Ființa
Atunci când o lacrimă
Spală un sentiment de mâhnire,
Un oftat adânc din inimă
Eliberează din suflet o jignire.
Sensibila fibră umană
Vibrează de pumnale lovită,
Dorind din căutarea-i vană
Să-nlăture clipa ivită.
Ale vieții firave spice
Crescute-n pământul omeniei,
Bătute-s de vânt ca de bice
În lin legănat al soliei.
Alunecă privirea pe o formă,
Pătrunde gândirea într-un fond,
În labirint fără noimă
Totul se învârte în rond.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu
Data postării: 28 iulie 2023
Vizualizări: 714
Poezii din aceiaşi categorie
Trenul gândirii (Train of Thought)
Trenul gândirii e un accelerat ce sfâșie vântul și se înfige în fiecare colțișor din capul meu tulburat.
Trenul gândirii alunecă pe șine neîncetat - fără stații, fără pasageri - alimentat de pașii mei stingheri.
Trenul gândirii nu are o formă precisă - câteodată sunt nefericită, alteori sunt pur și simplu tristă.
Trenul gândirii circulă în sens opus mie. Îmi face în ciudă că el e mort, iar eu sunt vie.
Mi se face rău de mișcare, simt ca nu mai pot să stau în picioare. Când mă așez sau mă întind puțin - să mă relaxez - greutatea oaselor mele mă apasă. Asta, și volumul de fier vechi ce mi se plimbă nonșalant prin cap, între urechi.
Abia aștept să rămân fără combustibil.
Doar poemele - IV
Ox-ul aşteaptă,
Oy-ul pleacă,
Oz-ul urmăreşte
timpul ce zboară pe altă axă,
veşnicia spaţială înghite
Big Bang-ul nemuririi,
suflarea se pierde,
nord-sud, est-vest,
vântul muşcă meridianele orfane,
paralele schimbă geometriile,
sateliţii se hârjonesc,
ascunzându-se pe lună.
Doar poemele,
resturi de viaţă
în hrube de coperţi,
reclădesc sanctuarul
sfintelor cuvinte,
scânteieri de amnare
aprind în umbre
iubire şi ură,
cum au fost
odată.
Ele, poemele,
pot să-i renască,
Adam dintr-o rimă,
femeia fatală,
vârf de metaforă,
Eva aşterne
fătul vieţii
învelit în slove
de carte.
Pulbere de nisip
Trecem adeseori nebăgați in seama,
Suntem pulbere de nisip,
Oamenii nu vad,oamenii nu vad,
Aurul ascuns în ea,inima noastră..
stihuri diamantine //12
invidia
veșnic neliniștită
născătoare de patimi
e o boală a minții și rugina inimii-
suferă pentru bucuria altora
geme nu găsește alinare
pizma
metamorfozele unui gând/3
iertarea
e un cuvânt cu mireasmă înviorătoare
ce-nflorește-n inimă;
iertarea
e o desprindere din focul spiralat
al amintirilor neplăcute,
e o recalibrare a ființei umane.
Corabia
Pe mări învolburate, o corabie plutea,
Cu pânze sus, mândria ei se arăta.
Dar sub covertă, uneltiri și hoții,
Rodeau din ea, ca niște șobolani.
Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,
Corabia, lovită, începu să se scufunde.
Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,
Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.
Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,
Și-a văzut nava cum se duce la fund.
Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:
"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"
Și cei rămași, uniți de un dor nestins,
Au reparat corabia, cu trudă și credință.
Au aruncat hoții în mare, fără milă,
Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.
Corabia, renăscută din propria-i cenușă,
A navigat din nou, spre zări neatinse.
Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,
Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.
Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,
Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.
Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,
Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.
Trenul gândirii (Train of Thought)
Trenul gândirii e un accelerat ce sfâșie vântul și se înfige în fiecare colțișor din capul meu tulburat.
Trenul gândirii alunecă pe șine neîncetat - fără stații, fără pasageri - alimentat de pașii mei stingheri.
Trenul gândirii nu are o formă precisă - câteodată sunt nefericită, alteori sunt pur și simplu tristă.
Trenul gândirii circulă în sens opus mie. Îmi face în ciudă că el e mort, iar eu sunt vie.
Mi se face rău de mișcare, simt ca nu mai pot să stau în picioare. Când mă așez sau mă întind puțin - să mă relaxez - greutatea oaselor mele mă apasă. Asta, și volumul de fier vechi ce mi se plimbă nonșalant prin cap, între urechi.
Abia aștept să rămân fără combustibil.
Doar poemele - IV
Ox-ul aşteaptă,
Oy-ul pleacă,
Oz-ul urmăreşte
timpul ce zboară pe altă axă,
veşnicia spaţială înghite
Big Bang-ul nemuririi,
suflarea se pierde,
nord-sud, est-vest,
vântul muşcă meridianele orfane,
paralele schimbă geometriile,
sateliţii se hârjonesc,
ascunzându-se pe lună.
Doar poemele,
resturi de viaţă
în hrube de coperţi,
reclădesc sanctuarul
sfintelor cuvinte,
scânteieri de amnare
aprind în umbre
iubire şi ură,
cum au fost
odată.
Ele, poemele,
pot să-i renască,
Adam dintr-o rimă,
femeia fatală,
vârf de metaforă,
Eva aşterne
fătul vieţii
învelit în slove
de carte.
Pulbere de nisip
Trecem adeseori nebăgați in seama,
Suntem pulbere de nisip,
Oamenii nu vad,oamenii nu vad,
Aurul ascuns în ea,inima noastră..
stihuri diamantine //12
invidia
veșnic neliniștită
născătoare de patimi
e o boală a minții și rugina inimii-
suferă pentru bucuria altora
geme nu găsește alinare
pizma
metamorfozele unui gând/3
iertarea
e un cuvânt cu mireasmă înviorătoare
ce-nflorește-n inimă;
iertarea
e o desprindere din focul spiralat
al amintirilor neplăcute,
e o recalibrare a ființei umane.
Corabia
Pe mări învolburate, o corabie plutea,
Cu pânze sus, mândria ei se arăta.
Dar sub covertă, uneltiri și hoții,
Rodeau din ea, ca niște șobolani.
Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,
Corabia, lovită, începu să se scufunde.
Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,
Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.
Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,
Și-a văzut nava cum se duce la fund.
Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:
"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"
Și cei rămași, uniți de un dor nestins,
Au reparat corabia, cu trudă și credință.
Au aruncat hoții în mare, fără milă,
Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.
Corabia, renăscută din propria-i cenușă,
A navigat din nou, spre zări neatinse.
Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,
Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.
Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,
Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.
Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,
Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.
Alte poezii ale autorului
Efectele "furtunii"
Un gând întrebător se înfiripă
Și-mi însoțește această clipă.
Privesc în sus, îndelung în zare
La norii plumburii în forme bizare.
Prin picăturile de rouă în zori
Intuiesc regia unor regizori,
Ce împletesc efectele naturii
Cu sentimentele încărcăturii.
Pe scena plumburie a cerului
Norii sunt personajele teatrului,
Unde se joacă o piesă cunoscută
Dintr-o furtună aprig născută.
Dintr-o aglomerație de fulgere
Și tunete intense-n străfulgere,
Bat la cauzele unor interacțiuni
Dar sunt oare binedicțiuni?
Dorul împlinirii
Mi-e dor de freamătul mării,
Și-mi este dor de primii zori
Ce-nobilează tonusul chemării
De a alerga în câmpul cu flori.
Mi-e dor de mângâierea caldă
A ta, ca și a razelor de soare.
Iubirea-mi să fie ca o scaldă
În susur încântător ca de izvoare.
Sunt multe, vechile-mi dorințe,
Ce tot se-așează între noi,
Și ne îndreaptă spre suferințe
Ce le-ntâlnim numai noi doi.
Ce mi-aș dori să vii la mine
Suferințele să mi le alungi,
Iar eu cu pas grăbit spre tine
Să vin cu sărutări îndelungi.
Așa cum sub un clar de lună
Pescarul și-a găsit al său zăvod,
Așa și dragostea cea stăvilită
Să își deschidă drumul slobod.
Îndoială
Și azi o rază a soarelui vioaie
La fereastra odăii apare.
De parcă ar ști cât am nevoie
Să-i simpt lumina ce nu dispare.
Strălucirea razei sufletul mi-atinge,
Dând inimii imboldul vieții.
Și-ți spui din nou, cine va-nvinge
În lupta cu anii bătrâneții.
Simți în nări parfumul regăsirii,
Culoare palidă a regretului în privire,
Și te mângâi cu razele amintirii
Ce se mențin nestinse din iubire.
Dar soarele dispare între nori,
Și o umbră a tristeții te apasă.
Speranța zboară cu șirul de cocori
Și aștepți o nouă primăvară-n casă.
Toamnă târzie
Ce zi frumoasă de toamnă!
Nuanțe de galben-roșiatic,
Maroniul frunzelor stă s-adoarmă
Și crează momentul romantic.
Copacii încearcă să mențină
Bucuria și căldura zilelor de vară.
Dar totul se transformă în rutină
Și așteaptă iarna ca pe-o povară.
Păsările în zbor, zgomotoase,
Duc al lor cântec și trilul duios,
Pe meleaguri mai călduroase
Înfruntând un drum anevoios.
Tiptilii pași ce cutreieră aleile
Prin foșnetul de frunze moarte,
Găsesc în toamnă plăcerile
Unui gând ce se pierde-n noapte.
Life time
Indeed I need more time
Until to hear the chime.
I think that is really true
That the sky is still blue.
I need still see a green forest
To pick flowers for my wrist.
I think that all is very nice
That you may still roll the dice.
I need more joy moments,
All the event enrolments,
And a thrill get to my heart
Like a ladybug at the start.
Destiny shows me the story,
The length of my life and glory.
Thank God I'm still healthy alive
And giving me faith to thrive.
Acele de la pălărie
Unii nu înțeleg sensul negativ al cuvântului abuz.
Alții au transformat în sinonime, îndrăzneala cu tupeul.
Sunt persoane care nu au limite la felul în care percep modul de a-și trăi viața.
Se fac confuzii între a respecta un ideal, a pune în practică niște principii, cu înțelegerea eronată a conceptului de libertate.
Nu s-a înțeles că tradițiile unui neam și valorile istorice, spirituale, culturale ale unei nații trebuie păstrate, reevaluate și etalate permanent, pentru a sădi veșnic o sămânță roditoare.
Sunt prea mulți adepți ai moralei, în detrimentul acțiunii de a face un lucru să funcționeze sub apanajul performanței, eficienței și progresului.
Sunt prea puțini cei care simpt că rădăcinile native au o origine ce nu poate fi ignorată.
Nu știm dacă suntem cei mai mari sau poate prea mici în acest Univers.
Sunetele calme ale timpului ce în spațiu se transformă, dau rezonanțe ample fondului ce ia forme distincte și uneori confuze.
Se poate oare să descoperi în noapte ce-i ascuns luminii, și în zorii zilei ce nu se vede în noapte?
Cei ce nu înțeleg sensibilitatea, nu își acceptă duritatea, mimând cu multă aroganță superioritatea lor față de viață.
Nu tot ce simpte omul este util, și a fi tăcut nu înseamnă a fi umil.
Dacă unii râd mereu de cei din jur,
De ei înșiși și-au bătut joc destul.
Și-n modul de a se exprima fudul,
Generații întregi îi vor condamna dur.
Un caracter prin educație și cultură se obține.
Efectele "furtunii"
Un gând întrebător se înfiripă
Și-mi însoțește această clipă.
Privesc în sus, îndelung în zare
La norii plumburii în forme bizare.
Prin picăturile de rouă în zori
Intuiesc regia unor regizori,
Ce împletesc efectele naturii
Cu sentimentele încărcăturii.
Pe scena plumburie a cerului
Norii sunt personajele teatrului,
Unde se joacă o piesă cunoscută
Dintr-o furtună aprig născută.
Dintr-o aglomerație de fulgere
Și tunete intense-n străfulgere,
Bat la cauzele unor interacțiuni
Dar sunt oare binedicțiuni?
Dorul împlinirii
Mi-e dor de freamătul mării,
Și-mi este dor de primii zori
Ce-nobilează tonusul chemării
De a alerga în câmpul cu flori.
Mi-e dor de mângâierea caldă
A ta, ca și a razelor de soare.
Iubirea-mi să fie ca o scaldă
În susur încântător ca de izvoare.
Sunt multe, vechile-mi dorințe,
Ce tot se-așează între noi,
Și ne îndreaptă spre suferințe
Ce le-ntâlnim numai noi doi.
Ce mi-aș dori să vii la mine
Suferințele să mi le alungi,
Iar eu cu pas grăbit spre tine
Să vin cu sărutări îndelungi.
Așa cum sub un clar de lună
Pescarul și-a găsit al său zăvod,
Așa și dragostea cea stăvilită
Să își deschidă drumul slobod.
Îndoială
Și azi o rază a soarelui vioaie
La fereastra odăii apare.
De parcă ar ști cât am nevoie
Să-i simpt lumina ce nu dispare.
Strălucirea razei sufletul mi-atinge,
Dând inimii imboldul vieții.
Și-ți spui din nou, cine va-nvinge
În lupta cu anii bătrâneții.
Simți în nări parfumul regăsirii,
Culoare palidă a regretului în privire,
Și te mângâi cu razele amintirii
Ce se mențin nestinse din iubire.
Dar soarele dispare între nori,
Și o umbră a tristeții te apasă.
Speranța zboară cu șirul de cocori
Și aștepți o nouă primăvară-n casă.
Toamnă târzie
Ce zi frumoasă de toamnă!
Nuanțe de galben-roșiatic,
Maroniul frunzelor stă s-adoarmă
Și crează momentul romantic.
Copacii încearcă să mențină
Bucuria și căldura zilelor de vară.
Dar totul se transformă în rutină
Și așteaptă iarna ca pe-o povară.
Păsările în zbor, zgomotoase,
Duc al lor cântec și trilul duios,
Pe meleaguri mai călduroase
Înfruntând un drum anevoios.
Tiptilii pași ce cutreieră aleile
Prin foșnetul de frunze moarte,
Găsesc în toamnă plăcerile
Unui gând ce se pierde-n noapte.
Life time
Indeed I need more time
Until to hear the chime.
I think that is really true
That the sky is still blue.
I need still see a green forest
To pick flowers for my wrist.
I think that all is very nice
That you may still roll the dice.
I need more joy moments,
All the event enrolments,
And a thrill get to my heart
Like a ladybug at the start.
Destiny shows me the story,
The length of my life and glory.
Thank God I'm still healthy alive
And giving me faith to thrive.
Acele de la pălărie
Unii nu înțeleg sensul negativ al cuvântului abuz.
Alții au transformat în sinonime, îndrăzneala cu tupeul.
Sunt persoane care nu au limite la felul în care percep modul de a-și trăi viața.
Se fac confuzii între a respecta un ideal, a pune în practică niște principii, cu înțelegerea eronată a conceptului de libertate.
Nu s-a înțeles că tradițiile unui neam și valorile istorice, spirituale, culturale ale unei nații trebuie păstrate, reevaluate și etalate permanent, pentru a sădi veșnic o sămânță roditoare.
Sunt prea mulți adepți ai moralei, în detrimentul acțiunii de a face un lucru să funcționeze sub apanajul performanței, eficienței și progresului.
Sunt prea puțini cei care simpt că rădăcinile native au o origine ce nu poate fi ignorată.
Nu știm dacă suntem cei mai mari sau poate prea mici în acest Univers.
Sunetele calme ale timpului ce în spațiu se transformă, dau rezonanțe ample fondului ce ia forme distincte și uneori confuze.
Se poate oare să descoperi în noapte ce-i ascuns luminii, și în zorii zilei ce nu se vede în noapte?
Cei ce nu înțeleg sensibilitatea, nu își acceptă duritatea, mimând cu multă aroganță superioritatea lor față de viață.
Nu tot ce simpte omul este util, și a fi tăcut nu înseamnă a fi umil.
Dacă unii râd mereu de cei din jur,
De ei înșiși și-au bătut joc destul.
Și-n modul de a se exprima fudul,
Generații întregi îi vor condamna dur.
Un caracter prin educație și cultură se obține.