Author Ana M.
News from the author
Total
55 creationsRandom creations :)
Acolo unde iubirea rămâne
Un suflet curat ce te are-n tăcere
Nu fuge când cerul devine opac,
Nu folosește absența ca miere,
Și nu se ascunde când toate mai tac.
Când viața dă semne de grea încercare,
Rămâne aproape, un pod peste râu,
Îți dă din lumina și liniștea mare
Și strânge durerea și frica în frâu.
Nu lasă nicio îndoială să crească,
Discuții dificile nu vrea să evite,
În brațe te ține ca să te hrănească
Cu gesturi curate și fapte împlinite.
Oricât de ocupat e în lumea grăbită,
Își rupe din timp ca să fie prezent,
În ochii săi ești o lumină ivită,
Iar zâmbetul tău e un far permanent.
Nu căuta dorul unde-i ignoranță,
Iubirea curată nu pleacă la greu,
Ea vindecă răni și elimină distanță,
Păstrând un refugiu în suflet mereu.
Tăceri stridente
Voi da un ordin pomii să-nflorească,
Atunci când ochiu-ți cată spre livezi,
Uscata iarbă subit să înverzească,
Ca primăvara pe câmpuri să o vezi.
În glasul meu vor tremura văpăi,
Chemându-te din zările pierdute,
Pe brațele amputate voi căra călăi,
Să curme rugăciunea inimii tăcute.
Și-atuncea vântul blând ne va veghea,
Ca un străjer al nopților de miere,
Iar timpul, obosit, se va pleca
Să ne adoarmă-n leagăn de tăcere.
Cu pași de rouă vom călca prin stele,
Pe drumuri unde nimeni n-a umblat,
Și din cuvinte vom zidi castele,
Ce vor șopti prin ziduri neîncetat.
Vom retrăi și clipe ce au fost absente,
Când doru-a ars în taina unui plâns,
Și vom culege din tăceri stridente,
Săruturi dulci ce nu primeau răspuns.
În cădere
… Cred că sufăr de inimă
plină, plină,
(în ultimul stadiu)
pentru că încep să mă asemăn
din ce în ce mai tare
cu o lumină.
Tot ce știu despre lumina asta
este ca îți este identică, aș putea să zic,
(ba nu, tu ești mai frumoasă)
oricum de când mi-e dor de privirile tale,
până și boala asta incurabilă
e mai blândă un pic.
Dacă am fi construiți fizic din lumină,
Te-aș duce pe marginea unei prăpastii să iți spun că te iubesc,
într-un decor plin de crini,
în timp ce mă dau mare în fata altor lumini.
Tu nu ai zice nimic,
Dar din felul tău de a mă privi,
de a fi,
te uiți prin mine și îmi spui că deja știi.
Și îți pui mâna pe obrazul meu,
dar nu rezist atingerii tale
așa că îți iau mâna în mâna mea
și îți sărut podul palmei.
Inima îmi bate ca nebuna,
(Nu serios, ți-am zis la început ca sufăr de inimă plină, plină)
Ne uităm unul la altul cu atâta iubire,
Că stânca pe care stăm nu ne mai ține.
Dar stânca a pierdut din vedere
că suntem lumini și luminile
nu mor în cădere.
(Doar de inimă plină, plină)
Te caut iar...
În lumea asta plâng femei,
Amorul dulce când îl frângi,
Și toate-s flăcări și scântei,
Dar tu nu plângi, dar tu nu plângi!
Azi totul este dans și cânt,
Iar focul arde în serai,
Mă uit în ochii tăi și plâng,
Că tristă stai, că tristă stai!
Mi-e dorul greu și ars în piept,
Trist mă frământ fără să ştii,
Și în nesomn stau și aștept,
Dar nu mai vii, dar nu mai vii!
Și cerul plânge peste noi,
Cu picuri mari și sacadat,
Se duc iubirile puhoi,
Tu m-ai uitat, tu m-ai uitat!
Ieri pașii mi s-au frânt în drum,
Iar tu nu ai măcar habar,
Și-n veșnicia mea de-acum,
Te caut iar, te caut iar...!
Căci tu ești soare și furtună,
Și-n visu-mi licări ca o stea,
Tu iartă dragostea nebună,
Iubita mea, iubita mea!
In cautare inima
M-am uitat în orice loc,
Dar n-am găsit decât cioburi.
Adun fragmente de peste tot,
Însă inima tot goală rămâne.
Întâlnesc adesea oameni blânzi,
Cu inimi calde și depline;
Îmi dăruiesc un strop din ei,
Iar eu le simt, o clipă, lumina.
Dar setea mea nu se oprește,
Căci caut o inimă curată,
Care să știe să mă vindece,
Să mă lipească la loc, deodată.
Să mă simt, în sfârșit, întreg,
Iar iubirea ce-o port fără nume
Să nu se mai piardă în vânt,
Ci să găsească un loc în lume.
Vreau să simt liniștea aceea,
Când două suflete se revarsă,
Iar fericirea să nu mai fie
Doar o vizită, ci o casă.
Să ne pierdem privirea în ochi,
În îmbrățișări lungi și tăcute,
Iar prin mângâieri delicate
Să vindecăm rănile trecute.
Să simțim cum fire nevăzute
Ne leagă și ne împlinesc,
Ca împreună, privind spre lume,
Să vedem cât e de cerească.
31.03.2026
Înotul
Ma pierd in vise si-n sperante,
In toata viata cu nuante,
Dorind sa castig totul
Inecandu-ma in tot zgomotul.
Inot cu greu printre ale voastre visuri
Si incerc sa nu ma-nec.
Ma uit la ale mele lipsuri,
Incercand sa mi-l aleg prin farmec.
O frunza palida ce lin coboara
E-al nostru vis, in aer putrezind
Si pe noi calauzind
Spre o viata superioara.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Yin-Yang
anca_nistor
25 October
"Și moartea însăși naște o iubire"- atât de frumos descrisă speranța în continuitatea vieții. 🙏
Străin în sinele său
anca_nistor
24 October
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 October
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 October
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 October
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!
Caut un om
anca_nistor
22 October
Ai un talent desăvârșit! Mulțumesc pentru toate stările pe care reușești să le transpui in vers🙏
Poem
Deea
21 October
Mulțumesc
Sunt singur
anca_nistor
21 October
Profund și răscolitor de frumos descrisă însingurarea .Felicitări!
Catastrofa din mine
Monica P
20 October
Profund și frumos,felicitări!!!💌
Un lup printre oi
Irina Alexandra
18 October
Superb!!!