1  

Honoré de Balzac et George Călinescu

poezii.online Honoré de Balzac et George Călinescu

   Literatura ne oferă surprize care se extind în mintea noastră și ne deschide totodată sufletul spre ceea ce înseamnă realitate. Ori literatura, poate deveni și un tărâm al fascinație, dar și o realitate apăsătoare. 

   Îi aduc în scenă pe doi scriitori care mi-au oferit un strop de îndrumare prin prisma personajelor lor. Uniți prin ceea în seamă talent, observație și punerea în scenă a unor "ființe fictive".

   Avariția, o temă abordată de Balzac,  extinsă în capodopera sa "Eugénie Grandet" prin  personajului moș Grandet. Această temă este surprinsă și în cazul lui George Călinescu, în "Enigma Otiliei" unde îl avem pus în scenă pe moș Costache.  Lucrări cu fire narative diferite, dar foarte legate printr-o forță supremă, și anume banul, cum îl numește Balzac: "banul, șeful suprem". 

   Asistăm la degradare , această forță materială surprinsă în ambele lucrări pune stăpânire pe cele două personaje, moș Grandet și moș Costache. Capacitatea de disimulare și "activitatea de adunat verde" îi degradează și îi îndepărtează de ființele umane fiind atrași de "ființele materiale". Eugénie, în cazul lui Balzac și Felix, în cazul lui Călinescu.. sunt două personaje la început de capitol, îndrăgostiți și încrezători, aceste "jucării ale destinului" care parcă sunt doar niște martori. 

   "Honoré de Balzac et Geogre Călinescu" sunt scriitori care formează un tot. Moș Grandet și moș Costache fiind frați "prin scriere", iar ceilalți "martori" sunt personajele care continuă să lupte pentru capitolele lor.


Postat 7 iulie 2023

Creaţii aleatorii :)

stihuri diamantine //11

șarpele

inteligent viclean

înșelând iluzionând

a fost aruncat pe pământ-

simbolizând unirea teluricului cu cerul

prima viețuitoare a universului

uroborus

Mai mult...

Floarea Vieții

Iarna a sosit, din nou în sărbători,

Nu, nu-n Noul An sau în Crăciun,

A mai sosit și pentru acei călători 

Plutind ca viața-n fulgerul cel brun.

 

Combinația-i perfectă-n stimă și iubire,

În zâmbetele din fericitele-ți amintiri,

Lângă prietenul ce-așteaptă la iesire

Fiind mereu el gata de noile-ți sclipiri.

 

S-a-nțeles c-o anumită floare

Ce-n jur s-ar mai afla la trebuință,

Vorbește-n taină cu splendoare,

Trezindu-ți mișcarea-n credință. 

 

Cat timp zâmbește cu putere 

Fiecare frunză, din orice copac,

Poți urca-n unicile-i cutere 

Făr' de-a pune un nou capac. 

 

Cât păsările-ncă mai cântă

Poți călători mereu oriunde,

Până-n lacrima-ți latentă

Zărită-n văile-ți profunde. 

(Creată pentru data de 13.12.24

pentru a onora stima și respectul

unei persoane dragi)

Mai mult...

Cine ești, de unde vii.

Mă pândește doar nefericirea, 

Când mă farmeci cu iubirea

Și mă-ntreb cu ce -am greșit ,

Și ce mai am de pătimit. 

Toată vina o port eu,

Când te petrec în neglijeu;

Simt că nu te vei întoarce, 

Nu -mi zâmbi, nu te preface.

Iarăși ploaia mă inundă, 

Dorul să mi -l ascundă 

Pentru amorul mistuit 

Din visul ce l-ai năruit

Ești ca vremea, efemer;

Cine ești, e un mister, 

Vii din alte vremuri, 

Scuturat, cuprins de friguri...

Nu te întreb, doar tac,

Un ceai fierbinte-ți fac.

Te țin în brațe strâns, 

Să nu mă umfli iar de plâns...

 

 

Mai mult...

Poezie... te iubesc!

fragment

... 

Rimele se scurg prin vene

Și îți decorează cerul,

Cum ne picură pe gene

Ploile și curcubeul.

 ...

Fără haine, fără aripi

Ne-mbrăcăm cu îmbrățișări,

Ochii tăi din ceruri stropi

Prin ochii mei… nemuritori.

 

De mi-ai fi cum nu se poate

Ai fi eternă-n lumea mea,

Și în mintea mea prin noapte…

Pe pământ la braț cu-o stea.

 

Cum te recunosc în noapte

Așa aș vrea să te privesc…

Într-un vers de mii de șoapte,

La brațul tău să îmbătrânesc.

...

Tu… îmi ești o răsuflare

Și te scriu… și te doresc,

Îmi ești gând, îmi ești o floare,

Poezie… Te iubesc!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate

Mai mult...

Doruri

Vino vântule să-ți dărui
doruri vechi în care stărui,
căi sculptate-n amintire
doar cu umbre de iubire.

Mă cuprind cu foc în suflet,
pas cu pas îmi sunt răsuflet,
dor când mintea îmi e trează,
nopți la rând mi le retează.

De-i veni în prag de seară
când din doruri iau povară
clipe strânse într-o viață,
mai așteapt-o dimineață.

De te-nalți în vârf de noapte
peste visele-mi răscoapte,
lasă-mi dorul din născare
plin cu dragoste de soare.

Nu veni în ziua toată
că-s plecat ca altădată
să mai prind pe ulicioară
dor de-o tânără fecioară.

Dar mai bine stai departe
de trăirile-mi aparte,
până gândul o să moară
lasă doruri să mă doară.

Mai mult...