11:12

La o cafea sub felinar
Te-am așteptat, dar în zadar.
Încă cred că îmi ești dar,
De ce s-a terminat, nu-i clar.

Ne-am îndepărtat tăcut,
Fără a ști ce am făcut.
Acum totul e pierdut?
Ca din stele ai căzut,
Și te-am prins fără a fi vrut.
Încă simt acel sărut,
Pare că nu pot să te uit.

Încă sunt sub felinar,
Tu nu dai niciun semnal.
Ce scriu acum pare banal,
Te iubesc obsesional.
Simt aerul autumnal,
Vara o țin într-un jurnal.

Frumusețea altora,

umblă moartă inaintea celorlalti

neputând cunoaște

lacrima lor amară...

si lumea amarată se topește ologită,

sub răceala lor.

Frumusetea ta,

eclipseaza tot ce am vazut

in umbrosul meu trecut,

caci e inrădacinata, in inima ta

in inima aceea de copil sensibil...

Frumusețea ta, nu se pierde in mulțime

pentru ca naște viată, cu razele ei calde,

precum soarele primăvara

topește zăpada si înverzește natura

ca să-i intretină viața plăpândă.

În ochii tăi,

am văzut mai mult decât sclipiri...

Deslușit-am aripile morții

ce te ascundeau în întunecime

și îndoiau lumina dimprejurul tău,

ca nimeni, să nu înțeleagă

strălucirea ta blândă 

Aceasta sa fie fiara nimicitoare ?

Vipera Gaboon otravitoare

Ha ,ha ! îmi vine sa râd !

Așa că n-o să-mi stingheresc eu libertatea

Păzind o sută de porunci biblice

Ce o tin legată, strâns incătușată

Și am auzit lanțurile pocnind una câte una

Cădeau zăngănind la pământ !

Am ascultat simfonia terorii !

Iubirea, mister neînțeles

se dezvăluia, sub ochii mei pătrunzători;

ca un pumn de petale în vânt

Dansa... tot mai aproape de mine

Iar eu o ademeneam subtil

să renunțe la coaja ei dură

ca să mă pot înfrupta, din miezul ei

vulnerabilitatea ei depășise un fluture

prins într-o pânză de păianjen

În timp ce eu cu o notă de sadism

îmbătat de curiozitate

preziceam mișcarea ei ritmică

o tăiam, tot mai adânc pân' ce

plăcerea mea devenise kriptonita ei;

Am privit iubirea iarăși

forma și-o schimbase ?

sau in umbră ambalajul lepădase ?

Dispăruse lăsând in urmă o piele năpârlită

m-a fulgerat din spate-ntro clipită

Ochii ei deveniseră vicleni,

și cu puterea ei neîmblânzită

parcă neafectată de cursele mele;

se repezea ca o furtună să mă imobilizeze,

cât timp se încolăcea printre noi

și ne trăgea, mai aproape de ea;

cu suflarea tăiată...

Colții ei otrăvitori de dulci,

mi-au injectat, în rărunchi veninul ei

nu murisem căci tu Iubito te-ntindeai

să-mi fi singurul antidot.

Nu-i puteam ține piept

pentru că a declanșat in mine un razboi civil

pentru că se hrănea din mine nesățios

ca să-și încalzească inima ei arctică

mă murdărea cu mocirlă !

părând să iși întinerască înfățișarea

pentru alte victime naive...

Iubirea-i rea

Dar fața ta îi atât de bună

Găsește-mi o cale să pot fugi

Să rup lanțurile făcute din solzi

Libertatea să nu mi-o pierd...

Să mă ascund la umbra de lună

În pârâu să pecetluiesc a mea urmă

Să nu guste a mea căldură

Ca să mă poată urmării

Dar Iubirea aceasta nebună

Ce o atrag chiar eu cu prihana-mi neîngrădită

Și cu mintea tot mereu hoinărind

Ea mă prinde când vreau s-o ating

Ea mă arde când vreau s-o sting

Și devin astfel fluturele din capcană.

Devoarece Iubito, tu mi-ai arătat

ce-i iubirea...

Și de atunci am devenit o viperă Gaboon

Făcând ture-n trun castron

salivând, căutând să ajung necurmat

cu sângele rece clocotindu-mi în vase

dorind să se încălzească iarăși

pe tărâmul încununat cu flori de lumină

unde munții ating cerul,

și cântece se pierd în infinit,

lângă marea de cristal

Dar aici șerpii nu au loc.

Simt că zilele trec fără vreun rost

Când nu te simt aproape mă simt anost,

Zilele parcă se scurg cu greu din calendar 

Așteptând ziua în care am să te revăd iar.

Când sute de probleme apar de nicăieri 

Tu îmi ești leacul ce mă scapă de ele,

Tu îmi ești antidot când totul merge prost

Doar o îmbrățișare-mi ajunge și totul are din nou rost.

Când sufletu-mi pierdut, fără de tine mai mereu 

Un zâmbet parcă apasă 

Știind că "acolo" ai să vii din nou...

Singur pe lume mă simt fără tine, dragoste

Zilele parcă-mi sunt numărate 

Aștept așa de mult clipa revederii;

Să mă vindec din nou de toate în "brațele tăcerii".

Nu te mai văd pe strada mea

Să îți admir făptura ta divină,

De care sunt atât de fermecat

Chiar dacă ești doar o străină

Era o vreme când te vedeam

Și dimineața și pe-nserat,

Plutind ușor cu pasul legănat

Cu păru-n coc și elegant legat

Nu știu dacă cândva vei reveni

Să pot să văd ce n-am putut uita,

Și nici dacă cumva curaj voi prinde

Să te invit și să flirtăm la o cafea

Până vei apărea sau nu pe stradă

Voi pune rând cu vers pe o hârtie,

Și-l voi ruga pe bunul Dumnezeu

Să mă inspire să-ți scriu o poezie

Știu cum voi începe prima strofă

Că a trecut pe strada mea o fată,

Și-am să închei precum povestea

A fost tare demult...a fost odată!

Ai zis ,,promit” , ai zis… mă arunc   

Pe drumuri prăfuite, în inimă un gol adânc.

Dragostea noastră, am crezut că o să-și revină,

Acum e doar o umbră, o cădere în surdină.

Aripi rupte, încercând să zboare,

Dar frica le ține, aluzii clare

Ai plecat , fără a-mi lua la revedere

Și eu rămân aici, cu dor și durere.

Golul de tine mă sufocă în noapte,

Îmi răsună-n cap doar șoapte,

Dragostea mă arde, pupila mi-e diluată ,

Te am în minte, ca o amintire fixată.

M ai uitat, străine?

Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,

Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.

Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,

Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.

Când noaptea vine atât de repede și iute,

Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute

Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine

Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine

Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă 

Și mă gândesc la inimă ce-odată mi era asemena-i o nalbă 

O floare,o seară si-un sărut intens mai vreau 

Si sa ma uit la acel tablou,in care ei pozau

Eram atat de fericită și rănită în același timp 

Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp 

Am pus în noi doar lacrimi și-amăgire 

Deloc deloc nu ne venim în fire 

De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?

Atât de rea și fioroasă ți se pare?

A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare

Să fugă și să vadă a ta lume ce ieri era doar o scăpare 

Mai vreau sa ți amintești de mine-un pic 

Și să mă lași de jos încet să mă ridic 

Să mi etalez a mea frumusețe orbitoare 

Ce pentru tine astăzi nu mai este acea preocupare 

Si noaptea cea dintâi a noastră 

O vei arunca oare pe a ta fereastră?

Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern

În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.

Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori 

Ce ieri parca ți se păreau atât de iubitori 

Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor ?

Pentru care astăzi ai alt-nlocuitor 

Mai ai tu oare acea poză sau meret tablou cu noi?

Pentru care de ieri noi am pornit război

Mai ai tu oare acea simplă cană?

Pentru care a mea amintire a rămas orfană.

Ma mai știi tu oare cine sunt?

Mai știi când mă priveai prelung?

Mai știi cine te a iubit atât de tare?

Și pentru cine eu sunt biruitoare?

Mai vrei să ți amintești de mine?

Să mi mai auzi măcar o dată vocea?

Sau vrei să ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?

Sau  m ai transformat deja în niște antivitamine?

Ți-aș spune că de tine mi-e dor🫠,

Că nu vreau sufletul să mă mai doară🥲 

Ți-aș spune că vreau,să-mi dai o ultimă îmbratișare🤗, 

Să mă cuprinzi blând...fiorii să mă împresoare🥹...

Ți-aș spune cât imi doresc să citesc a ta poezie îmbuteliată🍷

Ți-aș spune toate astea... o dată și... încă o dată....😌

Te-am lăsat în urmă, dar nu și din suflet,

Oricât aş vrea să mă mint că-i mai bine,

Te simt în tăcere, în vânt, în amurguri,

În toate ce încă mai poartă parfum de tine.

Mi-e dor de privirea ce-mi ardea cerul,

De brațele ce cândva mă țineau strâns,

Dar mi-e dor și de tine, cel care-ai fost,

Nicidecum de cel ce m-a lăsat în plâns.

Te-am ales să-mi pleci, dar nu să dispari,

Te port cu dor chiar de nu mai pot,

...într-o altă lume, într-un alt timp,

Poate n-am fi fost doar un vis mort...

Când îmi e dor de tine tare

Gândul la tine mi-e fără scăpare 

Vreau să revii, să fii dulce din nou

... și mă îmbăt cu al tău ecou...

Nu știu ce azi am devenit

Oare vreodată m-ai simțit?

Sufletul mi-a rămas atât de rece

Și totuși ar mai vrea sa-ncerce 

Gândul mi-a rămas la tine 

Săracul...tot speră ca va fi bine...

Și tot mi te creionez...

Scrie-mi și tu!...să pot să mă opresc.

Atât de tare te doresc

Chiar de-i în van, tot mă gândesc... 

Că te întorci o clipă-n viața mea

Să ștergi din mine tot ce-a lăsat durerea

Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi

Și știu... căci toate ți le-am scris

Si-un milion de lacrimi tot la fel

Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.

Eu...

Te mai port in gând în nopți fără sfârșit 

Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul

Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt

De când dorințelor am tras zăvorul...

Tu...?

Ai fost ca un montagne russe...

Ce la-nceput la tine m-a atras,

Ai folosit să mă respingi într-un final

Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz

Eu...

Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi 

Nu am citit imaturul emoțional 

Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza

Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal

Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus 

Și știi... toate pe rând ți le-am pus

Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare

Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...

Oare voi mai fi vreodată îmbrățișată

Fără să simt că mi-este dor de noi?

Oare voi mai gusta din vin vreodată 

Fără să-mi amintesc de gustul tău?...

Oare o să mă suni cu suflet cândva 

Să-ți pot răspunde cu al meu?

Oare voi putea să scriu cândva un vers

Fără în gând numele să îți șoptesc?

Oare iarna ce-o port în suflet

Se va schimba în primăvară?

Oare inima îmi va mai fi la fel

Când visa un ultim vin și-o-mbrățisare?

Oare...🥲😔

05.01.2025

OneWineWoman

Unpahardepoezie 

Azi dăruiesc absența mea ca pe un parfum rar 

Celui ce n-a știut să-mi prețuiască prezența 

Îl las pradă tăcerii ce mi-a oferit-o în dar

Atunci când un cuvânt frumos ar fi făcut diferența.

Nu mă răzbun... e-un gest final și simplu

După furtuni am închis ușa sufletului cu blândețe 

Las urma stiloului meu să-i amintească totul... 

C-am fost candva îmbrățișați.. într-o poveste.