Nedumerire
Nu știu dacă magice miracole
Trebuiau s-apară fără obstacole,
Sau destinul unei vieți triumfale,
Soarta să nu o scoată în cale.
Oare în calea destinului mereu
Va flutura în vânt ca un clișeu,
Sămânța presărată a speranței,
Aducând pe cea a siguranței?
De ce atunci când dorim în viață
O lume plină de toleranță,
Ne lovim și întâlnim intoleranță,
Și ne scăldăm în nesiguranță.
Atunci când visăm la fericcire
Ne-mpiedicăm de zădărnicire.
Suntem împinși spre buimăcire
Și ne afundăm în pipernicire.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Cornelia Buzatu
Date of posting: 20 августа 2023
Added in favorites: 1
Views: 801
Poems in the same category
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR
Bucuria şi tristeţea te urmăresc,
La colţ, oriunde ele te pândesc.
În funcţie de faptele tale.
Vor fi ori nori, ori soare-
Contează mult ceea ce ai făcut,
Prezentul este bântuit de trecut!
Anii trec, dar nu poţi scăpa!
Trecutul şi prezentul se vor revedea
Viitorul ţi-l vor negocia...
Negocierea s-a terminat!
Trecutul şi prezentul au decis ce va fi:
În funcţie de fapte, viitorul te va răsplăti.
Într-o zi ne vine rândul..
Suntem oripilați de morți,
Ne pitulam ca niște hoți;
Privim doar din depărtare
Pierderea cuiva ce doare.
Deși avem aceiași soartă;
Toti ajungem materie moartă.
Totuși ne ferim de subiect
Ca de un mediu infect.
Suntem nepăsători și reci,
Afisam lacrimi seci,
Trecând pe lângă funeralii,
Atenți doar la detalii.
Cine s a stins,de ce și cum
Dispărut pe ultimul drum,
Însoțit de fețe identificate
De morbida curiozitate.
Rostim cu jumătate de gură
Recital din Scriptura,
Un Dumnezeu sa l ierte
Pentru ființele inerte.
Ne izolam etanș de gândul,
Ca într o zi ne vine rândul,
Căci ne ar expune fatal
Unui blocaj mintal...
Pseudoștiința
Prin cuvinte fără cuviință,
Ia ființă, necuviință,
Iar eu, asistând la conferință,
Se dă drumul la sentință.
Sunt condamnat la juruință,
Simt cum frica-mi crește,
Dar plin de bunăvoință,
Încep a reînființa.
Creez o discrepanță,
Dau nuanță la rezonanță,
În timp ce tai orice speranță,
Printr-o neexplicată concordanță
La pseudoștiință.
Tai orice conștiință
Ce-mi este împotrivă,
Anulez orice dorință
Ce-mi este nedorită.
Distrug orice credință
Ce nu-mi este închinată,
Dezintegrând orice ocurență,
Căci nu suport aparență.
Dar în suflet am o tendință,
Simt în inima o flatulență,
Nejustificat, apelez la subzistență.
Te-am distrus… pseudoștiință.
Dar tu prin exuberanță,
Cu răutate preexistentă,
Apelezi la milă, deși e în absență,
Răutatea ți-e componență,
Dar eu reprezint, fără proeminență,
Arma autodistrugerii de ființă,
Și vei rămâne în penitență,
Draga mea pseudoștiință.
Algoritm cosmetic
Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.
Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,
Într-un hambar, pe unde n-am habar,
Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar
Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,
Printr-o formulă imaterial obscură,
Expert extras dintr-o inflorescență de primulă
Vom aplica elementar pe Euclid,
În centrifuga Newton pe rapid,
Un epsilon intuitiv de Lovelace,
Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.
E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,
Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?
Poemul luminii
Lumina mea
Dulcea mea lumina
Scânteietoare ,plina de vitalitate
Adâncește vraja nepătrunsei nopti
Umplând misterele de sensuri
Și găsind rațiuni eterne
În orice lucru mic
Caci lumina mea e iubire
Iubire vesnic vie
Iubire divina ce sa naște în esența incompresensibila
Lumina ce o simt
O simt atât de tare
Îmi modelează fiinta și umple existenta
De misterele sacre
Ahh,de as avea mai multa iubire
Lumina rațiunii mele ar putea și mai tare sa adâncească
Infinitul vesnic indescriptibil
Ar putea oare sa ajung pe cele mai înalte culmi are cunoasterii
Sa prind luna și soarele în cuprinsul meu
Sa simt astrele și spațiul ca ale mele
Cu lumina rațiuni luminata de iubire
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR
Bucuria şi tristeţea te urmăresc,
La colţ, oriunde ele te pândesc.
În funcţie de faptele tale.
Vor fi ori nori, ori soare-
Contează mult ceea ce ai făcut,
Prezentul este bântuit de trecut!
Anii trec, dar nu poţi scăpa!
Trecutul şi prezentul se vor revedea
Viitorul ţi-l vor negocia...
Negocierea s-a terminat!
Trecutul şi prezentul au decis ce va fi:
În funcţie de fapte, viitorul te va răsplăti.
Într-o zi ne vine rândul..
Suntem oripilați de morți,
Ne pitulam ca niște hoți;
Privim doar din depărtare
Pierderea cuiva ce doare.
Deși avem aceiași soartă;
Toti ajungem materie moartă.
Totuși ne ferim de subiect
Ca de un mediu infect.
Suntem nepăsători și reci,
Afisam lacrimi seci,
Trecând pe lângă funeralii,
Atenți doar la detalii.
Cine s a stins,de ce și cum
Dispărut pe ultimul drum,
Însoțit de fețe identificate
De morbida curiozitate.
Rostim cu jumătate de gură
Recital din Scriptura,
Un Dumnezeu sa l ierte
Pentru ființele inerte.
Ne izolam etanș de gândul,
Ca într o zi ne vine rândul,
Căci ne ar expune fatal
Unui blocaj mintal...
Pseudoștiința
Prin cuvinte fără cuviință,
Ia ființă, necuviință,
Iar eu, asistând la conferință,
Se dă drumul la sentință.
Sunt condamnat la juruință,
Simt cum frica-mi crește,
Dar plin de bunăvoință,
Încep a reînființa.
Creez o discrepanță,
Dau nuanță la rezonanță,
În timp ce tai orice speranță,
Printr-o neexplicată concordanță
La pseudoștiință.
Tai orice conștiință
Ce-mi este împotrivă,
Anulez orice dorință
Ce-mi este nedorită.
Distrug orice credință
Ce nu-mi este închinată,
Dezintegrând orice ocurență,
Căci nu suport aparență.
Dar în suflet am o tendință,
Simt în inima o flatulență,
Nejustificat, apelez la subzistență.
Te-am distrus… pseudoștiință.
Dar tu prin exuberanță,
Cu răutate preexistentă,
Apelezi la milă, deși e în absență,
Răutatea ți-e componență,
Dar eu reprezint, fără proeminență,
Arma autodistrugerii de ființă,
Și vei rămâne în penitență,
Draga mea pseudoștiință.
Algoritm cosmetic
Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.
Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,
Într-un hambar, pe unde n-am habar,
Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar
Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,
Printr-o formulă imaterial obscură,
Expert extras dintr-o inflorescență de primulă
Vom aplica elementar pe Euclid,
În centrifuga Newton pe rapid,
Un epsilon intuitiv de Lovelace,
Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.
E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,
Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?
Poemul luminii
Lumina mea
Dulcea mea lumina
Scânteietoare ,plina de vitalitate
Adâncește vraja nepătrunsei nopti
Umplând misterele de sensuri
Și găsind rațiuni eterne
În orice lucru mic
Caci lumina mea e iubire
Iubire vesnic vie
Iubire divina ce sa naște în esența incompresensibila
Lumina ce o simt
O simt atât de tare
Îmi modelează fiinta și umple existenta
De misterele sacre
Ahh,de as avea mai multa iubire
Lumina rațiunii mele ar putea și mai tare sa adâncească
Infinitul vesnic indescriptibil
Ar putea oare sa ajung pe cele mai înalte culmi are cunoasterii
Sa prind luna și soarele în cuprinsul meu
Sa simt astrele și spațiul ca ale mele
Cu lumina rațiuni luminata de iubire
Other poems by the author
Credința
Să ne bucurăm de ceea ce Destinul ne-a dăruit.
Să ne mulțumim că ne-a salvat de singurătate,
Și că suntem împliniți cu ce ne este hărăzit,
În numele neamului în Eternitate.
Să urmăm pilda și lumina Sfintei Credințe,
Să iertăm, să înțelegem și să iubim mereu
Tot ceea ce implică bunăstarea unei ființe,
Și să implorăm binecuvântarea lui Dumnezeu.
De milenii, natura și-a păstrat proprietățile
Încântând sufletele muritorilor pe Pământ,
Dând oamenilor fericire și susținând viețile,
Făcându-ne să grăim "mulțumire" drept cuvânt.
În miresme înzecite și culori nemărginite
Au fost create minunății ce dăinuie,
Mărturii ale existenței planetare zidite
În sufletele nemuritorilor ce ne bântuie.
Gânduri din noapte
Râzi nebună viață,
Râzi de fericire.
Râzi nebună viață,
Râzi de clocotire.
Este-al vieții dar
Plin de desfătare.
Este-al vieții har
Plin de căutare.
Să dai mâna cu viața
Îți dăruiește în mosor ața.
La fel ca și-o cadână
Dorești ca să rămână.
De nu te ții de viață,
Totul devine ghiață.
Te lasă, te-abandonează
Și-n cale totul îți frânează.
Așa sfârșește individul
Cu sfânta, dulce viață,
Pământul înghițindu-l,
Rupând-ui-se firul de firavă ață.
Iubire
Să poți avea o clipă
Muiată-n stropul fericirii,
Și să răsară un fir,
O floare a simțirii.
Apleacă-ți privirea,
Dă-mi speranțe așteptate,
Sentimentul ascuns
Al unei iubiri neuitate.
Culege lumina din stele,
Laur în patina vieții,
O umbră a bucuriei
Din ramura tinereții.
Plăcutele vise, dorite,
Leagănă o melodie
Pe firul unui gând
Ce sub sentimente adie.
Barza și broasca
Printre trestia din plaur
Ce cu luciul ei de aur
Se întinde ca o salbă,
S-a oprit o barză albă.
Aplecându-și ciocu-n jos
Chiar se pare, cu folos.
Căci în iarba verde, deasă,
S-a ascuns broasca râioasă,
Înștiințată prea târziu
De suratele-i din râu,
Că o barză stând pe-o rână,
Se uita la ea cu râvnă.
Într-un fel se tot gândea
Oare barza n-o trecea
Peste trupul ei călcând
Fără să-i prindă de gând?
Sau poate cu ciocu-i mare,
Făr' să facă zarvă tare,
O va lua într-o secundă
Fără chiar să stea la pândă?
Dară berzei pare-se,
Tot așa uitându-se,
Îi veni milă deodată
De broasca cea îndurerată,
Și zărind berzele-n zbor
Că treceau peste un nor
Îndreptându-se grăbite
Către țărmurile-nsorite,
Aripile și le-ntinse,
Cu picioarele împinse
Iarba verde de mătase,
Și gândi broasca s-o lase,
Zburând sus și tot mai sus
Ca un soare neapus.
Iară broasca cea-ngâmfată
Se mândri către-o surată:
-Ai văzut că barza zboru-i
Și l-a luat s-ajungă stolu-i?
-De frică ca să nu fie
Măncată de noi de vie,
Zise cealaltă surată
Fudulă ca și-astălaltă.
Zum, zum!
În poiana plină cu flori,
Albinele au pornit dis în zori,
S-adune din sepale polenul
Și să împrăștie germenul.
Albinele culeg nectarul,
Stabilind cu grijă hotarul.
Se-ntorc la stup rând pe rând,
Cu polenul pe aripi zburând.
Ele se adună apoi în grup
Construind cămăruțe-n stup,
Unde hexagoane formează
Și un întreg fagure normează.
Faguri din a vremurilor aură
Ce trei milenii străbătură,
Aducând un dulce aliment
Ce are rol și de medicament.
Acest miracol al naturii
S-a creat și a dat omenirii,
Câte o picătură de miere
Bolilor punând bariere.
Dacă nu ar fi aceste insecte
Am întâmpina multe efecte.
Nu s-ar mai înmulții plantele
Și în poiană ar muri cuvintele.
Nectarul florilor dulce și auriu
Din alburiu, purpuriu și azuriu,
Nu ne-ar mai apăra imunitatea
Și nu ar mai exista varietatea.
Zbor de pescăruș
Atunci când privești în zare,
Sufletul se-mpreună cu marea.
Și când totul este o simbolizare,
Se aprinde-n gând chemarea.
Lași să plutească visarea
Chibzuind la fapte îndelung,
Și-ți controlezi nepăsarea
Asupra clipelor care străpung.
Un zbor de pescăruș, apropiat
De valurile stării ce se-agită,
Sunetu-i calm te trezește din visat
Și inima-ți puternic palpită.
Un imbold în esență îl cauți
Să-nvigorezi întreaga simțire.
Și asemeni unor selenauți
Dorești să găsești însuflețire.
Credința
Să ne bucurăm de ceea ce Destinul ne-a dăruit.
Să ne mulțumim că ne-a salvat de singurătate,
Și că suntem împliniți cu ce ne este hărăzit,
În numele neamului în Eternitate.
Să urmăm pilda și lumina Sfintei Credințe,
Să iertăm, să înțelegem și să iubim mereu
Tot ceea ce implică bunăstarea unei ființe,
Și să implorăm binecuvântarea lui Dumnezeu.
De milenii, natura și-a păstrat proprietățile
Încântând sufletele muritorilor pe Pământ,
Dând oamenilor fericire și susținând viețile,
Făcându-ne să grăim "mulțumire" drept cuvânt.
În miresme înzecite și culori nemărginite
Au fost create minunății ce dăinuie,
Mărturii ale existenței planetare zidite
În sufletele nemuritorilor ce ne bântuie.
Gânduri din noapte
Râzi nebună viață,
Râzi de fericire.
Râzi nebună viață,
Râzi de clocotire.
Este-al vieții dar
Plin de desfătare.
Este-al vieții har
Plin de căutare.
Să dai mâna cu viața
Îți dăruiește în mosor ața.
La fel ca și-o cadână
Dorești ca să rămână.
De nu te ții de viață,
Totul devine ghiață.
Te lasă, te-abandonează
Și-n cale totul îți frânează.
Așa sfârșește individul
Cu sfânta, dulce viață,
Pământul înghițindu-l,
Rupând-ui-se firul de firavă ață.
Iubire
Să poți avea o clipă
Muiată-n stropul fericirii,
Și să răsară un fir,
O floare a simțirii.
Apleacă-ți privirea,
Dă-mi speranțe așteptate,
Sentimentul ascuns
Al unei iubiri neuitate.
Culege lumina din stele,
Laur în patina vieții,
O umbră a bucuriei
Din ramura tinereții.
Plăcutele vise, dorite,
Leagănă o melodie
Pe firul unui gând
Ce sub sentimente adie.
Barza și broasca
Printre trestia din plaur
Ce cu luciul ei de aur
Se întinde ca o salbă,
S-a oprit o barză albă.
Aplecându-și ciocu-n jos
Chiar se pare, cu folos.
Căci în iarba verde, deasă,
S-a ascuns broasca râioasă,
Înștiințată prea târziu
De suratele-i din râu,
Că o barză stând pe-o rână,
Se uita la ea cu râvnă.
Într-un fel se tot gândea
Oare barza n-o trecea
Peste trupul ei călcând
Fără să-i prindă de gând?
Sau poate cu ciocu-i mare,
Făr' să facă zarvă tare,
O va lua într-o secundă
Fără chiar să stea la pândă?
Dară berzei pare-se,
Tot așa uitându-se,
Îi veni milă deodată
De broasca cea îndurerată,
Și zărind berzele-n zbor
Că treceau peste un nor
Îndreptându-se grăbite
Către țărmurile-nsorite,
Aripile și le-ntinse,
Cu picioarele împinse
Iarba verde de mătase,
Și gândi broasca s-o lase,
Zburând sus și tot mai sus
Ca un soare neapus.
Iară broasca cea-ngâmfată
Se mândri către-o surată:
-Ai văzut că barza zboru-i
Și l-a luat s-ajungă stolu-i?
-De frică ca să nu fie
Măncată de noi de vie,
Zise cealaltă surată
Fudulă ca și-astălaltă.
Zum, zum!
În poiana plină cu flori,
Albinele au pornit dis în zori,
S-adune din sepale polenul
Și să împrăștie germenul.
Albinele culeg nectarul,
Stabilind cu grijă hotarul.
Se-ntorc la stup rând pe rând,
Cu polenul pe aripi zburând.
Ele se adună apoi în grup
Construind cămăruțe-n stup,
Unde hexagoane formează
Și un întreg fagure normează.
Faguri din a vremurilor aură
Ce trei milenii străbătură,
Aducând un dulce aliment
Ce are rol și de medicament.
Acest miracol al naturii
S-a creat și a dat omenirii,
Câte o picătură de miere
Bolilor punând bariere.
Dacă nu ar fi aceste insecte
Am întâmpina multe efecte.
Nu s-ar mai înmulții plantele
Și în poiană ar muri cuvintele.
Nectarul florilor dulce și auriu
Din alburiu, purpuriu și azuriu,
Nu ne-ar mai apăra imunitatea
Și nu ar mai exista varietatea.
Zbor de pescăruș
Atunci când privești în zare,
Sufletul se-mpreună cu marea.
Și când totul este o simbolizare,
Se aprinde-n gând chemarea.
Lași să plutească visarea
Chibzuind la fapte îndelung,
Și-ți controlezi nepăsarea
Asupra clipelor care străpung.
Un zbor de pescăruș, apropiat
De valurile stării ce se-agită,
Sunetu-i calm te trezește din visat
Și inima-ți puternic palpită.
Un imbold în esență îl cauți
Să-nvigorezi întreaga simțire.
Și asemeni unor selenauți
Dorești să găsești însuflețire.