Maximă

Dacă tot faci umbră pământului, fă-o să fie răcoroasă.

Marius Ene, Elblag, Poland, 20:06

Oamenii,

stiu ei totul

Si totusi stiind nimic

Intr-o mare de "info"

Intr-o mare de nimic.

Parand ca niste zei

Lucrand ca niste lei

Dar tremurand in ei

De frica, de teama de ei

Insisi.

Cautand raspunsuri

In nesfarsite incercari

Cautand comori

Dar rareori cautand,

nestimate valori.

De-a dreptul patetici* 

Oamenii, 

fie atletici,

domni directori

mari actori,

si alti temerari,

In slujbe decente,

care par marete

Dar mici, putini iubitori

De sens, de valori.

Suntem toti intr-un tot

Plin cu de toate

Dar gol 

Dar goi

de vise, idei, valori, 

Adevarate comori!

Suntem nimic

Si de-a dreptul,

mici iubitori.

05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland

Fire albe de mătase,

Lungi, subțiri și mai lucioase,

Își făcură loc acuma,

Pe botic cu nări de numa..-s două găurele

Cât ai zice bob, mărgele..

Parcă-s două căpșunele, afine sau viorele;

Pisicuțe sau purcei?!

Ce credeai că sunt acuma?!   

Doar pisici, te-ntreci cu gluma!

Marius Ene, Poland, 15.01.2024

Mai dârz ca tine n-am văzut 

Să te topeşti în marea cea romană

Să dai tribut, averi trupești

Dar mai de seamă sufletești 

Romanilor cotropitori și seci

Să-ți aperi limba cea de veci

Cu zaț chirilic se-anunțau

Păgâne cotropiri de plaiuri

De când ne știm, avem un graiu

Răpuși, făcuți hamali și tributari 

De gloate snoabe, de avari

Suntem aici prin vii și demni și sfinți 

Ștefan, Mihai și Brâncoveanu

Letopisețe mari ce ne hrănesc 

Cunoașteri și origini românești 

Ce astăzi încă nu pălesc 

E sfântă limba ce-o avem

Căci încă suntem vii și vechi

Meleaguri sfinte strămoșești 

Altar al limbii românești 

Marius Ene, Polonia, 31.08.2024

Ziua Limbii Române 

De ce-i atât de frig în noi,

De e atât de frig afară?

Și Soarele ne vede goi,

Îi e și greu să mai apară!

Ploaia în puhoi apasă,

Necontenit, ca o pedeapsă

O face tropotind, devine prea aftoasă,

Cu chip posomorât, în râuri se revarsă

Nu-i cere ploii socoteală,

Nu-și poate - alege altă soartă

Mânia lui Zeus ne golește norii,

Ce-nghite lui Leto și ruga răbdării

Însuși Apollo, cu lira fermecată,

Cu arcul de lumină ce vrea să spargă norii,

Îi cântă lin, sublim lui Zeus o sonată,

Îi cere să renunțe la sumbrele potopuri

Marius Ene, Polonia, Iunie 2025

Privesc către soare și cer, 

Aud certuri în crescendo, 

Aud certuri fel de fel

Sunt vietăți stăpâne peste univers,

Le-ascult atent pe toate,

Le-ascult vers cu vers

M-amuză scandalul duelat

Al lumii cu aripi de la sat,

Pare că-i nuntă în codru,

E-o zarvă in aer de menestrel,

Vrea tot alaiul să fie - un otfel!

Fără costume și fără coroane

E-o văsălie necuvântătoare

Și curtea și codrul staccato răsună 

Ce mare-i mirarea din gura păgână!

Ce mare-i gâlceava, atât de nebună!

Într-o țară cu legi scrise în nisip,

Unde timpul se scurge și-n ceasuri de ghips,

Bătrânii așteaptă, cu părul cărunt,

Un drept sfințit, un venit garantat.

Unii primesc, cu bucurie-n suflet,

O pensie măruntă, un dar de la stat.

Alții rămân goi, cu mâinile-n buzunar,

Și-și plâng soarta amară, fără-ncetar.

Un joc al șanselor, o roată care-nvârte,

 Între cei bogați și cei săraci, departe.

Cu legi schimbate, ca într-un joc de cărți,

Se fură ani, se-adaugă noi praguri.

Și-n timp ce unii trăiesc în lux și splendoare,

Alții se-mbracă în haine de doliu, cu oarecare.

O nedreptate crudă, o rană adâncă,

În sufletele bătrânilor, care plâng în tăcere.

Unde pleci, copilărie?.,

Sub bătaia vântului 

Cu scurgerea timpurie 

În clipocitul râului..

Tinerețe,de ce treci?.,

Prin freamătul vremii,

Frunzărind poteci 

Și patimile inimii..

Bătrânețe,de ce doare?..,

Când din petale arămii 

Umila ta înfățișare,

Se dezvăluie lumii..

De ce clipele zboară 

Și nu dă mersului popas 

Florilor să mai răsară 

Sub pendula de ceas..?

De ce drumul înapoi 

E îngrădit de ziduri 

Și pașii reci și voi

Se perindă printre gânduri..?

Cum să-ți spun că timpul nu mai are

Nici umbră, nici o oră de oprit,

Că mergem pe-o cărare de pierzare

Și-am știut-o parcă, dar n-am știut să fii iubit?

Pășesc prin propria-mi tăcere

Și-mi caut chipul în oglinzi străine,

Un asfințit ce-și caută putere

Să moară-n pace, fără să suspine.

Aș vrea să-ți descifrez în taină clipa,

Când totul se preface-n humă și-n cuvânt,

Când marea își întinde iarăși aripa

Și ne înghite-n vechiul legământ.

Dar cum să-ți spun când gura e o rană

Și sufletul e-un un templu pustiit,

Unde lumina-i doar o părăsită stană

Și tot ce-am fost e-un vis neîmplinit?

În albastrul senin, unde stele dansează,

O mamă iubitoare, în ceruri străluce,

Ca un înger păzitor, în lumina lunii,

Îmi veghează drumul, în noapte și-n zori.

Privirea ei blândă, din înalt suspină,

Îngeri o înconjoară, într-o armonie divină,

Un zâmbet pătrunde dincolo de nori,

Cu iubire maternă, mă atinge și mă coboară.

În ploi de stele, clipele se despletesc,

Amintirile cu ea, în inima-mi cresc,

O prezență invizibilă, dar mereu vie,

Ea mă veghează din ceruri, în eternitate.

Prin vântul tăcut, simt al ei sărut,

Îmi șoptește în suflet că sunt ocrotit,

În amintiri colorate, ca un tablou divin,

Ea trăiește în mine, în fiecare răsărit.

Fiecare floare ce-nvață să înflorească,

E un sărut de la ea, o iubire ce nu moare,

Cu razele soarelui, în razele ei găsesc,

O mamă eternă, ce în suflet mă încălzește.

Prin vise și stele, ea veghează mereu,

O mamă în ceruri, dar în inima mea mereu.

În zborul păsărilor, în mirosul de flori,

Mama mea, eternă, trăiește în povești de noi.

A răsărit în mine un dor nespus,

Ca roua ce-n zori se adună-n floare,

Cu pași tăcuți, din margini de apus,

Mi-a încolțit in piept o sărbătoare.

Pluteai în mine ca un cântec vechi,

Ce n-a fost scris, dar sufletul îl știe,

În ochii tăi, o lume fără perechi,

În tăcerea ta, o taină ce mă frige.

Și nu știam că-n mine mai e loc

De atâtea primăveri fără cuvinte,

Ma atingeai si aveam in sânge foc,

Mi-ai scris pe tâmple semnele sfințite.

A răsărit în mine un fel de cer,

Pe care-l uitasem, adânc sub pleoape,

Un cer cu stele ce nu mai pier,

Și albastrul lor parcă nu mai încape.

De ce-ai venit? Ce vrajă te-a chemat

Să scuturi liniștea ce-mi era lege?

Acum, în gânduri, port un paradis

Pe care nimeni n-o să mi-l dezlege.

Am întrebat pământul, dar a tăcut,

Iar vântul m-a îngropat într-o tăcere,

Am întrebat trecutul și-a durut,

Și m-am pierdut în gânduri fără mângâiere.

Mâinile imi tremura , simt cum mor,

Un trup uitat în umbre, fără glas.

Iar tu rămâi doar umbra unui dor,

Ce-mi frânge inima și mă lasă-n ceas.

Frumoasa mea, ce drum frumos ai ales

În viața ta, acum către stele pornești

O nouă carieră strălucește în fața ta

Și eu sunt mândru să te văd cum uiți de greutate.

Cu pasiune îți urmezi visul cu flacără

Și în inima mea, dragostea pentru tine e-ncreștinată

Sper că fiecare zi să-ți aducă bucurie și izbânzi

Ca tu să fii mereu fericită și împlinită.

Drumul poate fi lung și uneori anevoios,

Dar știu că vei reuși cu puterea ta,

Fiindcă iubirea mea te va purta mereu în brațe,

Chiar și când zorul se ivește în calea ta.