Recitaluri - SINGURĂTATE
Ador amurgul ce se lasă,
Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,
Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie
Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.
Te iubesc și vreau să te am alături
În nopțile reci aș vrea ca să te am;
Mi-ai fost mereu tot mai aproape
Deci nu vreau ca să mai pleci.
Tot ce e în jur... este al meu,
De la pământ până la cer.
Vreau să fiu singură în nopțile senine
Iubită....de întrega lună plină.
Poezii din aceiaşi categorie
Rezonanțe
în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine
cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă,
mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul
cu o seară-nainte,
Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui urs ,
Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul,
Ursele,
Pleiadele sau cele șapte surori nefericite,
bunicul nu auzise despre Hisperiade, despre Hyas, Zeus sau Dionysos,
el vedea doar o simplă cloșcă cu pui,
Hyadele în forma de V,care se văd în lunile ploiase de noiemmbrie
și mai, Ploioasele,
mai puține decât cloșca și puii bunicului,
Scaunul lui Dumneze , cinci stele în formă de W, pentru odihna celestă, însă nimeni nu aflase nimic despre lacrimile reginei Cassiopeea, care-și plânge frumoasa fiica, Andromeda, devenită consoarta lui Perseu,
aflată alături de dânsa pe cer, într-un pătrat strălucitor,
Vânătorul , adică Orion, plecat în căutarea Pleadelor, trei stele în linie, aliniate perfect cu piramidele din Gizeh și cele din Teotihuacan și având legătură cu Osiris, zeul Morții, înconjurat de Câinele Mare și Câinele Mic, care-l însoțesc pe vânător în lupta cu Taurul, cărora li se alătură și Iepurele,
Sfătuitoarea sau Triunghiul de vară – poarta stelară, care deapănă cele mai frumoase povești cosmice,
Soarta, celălalt triunghi, al iernii,
Pisices, Peștii, șapte stele în cerc,amintind despre Venus și Cupidon, care se transformaseră-n pești pentru a scăpa de monstru Typhon și anunțând echinocţiul de primăvară,
bunicul mai văzuse și altele constelații, pe care le văd toți oamenii, de altfel,
Porumbelul, Dulăul și Cățelul, Balena, Țapul, Arcașul și Scorpia,
Cântarul, Fecioara, Calul, Sarpele, Hora, Vizitiul sau Jgheabul Puțului,
dintre toate îi plăcuse Nebuloasa din Andromeda
unde mi s-a părut că-l văd astă noapte făcându-mi din mână
dintr-o caleaşcă trasă de îngeri…
Prevăzând apusul
Curând, un brâu de neguri va încinge
Acest tărâm al basmelor diurne...
Iar în adâncu-i hău de negre urne,
Bătrâne creste corpu-și vor prelinge...
Aproape înecată-n văi nocturne,
Cu ea, în freamăt casa mă va-mpinge...
Și când afară totul se va stinge,
Cuprins voi fi de stoluri taciturne...
Dar de voi accepta întunecarea
Cu-acea naturalețe a luminii,
Se va găsi ca, poate, întristarea
Să nu m-apese-n chipul cum arinii
Se frâng în vijelii ce bat cărarea:
S-adorm ușor, cu liniștea grădinii...
Dar, cine?
Dar, cine-n viață n-a rostit cuvinte
Pe care mai apoi le-a regretat,
Pentru că ele au produs durere
Celui căruia, tu te-ai adresat
Dar, cine n-a iubit în tinerețe
O cosânzeană ca-n povești,
Ca să constate după o vreme
Cu ea, tu, greu te potrivești
Dar, cine n-a pierdut ființa dragă
Atunci când nimeni nu se aștepta,
Și vai ce lungă și grea a fost uitarea
Ca să-ntelegi că Sus e scrisă soarta
Dar, cine n-a mințit odată-n viață
Pentru că adevărul spus ar fi durut,
Cu toții ne-am salvat cu o minciună
Chiar dacă ce am zis n-a fost crezut
Dar, cine poate să înțeleagă omul
Când astăzi zice una, mâine altceva,
Înclin să cred că șarpele șiret e vina
Ce fructul le-a servit...lui Adam și Eva!
Pulsul vietii
Uneori, când în noapte tăcerea
Canta trist că un clopot greu
Mă rog vieții să îmi lase placerea
Sa simt pulsul vieții,mereu.
Uneori, când se stinge un suflet
Și te- ntrebi: Ce sunt Doamne, eu?
Doar prin inimi poți învinge durerea,
Prin glasuri vii, ca un curcubeu.
Motivație
Nu plânge azi pentru ce a fost ieri
Inundă-te de zâmbet și curaj
Fii pozitiv și nu înceta să speri
Înlătură din suflet acel bandaj
Privește viața ca pe un cadou
Și nu uita să mulțumești lui Dumnezeu
Căci te-a trimis pe acest pământ
Să aduci bucurie,nu să te simți înfrânt
Uităm care ne e rostul pe pământ
Azi ești aici,mâine poate-n mormânt
Nu pierde timpul fiind supărat
Căci viața trece și totul poate fi uitat.
[22:42 trădarea condamnării…
nuanțe de dor ți-am adăugat,
pe foile acestui caiet murdar
murdar și pătat de vorbe ,
vorbe puțin cam prea acerbe.
lacrimi cu suspine mi se scurg pe obraji,
mi-a dispărut toată starea de extaz,
toată fericirea-ntr-o clipă,
când am văzut acea aripă.
o aripă tu ți-ai rupt,
ca să i-o oferi unui alt trup,
un trup mult înstrăinat,
de tot ce-nseamnă condamnat.
condamnat la un vârtej,
de idei și păreri construite p-un grej.
un grej așa de fin,
de-ți vine să suspini.
Rezonanțe
în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine
cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă,
mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul
cu o seară-nainte,
Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui urs ,
Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul,
Ursele,
Pleiadele sau cele șapte surori nefericite,
bunicul nu auzise despre Hisperiade, despre Hyas, Zeus sau Dionysos,
el vedea doar o simplă cloșcă cu pui,
Hyadele în forma de V,care se văd în lunile ploiase de noiemmbrie
și mai, Ploioasele,
mai puține decât cloșca și puii bunicului,
Scaunul lui Dumneze , cinci stele în formă de W, pentru odihna celestă, însă nimeni nu aflase nimic despre lacrimile reginei Cassiopeea, care-și plânge frumoasa fiica, Andromeda, devenită consoarta lui Perseu,
aflată alături de dânsa pe cer, într-un pătrat strălucitor,
Vânătorul , adică Orion, plecat în căutarea Pleadelor, trei stele în linie, aliniate perfect cu piramidele din Gizeh și cele din Teotihuacan și având legătură cu Osiris, zeul Morții, înconjurat de Câinele Mare și Câinele Mic, care-l însoțesc pe vânător în lupta cu Taurul, cărora li se alătură și Iepurele,
Sfătuitoarea sau Triunghiul de vară – poarta stelară, care deapănă cele mai frumoase povești cosmice,
Soarta, celălalt triunghi, al iernii,
Pisices, Peștii, șapte stele în cerc,amintind despre Venus și Cupidon, care se transformaseră-n pești pentru a scăpa de monstru Typhon și anunțând echinocţiul de primăvară,
bunicul mai văzuse și altele constelații, pe care le văd toți oamenii, de altfel,
Porumbelul, Dulăul și Cățelul, Balena, Țapul, Arcașul și Scorpia,
Cântarul, Fecioara, Calul, Sarpele, Hora, Vizitiul sau Jgheabul Puțului,
dintre toate îi plăcuse Nebuloasa din Andromeda
unde mi s-a părut că-l văd astă noapte făcându-mi din mână
dintr-o caleaşcă trasă de îngeri…
Prevăzând apusul
Curând, un brâu de neguri va încinge
Acest tărâm al basmelor diurne...
Iar în adâncu-i hău de negre urne,
Bătrâne creste corpu-și vor prelinge...
Aproape înecată-n văi nocturne,
Cu ea, în freamăt casa mă va-mpinge...
Și când afară totul se va stinge,
Cuprins voi fi de stoluri taciturne...
Dar de voi accepta întunecarea
Cu-acea naturalețe a luminii,
Se va găsi ca, poate, întristarea
Să nu m-apese-n chipul cum arinii
Se frâng în vijelii ce bat cărarea:
S-adorm ușor, cu liniștea grădinii...
Dar, cine?
Dar, cine-n viață n-a rostit cuvinte
Pe care mai apoi le-a regretat,
Pentru că ele au produs durere
Celui căruia, tu te-ai adresat
Dar, cine n-a iubit în tinerețe
O cosânzeană ca-n povești,
Ca să constate după o vreme
Cu ea, tu, greu te potrivești
Dar, cine n-a pierdut ființa dragă
Atunci când nimeni nu se aștepta,
Și vai ce lungă și grea a fost uitarea
Ca să-ntelegi că Sus e scrisă soarta
Dar, cine n-a mințit odată-n viață
Pentru că adevărul spus ar fi durut,
Cu toții ne-am salvat cu o minciună
Chiar dacă ce am zis n-a fost crezut
Dar, cine poate să înțeleagă omul
Când astăzi zice una, mâine altceva,
Înclin să cred că șarpele șiret e vina
Ce fructul le-a servit...lui Adam și Eva!
Pulsul vietii
Uneori, când în noapte tăcerea
Canta trist că un clopot greu
Mă rog vieții să îmi lase placerea
Sa simt pulsul vieții,mereu.
Uneori, când se stinge un suflet
Și te- ntrebi: Ce sunt Doamne, eu?
Doar prin inimi poți învinge durerea,
Prin glasuri vii, ca un curcubeu.
Motivație
Nu plânge azi pentru ce a fost ieri
Inundă-te de zâmbet și curaj
Fii pozitiv și nu înceta să speri
Înlătură din suflet acel bandaj
Privește viața ca pe un cadou
Și nu uita să mulțumești lui Dumnezeu
Căci te-a trimis pe acest pământ
Să aduci bucurie,nu să te simți înfrânt
Uităm care ne e rostul pe pământ
Azi ești aici,mâine poate-n mormânt
Nu pierde timpul fiind supărat
Căci viața trece și totul poate fi uitat.
[22:42 trădarea condamnării…
nuanțe de dor ți-am adăugat,
pe foile acestui caiet murdar
murdar și pătat de vorbe ,
vorbe puțin cam prea acerbe.
lacrimi cu suspine mi se scurg pe obraji,
mi-a dispărut toată starea de extaz,
toată fericirea-ntr-o clipă,
când am văzut acea aripă.
o aripă tu ți-ai rupt,
ca să i-o oferi unui alt trup,
un trup mult înstrăinat,
de tot ce-nseamnă condamnat.
condamnat la un vârtej,
de idei și păreri construite p-un grej.
un grej așa de fin,
de-ți vine să suspini.
Alte poezii ale autorului
Suflet ranit BV
Ah! atit de dor âmi e de tine.
Îmi pare rau ca team perdud.
Ai fost tu prima mea iubire .
Si vreau sa stii ,ca team iubit.
Am multe amintiri cu tine .
Care din cap nu sau perdut .
As vrea atit de mult ,sa vin la tine .
Si sati spun cit ma durut!
Dar stim ca asa ,a fost sa fie .
Si Nu putem face nimik.
Doream eu sa mai fiu cu tine .
Sa o luam dela inceput.
Cu bune si cu rele in tine .
Îmi pare bine ca ai fost .
Imi pare bine ca existi .
Sii mulțumesk lui Dumnezeu .
Ca mai apari la mine-n vis.
Dar au trecut multi ani de-a tunci,
Si stiu ca mai-e doar posibil.
Sa te mai vad eu doar aici,
Sa te mai vad la mine -n vis.
Tu vii cind vrei si pleci cind vrei ,
Dar cu tine nu ma ei!
A Z
Am făcut un drum
Si el se chema azbest
L-am amestecat cu țărână
M-am urcat pe el și am mers.
Toate lucruri,feluri toate
Despletite ori nodate
Cazute-n drum.
vise de întuneric
Ceru-i plin de norii albi
Sufletul de norii negri
Păsările zboară lin
Sufletul e plin de chin
Am crezut că și tu vrei
Să fim liberi împreună
Am crezut că și tu vrei
Să zburăm încet spre lună
Dar văd că m-am înșelat
Singură tu m-ai lăsat
inima plină de vise
Azi încet tu mi-ai călcat
Poate maine
Rochia de dantela sta abandonata pe umeras,
Ascunzand in ea amintirea acelei nopti,
Inca prea vie, inca neslefuita de timp.
Ma tai in cioburile ei in incercarea absurda
De a reconstrui-o pe fata cu galaxii-n zambet.
N-o mai incap pantofii, rochia,
Nici macar propriul corp, propriul zambet
Ma inghesui intre cuvinte nerostite
Care-mi zgarie iar disperate obrazul
"Cuvinte naive, nu ne va asculta nimeni!"
Le amagesc promitandu-le ca "poate maine"
Le voi lasa sa tipe, poate le aude cineva.
Ele inca nu stiu cat de usor sunt de ignorat
Inchid usa dulapului fara sa scot rochia
Repetandu-mi nonstop ca "poate maine",
Poate maine o voi purta din nou.
Ma invelesc si-mi dau brusc seama
Ca sunt una cu rochia si cuvintele.
Toate asteptam acea zi de maine,
O zi de maine a vazut anotimpuri nascandu-se.
"Poate maine" voi fi o noua eu,
Ciobirile vor deveni doar sclipici
De aplicat la finalul machiajului
Si rochia roz imi va imbratisa trupul
Stergand atingerile si amintirea asta
Cu miros insomnii si poezia asta
Pe care o voi da uitarii odata cu tine
Sau, "poate maine",oricand va fi maine
In sfarsit nu va mai fi: "prea personala"
Această minunată copilărie
Această minunată copilărie,
cât aș vrea să nu se mai termine,
dar într-un final toți ajungem mari,
și trecem prin multe schimbări,
în mintea noastră suntem tot copii,
dar...s-a dus sezonul de jucării .
de Panait Mirela
Poezia 2
Un vechi șase sute șaizeci și șase
O zi:La DUMIneCa-ziua dintâi
Se ține cu fapta (pe mâna cea dreaptă);
Rămâne"pe frunte (în rău căpătâi)
Contrar"semnul"sfânt dintr-un vechi Testament
E Sâmbăta veșnică orice ar fi,
Porunca a patra rămâne aprinsă
Că faclă ce cheamă spre-a ne Odihni.
Și "orice spirit ce nu pomenește"
Un nume"ISUS" nu e sfânt-cât de trist
Și însuși Satana apare că înger
Spre gloria-i și spre un alt Antihrist.
Dar bine-i că DOHNUL veghează din ceruri
Spre ai Săi sâmbătari nu spre alți "pocăiți"
Și știm că sosi-va arhanghel MICAEL
Pentru-a-i învia și a-i salva pe "căiți"!
Suflet ranit BV
Ah! atit de dor âmi e de tine.
Îmi pare rau ca team perdud.
Ai fost tu prima mea iubire .
Si vreau sa stii ,ca team iubit.
Am multe amintiri cu tine .
Care din cap nu sau perdut .
As vrea atit de mult ,sa vin la tine .
Si sati spun cit ma durut!
Dar stim ca asa ,a fost sa fie .
Si Nu putem face nimik.
Doream eu sa mai fiu cu tine .
Sa o luam dela inceput.
Cu bune si cu rele in tine .
Îmi pare bine ca ai fost .
Imi pare bine ca existi .
Sii mulțumesk lui Dumnezeu .
Ca mai apari la mine-n vis.
Dar au trecut multi ani de-a tunci,
Si stiu ca mai-e doar posibil.
Sa te mai vad eu doar aici,
Sa te mai vad la mine -n vis.
Tu vii cind vrei si pleci cind vrei ,
Dar cu tine nu ma ei!
A Z
Am făcut un drum
Si el se chema azbest
L-am amestecat cu țărână
M-am urcat pe el și am mers.
Toate lucruri,feluri toate
Despletite ori nodate
Cazute-n drum.
vise de întuneric
Ceru-i plin de norii albi
Sufletul de norii negri
Păsările zboară lin
Sufletul e plin de chin
Am crezut că și tu vrei
Să fim liberi împreună
Am crezut că și tu vrei
Să zburăm încet spre lună
Dar văd că m-am înșelat
Singură tu m-ai lăsat
inima plină de vise
Azi încet tu mi-ai călcat
Poate maine
Rochia de dantela sta abandonata pe umeras,
Ascunzand in ea amintirea acelei nopti,
Inca prea vie, inca neslefuita de timp.
Ma tai in cioburile ei in incercarea absurda
De a reconstrui-o pe fata cu galaxii-n zambet.
N-o mai incap pantofii, rochia,
Nici macar propriul corp, propriul zambet
Ma inghesui intre cuvinte nerostite
Care-mi zgarie iar disperate obrazul
"Cuvinte naive, nu ne va asculta nimeni!"
Le amagesc promitandu-le ca "poate maine"
Le voi lasa sa tipe, poate le aude cineva.
Ele inca nu stiu cat de usor sunt de ignorat
Inchid usa dulapului fara sa scot rochia
Repetandu-mi nonstop ca "poate maine",
Poate maine o voi purta din nou.
Ma invelesc si-mi dau brusc seama
Ca sunt una cu rochia si cuvintele.
Toate asteptam acea zi de maine,
O zi de maine a vazut anotimpuri nascandu-se.
"Poate maine" voi fi o noua eu,
Ciobirile vor deveni doar sclipici
De aplicat la finalul machiajului
Si rochia roz imi va imbratisa trupul
Stergand atingerile si amintirea asta
Cu miros insomnii si poezia asta
Pe care o voi da uitarii odata cu tine
Sau, "poate maine",oricand va fi maine
In sfarsit nu va mai fi: "prea personala"
Această minunată copilărie
Această minunată copilărie,
cât aș vrea să nu se mai termine,
dar într-un final toți ajungem mari,
și trecem prin multe schimbări,
în mintea noastră suntem tot copii,
dar...s-a dus sezonul de jucării .
de Panait Mirela
Poezia 2
Un vechi șase sute șaizeci și șase
O zi:La DUMIneCa-ziua dintâi
Se ține cu fapta (pe mâna cea dreaptă);
Rămâne"pe frunte (în rău căpătâi)
Contrar"semnul"sfânt dintr-un vechi Testament
E Sâmbăta veșnică orice ar fi,
Porunca a patra rămâne aprinsă
Că faclă ce cheamă spre-a ne Odihni.
Și "orice spirit ce nu pomenește"
Un nume"ISUS" nu e sfânt-cât de trist
Și însuși Satana apare că înger
Spre gloria-i și spre un alt Antihrist.
Dar bine-i că DOHNUL veghează din ceruri
Spre ai Săi sâmbătari nu spre alți "pocăiți"
Și știm că sosi-va arhanghel MICAEL
Pentru-a-i învia și a-i salva pe "căiți"!