1  

Câte am vrut să-ți scriu ,dar m-am oprit...

Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,  

Cuvintele s-au stins, în șoapte s-au topit.  

Le-am ținut în mine, ca pe un secret,  

Să nu-ți tulbur sufletul, să nu-ți fac vreun regret.  

 

Știi, câte nopți am vrut să-ți spun, dar m-am temut,  

Că adevărul meu e prea gol, prea durut.  

Am simțit că tăcerea e mai bună uneori,  

Să nu mai amăgim visuri ce dor.  

 

În inima mea sunt mii de versuri nespuse,  

Doruri ascunse și vise apuse.  

Dar am ales să le păstrez doar pentru mine,  

Poate-i mai bine așa, să nu te simți prea aproape, prea străine.  

 

Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,  

Cuvintele s-au pierdut, pe drum s-au risipit.  

Și poate e mai bine, poate așa e sortit,  

Să rămână doar gânduri, în liniște învelit.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: ANONIM poezii.online Câte am vrut să-ți scriu ,dar m-am oprit...

Data postării: 6 octombrie 2024

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1069

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Cât ție o viață?

Cât ține o viață? Un ceas? O poveste?

O clipă ce trece și apoi se topește?

O frunză căzută, un vis nefăcut,

O mână ce tremură in aer pierdut?

 

Ne naștem din lacrimi, din lut și mirare,

Și ardem în noi cu o sete prea mare.

Dar tot ce iubim, și tot ce trăim

Se duce cu vântul pe care nu-l știm.

 

Ce rămâne-n urmă? Un nume? O umbră?

Un "te-am iubit" spus pe fugă, în gând?

Poate doar cerul, privind peste lume,

Știe cât doare să fii... pentru-un rând.

Mai mult...

Pastel

Iubirea e ca o piaza rea

te face sa vrei a picta

Dar tu nu stii culori, nici nuante

stii doar sa apreciezi distante;

Dintre tine si ea,

chipul ei, iubirea ta

Fata care te-a facut sa fii

mai colorat, noapte si zi

Acum a plecat cu tot pastelul

care ma ajuta sa scriu poemul

Sa pun mana pe pensula nu mai pot

si nici nu voi incerca vreodata, s-o iau din loc.

Mai mult...

Limite

Investigați să vă mirați 

Câtă prostie adunați 

Cât glod , urgie și venin

Cu suflet negru, hâd, canin

Și vă mai spuneți frați...

         Nu aveți Eu și nici cuvânt 

Invidiați mâncând pământ 

De are omu-i fără rost 

De e sărac e bleg și prost 

De-i bolnav e mormânt 

         Nu știți seara să vă rugați 

Să râdeți ,să vă -nbratisati 

Un sfat , gând bun,un ajutor

Ceva din suflet, iubitor 

Un strop uman să dați 

        Aduna, omule, parai

Ca-n altă viață slujba n-ai 

Și ca să cumperi , să ai cum

Să faci ca la vecini mai bun

Muncește să fii "mai"

       Mai prost trăind fără iubire

Mai slab de minte și gândire 

Mai păcătos decât credeai

Mai gol cât nu te îmbrăcai 

Mai putred , mai o amintire....

       Sunt 24 ore-n zi 

Și de ai prețui ai ști 

Cât valorează un minut

Când ești bolnav sau deținut 

Într-un necaz ai fi

        Când ești de soartă torturat

De greul vieții aplecat

Cu ochii uzi și îngroziți 

Cu creerii nepotriviți 

Și gând oripilat

        Că nu există-asa comori

Sa-ntreaca a vieții valori

Cu sănătate și credință 

Cu dragoste și pocăință 

Culegi zâmbet și flori

        Și ce e oare mai frumos

Decât trup, suflet sănătos 

Să te culci seara mulțumit 

Și să te trezești fericit

În paza lui Hristos. 

 

Mai mult...

Poate maine

Rochia de dantela sta abandonata pe umeras,

Ascunzand in ea amintirea acelei nopti,

Inca prea vie, inca neslefuita de timp.

Ma tai in cioburile ei in incercarea absurda 

De a reconstrui-o pe fata cu galaxii-n zambet.

N-o mai incap pantofii, rochia,

Nici macar propriul corp, propriul zambet

Ma inghesui intre cuvinte nerostite

Care-mi zgarie iar disperate obrazul

"Cuvinte naive, nu ne va asculta nimeni!"

Le amagesc promitandu-le ca "poate maine"

Le voi lasa sa tipe, poate le aude cineva.

Ele inca nu stiu cat de usor sunt de ignorat

Inchid usa dulapului fara sa scot rochia

Repetandu-mi nonstop ca "poate maine",

Poate maine o voi purta din nou.

Ma invelesc si-mi dau brusc seama

Ca sunt una cu rochia si cuvintele.

Toate asteptam acea zi de maine,

O zi de maine a vazut anotimpuri nascandu-se.

"Poate maine" voi fi o noua eu,

Ciobirile vor deveni doar sclipici

De aplicat la finalul machiajului

Si rochia roz imi va imbratisa trupul

Stergand atingerile si amintirea asta

Cu miros insomnii si poezia asta

Pe care o voi da uitarii odata cu tine

Sau, "poate maine",oricand va fi maine

In sfarsit nu va mai fi: "prea personala"

Mai mult...

De tine

la un apus

noaptea mă învățat s-ascund

cuvinte sub piele,

lacrimi în sânge,

și adevărul în tăceri prea lungi

 

mă prăbușesc încet

în gânduri moi și reci,

în care tu exiști

mai viu decât mine

 

te-am iubit până când

n-am mai știut cine sunt

mi-am pierdut vocea

în urlete mute

pe care doar perna le știe

 

ai fost liniște și sevraj,

zi bună și noapte grea,

doza perfectă de haos,

iar eu…

eu m-am drogat cu tine

 

în brațele tale e un aer toxic

însă doar acolo pot să respir

îmi ești venin

ce l-aș lua ca supradoză

 

îmi amintesc mâinile tale

erau acasă

acum le caut în vise,

dar nu mai vin

nici măcar acolo

 

mă dor lucrurile care nu mai sunt,

îmi lipsește felul tău de a tăcea

lângă mine

acum tăcerea doare,

nu mai mângâie

 

țin în palme al meu suflet în cioburi

și nu știu dacă să-l mai lipesc

sau să-l îngrop

a fost prea mult pentru el,

și prea puțin pentru tine

 

am renunțat la mine,

ca să te țin pe tine întreg

dar nu ți-a fost de ajuns

și acum mi-e frică să mă privesc în oglindă

nu știu cine a mai rămas

 

îmi aprind o țigară,

nu pentru gust,

ci pentru că arde

și eu vreau să ard

până nu mai simt

 

pastilele nu mai amorțesc

ceva ce urlă din mine

nici alcoolul nu șterge

cum mi-ai șters tu vocea

din viața ta

 

și totuși,

mi-e dor

de clipa în care nu m-ai rănit

de prima clipa când mă priveai plin de amor

 

am plâns în tăcere

sub stele care n-au mai strălucit

de când ai plecat tu

 

mă sufoc in fum

îmi înec amarul în pahare goale

speranța mie ultima picătură de vin

poate ca depedența mi-e defect

 

dar cine-i perfect

într-o lume fără de sens

 

ți-am scris scrisori

cu sânge invizibil,

pe pielea nopților fără somn

dar luna e singura care le citește

ea știe cât de tare doare

încă să iubești

și să nu fi destul

 

încă port numele tău

în gesturi mici,

în depresia unei melodii,

în cafeaua prea amară de dimineață

în cicatrici pe piele

 

și totuși,

ceva se schimbă

 

răsăritul vine tăcut,

nu cu promisiuni,

ci cu cerul care își scurge razele sângerii

iar eu, mă scurg odată cu el

 

nu mai plâng după tine

plâng pentru mine

pentru fata care a dat tot

și a rămas cu nimic

pentru inima care a iubit

mai mult decât era pregătită

să piardă

 

răsăritul nu e vindecare

e doar primul pas

e prima dată când respir

fără tine

deși doare

Mai mult...

NOIembrie

Stau asa și ma gândesc,

Ma gândesc la ce suntem acum

Dacă te mai iubesc, dacă ma iubesti,

Cu siguranță inca nu.

 

Ma gândesc la cum ar fi

Sa fim amândoi,

Sa ne iubim asa frumos

Sincer si fără griji.

 

Dar știu ca oricum

Și oricât mi as dori,

Acea zi nu va veni.

 

Da, te iubesc, te iubesc nespus,

Pentru asta te las sa te duci.

Sa fii fericit și sincer iubit.

 

NOIembrie a venit,

Dar NOI tot nu ne am găsit...

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

"Unforgettable" în norvegiană

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

 

Uforglemmelig

 

Uforglemmelig, det er det du er

Uforglemmelig, men nær eller fjern

Som en kjærlighetssang som klamrer seg til meg

Hvordan tanken på deg gjør ting med meg

Aldri før har noen vært mer

 

Uforglemmelig på alle måter

Og for alltid mer, det er slik du forblir

Det er derfor, kjære, det er utrolig

At noen så uforglemmelig

Tenker at jeg også er uforglemmelig

 

Uforglemmelig på alle måter

Og for alltid mer, det er slik du forblir

Det er derfor, kjære, det er utrolig

At noen så uforglemmelig

Tenker at jeg også er uforglemmelig.

Mai mult...

LA MALUL MĂRII

La malul mării 

Am întânlit iubirea

În zilele de vară

Sub cerul instelat

Atâtea jurăminte

Pe corp mi-ai presărat

 

În murmur de chitară 

Și adieri de vânt

Pe albul crin în ce l-ai preschimbat?

Zilele de vară și-au pierdut seninul

Pierdut-am tot,mi-a rămas suspinul

Rămân cu nisipul ,când apa s-a retras...

 

 

Mai mult...

Plouă

Plouă în mine.

Plouă mărunt.

Și numele tău sună

A timp pierdut.

Rămâi unde ești.

Eu rămân în gând.

Acolo ne-am iubit 

Si nu ne-am pierdut. 

Mai mult...

Nostalgice impresii

S-a mai uscat o floare în buchet

Fără lumină ofilindu-se blazată

Soarele-și plimbă toate razele-n secret

Rămâne umbra să o mângâie plecată

 

Lipsește stea pe cerul timpului prezent

Doar luna palidă sclipește în zăpadă

Exagerează iarna nopților fervent

Nu-i primăvara dimineților în iarbă

 

Privirea caută pământ inexistent

Lucește-n zare amăgirea-ntunecată

Nostalgic gândul se hrănește dependent

Cu amintiri dintr-o comoară încuiată

 

Alunecând zborul prin nori indiferent

Se frânge aripa în ceața complicată

Senin de zâmbete absente permanent

Căderi de ploi lovesc în rana despicată

 

Plutește astăzi rătăcindu-se-n moment

Ziua se clatină mișcându-se legată

Confuz e mâine iscălindu-se incert

În transparență-i amintirea imprimată

Mai mult...

Zbor,amor,dor

 

Iubito îmi este dor de tine iar,

Nimic nu este în zadar,

Și am știut că lângă tine pot orice,

Pot chiar să zbor cu aripile ce mi-ai dăruit,

Sau când mi-ai dat sărutul tău...

Iubito mor de dorul tău,

Iți văd în gând surâsul iar,

Îți simt și pașii cei timizi,

Rostesc în gând doar rugaciuni de dragul tău,

Să nu te pierd sau să m-alungi

Și vreau mereu să te sărut

Pe ochii ce par două stânci,

Pe nas,pe gură și pe sânii dulci!

(2 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Pe unde esti acum?

Tu, aripile mele prea fragile

Ce au cedat din prima zi de foc…

Trecut-au pan-acum prea multe zile

Si despre tine nu mai stiu deloc…

 

Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,

Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…

Ma tine prizonier si-mi da ferestre

Atat cat doar sa-mi pot imagina.

 

Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?

Strabat in lung si-n lat acelasi drum -

Dup-un amar de chinuri si de vrere

Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?

 

Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!

Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!

S-aud ca tu jongland printre ruine,

Franturi de suflet ai lipit la loc…

 

C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!

Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,

Se reaprinde-n scrumiera la fereastra

Cand  ma intreb pe unde esti acum!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍