Ființa
Atunci când o lacrimă
Spală un sentiment de mâhnire,
Un oftat adânc din inimă
Eliberează din suflet o jignire.
Sensibila fibră umană
Vibrează de pumnale lovită,
Dorind din căutarea-i vană
Să-nlăture clipa ivită.
Ale vieții firave spice
Crescute-n pământul omeniei,
Bătute-s de vânt ca de bice
În lin legănat al soliei.
Alunecă privirea pe o formă,
Pătrunde gândirea într-un fond,
În labirint fără noimă
Totul se învârte în rond.
Poems in the same category
Cugetări!
Privește doar în sus,
Cand pe jos ești,
Nu te lăsa răpus,
De practici mișelești!
Împarte bunătate,
Celor cu nevoi,
Și tu vei avea parte,
Însutit înapoi!
Iartă fără regret,
Dar nu uita,
Că doar făina are preț,
Tărâța nu trece sita!
Tot timpul să gândești,
Dar nu cu voce tare,
De vrei să-i potolești,
Pe cei cu gura mare!
Prietenii să-i numeri,
Pe degetele mâinii,
Aruncă de pe umeri,
Poverile lumii!
Fii cu prudență-n toate,
Și limite să-ți pui,
Învața multă carte,
De vrei să te impui!
Urcă treaptă cu treaptă,
Dar nu sta agățat,
Și te întreabă-n șoaptă,
Nu sunt prea sus...cocoțat?
De vrei să ajungi în fața,
Fără a da din coate,
Rămâi modest în viața,
Și crede în dreptate!
..............................
Scrise de Cezar!
Pe curând!
conversații tăcute/2
flăcări stranii
adâncesc
tainele orizontului;
destine -desfășurate
pe treptele de-ncercări ispititoare,
desfoliază amurgul
în solzi de-ametist
iluzioniștii,
asemenea argonauților,
îmbracă
osemintele aducerilor-aminte
în lână
de aur .
disensiuni/3
un fluture origami
s-a pierdut
printre crizanteme.
÷
sub ascuțișul arivismului,
tăcerea
justifică lașitatea.
Auditur et altera pars
mi-am înconjurat casa cu un gard de frică
umblau prea multe gânduri suspecte prin curtea mea
îndoiala trecuse pe aici cum se crăpase de ziuă
să-mi spună că Maria se încurcase cu un necunoscut
îi văzuse cum numărseră toată noaptea stelele
și cum își schimbaseră inimile între ei
am dat îndoiala afară din curte într-un acces de furie
zăvorând poarta
rămăsese doar tristețea pe o bancă în fundul grădinii
aproape îi dăduseră lacrimile
Maria se certa dincolo de gard cu toată lumea
de ce se amestecaseră în viața ei
n-aveau niciun drept să-i dărâme iubirea
n-a pretins niciodată că trăiește sau că va trăi
cu un singur bărbat
pentru ea monogmia era o traumă
vai, sentimentele acestea nesuferite!
Să mori ca un câine
ultima imagine care mi-a rămas întipărită pe retină
este cea a unui cer desenat cu cretă pe-o tablă neagră
a unei securi de luptă pe care se așează un fluture
sfidând toate principiile fizicii
legea gravitației
a cauzei și efectului
și a unei umbre fără identitate care mă acoperă
insinuându-se între mine și restul Universului
încă nu înțeleg ce caut acolo
în mijlocul drumului
răstignit
dacă nu mi-aș vedea viața pe dinaintea ochilor
trecând ca o pasăre încolțită de uliu
într-o fracțiune de secundă
aș putea crede că am murit
mă agăț cu toată forța aceasta teribilă a gândului
de fiecare secvență
care depășește cinetic puterea de cuprindere a ochiului
și care țâșnește parcă dintr-un accelerator de memorie
de la copilul în pantaloni scurți
care aleargă după același fluture
pe care-l văd acum și pe tăișul securii
la primul sărut
la prima noapte de dragoste
la inelul de nuntă de pe degetul Ioanei
și trecerea mamei la cele veșnice
apoi la omul din spatele umbrei
pe care-l simt în ascuțișul securii
privind consternat de pe margine…
Tacerea
Ma predau tacerii chiar si atunci
Cand sunt plina de durere
Pentru a explica tot ce s-a intamplat
Inca ma distantez de toata lumea.
Chiar si atunci cand sunt pe cale sa ma inec,
In singuratatea mea...
Fug de lucrurile care, mi-ar construi identitatea,
Invingand disperarea.
Unde ajung in aceste ultime zile in care aman totul?
Ce fel de inselaciune si durere ma asteapta in viitor?
Nu pot sa dorm niciodata
Cand ma uit inapoi, pierderile mele par a fi primele.
De ce ma confrunt cu toate acuzatiile?
Pe cheltuiala a ce?
O multime de lucruri prin care am trecut, pentru nimic?
Viata imi datoreaza linistea de mult asteptata.
Cugetări!
Privește doar în sus,
Cand pe jos ești,
Nu te lăsa răpus,
De practici mișelești!
Împarte bunătate,
Celor cu nevoi,
Și tu vei avea parte,
Însutit înapoi!
Iartă fără regret,
Dar nu uita,
Că doar făina are preț,
Tărâța nu trece sita!
Tot timpul să gândești,
Dar nu cu voce tare,
De vrei să-i potolești,
Pe cei cu gura mare!
Prietenii să-i numeri,
Pe degetele mâinii,
Aruncă de pe umeri,
Poverile lumii!
Fii cu prudență-n toate,
Și limite să-ți pui,
Învața multă carte,
De vrei să te impui!
Urcă treaptă cu treaptă,
Dar nu sta agățat,
Și te întreabă-n șoaptă,
Nu sunt prea sus...cocoțat?
De vrei să ajungi în fața,
Fără a da din coate,
Rămâi modest în viața,
Și crede în dreptate!
..............................
Scrise de Cezar!
Pe curând!
conversații tăcute/2
flăcări stranii
adâncesc
tainele orizontului;
destine -desfășurate
pe treptele de-ncercări ispititoare,
desfoliază amurgul
în solzi de-ametist
iluzioniștii,
asemenea argonauților,
îmbracă
osemintele aducerilor-aminte
în lână
de aur .
disensiuni/3
un fluture origami
s-a pierdut
printre crizanteme.
÷
sub ascuțișul arivismului,
tăcerea
justifică lașitatea.
Auditur et altera pars
mi-am înconjurat casa cu un gard de frică
umblau prea multe gânduri suspecte prin curtea mea
îndoiala trecuse pe aici cum se crăpase de ziuă
să-mi spună că Maria se încurcase cu un necunoscut
îi văzuse cum numărseră toată noaptea stelele
și cum își schimbaseră inimile între ei
am dat îndoiala afară din curte într-un acces de furie
zăvorând poarta
rămăsese doar tristețea pe o bancă în fundul grădinii
aproape îi dăduseră lacrimile
Maria se certa dincolo de gard cu toată lumea
de ce se amestecaseră în viața ei
n-aveau niciun drept să-i dărâme iubirea
n-a pretins niciodată că trăiește sau că va trăi
cu un singur bărbat
pentru ea monogmia era o traumă
vai, sentimentele acestea nesuferite!
Să mori ca un câine
ultima imagine care mi-a rămas întipărită pe retină
este cea a unui cer desenat cu cretă pe-o tablă neagră
a unei securi de luptă pe care se așează un fluture
sfidând toate principiile fizicii
legea gravitației
a cauzei și efectului
și a unei umbre fără identitate care mă acoperă
insinuându-se între mine și restul Universului
încă nu înțeleg ce caut acolo
în mijlocul drumului
răstignit
dacă nu mi-aș vedea viața pe dinaintea ochilor
trecând ca o pasăre încolțită de uliu
într-o fracțiune de secundă
aș putea crede că am murit
mă agăț cu toată forța aceasta teribilă a gândului
de fiecare secvență
care depășește cinetic puterea de cuprindere a ochiului
și care țâșnește parcă dintr-un accelerator de memorie
de la copilul în pantaloni scurți
care aleargă după același fluture
pe care-l văd acum și pe tăișul securii
la primul sărut
la prima noapte de dragoste
la inelul de nuntă de pe degetul Ioanei
și trecerea mamei la cele veșnice
apoi la omul din spatele umbrei
pe care-l simt în ascuțișul securii
privind consternat de pe margine…
Tacerea
Ma predau tacerii chiar si atunci
Cand sunt plina de durere
Pentru a explica tot ce s-a intamplat
Inca ma distantez de toata lumea.
Chiar si atunci cand sunt pe cale sa ma inec,
In singuratatea mea...
Fug de lucrurile care, mi-ar construi identitatea,
Invingand disperarea.
Unde ajung in aceste ultime zile in care aman totul?
Ce fel de inselaciune si durere ma asteapta in viitor?
Nu pot sa dorm niciodata
Cand ma uit inapoi, pierderile mele par a fi primele.
De ce ma confrunt cu toate acuzatiile?
Pe cheltuiala a ce?
O multime de lucruri prin care am trecut, pentru nimic?
Viata imi datoreaza linistea de mult asteptata.
Other poems by the author
Încântare
Noaptea a trecut pe furiș,
Și razele de soare strălucesc.
Iar păsările vesel în luminiș,
Ciripesc și viața o îndulcesc.
Aș putea gândi la o scrisoare,
Dar mi-e frică de răspuns.
Ca-l meu dor să îl măsoare,
Iar s-ar pierde în nepătruns.
Oare în sufletu-mi s-a strecurat
Simbolul clipei de emoționare,
Subconștientul meu s-a bucurat
Și s-a înclinat spre înduioșare?
Dar soarele se-ascunde la apus,
Și o priveliște ca a unui vârstnic
La care luna sus pe cer s-a interpus
Gândului meu unic și năstrușnic.
Creatura
Ființa plăsmuită din noroaie,
Fără de inimă și fără de creier,
Crescută din apa de șuvoaie,
Gândirea-i mai mică de-un greier.
O nebuloasă enormă are-n minte,
Urzeală, intrigă și răutate,
Folosind amalgam de cuvinte
Cu care duce viața pe mai departe.
False păreri față de spirite.
Culege fără limite, minciuna,
Pe care-o îmbracă în haine poleite
Unde are culcuș cald, ura.
Ura față de cei cu credință,
Pizma pe cei cu idei,
Frica de cei cu voință,
Îndoiala de cei cu un temei.
Să îndepărtăm creatura aceasta!
Pătrundă lumina-ntre flori.
Să nu ne mai aducă năpasta
Rămășițe care dau fiori.
Acele de la pălărie
Unii nu înțeleg sensul negativ al cuvântului abuz.
Alții au transformat în sinonime, îndrăzneala cu tupeul.
Sunt persoane care nu au limite la felul în care percep modul de a-și trăi viața.
Se fac confuzii între a respecta un ideal, a pune în practică niște principii, cu înțelegerea eronată a conceptului de libertate.
Nu s-a înțeles că tradițiile unui neam și valorile istorice, spirituale, culturale ale unei nații trebuie păstrate, reevaluate și etalate permanent, pentru a sădi veșnic o sămânță roditoare.
Sunt prea mulți adepți ai moralei, în detrimentul acțiunii de a face un lucru să funcționeze sub apanajul performanței, eficienței și progresului.
Sunt prea puțini cei care simpt că rădăcinile native au o origine ce nu poate fi ignorată.
Nu știm dacă suntem cei mai mari sau poate prea mici în acest Univers.
Sunetele calme ale timpului ce în spațiu se transformă, dau rezonanțe ample fondului ce ia forme distincte și uneori confuze.
Se poate oare să descoperi în noapte ce-i ascuns luminii, și în zorii zilei ce nu se vede în noapte?
Cei ce nu înțeleg sensibilitatea, nu își acceptă duritatea, mimând cu multă aroganță superioritatea lor față de viață.
Nu tot ce simpte omul este util, și a fi tăcut nu înseamnă a fi umil.
Dacă unii râd mereu de cei din jur,
De ei înșiși și-au bătut joc destul.
Și-n modul de a se exprima fudul,
Generații întregi îi vor condamna dur.
Un caracter prin educație și cultură se obține.
Întrebări fără răspuns
Cum poți să ai privirea clară,
Când mintea-i răvășită toată?
Cum poți să umbli fără reazăm,
Când trupu-i în dezechilibru?
Cum poți să-nvălui cu iubire,
Când sufletul îți este distrus?
Cum poți să pipăi firul vieții,
Cu simțuri electrocutate?
Un șir de CE-uri depănăm
Sub jugul simțămintelor,
Și-n lacrimile mii scăldăm
Efectul apăsător al clipelor.
Un fulger de-amintire,
Fugar, ivit ca un intrus,
Crează stări de pătimire
Ce adânc în suflet au sedus.
În liniștea ce a-mbrăcat
Pelerina înstelată a nopții,
Se aud bătăi ce sacadat
Forțează poarta vieții.
Din zbucium naște-o plăsmuire
A cărei formă ne-mplinită,
Va deveni doar ca o asemuire
Scânteii vieții mult dorită.
Amprenta iubirii
Sărutul unei palme
Este un gest gingaș,
O mângâiere din basme
Ca un zbor de fluturaș.
O amprentă a suflării
Ce-n inimă sălășluiește,
Ținând ritmul încântării
Ce din gânduri isvorește.
Calm, cald, pur și pudic
Este sentimentul trăirii,
Dând inimii sunetul ritmic
Și-nobilind clipa însuflețirii.
Încântare
Noaptea a trecut pe furiș,
Și razele de soare strălucesc.
Iar păsările vesel în luminiș,
Ciripesc și viața o îndulcesc.
Aș putea gândi la o scrisoare,
Dar mi-e frică de răspuns.
Ca-l meu dor să îl măsoare,
Iar s-ar pierde în nepătruns.
Oare în sufletu-mi s-a strecurat
Simbolul clipei de emoționare,
Subconștientul meu s-a bucurat
Și s-a înclinat spre înduioșare?
Dar soarele se-ascunde la apus,
Și o priveliște ca a unui vârstnic
La care luna sus pe cer s-a interpus
Gândului meu unic și năstrușnic.
Creatura
Ființa plăsmuită din noroaie,
Fără de inimă și fără de creier,
Crescută din apa de șuvoaie,
Gândirea-i mai mică de-un greier.
O nebuloasă enormă are-n minte,
Urzeală, intrigă și răutate,
Folosind amalgam de cuvinte
Cu care duce viața pe mai departe.
False păreri față de spirite.
Culege fără limite, minciuna,
Pe care-o îmbracă în haine poleite
Unde are culcuș cald, ura.
Ura față de cei cu credință,
Pizma pe cei cu idei,
Frica de cei cu voință,
Îndoiala de cei cu un temei.
Să îndepărtăm creatura aceasta!
Pătrundă lumina-ntre flori.
Să nu ne mai aducă năpasta
Rămășițe care dau fiori.
Acele de la pălărie
Unii nu înțeleg sensul negativ al cuvântului abuz.
Alții au transformat în sinonime, îndrăzneala cu tupeul.
Sunt persoane care nu au limite la felul în care percep modul de a-și trăi viața.
Se fac confuzii între a respecta un ideal, a pune în practică niște principii, cu înțelegerea eronată a conceptului de libertate.
Nu s-a înțeles că tradițiile unui neam și valorile istorice, spirituale, culturale ale unei nații trebuie păstrate, reevaluate și etalate permanent, pentru a sădi veșnic o sămânță roditoare.
Sunt prea mulți adepți ai moralei, în detrimentul acțiunii de a face un lucru să funcționeze sub apanajul performanței, eficienței și progresului.
Sunt prea puțini cei care simpt că rădăcinile native au o origine ce nu poate fi ignorată.
Nu știm dacă suntem cei mai mari sau poate prea mici în acest Univers.
Sunetele calme ale timpului ce în spațiu se transformă, dau rezonanțe ample fondului ce ia forme distincte și uneori confuze.
Se poate oare să descoperi în noapte ce-i ascuns luminii, și în zorii zilei ce nu se vede în noapte?
Cei ce nu înțeleg sensibilitatea, nu își acceptă duritatea, mimând cu multă aroganță superioritatea lor față de viață.
Nu tot ce simpte omul este util, și a fi tăcut nu înseamnă a fi umil.
Dacă unii râd mereu de cei din jur,
De ei înșiși și-au bătut joc destul.
Și-n modul de a se exprima fudul,
Generații întregi îi vor condamna dur.
Un caracter prin educație și cultură se obține.
Întrebări fără răspuns
Cum poți să ai privirea clară,
Când mintea-i răvășită toată?
Cum poți să umbli fără reazăm,
Când trupu-i în dezechilibru?
Cum poți să-nvălui cu iubire,
Când sufletul îți este distrus?
Cum poți să pipăi firul vieții,
Cu simțuri electrocutate?
Un șir de CE-uri depănăm
Sub jugul simțămintelor,
Și-n lacrimile mii scăldăm
Efectul apăsător al clipelor.
Un fulger de-amintire,
Fugar, ivit ca un intrus,
Crează stări de pătimire
Ce adânc în suflet au sedus.
În liniștea ce a-mbrăcat
Pelerina înstelată a nopții,
Se aud bătăi ce sacadat
Forțează poarta vieții.
Din zbucium naște-o plăsmuire
A cărei formă ne-mplinită,
Va deveni doar ca o asemuire
Scânteii vieții mult dorită.
Amprenta iubirii
Sărutul unei palme
Este un gest gingaș,
O mângâiere din basme
Ca un zbor de fluturaș.
O amprentă a suflării
Ce-n inimă sălășluiește,
Ținând ritmul încântării
Ce din gânduri isvorește.
Calm, cald, pur și pudic
Este sentimentul trăirii,
Dând inimii sunetul ritmic
Și-nobilind clipa însuflețirii.