Altă ocupație

Nu doresc să-mi descopăr fața

nimănui, căci m-am săturat

de tot ce mă înconjoară

și de tot ce mă preocupă.

 

Vreau să mă ascund într-o insulă pierdută

și moartă

unde pot să-mi caut altă față

și alt trup,

în care nu mai vreau să trăiesc.

 

Eliberează-mi colibriul din închisoare,

căci el trebuie să zboare

în altă lume,

în altă viață.

 

Eu vreau să fiu un phoenix,

un phoenix adevărat

și pătrunzător.

 

Să mor azi,

să mă nasc mâine.

 

Cercul este restrâns

ca o celulă din subsol

și nu se extinde nici în dreapta,

nici în stânga,

deoarece el nu merită nimic,

doar suferința.

 

Grupa de sânge trebuie să fie pozitivă,

căci dacă se contactează cu negativul,

omul moare.

Eu sunt negativul

și nu vreau să-l ating pe pozitivul.

 

Înghesuirea este una reală,

însă neobservată.

Nu simt spațiul în această zonă

și nu voi simți.

Poate este binevenită pentru mine…

cine știe?

 

Mai bine să fiu eu,

așa cum sunt,

așa cum voi fi.

 

Mai bine să mă predau

unui prădător dulce,

decât să-l ucid cu furie

și, la urmă, să mor și eu.

 

Dar cum poate să fie dulce,

dacă gustul este amar,

amar ca o fățărnicie și trădare

de sine?

Și cum pot să mă lupt cu mine

și să mă ucid pe mine,

dacă tot eu voi muri la primul loc?

 

În acest război,

război în care deciziile sunt luate cu grabă

și fără reflectarea asupra izvoarelor lumii

și râurilor umane,

nimeni nu va ieși învingător,

nici cel învins.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Sergiu P. Cassian poezii.online Altă ocupație

Date of posting: 19 November

Timp de citire: ~3 min.

Views: 21

Log in and comment!

Other poems by the author

Stropi de ploaie

Stropi de ploaie cad din cer,

din streașină, din umbră.

De ce? Din cauza vântului

ce suflă soarele din văzul lumii.

Florile s-au ofilit, copacii s-au deformat

și cerul și-a pierdut culcușul.

 

Fulgerul bate pretutindenea

și nu se contenește.

Drumul este acoperit de noroi

și nimeni nu-l pășește.

Marele ocean își pierde măreția

și peștele nu este prins de nimeni,

și nu va fi prins,

nici azi, nici mâine.

 

Nimeni nu leagănă nimic.

Nici suflete moarte

nu se ivesc din mormintele părăsite,

ca să împlinească haosul

cu ceva viu.

Totul este mort,

numai fulgerul cel cumplit

se extinde

și stropi de ploaie,

ce cad din cer,

din streașină, din umbră.

More ...

Poet

Apollo! zeul ce mi-a dat muza să scriu,

Să cânt cu dragoste orice duioșie,

Lacrimile să beau, să-i vărs în pământul viu.

Dă-mi să văd cum Dante își căuta pe Bice

Călătorind, fără zilele, într-un iad

Necontenit. Și dă-mi și mie acest clip:

Să văd pe lira. Și dacă-mi e să cad,

Lasă să fie! Căci sufletul meu e fin…

 

Apollo! cel ce este un conducător,

Iar eu sunt marioneta teatrală.

Dă-mi să văd cum Eminescu cânta cu-un dor

Jalnic și cu cadența emoționantă.

 

El este cel ce creează pe toți poeți,

Și împrăștie în fiecare șatră

De năuci, agramați, chiar cei impotenți

Ca să-i dăm luminarea plină și reală,

Și ca să moștenească acest dar liric

Altei generații, fără lucrul mistic.

More ...

Al treilea ochi

Oare ce sunt? Un om sau o creatură

care este supus într-un ritual satanic,

cu fețe sfinte și cunoscute mie,

considerându-le neprihănite,

și își descoperă trupul pentru o jertfă,

așa cum cere tradiția antică?

Cei care își ascund chipul real

trebuie să priceapă un lucru:

ochii omului nu văd nimic,

însă ochiul interior sesizează totul

ce este și ce nu este.

Știe să distingă iad de rai, rău de bine,

chiar și fulger de lumina.

 

Să nu uităm de ochiul al treilea,

când suntem orbi cu-ai noștri.

 

Când colectivul rămâne înghețat

și posomorât mai mult decât trebuie,

când nu sunt perechi care înțeleg simțurile,

al treilea ochi este alături din naștere

și este gata să țină povara cu ușurință, cu dânsul.

 

Să nu uităm de ochiul al treilea,

când suntem orbi cu-ai noștri.

More ...

Elegia I

Aduc ție această poezie,

o, femeie,

poezia cu pereche

de la omul fără pereche,

de când te-am pierdut într-o insulă pustie.

Simte ritmul ce n-are nimic în suflet

și pe o orfană - rimă.

 

Soarele se apune și se ridică luna,

să-mi scoată lichidul din ochii mei

jalnici și bătrâni,

cu toate că sunt tânăr.

Stelele mă întrebau:

Cassian, unde este regina stelelor?

Cum să le răspund, căprioara mea,

când nu ești în preajma mea?

Unde ai plecat fără mine, iubita mea,

pantera mea,

leoaica mea?

 

Eu sunt Romeo în actualitate

și Julieta mea m-a părăsit

ca și cum ar pleca din lumea mea

reală.

Să-l întreb pe un doctor sau nu

despre simțurile mele,

despre vioara care-mi ascultă cuvintele

necuvântate?

 

Fața mea își arată riduri,

de parcă s-a tăiat cu ceva ascuțit

în absența mea,

și am înțeles un lucru:

eu eram înjunghiat

de câteva ori

până la moarte…

 

Icoana Maicii, când o privesc,

parcă mi se trezește un dor paradoxal,

chiar dacă nu am văzut-o niciodată.

Sunt fiul Maicii și o iubesc

fără s-o văd.

Și sunt fratele Lui Emanuel,

căci cu mine este Dumnezeu.

 

Cerul albastru cu norii, ce plutesc

deasupra capului meu,

își pierde tinerețea și inima.

Treptat, bătrânețea îl acaparează sufletul,

pierzând timpul și spațiul.

Nici codrul, nici corola, nici vremea

nu mai are jucării,

ele au plecat fără veste.

 

Dar încotro mergi cu povara pe umerii

cei chinuiți și firavi

care nu mai simt nimic?

Unde-i raiul tău mult dorit

cu grădina botanică?

Croiește-ți drumul spre casa ta veche

unde te așteaptă copilăria și inocența,

să le cuprinzi pentru ultima oară,

pentru ultima clipă

înainte să pleci,

fără mine,

în casa ta nouă, pregătită de Emanuel,

căci cu tine este Dumnezeu.

More ...

Muzica, ce mă leagănă

Leagănul meu veșnic este muzica,

de orice gen, din orice epocă.

Oricât ar fi șubredă și monotonă

și azi, și mâine,

eu o voi asculta cu profunzimea,

s-o văd, s-o ating, s-o simt.

Notele mlădioase, îmbinând o gamă,

înlesnesc jugul

care este înfipt de gâtul meu,

arătându-mi focul dulce, dar rece.

 

Șapte îngeri îmi îngână speranța

și dragostea reală și complicată

cu trâmbițe dumnezeiești,

ce mistuie vechiul și naște noul

în mine, în noi toți.

 

Sunt motivat să ascult și să cânt

oarecare muzică,

căci asta este menirea mea,

în această epocă șubredă și monotonă:

să aduc melodia

în urechile spiritelor pierdute

în timpul nopții,

când totul doarme.

More ...

Chemarea (Cthulhu)

De atunci-ncolo se răspândește o legendă,

Dar nu e ca toate cunoscute și deșarte.

Este ceva cu un șoc… Parcă ai fi în beznă

A intimidării și a moartei. Ce îi aste?!

 

Se spune că odată, într-o zi sau cea de seară,

Când stelele vor găsi locul lor de baștină,

O istorie aspră va fi însemnată ca o artă,

Inspirată de lorzii, cei din altă galactică.

………………………………………………………………….

 

O, Doamne Dumnezeule! Oare cine-i acesta?

Înalt ca munte, gigantic, ridicat dintr-o apă.

Dar tare mă amețește… Mă mișc într-o cadență

Cea falsă și stranie. Fix ca și toată rasă.

 

Văzând că lumea e nebună și nedumerită

Din cauza visurilor, dar nu cele simple,

Trebuie ceva să vă spun: "Vremea-i sosită!

Unul s-a trezit uluind!" Sfârșitul clipei…

More ...

Poems in the same category

Ne mor învățătorii

 

Ne mor învățătorii, acei din școala veche,

Cu mâinile întinse spre-un cer care nu-i vede,

Iar oamenii îşi poartă tăcerea ca pe-o sete, 

Prin locuri unde adevărul se spune la ureche.

 

Nu coborî în tina mulţimii fără chip,

Acolo adevărul e-o groapă cu nămol, 

Iar fiecare mască îşi joacă propriul rol, 

Sub felinare oarbe şi clopote de ghips.

 

Mai bine dormi sub teiul ce-mprăștie aroma

Pe umerii femeii cu ochii de fecioară, 

Decât să-ţi faci din oameni icoane mari de ceară, 

Căci ei îşi schimbă zeii cum Luna-și schimbă forma. 

 

Că viaţa nu-i nici luptă, nici slavă, nici proteste, 

Ci-o pasăre măiastră cu foc divin în piept, 

Iar noi îi facem zborul mai greu și mai nedrept, 

Căci nu știm unde-i cuibul și cine o hrănește. 

 

Nu pune preţ pe lauda ce vine din mulţime,

Ea creşte doar o noapte pe vorba seacă, oarbă, 

Iar dimineaţa cade ca bruma de pe iarbă, 

Şi lasă-n locul slavei aceeaşi josnică micime. 

 

Fereşte-ţi frumuseţea de ochii care cer,

Sunt inimi ce ating doar ca să poată frânge,

Şi oameni care-nvaţă să mângâie cu sânge, 

Cum iedera se-ntinde pe arcadele de fier. 

 

Iar de vei şti că soarta lumina-ți va umbri, 

Să nu te-aşezi în faţa oglinzii resemnat,

Ci du-te lângă mare ori într-un câmp curat, 

Să înveți smerit din toate ce-nseamnă a trăi.

More ...

Ce suntem oare?

Suntem un gând

Suntem un timp

Suntem o șansă

Un fir de praf topit în marea de speranță

 

Suntem un nor

Suntem un vis

Suntem o ceață

Suntem o umbră făurită de substanță

 

Suntem un cer

Suntem o stea

Suntem o rază

Un soare orb mințind lumină cu prestanță

 

Suntem prezent

Suntem decor

Suntem o nuanță

O pată gri de curcubeu într-o vacanță

 

Suntem minciuni și adevăr

Suntem instanță

Un strop cinstit de căutări într-o balanță

 

Suntem un drum

Suntem un pas

Suntem o ață

Ne taie timpul amuzâdu-se chitanță

 

Suntem ce vrem sau ce putem în astă viață

Suntem absenți când nu-i speranță antidot

Ce suntem oare e-ntrebare șugubeață

Suntem acum, suntem aici și-atâta tot

More ...

piatră

câteodată

e mai bine să aștepți o veșnicie

pentru a avea o eternitate și mai mult.

 

câteodată

lupta doare mai puțin

atunci când știi cine te așteaptă la capăt de drum.

 
More ...

ZIDUL

    Dezamăgit, într-un fel uimit, 
    cu mâinile şiroind de sânge, 
    m-am uitat cu ură, 
    la zidul acesta de nepătruns...
   

    Zilele au trecut, 
    ca frunzele moarte,
    și niciodată, nu voi fi iertat, 
    de-acele generaţii vechi, 
    și de cei de după mine...
   

    Niciodată, liber nu voi mai fi, 
    pentru că n-am reuşit, 
    zidul acesta să-nving...

More ...

Privighetorii

Candela neagră de prăpastii,

Îmi tace în gol vid sacru.

Orfan de sens, exil de sine,

Văd în mine un veac și acru.

Mă botez în vin a 9 a oară,

Privind sensul vieții un amar de teatru,

Ipocrizit mă nasc în neființă,

Privind în mine harul.

Idiotu flămând de lumină,

Mă astup ca o umbră pe pleoape,

În ochii mei privești toate clipele sacre.

Se târa idiotu de lumină,

Dorind spre el toată umbra,

Căci într-un veac ne naștem, iar

Într-un ceas trăim coșmaruri.

Josnic în ceață,

Idiotu mă surâde,

Dar cine este el ca el să se opună în rugă?

Văzu păscut de viață și moarte,

Mă îndrept spre viață fără patimi și aer.

Labirintul ce-l privesc în masca Idiotului,

Nu este el, ci doar un șir mare de rânduri.

Manipulez frica de aer,

Din ceață m-apun, printre noapte.

Ședeau pleoapele al toamnei gri râzând,

Pe spinare alergând în norii al nopții roșii de sânge călcând,

Prin pașii răsar sângele din trup,

Idiotu surâde spre morminte coborând.

Văd spinarea din ochii lui de ploaie,

Curgând încet arzând în foc și paie,

Râzând de moarte fără chip,

Mă uit în jur și astup cu stupoare,

Că eu sunt el, și brațele mele goale,

Sunt Idiotu din umbra peșteri negre de fum,

În fumegând visele arzând.

Mă uit și realizez că această viață,

Este a mea, iar din dată ce mă pierd spre moarte,

Rămân fără frică, și chip cioplit spre frunzele ce copacul lumini răsare. 

More ...

CĂTRE STELE...

Tu n-ai știut că tu ești pentru mine,
Ca roua-n zori ce sete-mi ține,
Șoaptele tale îmi sunt ca adierea,
Și buzele dulci întocmai ca mierea...

M-ai privit cu neprefăcută uimire,
De sub fruntea ta, cu cerul în privire...
Mâna ta s-a cuibărit în palma mea,
Și amândoi am zburat către o stea...

Dar steaua noastră încă nu avea culoare...
Era o stea prin univers rătăcitoare,
Și am găsit-o ascunsă după-un nor,
De-a v-ați ascunselea cu al nostru dor...

Și, într-un final, făcându-mi-se milă de ea,
Am mijlocit cu luna și cu marea să îmi dea,
Încă un an și o lună; ba chiar și-un val,
Să rătăcesc din nou pe țărmul tău fatal...

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍