Dincolo de timp
Înconjurat de tomuri de drept și legi astrale,
Pierd timpul fără plată, pe căile banale.
Dar prin vene un sânge-mi fierbe însetat,
Să te cuprind în brațe, dor neîncătușat.
Nimic pe acest pământ nu are o valoare,
Doar taina frumuseții tale e o floare.
Iar sufletul îmi plânge încet, neîmpăcat,
Când timpul mușcă crud din tot ce ne-a fost dat.
Pătrunsă dintr-odată de-o stranie blândețe,
A vrut și oarbă soartă viața să-mi răsfețe.
Mi-a șoptit slab, cu glas lipsit de orice vlagă,
De vânturi ce distrug o lume-ntreagă.
Atunci te-a ales ea ca să fii a mea,
Când viața-mi era aridă, rece și grea.
Când de averi și spirit eram cumplit de gol,
Iar frumusețea lumii nu avea niciun rol.
Dar tot ce aveam mai scump și mai curat
Era privirea-n care m-am salvat.
Te iubesc mult, dar n-am cum să te fac...
A mea pe veci...și-n neputință tac.
Refugiul meu e o coală albă de hârtie,
Unde-mi aștern o oarbă fantezie,
Ce mai aruncă o fărâmă doar
La foamea mea de tine, ca un har.
Cu mintea mea pot castele să clădesc,
S-ajung la un renume pământesc,
Dar n-am învățat, în mersul meu bizar,
Să-nalț vreun idiot pe un altar.
Când voi ajunge-n culmea de succes,
Și aurul va curge tot mai des,
Când voi arunca veșmântul de naiv,
Purtând un scop în lume, posesiv,
Mă tem, iubito, că n-o să mai fii...
A mea...în reci și sumbre bucurii.
Și de-ai mai fi... vei mai purta în priviri
Acel ceva din vechile iubiri?
Acel mister pe care azi, cu drag,
O tinerețe-l lasă pe-al tău prag.
Peste ani mulți, voi fi supus la munci,
Ce vor schimba și mințile de-atunci.
O sumă-n schimbul unui confort cert,
Ce nu dă înapoi trecutul inert,
Ce nu oprește timpul cu suspin,
Să te cuprind în brațe din deplin.
S-adormim blând, în noaptea de-altădată,
De orice griji și temeri dezbrăcată,
Dar mă tem că timpul cel grăbit,
Nu mă va lăsa să te iubesc la nesfârșit.
Dar poate că destinul, ce-acum îmi pare greu,
Va lăsa o poartă în zidul strâns mereu,
Prin ea să evadăm din lumea de prisos,
Păstrând în suflet focul cel frumos.
Și când ridurile vremii ne vor trece peste față,
În ochii tăi, iubito, voi regăsi dulceață,
Iar goana după bani va fi doar praf și fum,
Căci inima-mi va bate la fel ca și acum.
Să opresc timpul în loc e doar un gând deșart,
Prin foaia de hârtie pe care ți-o împart.
Nu-ți pot promite-n viață castele fără umbre,
Dar flacăra va arde prin vremurile sumbre.
Iar la final de drum, lipsiți de-orice mândrie,
Te voi strânge în brațe-n deplină armonie.
Când tot ce-a fost în jur va fi un simplu mit,
Îți voi dovedi că timpul, de fapt, ne-a îndrăgostit.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Sebastian Dragoman 
Data postării: 27 mai
Adăugat la favorite: 4
Comentarii: 1
Timp de citire: ~5 min.
Vizualizări: 594
Poezii de dragoste
Poezii de despărţire
Poezii despre natura
Poezii de primavara
Poezii dedicate Mamei
Poezii pentru copii
Casa Părintească
Poezii pentru tata
Poezii despre animale
Poezii despre moarte
Poezii filozofice
Poezii confesive
Poezii triste
Poezii motivaționale
Proza
Colinde
Poezii comice
Poezii patriotice
Poezii de 8 Martie
Poezii de Paște
Poezii de Anul Nou
Poezii diverse
Gânduri
Dedicaţii
Felicitări
Poezii de prietenie
Poezii din aceiaşi categorie
28 august
Cât de scump plătim mândria și tăcerea? Versuri pline de adevăr și înțelepciune care ating. Trist, dar atât de adevărat!
28 august
Un scris curat și sincer. Se simte o maturitate emoționantă în felul în care sunt descrise absența și speranța.👏
28 august
O poezie care surprinde acel moment de ruptură, când vara se stinge și lasă în loc doar umbre și nostalgie. Citesc si nu pot decât să îți admir melan...
28 august
Felicitări Alexina pentru această poiezie Vara fără Soare
27 august
Mulțumesc frumos tuturor celor care le place poeziile mele
27 august
Mulțumesc frumos pentru mesaj Smaranda Ploaie
27 august
Mulțumesc frumos pentru mesaj Smaranda Ploiești pentru că mi-ai apreciat poezia și nu în primul rând că ți-a plăcut
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Comentarii 1
ElenaD