Sunt enigma

Se simte  mireasma verii

Cand noaptea canta greierii

Cand frunzele inverzesc-ingalbenesc

Si culorile lor se contopesc

Cand seara s-a lasat

Cerul roz-portocaliu se lasa imbinat

Dupa se lasa cu stele

De care se minuneaza fetele

In jurul focului danseaza ele

Cine-or fi ? decat ielele

Se simte mireasma verii

Cand soarele apune tarziu

Si incep a canta greierii

Cand rasete de copii se aud afara

Si mingi batute pana-n seara

Se simte mireasma verii

Cand dispare mirosul primaverii

Se dizolva ea cumva

Si se contopeste cu vara

Se simte mireasma verii

Cand pe la poarta vin rosierii

Cu rosii coapte,dulci

De te dor maselele pan' te culci

Se simte mireasma verii

Cand toti revenim la simple lucruri ale vietii...

Doamne

Tu-mi dai fericire

Si vesnica iubire

In mana ta ma las purtat

Iar in adancimile harului Tau modelat

Cand sunt abatut

Imi zambesti in chip tacut

Ma aduci din furtuna-n mal 

La lina mare de cristal

Tu faci totul

Tu reinvii natura

Si fulgilor le oferi armura

Toamna dai nori

Si vara pomisori

Te laud ca m-ai facut

Si ca al meu chip,Tu l-ai tesut

Dumnezeul meu

Te laud mereu

Pentru lucrarile tale minunate

Care de oameni sunt atat de neobservate

Contemplu la intreg Pamant

Si la Tine,al meu Dumnezeu Sfant

Colorezi Cerul in limbajul naturii vigilente

Si faunei ii colorezi farmecul in portrete

Esti Minunat

Si vesnic Laudat

Ingerii canta-n cor:

,,Uitati-L pe al nostru Salvator''

Ma minunez de Tine

Si felul in care transformi totu'-n bine

Ma simt onorat

Sa slujesc acestui Imparat

El Golgota a urcat

Ca sa fim salvati 

Si pe veci de El chemati...

Tu esti

Cel ce ma primesti

Cand eram in stramtorare

Ai venit intr-o mare alergare

Eram oaie ratacita

In noroiaele pacatului inamolita

Dar Tu,Isus

Ai venit in gand nespus

Cu mila m-ai ridicat

Si cu blandete,ranile mi le-ai vindecat

Sufletul imi tanjeste dupa Dumnezeu

Ca un cerb ce vine la izvor sa bea mereu

Sufletul mie gol

Pentru ca planului Tau i-am dat ocol 

Spuneam: ,,Doamne preia Tu controlul...''

Dar tot mana mea tinea motorul

Tu esti

Cel ce iubesti

In a dragostei oglinda te oglindesti

Esti Domnul vietii

Ce straluceste ca roua in zarea diminetii

Te laud ca m-ai facut o faptura asa de minunata

Si ca nu m-ai lasat niciodata

Tu esti Domnul

Care a potolit potopul

Slujesc unui Dumnezeu

Ce picteaza natura mereu

Noi pictam cu pensule

Tu cu galaxii si insule

Animale,vietatii de-a totul

Ele stiu ca Tu esti Domnul

Ma simt onorat

Stiind ca vom locui in al Tau regat

Vom canta neincetat

Ce dragoste mareata ne-ai aratat...

Eram doar noi

Acum te caut printre foi

Speram sa ne vedem 

Dar nici vorbele nu ni le mai credem

Eram doar noi

Pe un deal înalt și culmi de ploi

Alergam în noapte 

Îmi spuneai doar dulci șoapte

Speram sa ne vedem 

Dar nici vorbele nu ni le mai credem

Iubirea noastră a murit

Focul dragostei noastre s-a topit

Eram doi trandafiri

Acum în vorbe ne-nfigem numai spini

Ne comportam ca doi străini 

Nu știm ce vrem sa fim

Eram doar noi

Doar noi amândoi

Printre foi,furtuni și ploi

Dar ce rost

Ca la suflet eram goi

Speram sa ne mai vedem 

Dar nu mai putem 

Ce eram nu mai suntem 

Eram doar noi

Printre foi,copii și ploi

Eram doar noi

Acum 

Poate ne vom vedea

Încă port haina ta

Știu ca n-are legătură 

Subiectele inima mi le fura

Eram doar noi

Dar acum suntem despărțiți 

Ca doua foi

El vine

Pe toti sa ia la Sine

Pe toti ce Cuvantul il implinesc

Si altora-L vestesc

El vine

Sa ia pe cei ce fac bine

Pe toti cei care l-au urmat

Si nici nu l-au abandonat

El vine

Sa rapeasca cetatea cea noua

Pe care o va imbraca in haine de roua

El vine

Cand te pocaiesti,vecine?...

Uneori dramatica

Și prea singuratica

Poate ca asa sunt eu

De perceput mai greu

Ma afund în cuvinte scrise

Și gânduri închise

Uneori dramatica

Poate prea singuratica

Mirosul anticariatului 

Și simțul prafului 

Trezesc în mine amintiri 

Și creierul produce învârtiri 

Asa sunt eu 

Dar cam mereu 

Uneori dramatica 

Poate mult...prea singuratica

Uneori este mai bine sa te multumesti cu ce ai ...uneori este mai bine sa te uiti in oglinda si sa spui eu sunt cea mai minunata persoana .

 nu toate merg bine cateodata ,plangem si ne rugam ,suferim ...dar toate astea fac parte din viata ,toti trecem prin greul vietii .

 fiecare suferinta ne face mai puternici ,fiecare durere este o lectie pe care o invatam atunci cand stim ca am gresit .

 important este ca in viata sa ramai mereu puternic pentru ca daca tu nu te vei ridica, nimeni nu o va face

In noaptea mintii mele, acolo ma scufund cu totul,

cladind din mii de stele,o lume plina de mistere...

In noaptea mintii mele un mandru tanar se arata,

purtand pe cap coroana de lumini si spini, ce drumul

inainte ii vegheaza...

In noaptea mintii mele toti demonii incep sa urle,

gonind spre mandrul tanar ce la o margine de timp acum el sede...

In nopatea mintii mele, o mare de durere se tot scurge, din trupul cel ranit in lupte grele,

cu demoni si cu ingeri, ce au pierit,

ca din infernul de intuneric un mandru soare sa rasara,in fiecare zi la infinit...

In noaptea mintii mele, iubirea geme trista...acolo intr un colt uitat de lume si de timp,

acolo unde se incheie orice drum...

acolo unde totul se preface n scrum...

In noaptea mintii mele, nici somnul nu vrea sa se arate, gonit de zgomotul asurzitor

ce mi tiuie n timpane...

In noaptea mintii mele, e liniste, e dor si e amor,

dar nu i de aici din asta lume,

ci din a mea pe care o cunosc atat de bine...

In noaptea mintii mele, incep s apara multe stele,

iar eu care odinioara uimit priveam spre ele,

acum, privirea imi intorc spre un alt cer,mult mai frumos si mult mai luminos,

E cerul artei mele, pe care am pictat atatea mii de alte stele...

In noaptea mintii mele, s au adunat atat de multe ganduri,

din care incep sa zboare,

spre infinitul cosmos cuvinte calatoare...

In noaptea mintii mele, sunt eu cele ce pazeste ,asa nepasator,nemuritor si rece

un templu grandios ce ascunde n el pe mandrul tanar care n a incetat vreodata ca sa spere,

Ca lui iubire il va gasi in noaptea mintii mele...

De toate mă simt cuprins în nepacea mea

(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),

de întuneric, de umbre, dar și de lumină,

de tot ce lumea aceasta are;

un veșnic întreg în gândul meu suspină,

iar eu încerc în cuvinte să îl pun,

dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,

câte ale unui zmeu, ale vreunui duh

ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.

Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,

nimic din ce-oi mai fi văzut —

parcă mereu caut ceva necunoscut...

   Îmi țin strâns în palmă,

Bucățile rupte ale sufletului,

Încerc să-l refac dar nu e complet...

Bucățile lipsă nu le mai găsesc,

               Dar,

Încerc să păstrez ce-am aflat,

      Fără să-l strivesc!

Sunt pe scara vieții trecător
Și fiul tatălui ceresc
Cobor și urc,  zilnic,povara
De greutăți nu mă-ndoiesc.

Sunt prinț rătăcit al zilei
Și locatarul unei scări
Am gânduri adunate seara
Și numărate în visări.

Sunt pământeanul supus faptei
Legat cu-n vis mereu etern,
Treaptă  lângă treaptă scara
O urc cu pasul meu content.

În vremuri de astăzi, politica e-un dans,

Cu umbre și lumini, într-un joc de avans,

În operele lui Caragiale, văd reflecții,

De politicieni și scheme, sub diverse interacțiuni.

Pe scena vieții politice, caricaturile cresc,

Ca-n teatrul lui Caragiale, cu ironii și descreșt,

 Politicienii se joacă într-un circ complicat,

Cu promisiuni strălucitoare și cuvinte prefăcute-n aurat.

Călătorim prin "O scrisoare pierdută" a vieții,

Într-o lume de teatru politic, cu rostiri trăsnite,

Ca un vaudeville al puterii și al intereselor,

Caragiale ar zâmbi, privind scenele cu jocuri și delictoase pacte.

"Conu Leonida față cu reacțiunea" se desfășoară,

În zilele noastre, când libertatea se clatină și sfârșește-n zări,

Politicieni cu măști, cu figuri de comedie,

O satiră modernă, în care umorul se transformă-n tragedie.

În "D'ale carnavalului" viețile noastre evoluează,

Ca într-un spectacol al iluziilor, unde minciunile ne-atrag,

Politicieni mascați în personaje alese,

Caragiale râde-n groapa sa, privind jocurile lor false.

În politica de astăzi, parodie și dramă se-împletesc,

Așa cum Caragiale învăța cuțitul să fie unelteles,

În fiecare replică, în fiecare promisiune,

 Reflectând tumultul și absurdul în haosul unei națiuni.

Politica de azi, oglindă a societății, e un teatru modern,

Cu personaje desprinse parcă din operele lui Caragiale,

Și, în mijlocul acestui act, sperăm într-o schimbare,

Să scriem un epilog mai luminos în această comedie, oarecum amară.