Ritmuri în minte

Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți 

Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești 

... de parcă nu ai ști deja

Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...

Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea

... dar mai puțin decât meriți, poate...

Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea 

Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.

M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești 

Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine

Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,

Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine. 

Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"

Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?

... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,

Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.

Oh,sentimentele mele...

Sentimente care îmi distrug interiorul;

sentimente care n-au nici o treabă cu dorul.

Care se pierd în galaxii pline de stele...

Ți s-au dilatat pupilele!?

Se vede c-ai consumat narcotice...

Deja știu;fiindcă te-am citit

încă de la începuturile noastre;

încă dinainte de-asfințit.

Te urăsc dar n-am să pot

să te evit...Eu nu pot!

Fiindcă te iubesc,te iubesc...

Oh,vai...dar te iubesc cu-n suflet înduioșat

Plin de mister,plin și îngroșat.

Chiar de-ai fi rău în fața mea

Și știu că ești

Nu sunt deloc cinstită!

Eu încă tot nu te-aș putea lăsa.

Sunt oarbă de îndrăgostită...

Consideră că îmi exprim sentimentele...

Consideră acest poem a fi jurnal.

Un jurnal despre un anumit băitan

și o nebună mândră;

o nebună care-i mândră și nebună simultan...

Oricum nici nu te strofoci

să-mi citești poemele;

să-mi citești jurnalul,care-i despre tine;

care te descrie în diversități de rânduri;

care te descrie prin nenumărate voci străine...

(Prin viziunea vocilor interioare...)

Fără "trebuie" nu există direcție,

Fără direcție nu există nimic,

Concretul dispare dacă nu există abstractul "trebuie"

De aceea trebuie să te iubesc!

(11 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Ca personaje vii ce-s vesel colorate!

Iubindu-ne din timpurile vechi Sau antice,demult apuse,

Atât de vechi încât nici nume nu purtam....

Eram doar duhuri vorbitoare

Ce caută iubirea,

Eu căutându-te pe tine

Iar tu mă așteptai pe mine,

Știu bine ce îți spun...

Iubirea exista atunci ca și în zilele prezente,

Mulți gânditori se întrebau,

Dacă este cumva virtute?

Să poți să mori pentru amor sau libertate,

Sau să refuzi o simplă existență

Vorbesc acum de mine,

Nemaiputând concepe viața fără tine!

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Și se termină vesel cu vorbe de iubire,

Le scriu altfel de fiecare dată,

Ți le trimit într-o cutie cu fundă violet

Culoarea-ți preferată!

(6 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Făurită din ochi de demiurg

Din ale dorințelor meschine,

Mi te-a adus Dumnezeu pe pământ,

Ca să te iubesc doar pe tine.

Cu a ta strălucire, unică pe pământ,

O scânteie îți sare din a ta privire,

Lăsându-mă să te caut muribund

Alunecând nebun printre stele...

Dragostea noastră, un râu învolburat,

Ce sălbatic curge pe căi necunoscute

Ce-mi dai inimii doar alint,

Iar sufletului, dorințe învrăjbite.

Mă mai străbate prin suflet un jint,

Inlățuindu-mă de speranțe pierdute,

Oare tu, dragoste, la mine n-ai găsit?

Sau mai lăsat să sufăr și pentru tine....

Lăsați momentele feerice să vină.

Eliberați din suflete dorința,

Să zburde în clipa divină,

Și magic să învăluie ființa.

Lăsați să vă atingă-n treacăt,

Zefirul cu parfum de tei,

Să simțiți primăvara-n suflet

Și-n trup, efectul nectarului lăsat de Zei.

Am urcat un vârf de munte

Și am atins cerul cu gândul.

Pe al lui abis să-l înfrunte

Omagiul cântându-i colindul.

De sus privind către vale

Imaginația mea dă roade.

La sunete clare de cavale

Oamenii-s subiect de balade.

La poalele muntelui bătrân

Apa lină și o pajiște se-ntind.

Acolo flora și fauna rămân

Frumusețea naturii amintind.

Cărarea ce duce spre culmi

Aceeași este și spre înapoi.

Păstrezi verticalitatea din ulmi

Și melodiosul sunet de cimpoi.

Atunci când privești în zare,

Sufletul se-mpreună cu marea.

Și când totul este o simbolizare,

Se aprinde-n gând chemarea.

Lași să plutească visarea

Chibzuind la fapte îndelung,

Și-ți controlezi nepăsarea

Asupra clipelor care străpung.

Un zbor de pescăruș, apropiat

De valurile stării ce se-agită,

Sunetu-i calm te trezește din visat

Și inima-ți puternic palpită.

Un imbold în esență îl cauți

Să-nvigorezi întreaga simțire.

Și asemeni unor selenauți

Dorești să găsești însuflețire.

Lasă-ți ființa să zburde-n real,

Părăsind câmpul cu florile visuri.

Culege din pomul vieții un ideal

Și adună-ți gândurile din abisuri.

Jocul luminii cu spectru-i bogat

Aurie ți-arată tipsia cu ofrande,

Dar idealul cules, strâns este legat

De principiile tale profunde.

Creezi cu ochii îndreptați spre cer.

Clădești cu spiritul coborând pe pământ.

Plantezi cu mâinile însângerate de spini,

Culegi roade cu sudoarea unui felcer,

Primești lovituri fără discernământ,

Răspunzi la întrebări cu ochi blajini.

Nu pot să nu recunosc împăcată,

Că viața-i un afluent al Destinului,

Și nimic în lume nu aduce vreodată

Schimbarea dulceții sau amarul pelinului.

Rațiune, fapte, sentimente adunate din mers

Pot să coloreze în noanțele hazardului

Destinul hărăzit de Univers

Și viața să urmeze calea curentului.

Atunci când admiri natura sub un cer senin

Și gândurile-s purtate de adieri de vânt,

Întreaga ființă se înobilează cu-un superb divin,

Iar totul este scris într-un elan fără de avânt.