufletului remediu,

un deliciu savuros.

 

 

Viata ne va da lecții,și nu pe vreme

cu cer senin!

Momentele grele vin cu

învățături ascunse.

Ele ne vor ghida și îndruma

drumul prin destin.

Uneori binele și răul cu greu

pot fi distinse.

More ...

05.05.2025

frunze pe asfaltul rece de decembrie,

tremurânde, precum petele de pe perete.

picuri grei cad și tac,

precum codrul dulce-ndepărtat.

 

amorul sumbru și preludiu,

s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.

florile de piatră se topesc ca-n mozaici,

încercând să facă față noului mediu.

 

rouă curge-n jos p-asfalt,

curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,

alert, stângaci și apăsător,

precum greierii ce răsună de lângă izvor.

More ...

Other poems by the author

Romantismul

Romantismul încă există.

Nu-l lăsați afară s-aștepte.

Bucuria și dorul coexistă

În inimi și minți înțelepte.

 

Invitați-l în lumina din suflet

Și oferind sentiment cu căldură,

Așezați-l într-un frumos triolet

Amintind anii care se pierdură.

 

Primiți în dar ale lui învățăminte

De a crea clipe lirice de neuitat,

Rostiți iubire prin sincere jurăminte

Și ascultați poemul ce este recitat.

More ...

Spre viitor

Închid ochii și-mi ascult un gând

Ca inima-mi să nu mai suspine,

Și să nu mai văd lacrimile curgând

Iar durerea-n suflet să se termine.

 

Privesc în jur cu multă îngrijorare

Și-n același timp cu mare credință,

Lăsând spațiu pentru ameliorare

Nutrind prosperitate în conștiință.

 

Să răspândesc în câmpul omeniei

Dorințe, sentimente, îndepliniri

Și să culeg prin roadele prieteniei

Căi și metode clare de noi înzdrăveniri.

More ...

Neliniște

Vuetul tulbure și apa rece

A unui râu ce grabnic trece,

Răscolind nisipu-n vaduri

Zgomotos este ca niște valuri.

 

Se izbesc de malul de piatră

Ca a unei mări pastel albastră.

Hai ridică-te-n picioare

Viața mea nesclipitoare!

 

Râul susură, se tânguiește,

Plânge și se tot amărește,

Că vântu-n pădure nu se potolește

Ca și când natura jelește.

 

Luminișul din ochii naturii

Ca și un talent al picturii,

Îmi descoperă în suflet

Dorința s-alin acel vuet.

 

More ...

Gânduri 6

Gândirea unui copil

Liberă de constrângeri,

Descoperă viața abil

În drumul plin de disjungeri.

 

Tot ce-n afară privește

Îl interesează și captează.

Flori, copaci, animale iubește

Și-n suflet le sculptează.

 

Sunetele muzicii îl provoacă

La ritmul minunat al vieții.

Jocurile inteligente-s cojoacă,

Iar bucuria, spiritul tinereții.

 

Când adolescența capătă

Aripi cu avânt spre majorat,

Gândurile mărețe îl poartă

Uimit pe un teren nearat.

 

Maturitatea oare îl va învăța

Dacă semințele vor rodi.

Iar ziua de mâine-l va răsfăța,

Sau îl va iscodi, îmbrobodi.

 

Fascinația succeselor dorite

Va schimba inima de copil?

Va amorți tărâmurile bătătorite

Și va stopa amintirea în ostil?

More ...

Anatomia vieții

Fiecare parte a corpului uman

Își accelerează rostul ideal.

Prin organe și simțuri iese la liman,

Luptând să nu intre în areal.

 

Spre culmi, ne bazăm pe picioare.

Proptim un țel cu puterea din mâini.

Gândim și dobândim minți superioare,

Visând ca ideile bune să prindă rădăcini.

 

Hrănim creierul cu multă știință,

Auzul cu note muzicale divine,

Văzul cu priveliști de priință,

Mirosul de flori ce-n nări survine.

 

Râurile ce trec prin vene și artere,

Și circulă prin organism cu un rol,

Sunt hrana inimii încă de la naștere

Și dă creierului înțeleptul control.

 

Un imens mecanism îl purtăm, 

Un ceas cu un timp ce-i efemer,

Și loviți de boli, viața scurtăm

Ridicând ochii și ruga spre cer.

 

 

 

 

More ...

Două păpuși

Două păpuși în colțul casei

Stau și mă privesc demult.

Două păpuși cu ochi albaștri,

Rochițe roz și pantofiori.

 

Două păpuși neînsuflețite

Cu inimile înmărmurite.

Păpuși ce nu știu a vorbi,

Păpuși ce nu pot a mișca.

 

Ele stau astfel nemișcate

În colțul casei întunecate.

Ele nu dorm și nu mănâncă,

Iar viața ele n-o cunosc.

 

Când cu atenție le privești,

Parcă ar ști ce este în jur.

Și ar putea s-asculte zumzetul

Și freamătul ce le-nconjoară.

 

Iar tu copilă cutezătoare

Ce totul vrei ca să cunoști,

Imaginându-ți-le ca ființe

Intri în jocul magic al minții.

 

Le inviți la o șuetă ca între fete,

La un ceai sau o bomboană.

Le întrebi ce le mai place

Și aștepți ca ele să-ți răspundă.

 

Într-un târziu Moș Ene

Pe la gene se abate.

Adormind, le visezi vorbind

Și dansând și cântând.

 

Dimineața în grabă te trezești,

Cu bucurie le îmbrățișezi.

Purtând visul mai departe

Ca un mister dintr-o carte.

 

 

 

More ...