Cand uit s-aștern uitarea
De-ai ști ce greu mi-e uneori
Seara când uit s-aștern uitarea
Și gândurile-mi fac din noapte, zi
Și nu-mi auzi nicicum chemarea.
Mi-atat de dor de ochii tăi căprui
Atât de dor de glasul tău cu haz
De al tău vin cu gust amețitor
Atât de dor, că timpului îi cer răgaz...
Și îți gust vinul dulce în gând
Cu dor flămând... cu sufletul tremurând
Și cer clipei să stea nemiscată
Să mă mai bucur de ce a fost odată.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Data postării: 6 mai
Vizualizări: 137
Poezii din aceiaşi categorie
MESAJUL
Nunai simțind mesajul
Înțălegi chemarea...
Nu osândi cuvântul
E tot ce avem mai sfânt
Și mai curat.
Zămislit în brazdă sfântă,
Cu carate îmbogățite,
Cuvintele desleagă punți...
Cât de cât!
- Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!
Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.
- Ce să-ţi dau, omule?
- Ce vă lasă inima, bunule domn!
- Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!
- Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !
Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.
- Poate vrei altceva?
- Orice, domnule! Cât de cât!
- Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!
- Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!
Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.
- Sper că nu-l vrei tot?
- Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!
Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.
- Vrei şi câteva mere?
- Da, domnule! Cât de cât!
- Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!
Omul îşi lasă privirea în jos.
- Aş pofti, domnule! Cât de cât!
Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.
- Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?
Ridic din umeri destul de încurcat.
- Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!
În taina serii
Sub luna blândă, mână-n mână,
Pășeam pe drumul fără teamă,
Privirea ta, lumina mea,
Și lumea toată dispărea.
În pași de dans, sub stele vii,
Cuvintele prindeau aripi,
Iar inima, fără să știi,
Bătea doar pentru tine, clipă de clipă.
Te-am iubit și te voi iubi mereu,
Chiar dacă vântul ne e uneori greu,
Chiar dacă lumea n-ar vrea să-nțeleagă,
Dragostea noastră e pură și întreagă.
Când îți atingi buzele de ale mele,
Timpul se oprește printre stele,
Și tot ce-a fost, și tot ce va veni,
Se topește în “noi”, în infinit.
Să nu-ți fie frică, iubita mea,
Cât timp ești tu, sunt și eu, undeva.
Și-n orice lume ne vom regăsi,
Te-am iubit și te voi iubi… mereu.
Înotul
Ma pierd in vise si-n sperante,
In toata viata cu nuante,
Dorind sa castig totul
Inecandu-ma in tot zgomotul.
Inot cu greu printre ale voastre visuri
Si incerc sa nu ma-nec.
Ma uit la ale mele lipsuri,
Incercand sa mi-l aleg prin farmec.
O frunza palida ce lin coboara
E-al nostru vis, in aer putrezind
Si pe noi calauzind
Spre o viata superioara.
Zeița
„Apollo, ți-am oferit bunătate și respect,
Așa că te rog ca și tu să fi corect.
Să îmi împlinești și mie o dorință,
O zi vreau să petrec ca a ta ființă.”
"Admetus sau dacă așa dorești să te numești, Andrei,
O să îți dau aceea ce tu vrei.
Pentru generozitatea ta, din mâncarea mea vei gusta,
Pentru această zi, în corpul meu vei exista."
Totul în jur a devenit pur alb...
Și am ajuns într-un loc atât de dalb.
Eram chiar în vârful muntelui Olympus,
Și aveam până la apus pentru orice aveam să îmi fi propus.
M-am întâlnit întâia oară cu maestrul apelor, Poseidon,
M-a întrebat de un zvon de al meu, un piton.
I-am răspuns că de mult s-a rezolvat,
Și că nici atunci nu trebuia să fiu salvat.
L-am întrebat cum îi mai este al lui imperiu.
“Imperiu? Nu credeam că întrunește un așa criteriu, “
Îmi răde și cu un zâmbet îmi vorbește,
“Este extraordinar dar dacă nu mă crezi, vin-o și privește.”
Îi zâmbesc și îi promit că o să vin,
Imediat ce niște treburi termin...
"Dar crezi că aș putea pe Zeus să îl întâlnesc?"
Majoritatea dintre noi lipsesc, de diferite probleme se îngrijesc.
Văzând cât m-a întristat știrea, cât de jos îmi era privirea...
Îmi pune mâna pe spate, pentru a îmi mai liniști gândirea.
Mulțumindu-i și mergând mai departe, m-am întalnit...
Cu Leto, femeia din care în lume am venit.
Mă întreabă pe unde este sora mea,
Deoarece pentru siguranța ei se temea.
Așa că dacă acum eu înapoi în Grecia,
M-aș întoarce și pe ea aș căuta-o, ea pe veci ar aprecia...
Nevrând să stric relațiile lui Apollo ,
Pe Pământ mă întorc, pentru a încerca a o găsii acolo.
Într-o pădure eu încep a o căuta,
Când văd o femeie ce animale vâna...
Părul ei, curgea ca valurile unei mări de cafea,
Ochii ei, o fântână albă-nu de apă ci de ciocolată,
Buzele ei, păreau moi ca de catifea,
Atât de frumoasă, calculată, concentrată...
M-am apropiat tiptil, ușor,
Am strigat-o încet...cu o voce joasă...
Neștiind dacă îmi va oferi vreun ajutor.
Se întoarce dintr-o dată și se apropie curioasă.
“Ce cauți pe aici, dragă zeu?
Și de ce îmi întrerupi a mea vânătoare?
Ai ceva tupeu, știi bine că să vânezi e greu,
Haide, vorbește, sau nu o să mai fiu așa binevoitoare.”
"Mă numesc Apollo și sora nu mi-o pot găsii,
Pare că petreci mult timp pe aici,
M-am gândit că poate tu o să știi,
Dacă da, te rog să îmi zici…"
Se apropie cu mult avânt,
Mă ia cu puțină forță de mână...
Și fără vreun alt cuvânt,
Începe a merge fără frână.
De mână, m-a dus pe un vârf de munte,
Unde o femeie îmbrăcată într-o rochie de cărbune,
Părea că cea mai mare frică avea să și-o înfrunte.
Plângea și nimic nu putea spune...
Pentru ore în șir nu ne-am oprit din vorbit,
Frumusețea ei cu a Aphroditei era de comparat,
Ceva de neobservat până când de farmecele ochiilor ei m-am izbit...
A ei grație era imposibil de măsurat, de explicat…
De mână m-a dus pe un mic deal...
Deasupra unei sulițe din pământ.
Unde în jur, totul încă părea ireal...
Unde umbra unui măslin s-a resfrânt...
Degetele ei fine mă țineau atât de bine,
Povestindu-mi de Socrate, Platon și Herodot,
Se uita cu așa o înfierbântare, ardoare la mine,
Eu o ascultam și tăceam ca un netot.
M-a întrebat dacă o pauză vreau să facem,
Să stăm jos măcar pentru o clipă,
Că nu vrem să ne sărutăm să ne prefacem,
Simțeam cum o dragoste se înfiripă.
Pe lângă noi, zbura unul dintre frații mei,
Eros, care pentru mine a venit.
Părea că era supărat dar fără vreun temei,
Dintr-o dată, mi-a zâmbit, de parcă țelul și l-ar fii împlinit.
Nimic nu se schimbase, așa am crezut,
Dar când la Daphne m-am uitat…
Numai la ale ei picioare m-am holbat,
Corpul meu nu mai făcea ce am vrut...
Ea de mine s-a speriat,
Și ușor s-a îndepărtat,
Numai de dorință eram purtat,
Aerul se simțea rarefiat,
Imaginându-mi pieptul ei dezgolit,
Decolteul ei, îmi dădea tot felul de idei,
De cum aș săruta-o pe gât ducând-o pe alei,
Pe care nu s-a mai oprit, pe care nu le-a mai trăit.
De la dorința mea am încercat să mă rețin...
Să îi ating pielea de mătase și între picioare să o dezmierd,
Dar în silueta...în corpul ei, încep să mă pierd,
De la ea nu mai pot să mă abțin...
Speriată, ea începe să fugă,
Dar în adâncul ei știe,
Că lumea e prea pustie.
Așa că se decide să se distrugă.
Se transformă într-un prea frumos copac,
Când...din spatele meu se aude o voce mică și pitică,
Care întreabă dacă acum sunt mai deschis la critică.
Deoarece cu ea nu voi reușii niciodată să mă împac.
Lacrimile mele au umplut râurile și mările,
Rădăcinile ei le-am sărutat,
Minute, ore au trecut dar acolo eu am stat.
Încercând să îmi alin tulburările...
Din frumusețea, eleganța ei am făcut o liră,
Un arc și niște săgeți de lemn,
Și un lucru pe care am jurat solemn,
Să îl prețuiesc și când focul vieții mi s-o potoliră.
M-am trezit, cu memoriile care mă urmăriră,
Nu în Olympus, nu în lumea zeilor.
Doar cu coroana mea, care să mă mai ducă în acea lume a ideilor,
Un singur lucru, care să îmi amintească, că un om și o zeiță se iubiră…
Tablou de iarna cu femeie
Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?
Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?
Fereastra aburită iți șoptește un eseu
Despre iubire, dragoste si duh...
Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător
Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,
Ți se perindă clipe de taină ce omor
Trecut și ceață și durere și-apăsare
Și simți in nări mireasma de vin fiert
Ce se strecoară de pe aragaz,
Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,
Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…
Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase
Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor
Pupilele ți se măresc ușor și curioase
-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…
MESAJUL
Nunai simțind mesajul
Înțălegi chemarea...
Nu osândi cuvântul
E tot ce avem mai sfânt
Și mai curat.
Zămislit în brazdă sfântă,
Cu carate îmbogățite,
Cuvintele desleagă punți...
Cât de cât!
- Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!
Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.
- Ce să-ţi dau, omule?
- Ce vă lasă inima, bunule domn!
- Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!
- Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !
Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.
- Poate vrei altceva?
- Orice, domnule! Cât de cât!
- Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!
- Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!
Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.
- Sper că nu-l vrei tot?
- Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!
Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.
- Vrei şi câteva mere?
- Da, domnule! Cât de cât!
- Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!
Omul îşi lasă privirea în jos.
- Aş pofti, domnule! Cât de cât!
Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.
- Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?
Ridic din umeri destul de încurcat.
- Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!
În taina serii
Sub luna blândă, mână-n mână,
Pășeam pe drumul fără teamă,
Privirea ta, lumina mea,
Și lumea toată dispărea.
În pași de dans, sub stele vii,
Cuvintele prindeau aripi,
Iar inima, fără să știi,
Bătea doar pentru tine, clipă de clipă.
Te-am iubit și te voi iubi mereu,
Chiar dacă vântul ne e uneori greu,
Chiar dacă lumea n-ar vrea să-nțeleagă,
Dragostea noastră e pură și întreagă.
Când îți atingi buzele de ale mele,
Timpul se oprește printre stele,
Și tot ce-a fost, și tot ce va veni,
Se topește în “noi”, în infinit.
Să nu-ți fie frică, iubita mea,
Cât timp ești tu, sunt și eu, undeva.
Și-n orice lume ne vom regăsi,
Te-am iubit și te voi iubi… mereu.
Înotul
Ma pierd in vise si-n sperante,
In toata viata cu nuante,
Dorind sa castig totul
Inecandu-ma in tot zgomotul.
Inot cu greu printre ale voastre visuri
Si incerc sa nu ma-nec.
Ma uit la ale mele lipsuri,
Incercand sa mi-l aleg prin farmec.
O frunza palida ce lin coboara
E-al nostru vis, in aer putrezind
Si pe noi calauzind
Spre o viata superioara.
Zeița
„Apollo, ți-am oferit bunătate și respect,
Așa că te rog ca și tu să fi corect.
Să îmi împlinești și mie o dorință,
O zi vreau să petrec ca a ta ființă.”
"Admetus sau dacă așa dorești să te numești, Andrei,
O să îți dau aceea ce tu vrei.
Pentru generozitatea ta, din mâncarea mea vei gusta,
Pentru această zi, în corpul meu vei exista."
Totul în jur a devenit pur alb...
Și am ajuns într-un loc atât de dalb.
Eram chiar în vârful muntelui Olympus,
Și aveam până la apus pentru orice aveam să îmi fi propus.
M-am întâlnit întâia oară cu maestrul apelor, Poseidon,
M-a întrebat de un zvon de al meu, un piton.
I-am răspuns că de mult s-a rezolvat,
Și că nici atunci nu trebuia să fiu salvat.
L-am întrebat cum îi mai este al lui imperiu.
“Imperiu? Nu credeam că întrunește un așa criteriu, “
Îmi răde și cu un zâmbet îmi vorbește,
“Este extraordinar dar dacă nu mă crezi, vin-o și privește.”
Îi zâmbesc și îi promit că o să vin,
Imediat ce niște treburi termin...
"Dar crezi că aș putea pe Zeus să îl întâlnesc?"
Majoritatea dintre noi lipsesc, de diferite probleme se îngrijesc.
Văzând cât m-a întristat știrea, cât de jos îmi era privirea...
Îmi pune mâna pe spate, pentru a îmi mai liniști gândirea.
Mulțumindu-i și mergând mai departe, m-am întalnit...
Cu Leto, femeia din care în lume am venit.
Mă întreabă pe unde este sora mea,
Deoarece pentru siguranța ei se temea.
Așa că dacă acum eu înapoi în Grecia,
M-aș întoarce și pe ea aș căuta-o, ea pe veci ar aprecia...
Nevrând să stric relațiile lui Apollo ,
Pe Pământ mă întorc, pentru a încerca a o găsii acolo.
Într-o pădure eu încep a o căuta,
Când văd o femeie ce animale vâna...
Părul ei, curgea ca valurile unei mări de cafea,
Ochii ei, o fântână albă-nu de apă ci de ciocolată,
Buzele ei, păreau moi ca de catifea,
Atât de frumoasă, calculată, concentrată...
M-am apropiat tiptil, ușor,
Am strigat-o încet...cu o voce joasă...
Neștiind dacă îmi va oferi vreun ajutor.
Se întoarce dintr-o dată și se apropie curioasă.
“Ce cauți pe aici, dragă zeu?
Și de ce îmi întrerupi a mea vânătoare?
Ai ceva tupeu, știi bine că să vânezi e greu,
Haide, vorbește, sau nu o să mai fiu așa binevoitoare.”
"Mă numesc Apollo și sora nu mi-o pot găsii,
Pare că petreci mult timp pe aici,
M-am gândit că poate tu o să știi,
Dacă da, te rog să îmi zici…"
Se apropie cu mult avânt,
Mă ia cu puțină forță de mână...
Și fără vreun alt cuvânt,
Începe a merge fără frână.
De mână, m-a dus pe un vârf de munte,
Unde o femeie îmbrăcată într-o rochie de cărbune,
Părea că cea mai mare frică avea să și-o înfrunte.
Plângea și nimic nu putea spune...
Pentru ore în șir nu ne-am oprit din vorbit,
Frumusețea ei cu a Aphroditei era de comparat,
Ceva de neobservat până când de farmecele ochiilor ei m-am izbit...
A ei grație era imposibil de măsurat, de explicat…
De mână m-a dus pe un mic deal...
Deasupra unei sulițe din pământ.
Unde în jur, totul încă părea ireal...
Unde umbra unui măslin s-a resfrânt...
Degetele ei fine mă țineau atât de bine,
Povestindu-mi de Socrate, Platon și Herodot,
Se uita cu așa o înfierbântare, ardoare la mine,
Eu o ascultam și tăceam ca un netot.
M-a întrebat dacă o pauză vreau să facem,
Să stăm jos măcar pentru o clipă,
Că nu vrem să ne sărutăm să ne prefacem,
Simțeam cum o dragoste se înfiripă.
Pe lângă noi, zbura unul dintre frații mei,
Eros, care pentru mine a venit.
Părea că era supărat dar fără vreun temei,
Dintr-o dată, mi-a zâmbit, de parcă țelul și l-ar fii împlinit.
Nimic nu se schimbase, așa am crezut,
Dar când la Daphne m-am uitat…
Numai la ale ei picioare m-am holbat,
Corpul meu nu mai făcea ce am vrut...
Ea de mine s-a speriat,
Și ușor s-a îndepărtat,
Numai de dorință eram purtat,
Aerul se simțea rarefiat,
Imaginându-mi pieptul ei dezgolit,
Decolteul ei, îmi dădea tot felul de idei,
De cum aș săruta-o pe gât ducând-o pe alei,
Pe care nu s-a mai oprit, pe care nu le-a mai trăit.
De la dorința mea am încercat să mă rețin...
Să îi ating pielea de mătase și între picioare să o dezmierd,
Dar în silueta...în corpul ei, încep să mă pierd,
De la ea nu mai pot să mă abțin...
Speriată, ea începe să fugă,
Dar în adâncul ei știe,
Că lumea e prea pustie.
Așa că se decide să se distrugă.
Se transformă într-un prea frumos copac,
Când...din spatele meu se aude o voce mică și pitică,
Care întreabă dacă acum sunt mai deschis la critică.
Deoarece cu ea nu voi reușii niciodată să mă împac.
Lacrimile mele au umplut râurile și mările,
Rădăcinile ei le-am sărutat,
Minute, ore au trecut dar acolo eu am stat.
Încercând să îmi alin tulburările...
Din frumusețea, eleganța ei am făcut o liră,
Un arc și niște săgeți de lemn,
Și un lucru pe care am jurat solemn,
Să îl prețuiesc și când focul vieții mi s-o potoliră.
M-am trezit, cu memoriile care mă urmăriră,
Nu în Olympus, nu în lumea zeilor.
Doar cu coroana mea, care să mă mai ducă în acea lume a ideilor,
Un singur lucru, care să îmi amintească, că un om și o zeiță se iubiră…
Tablou de iarna cu femeie
Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?
Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?
Fereastra aburită iți șoptește un eseu
Despre iubire, dragoste si duh...
Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător
Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,
Ți se perindă clipe de taină ce omor
Trecut și ceață și durere și-apăsare
Și simți in nări mireasma de vin fiert
Ce se strecoară de pe aragaz,
Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,
Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…
Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase
Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor
Pupilele ți se măresc ușor și curioase
-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…
Alte poezii ale autorului
Uneori
Uneori iti mai ascult vocea...din mesajele vocale
Te sun în zile importante, dar suna ocupat
Nu ti-a păsat că mi-ai tăiat aripile
Ai frânt sufletul meu...și ai plecat.
Nu ti-am fost vreo mare iubire
Și nici primul tău cald sărut
Dar tot ce sunt azi, a vrut de la tine
O îmbrățișare nevinovată de sfârșit...
Caci mi-ai fost cel mai frumos zâmbet
Cu emoții, fiori și fluturi în stomac
Un sentiment atât de pur, de sincer
Știai atat de bine...și totuși... ai uitat!
Ti-am amintit în poeme de iubire
Mărturisind tot ce-am simțit
M-ai diagnosticat cu nebunie...
Posibil.... Trădarea ta... m-a zguduit!
În fiecare seară
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima lacrimă vărsată pentru tine,
Când tăcerea, noaptea mi-o înconjoară
Și gândul nu vrea să asculte de mine...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima noapte când visez la tine,
Când gândurile imi zburdă într-o doară
Și dorul îl simt cum îmi curge prin vene...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că îmi ești ultimul fum de țigară
Când de-al meu vis mă îndepărtez...
Dar mai tare gândurile par că se-ncâlcesc.
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că-i ultima dată, când în versuri te scriu
Deși mintea te neagă... sufletul mi-e comoară
Și doar așa în noapte, gându-mi rămâne însorit...
Ai fost😔
Ai fost atât de crunt cu mine
M-ai pedepsit că am simţit,
Că am visat un vin în doi
La un apus de soare.de sfârsit.
Ai fost atât de dur cu mine
Când peste noapte te-ai schimbat
M-ai obligat să-mi frâng simţiri
Ce sufletul mi-au colorat.
Și mi-ai fost plin de nepăsare
De câte ori am încercat
Să caut in suflet la tine
Regretul unui alt final.
Și mi-ai rămas dezamăgire
Că nu te-ai vrut îmbrătişat
Mi-ai lăsat sete de mine
Când cu un vin mă încântai.
Și mi-ai rămas fior ce arde
Precum văpaia unui vis de jar
O rimă îmbrățișată în poezie,
Un vers ce uneori, mă face să tresar.
Și am rămas aici cu brațele deschise
Cu-n foc ce arde-ades în van
Îmi ești o lume doar din vise scrise
Născute din speranța unui altceva..
Ce rost mai are dorul...
Ce rost mai au atâtea gânduri... in poezii scrise
Dacă de ochii tăi... nu sunt citite...
La ce folos că-mi ești de-un an doar în vise
Dacă în realitate toate cele... mi-s interzise...
Mi-e sufletul în haos... și nimic nu mai înțeleg
Nimic din ce eram cândva nu se mai leagă,
Te strig de dor in tăcere, încercând să mă dezleg
De durerea nopții ce pare că mă încearcă...
Să nu cedez... mă mint, e tot ce pot să fac
Și scot din pahar vise, iluzii, speranțe
Toate intr-o imensă și profundă tăcere
Să mă mai simt, cum eram, în ale tale brațe...
Nu stiu...
Nu știu încă cine sunt,
Dar stiu cine nu mai sunt...
Nu am rămas fără sentimente
Dar am învățat să le ascund.
Ạm incă ochii plini de amintiri
Ce uneori nasc lacrimi in priviri
Si, chiar nu mai contează
Că m-ai străbat pe față..
Am lacrimi să-mi ajungă
Încă o viata și-o secundă
Plâng ca o siguranță,
Că mai există o speranță!
Pentru acea îmbrățişare
Ce-o căutam cu disperare,
Dar azi plec si te las cu luna
Deși îmi ești in gând întruna.
Cândva o împărțeam cu tine
Nu ar fi trebuit să se termine..
Dar prăpastia dintre noi
A căpătat amploare
Și doare să văd din partea ta
Atât de multă nepăsare.
Putea fi o poveste
Cum nu a fost vreodată
Dar de unde as fi putut sti
Că ai o inima pietrificata.
A înflorit iubirea in mine
Sub ploaia îmbrățişărilor tale,
De aceea povestea cu tine
Îmbrățişați am vrut să se termine
Să-mi rămână in inimă seninul,
Pe buze vinul..
Sufletul meu,
Să nu-ţi cunoască veninul..
#unpahardepoezie
Vino, sa fim!
Nu vreau sa deranjez
Dar gandul imi umbla nebun
Buzele-mi tânjesc
După sărutul tău nocturn.
Hai sa vorbim de noi
Despre clipa de-apoi
Si arde-mă cu un sărut
Adânc și... acut!
Te strig în șoaptă, te chem
Pe tine dulce blestem
Ce ma faci sa cad, apoi ma ridici
Vino sa fim fără frici.
Să ne sorbim cu o sete
Ce nu cunoaște sfârșit
Cu inima deschisă
Cu sufletul rănit.
Să fim lumină
În haosul din jur
Un far aprins
Cand totul e obscur.
Să fim doar noi
O clipă, pentru totdeauna
Să bem un vin in doi
Si-n inimii sa ne bată luna
Uneori
Uneori iti mai ascult vocea...din mesajele vocale
Te sun în zile importante, dar suna ocupat
Nu ti-a păsat că mi-ai tăiat aripile
Ai frânt sufletul meu...și ai plecat.
Nu ti-am fost vreo mare iubire
Și nici primul tău cald sărut
Dar tot ce sunt azi, a vrut de la tine
O îmbrățișare nevinovată de sfârșit...
Caci mi-ai fost cel mai frumos zâmbet
Cu emoții, fiori și fluturi în stomac
Un sentiment atât de pur, de sincer
Știai atat de bine...și totuși... ai uitat!
Ti-am amintit în poeme de iubire
Mărturisind tot ce-am simțit
M-ai diagnosticat cu nebunie...
Posibil.... Trădarea ta... m-a zguduit!
În fiecare seară
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima lacrimă vărsată pentru tine,
Când tăcerea, noaptea mi-o înconjoară
Și gândul nu vrea să asculte de mine...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că asta-i ultima noapte când visez la tine,
Când gândurile imi zburdă într-o doară
Și dorul îl simt cum îmi curge prin vene...
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că îmi ești ultimul fum de țigară
Când de-al meu vis mă îndepărtez...
Dar mai tare gândurile par că se-ncâlcesc.
Mereu îmi spun... în fiecare seară...
Că-i ultima dată, când în versuri te scriu
Deși mintea te neagă... sufletul mi-e comoară
Și doar așa în noapte, gându-mi rămâne însorit...
Ai fost😔
Ai fost atât de crunt cu mine
M-ai pedepsit că am simţit,
Că am visat un vin în doi
La un apus de soare.de sfârsit.
Ai fost atât de dur cu mine
Când peste noapte te-ai schimbat
M-ai obligat să-mi frâng simţiri
Ce sufletul mi-au colorat.
Și mi-ai fost plin de nepăsare
De câte ori am încercat
Să caut in suflet la tine
Regretul unui alt final.
Și mi-ai rămas dezamăgire
Că nu te-ai vrut îmbrătişat
Mi-ai lăsat sete de mine
Când cu un vin mă încântai.
Și mi-ai rămas fior ce arde
Precum văpaia unui vis de jar
O rimă îmbrățișată în poezie,
Un vers ce uneori, mă face să tresar.
Și am rămas aici cu brațele deschise
Cu-n foc ce arde-ades în van
Îmi ești o lume doar din vise scrise
Născute din speranța unui altceva..
Ce rost mai are dorul...
Ce rost mai au atâtea gânduri... in poezii scrise
Dacă de ochii tăi... nu sunt citite...
La ce folos că-mi ești de-un an doar în vise
Dacă în realitate toate cele... mi-s interzise...
Mi-e sufletul în haos... și nimic nu mai înțeleg
Nimic din ce eram cândva nu se mai leagă,
Te strig de dor in tăcere, încercând să mă dezleg
De durerea nopții ce pare că mă încearcă...
Să nu cedez... mă mint, e tot ce pot să fac
Și scot din pahar vise, iluzii, speranțe
Toate intr-o imensă și profundă tăcere
Să mă mai simt, cum eram, în ale tale brațe...
Nu stiu...
Nu știu încă cine sunt,
Dar stiu cine nu mai sunt...
Nu am rămas fără sentimente
Dar am învățat să le ascund.
Ạm incă ochii plini de amintiri
Ce uneori nasc lacrimi in priviri
Si, chiar nu mai contează
Că m-ai străbat pe față..
Am lacrimi să-mi ajungă
Încă o viata și-o secundă
Plâng ca o siguranță,
Că mai există o speranță!
Pentru acea îmbrățişare
Ce-o căutam cu disperare,
Dar azi plec si te las cu luna
Deși îmi ești in gând întruna.
Cândva o împărțeam cu tine
Nu ar fi trebuit să se termine..
Dar prăpastia dintre noi
A căpătat amploare
Și doare să văd din partea ta
Atât de multă nepăsare.
Putea fi o poveste
Cum nu a fost vreodată
Dar de unde as fi putut sti
Că ai o inima pietrificata.
A înflorit iubirea in mine
Sub ploaia îmbrățişărilor tale,
De aceea povestea cu tine
Îmbrățişați am vrut să se termine
Să-mi rămână in inimă seninul,
Pe buze vinul..
Sufletul meu,
Să nu-ţi cunoască veninul..
#unpahardepoezie
Vino, sa fim!
Nu vreau sa deranjez
Dar gandul imi umbla nebun
Buzele-mi tânjesc
După sărutul tău nocturn.
Hai sa vorbim de noi
Despre clipa de-apoi
Si arde-mă cu un sărut
Adânc și... acut!
Te strig în șoaptă, te chem
Pe tine dulce blestem
Ce ma faci sa cad, apoi ma ridici
Vino sa fim fără frici.
Să ne sorbim cu o sete
Ce nu cunoaște sfârșit
Cu inima deschisă
Cu sufletul rănit.
Să fim lumină
În haosul din jur
Un far aprins
Cand totul e obscur.
Să fim doar noi
O clipă, pentru totdeauna
Să bem un vin in doi
Si-n inimii sa ne bată luna