Maximă

A fost una, o Mirinda

Sub Soarele-i tot ea,

Albastra, cum e Luna

Si speri ca vesnica e ea,

Mirinda

Si in galceava-i mare,

Cu mici si bere de Galati

Apare ea, sub Soare

Mirinda din Carpati.

Si ca sa-ti fie bine

Mereu culoare, mereu gust

Mult zahar si potasiu

Albastru..ca de Prut!

Aş vrea să fiu din nou

Copil, neant de puritate fină

Să-mi deslușesc eternul cel comun

Să fac din mine un tablou

Să-mi fie pânză gândul meu curat

Să-mi nasc din nou povestea, în lumină 

Ștergând Barocul supraevaluat

Căci pânza cere-o altă tușă fină

Setez lumini și umbre noi să se atragă 

Las forme fără fond să se retragă 

Pictez cuvinte calde prin stilou

Să fiu pictură vie din noul meu tablou

Marius Ene, Noiembrie, Sibiu

Aş merge desculț, pe-un deal

Într-un sat de-odinioară

Unde păsări, cântă la vioară

De Enescu..rapsodie

Râd copaci din neam în neam

Câtă fericire vie!

Vuietul văratec al crengilor de pomi

Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori

Acum am înțeles, aievea

Dar nu-i încă târziu cât încă mai e dor

De veri toride, de dimineți pripite

De munca pe ogor,

De Azorei, de iezi, de iepuri şi de flori

Erau furtuni de dimineți de vară,

Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori

Pe ulițe înnoroite 

Adeseori păşeam desculț, căci n-avem cizme

Dar fără teamă c-am să mor 

muşcat de viețăți închipuite

Acum am înțeles, era o primitivă terapie

                 Marius Ene, Elbląg, Poland, 01.10.2023, 18⁰⁰

Lumea-i oarbă

Din orgolii,

Dar şi surdă, 

O fi modă?!

Ori e-n tine, omul

Gena lipsei de emoții?!

Stă şi-aşteaptă, cumințică

Urmărind ce se întâmplă

Aşteptând cu nerăbdare 

Să se-ntâmple o schimbare

Neştiind că-n voia sorții...

Poți să-aştepți să-nvie morții! 

Si te-ntrebi cu-ngrijorare:

Ce s-a intâmplat şi când şi cum?

Şi cum oare,

De nu doare?!

Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰

Mă gândeam așa, în timpul unui vis

Cum simple complicații urcau dintr-un abis

Nu-i de mirare c-atât de mult gândesc 

Să-mi vie iar trecutul, un altul mai firesc

Deși n-aș putea spune de ce mai zăbovesc

În tot trecutul, taină a firii ce privesc

E năzuință slabă? Aș vrea să cercetez de ce

De firea-mi veche eu nu mă depărtez

Ce bine-ar fi, măcar o noapte, să privesc 

Cum toată taina veche ce nu o deslușesc 

Să se reverse minții, în har dumnezeiesc 

Acum, aievea, eu, să pot s-o lămuresc

Un mâine nou, curat de gânduri, e tot ce îmi doresc

Marius Ene, Polonia, 25.05.2025

Într-o solniță hazlie

S-au gândit acum să stea

Boabe mici și colorate

Printre sarea cea de nea

Dar văzând că nu-i de şagă

Se gândeau acum deodată :

-Cine o să ne mai ia?

-Să ne pună laolaltă

-În pipernița cea mică 

-Unde ne-antrenam cândva

-Să dăm gust de catifea

Doar că ele nu știau 

Când mâncam adesea boabe 

Gustul lor de catifea 

Era tot ca cel de ace..

Ce pe limbă ne-nțepa

Marius Ene, Polonia, 06 Februarie, 14:45

În ceruri Caty, un înger rătăcitor,

A plecat prea devreme, spre eternul izvor.

Printre stele și nori, acum dansează,

Lăsând în inimă durere, și lacrimi șiroaie.

Caty, soția mea, lumină în noapte,

Cu ochi ce reflectau un cer senin și ușor.

Aripile-i s-au deschis, în zbor nemărginit,

 Plecând spre lumea de dincolo, unde visurile se țes.

În amintirea mea rămâne zâmbetul tău,

Ca o rază de soare, ce încălzea totul.

Cu mâinile tale, alinai orice durere,

Azi, te simt doar în amintiri și-n lumea tainică a speranței.

În inimă păstrezi locul tău etern,

Printre flori de cer, în grădina îngerilor.

Cu Caty, cuvintele de iubire rămân nespuse,

Doar în tăcere, se simte prezența ta, nespusă.

Cerul acum are o stea strălucitoare,

Caty, sufletul meu, în lumina ta rămân.

Cu fiecare răsărit și apus al soarelui,

Simt că ești acolo, păzindu-mă din înălțimi.

Și deși plecată-n lumea de dincolo,

Amintirea ta în mine strălucește cald.

Cu inima grea și privirea spre ceruri,

Te iubesc în continuare, Caty, departe și-n amurguri.

Am in suflet... doar durere ce mā apasa neîncetat

În lumea asta nui tacere, toti striga....dar pentru ce? Toti au uitat....

În jur doar oameni falsi, vorbind de omenie....

Fãra sa-si dea seama ca-s plini de viclenie...

Toti sunt ideali si vor sa fie bine

Vind alcool tigari nu se gindesc la tineri

Asa e veata, asa a fost mereu

Suspine-n suflet, plinsete la greu....

Asa sunt oamenii, asa sunt si eu...

As vrea sa schimb, insa imi e greu

Merg la biserica, la Dumnezeu acasa

Pina si acolo treb"sa achiti o taxa

O, ce mai veata , in prezent traim

Oare in iad cind o sa venim

Va fi mai crud?!mai rau oare se poate?!

De cit sa omoare mama , copilul ce il poarta...

frica de moarte

e un factor generator de cercuri concentrice-

o piatră aruncată-n 

apele unui fluviu ce coboară-n 

hăul cascadei.

 primul cerc e conturat de ploconeală și tăcere-n

fața minciunii.

din el purcede un altul mai viguros,

hrănit cu sofismele ignoranței,

definind  astfel șantajul.

sămânța lașității a-ncolțit-

 un fel de  reflex condiționat, 

 ce năpădește totul.

" dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ți fie frică de moarte!"

a conchis Nicolae Steinhardt.

Cine să-mi spună astăzi mie

Dacă în viața am ales corect?

Iar celor ce mâna mi-au întins

Eu am avut cuvinte de respect?

Cine n-a fost odată mic copil

Căzând pe jos, mergând târâș?

Plângând că nimeni nu-l ajută

Motiv de-a se uita la ei chiorâș?

Cine n-a fost la grădi și la școală

Purtând ghiozdanul plin de cărți?

Iar la final să trecă prin examen

Să poată-n viitor deschide porți?

Cine nu și-a făcut rost pe pământ

Și pentru care a luptat din greu?

Să aibă pentru el și cei apropiați

O pâine albă și-n buzunar un leu?

Cine iubirea n-a încercat s-o afle

Și-n doi să treacă valurile vieții?

Să construiască și copii la masă

Și-n timpul liber o bere cu băieții?

Cine necazuri și eșecuri n-a avut

Și peste care cu greu el a trecut?

Și cât de mulțumit și fericit a fost

C-a izbândit, luptând cum a putut?

Cine nu s-a bucurat de împliniri

Și de prieteni buni, adevărați?

Care să-i stea tot timpu' aproape

Și la nevoie să sară ca niște frați?

Cine n-a fost mințit și înșelat

De cei la care el nu se-aștepta?

Și cât a îndurat pâna-putut uita

Minciuna dovedită și a o accepta?

Cine nu a greșit vreodat' în viață

Cu voie sau obligat de soartă?

Și cine ar putea s-arunce piatra

În cineva care îi spune...mă iartă?

Și cine fericirea o are pe pământ

Și dă ceea ce e de dat Cezarului?

Sigur e omul cel iubit și va primi

Răsplată după faptă..din partea Domnului?

înspre ziuă,

din undele oceanului de gheață,

gândurile se desprind, asemenea păsărilor;

printr-o modelare și zvârcolire continuă,

un țipăt de flacără

eliberează tăcerea.

însoțitoare a primului lup de mare,

navigând prin canalele de comunicare 

ale limbajului,

prin stufărișul lexicului,

amprentat de nașteri,

urc

spre marea desfătare a  auzului,

unde picură,

unde picură

dulcele cuvânt românesc.