Tablou neterminat..

Sentimentele îi sunt pe cale să explodeze 

Conștiința îi este pe cale sa cedeze

Este constant la un pas să clacheze....

Nu și-a dorit de la viață decât puțină fericire

Să aibă șansa să-nțeleagă ce e aia iubire

Acum dezamăgirea i se poate citi-n privire...

Este mereu la un pas să facă ultimul pas 

Este mereu la un pas să renunțe la tot ce-a tras 

Este mereu la un pas să se lase de focurile iadului ars....

Fiind mereu la un pas acum face ultimul pas 

Nu se mai lasă de nimic distras 

Nu se uită-n spate să vadă ce a rămas.....

Face ultimul pas de pe drumul vieții

Face primul pas pe cărarea morții.....

Pe cărarea morții păsește poetul neînțeles

Ultimele gânduri și le lasă pe un ultim vers

Sufletul său rămâne călător prin univers.....

A-nceput din nou furtuna blestemată,

Tot ce-a fost frumos se pierde-n ceață,

Peisaje de primăvară se îneacă-n gheață,

Nici sub pământ nu scap de viscolul de la suprafață..........

Este din ce în ce mai rece la mine-n suflet,

De pe chip mi s-a șters orice urmă de zâmbet,

E rece, e rece și simt că mor,

Mor încet de al tău apăsător dor,

Fără tine n-am speranță la viitor,

Fără tine sunt un simplu muritor.......

N-am cum să scap din această furtună,

Nu se oprește dacă nu suntem împreună,

Nu se oprește dacă nu mă iei de mână,

Nu se oprește dacă nu-mi șoptești la ureche noapte bună....

De ce mereu vi și pleci,

Oare de ce îți bați joc de mine?

De ce mereu încerci să negi 

Că eu nu-nsemn nimic pentru tine?

Dacă este adevărat spune-mi de ce...

De ce nu pleci definitiv din a mea viață?

De ce îmi dai mereu falsă speranță?

Dacă ști că te iubesc, de ce îți bați joc?

Dacă vezi că ard, de ce pui paie pe foc?

De ce mereu îmi faci inima să plângă?

Priveam parcă hipnotizat o floare

Ce mă lăsase fără de cuvinte,

Eram captat de sublima ei culoare

Floare vie printre morminte

Au început întrebări să apară

Legate de nesimnificativa existență

Luciditatea a început să dispară

În timp ce mă îngropam în dependență

Gândurile au început să-mi dispară

Pentru prima dată eram liniștit,

Sufletul a încetat să mă mai doară

Amintirile s-au pierdut la asfințit,

Până la răsărit sunt altă persoană

Mă desprind de eu cel care sunt,

Las în urmă a suferinței coroană

Cea care m-a făcut cea ce sunt...

Evit pe cânt de mult posibil 

Să ies în evidență, vreau să fiu invizibil.

Cobor la deal și urc la vale 

Lumea mea cu susul în jos înot în petale 

Petalele se transformă în spini 

Frați mei sunt niște simpli străini 

Toți au uitat de mine, ăsta îmi era scopul 

Să ma ignore toți atunci când mă joc cu focul 

Când le cer ajutorul să pretindă toți că plouă 

Arsurile de pe corp să le răcoresc singur cu rouă 

Să sufăr singur în lumea mea nebună 

De mic mi-a plăcut să stau singur în furtună

Inimă... te rog nu lăsa iubirea să te distrugă 

De ce trebuie să fi tu bună într-o lume atât de crudă?

De ce îți pasă ție de cea ce la nimeni nu îi pasă?

De ce când rămâi fără iubire parcă rămâi și fără viață?

De ce îți place atât de mult să te îndrăgostești

Când ști că niciodată nu primești cea ce-ți dorești....

De ce încă continuui să speri că totul va fi bine 

Când ști că nimanui nu-i pasă de tine....

dialogul dintre mine și femeia din Sao Tome și Principe

se rupe ca o bucată de sârmă ghimpată

se aud „machetele” din oțel rece în tulpinile trestiei de zahăr

foșnetul pădurilor tropicale și a nisipurilor albe

pierdut în ecourile vulcanilor adormiți

care nu au de ce să se spargă

apucase să-mi spună că era în urmă cu strânsul cafelei

și  a nucilor de cocos

ca și când ar fi avut vreo importanță pentru un necunoscut ca mine

de la celălalt capăt al lumii

un fel de Gregor Samsa

așteptând o altă femeie pe tavanul mansardei

în fața unei cești de cafea cu miros de caco și vanilie

vecinul de-alături dă muzica lui africană despre comerțul cu sclavi

la maxim

bagă de seamă că portughezii  ți-au pus gând rău

în America cererea de inimi și creiere depășește oferta

Kafka sfârșește ca vânzător ambulant de coșmaruri Dow Jones

 pe Wall Street

ai grijă…

Recunoștință, floare blândă în suflet înflorit,

Pentru tot ce am primit și ce-am împlinit,

Pentru raze de soare și ploi în amurg,

Pentru pașii făcuți pe-al vieții drum lung.

Mulțumesc pentru zile și nopți ce-au trecut,

Pentru fiecare clipă și drum parcurs tăcut,

Pentru oameni dragi și îmbrățișări calde,

Pentru lecții de viață, fie ele dulci sau amare.

Pentru zâmbet și lacrimi, pentru-al meu cămin,

Pentru liniștea serii și foșnetul lin,

Pentru tot ce am azi, pentru ce am trăit,

Cu recunoștință adâncă, mă-nclin smerit.

Învăț să iubesc chiar și-n clipele grele,

Să prețuiesc darurile mici și-n tăcere,

Căci în inima plină de recunoștință curată,

Găsesc bucurie, pacea adevărată.

Așadar, mulțumesc, în gând și-n cuvânt,

Pentru binecuvântările ce vin pe pământ,

Pentru fiecare dar, fie mare sau mic,

Căci cu recunoștință, totul e mai limpede și-unic.

Azi e secat în mine imensul lac mundan

În care-am înotat mereu în contrasens,

Dorind să-i duc pe alții cu mine la liman,

În universul meu oniric și intens.

Azi liniștea mă poartă pe sub soare;

Învăț să tac, să fiu și să ascult.

Trecutul oneros îl pierd în nonculoare,

Sărbătorindu-mi îndepărtarea de tumult.

Isus 

Cuvinte blande Tu mi-ai spus

Cand siroaie de lacrimi imi curgeau pe obraz

Tu mi-ai spus: ,,ridica-te,al Meu viteaz!''

M-ai calauzit in noapte

Incurajari mi-ai spus in soapte

Isus

Ei spuneau ca Te-au distrus

Rastignindu-Te pe cruce

Ca sa vada cat poti duce

M-ai ridicat de jos

Chiar si cand durerea se simtea pana-n al meu os

Isus

M-ai iubit nespus

Viata mi-ai colorat 

Si ale mele rani ai vindecat

Cu blandete m-ai privit

Chiar daca te-am respins in mod subit

M-ai cautat prin vai

Si m-ai gasit pe strambe cai

Cazut,lovit,neajutorat

La mine alergat

Si pe nume m-ai strigat

Mila Ta m-a cuprins

In al dragoste-i foc de nestins

Isus 

Multumesc pentru gandul frumos spus!

Miriapodul mă priveşte cu o sută de ochi
şi se mişcă încet către mine cu o sută de picioare
păroase.
Mă şi vede la cina de seară hăcuit de o sută de cleşti
şi servit într-o sută de feluri pe tot atâtea platouri
de oase


La ce i-or fi trebuind scârboşeniei o sută de ochi
când şi doi sunt prea mulţi laolaltă pentru destinu-i
macabru?
De ce i-or fi trebuind o sută de picioare, mă-ntreb,
când i-ar ajunge să meargă pe stârvuri doar două
sau patru?


Vin în conhorte prelungi, din milioane de părţi
şi mă privesc cu milioane de ochi injectaţi de sînge
şi ură.
Mi se urcă pe glezne, pe umeri, pe faţă, peste tot,
şi-şi scot milioane de cleşti înmuiaţi în bale şi otrava
din gură.


Staţi! le strigă jivina cu păr și solzi pe picioare
o arătare scârboasă, cum n-am mai văzut niciodată,
un monstru.
A fost o eroare, prieteni, le zice, să fiu al dracului dacă
n-a fost o eroare!
Să trăiţi, domnule! Pentru onor prezentaţi arm’! Acesta-i de-al nostru...

De-a lungul vieții noastre

Plângem și pătimim

Din negura cea grea

Să scoatem ce iubim.

Al nostru suflet drag

Îl chinuim mereu 

Mergând doar în zig-zag

Fugind de Dumnezeu.

Noi alegem crezând

Că tot ce strălucește

Ne va aduce -n viață

Lumina ce lipsește.

Doar când am dat de greu

Atunci am înțeles

Că doar prin rugăciune

Toate capătă sens.

De-i bine sau e greu

Noi singuri nu suntem

Să ne rugăm mereu

Să facem ce putem.

Să așteptăm tot anul

Să vină acest moment

Să nimicim dușmanul

Primit prin testament.

Nașterea Ta, Iisuse

E darul de apoi

E legământul sacru

Dintre Tine si noi.

În fiecare an

Ne dai o nouă șansă

Să ne naștem din nou

Să ne-ndreptam în viața

Cu bucurie -n suflet

Pe Tine te mărim

Că-n fiecare zi

Ne-nveți să ne iubim.

26.12.2025

Miriam - Rugaciuni 

#Rugaciuni