Ființa

Cândva, într-un cătun sărac,

Trăia o fată minunată

Care la toți le era pe plac,

Dar o vedeau mereu întristată.

Părinții ei se tot plângeau

La lume, și la bunul Soare,

Și tare mult ei că vroiau

Să n-o mai vadă gânditoare.

Băieți cu stare și de neam

Veneau ferice s-o pețească,

Dar ea mereu privea pe geam

Un mândru crai ca să zărească.

.................................................

Noaptea fugea după zi,

Și ziua era alungată de noapte.

Dar, se-ntâmplă într-o zi

Ca fata s-audă mici șoapte.

Curioasă să-nțeleagă mai bine

Se-aplecă peste zorele

Și-auzi venind spre sine

Foșnet surd și ciripit de păsărele.

Din grădină, păsările zgomotoase

Se așezară-n poala fetei,

Și în glasuri cristalin miraculoase

Amintiră de un tei și a margaretei.

Sub acel tei, Vlasă oftează.

În gându-i o margaretă boreasă,

Ca simbol, dar curajul nu-i cutează

Ca să o ceară de mireasă.

Fetei inima-i s-aprinse.

Cu condeiul pe hârtie

Rânduri către el trimise

Ca la ea de-ndat să vie.

Când cei doi se întâlniră,

Stele și luna plină,

Sus pe cer, că se stârniră

Trimițând o rază cristalină.

Ziua cu noaptea se uniră

Când acasă la fata aleasă

Nuntașii în alai o porniră

Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.

..................................................

Și mulți ani trecură

De când mândrii soți

Sub tei se-ntâlniră

Căci azi au nepoți.

Întâi iunie, vara a sosit,

Soarele voios a răsărit,

Sufletul duios a tresărit,

Ziua copilului a poposit.

Pomii și florile au înflorit,

Păsările vara o vestesc,

Gâzele-n tufe se liniștesc,

Și-n natură au sărbătorit.

Glasurile vesele de copii

Ce cu bucurie în natură,

Aduc omagiu în miniatură

Rezultat al unei stetoscopii.

Inima de copil se-nbogățește,

Prin dulci sărutări părintești

Alese sentimente sufletești

Și cu dragostea ce o primește.

Izvor, izvor, izvoraș

Prin munte covoraș,

Cu apa limpede și rece

Îl încânți pe cel ce trece.

Susurul ție o cântare

În natură-i o încântare.

Păsărele-n tril divin

Îți țin isonul, te susțin.

Iarba verde pe cornișă

Cu stânca se încrucișă,

Și crează un lichen

Al naturii fenomen.

Iar în jos, la poale

Muntele face cărare,

Către piscurile înalte

Unde vulturii au halte.

Florile sub lumina solară

În poiene stau să răsară.

Insectele-s numeroase

Și se-nșiruie curioase.

Noaptea se lasă-n curând

Liniștea naturii-nconjurând.

Doar izvorul mai susură

Și clipocește fără măsură.

Scurte sunt clipele bucuriilor

Și lungi zilele amintirilor.

Triste momentele de răvășire,

Liniștitoare cele de regăsire.

Neliniște-n nopțile de singurătate,

Abis gândurilor îndepărtate.

Speranțe-n zorii dimineții

Simbolul uman dat vieții.

Aleea ce se pierde-n infinit,

Atrage sufletu-mi umbrit,

Cuplând cu orizontul o lumină

Soarta-i oblăduire divină.

Curaju-i boboc neînflorit

Subjugat unui gând neîmplinit.

Nesiguranța-i bolta dorinței,

Împlinirea-i apanajul credinței.

Visul este curcubeul ivit,

Spectru străluce pe cer însorit,

Floare deschisă-n albastru

La licărirea unui astru.

Revină-ți vântule din amorțeală!

Împrăștie prin boarea ta-n văzduh

A vieții înfățișare ideală,

Sfințită-n ceruri de cel duh!

Adună-i pe cei buni, o lume,

Ce-n calea gândului se-ntrec

Cu litere și cifre-n sume,

Iuțeala minții ce-o petrec.

Să împletești cu ani și ani

A timpului rotire-n infinit,

Ca spiritele, vechii castelani,

Să țină Universul neclintit.

Presară semințele vieții.

Să crească bujorii din apa vie.

Și udă-n roua dimineții

O prea frumoasă "împărăție".

Cu sceptrul ce destinu-l ține

Să-nobilezi pe cei sortiți

Să poarte spiritul în sine,

Și gând de-a nu fi părăsiți.

Astăzi, printre șirurile de gânduri

Ce se-nfiripă într-o plăcută clipă,

Dau frâu liber versurilor în rânduri

Și sentiment de bucurie se-naripă.

Adăugând încă un an în șirul vieții,

Dorim să fie piatră prețioasă-n salbă,

Și slove-n cântec dăruite frumuseții

Ca tu să poți păși mereu pe cale dalbă.

Să răspândești parfumul de succese,

Să culegi roade din pomul reușitei,

Realizări să fie în toate cât mai dese,

Iar pe frunte, lauri pe măsura conduitei!

Ca un bujor să înflorești pe scena vieții,

Să declami cu voluptate mii de replici

Ce-nviorează sufletul ca roua dimineții

Și-n arta vorbelor, talentul să-l multiplici!

Azi e secat în mine imensul lac mundan

În care-am înotat mereu în contrasens,

Dorind să-i duc pe alții cu mine la liman,

În universul meu oniric și intens.

Azi liniștea mă poartă pe sub soare;

Învăț să tac, să fiu și să ascult.

Trecutul oneros îl pierd în nonculoare,

Sărbătorindu-mi îndepărtarea de tumult.

prin marea dezlănțuită,

vâslim, vâslim,

doar, doar, vom vedea

 țărmul.

fără Dumnezeu, 

singurătatea-i

o armă de descompunere, de anihilare

a simțămintelor omenești.

deschizi larg geamul dinspre strada pustie

privești în gol

sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum

neumblat de nimeni

îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră

ca să-ți ascunzi nerăbdarea

adesea aprinzi o lumânare în geam

încercând să îndepărtezi noaptea parșivă

cuibărită-ntre noi

nu știi că drumul acesta e ca Fata Morgană

o iluzie

mai bine ai stinge lumânarea

nu cred că voi ajunge în timpul vieților noastre

de unde-am plecat

păstrează-mi totuși o cupă de dulceață

din cireșe amare

să-mi dreg sufletul de arșița voluptoasă a infinitului…

Vezi,privirea oamenilor poate deschide larg porțile inimii mele

Sau le poate închide cu grele ,triste zabrele..

O simpla privire poate dezvălui umbrele sufletului,

Sau strtralucirea-ai asemenea unei frumoase stele..

O simpla privire poate naște durere,

Sau bucurie nemărginită..

Ea poate fi albastra,infinită,

Relevând o viață frumos trăită,

Un suflet bun,

Sau poate fi înnorată,gri,

Arătând un suflet ce poate goni..

Privirea-i o oglinda-a inimii,

Ea poate nimici puntea dintre doua suflete,

Sau,trainic,ea o poate construi..

Privirea e un rai,când strălucește,

Intern,atunci când un suflet

Te judeca,respinge sau urăste..

E zbor înalt sau neant,

Prin ea,știi că în sufletul acela un sentiment frumos trăiește,

Sau,trairi întunecate,negre tentacule ce te prind că un clește..

Decizii si directii, momente si proiectii...

credinta, introspectii, ramane doar samanata de credinta...,

sau uitare, alegerea i schimbare sau poate doar o alta nepasare

si nu stii ce e n sensul nevazut, ascuns in eu l tau cel absolut 

divin ? profan? nu mai conteaza, sunt rime simple pline de emfaza,

sau tipat simplu, doar de om ranit, cuvintele l nu s de ajuns,

credinta, visul doar au suferit, speranta? doar un mit ranit,

pictat pe ziduri de palat si apreciat doar de profani,

dispusi sa dea un sac de bani in neant...nebanuiti c ar crede in ceva.

...sau chiar de ar spera ceva, se- asterne dogma , non concept...

dar acceptat de toti, sperat, in noapte, final?
prozaic
o ciorba de legume ce in centru, doar se descompune...
sa fim seriosi, nu i epicentru de emotii,

ce i drept un pic tardiv,,,descompunere fara motiv . ciorba nu crede n ea\
doar eu credeam
ca ea zambea
si ma gandesc la ea, si sper in ea, si cred in ea,,, si....

Floarea a întrebat luna:

,De ce mă privești în fiecare noapte,

dacă știi că dimineaţa voi dispărea?"

Luna i-a răspuns:

,Pentru că unele frumuseți nu sunt făcute să dureze..

ci doar să lase în suflet o lumină pe care timpul nu o poate stinge."