În lipsa ploii

E așa de liniște că îmi pot auzi gândurile

Cum se gândesc pe rând la tine,

Și își imaginează cum dormi, cum ești trează,

Cum ai frânturi de somn pe genele pline.

Si eu am somn pe gene, sau urme de el

Dar nu-l las încă să mă atingă,

Pentru că dacă aș fi dormit aș fi ratat

Când ploaia a început deodată să ningă.

Și nu asta mă deranjează atât de tare

Cum mă deranjează faptul că noaptea putea să se termine

Fără să apuc să îmi transform și eu dragostea

În fulgi de zăpadă… pentru tine.

Deci îmi imaginez că pe fulgii mei de zăpadă

Ți-am presărat puf de lână să țină mai mult,

Să te încălzească chiar și cei care

Abia s-au născut.

Să ningă cu fulgii mei peste noi

Să ningă mai mult peste tine

Și… înainte să cadă,

Să-ți spună ei pentru mine

Că sunt nerăbdători să te vadă.

Pășesc pe holuri făcute din gând,

Aș vrea să pot să mă adun,

Dar nu există niciun cuvânt

Să exprime ceva ce înseamnă atât de mult.

La ora când o zi se stinge,

Și “astăzi” cade-n trecut,

Nu știu ce să-ți spun…

Ori poate te simt prea acut.

Nu știu ce să-ți scriu,

Nu știu să-ți spun nici ce însemni pentru mine,

Așa cum nu știu… nu cunosc,

Nici soarele cine-l aprinde.

Poate-ar trebui să încep cu începutul,

Să-ți spun că ești melodia mea preferată,

Și că atunci când ești aproape

Inima mea își amintește să bată.

Sau să-ți spun că nu știu ce va fi, ce urmează,

Dar viitorul să mai aștepte puțin… puțin mai mult,

Vreau doar să mă bucur că exiști,

Ca ești aici și că… te-am cunoscut.

Astăzi strălucești mai mult decât oricând,

Și dacă mă străduiesc suficient,

Pot să te văd cum luminezi

Chiar aici, la mine în piept.

Ești cea mai frumoasă ființă de pe pământ,

Și ți-aș aduce-n dar toate florile de pe pământ… numai ție

Dar mă rezum la poezie… nu pentru ca n-aș vrea,

Ci pentru nu am atâția bani și dacă încerc aș sfârși probabil într-o pușcărie.

Datorită ție lumea e mai întreagă,

Poate nu știi, dar mă faci să vreau să fiu un om mai bun, mai onest,

Exceptând ce-am zis mai sus de pușcărie… dar…

Ce bine că ești!

Ce bine că viața e-o nebunie,

Că nu sunt nebun numai eu,

Că ne-am întâlnit poate nu e o întâmplare,

Poate-i un plan misterios al lui Dumnezeu.

Nu poate fi greșit să iubești pe cineva, nu?

Oricât de complicat ar părea totul și nefiresc,

Iubirea e-un lucru bun…

Iubesc să te iubesc.

Și știu că faci parte din alte lumi,

Galaxii necunoscute mie în care exiști,

Dar la fel de bine știu că lumile toate din care faci parte,

Sunt mai vii doar pentru că ești.

Nu te vreau doar pentru mine… ar fi egoist,

Te vreau și pentru păsări, și pentru ploaie,

Și pentru soare, și pentru nori,

Și pentru stelele toate.

Îmi doresc ca astăzi să fii cea mai fericită,

Să-ți curgă zâmbetul dincolo de cer,

Cum zâmbesc eu când îmi apari deodată în gânduri,

Și râd, pe stradă, fără să știu de ce.

La miezul nopții, imaginează-ți că te țin de mână,

Pentru că de cealaltă parte fac la fel,

Și că-ți șoptesc în ureche…

La mulți ani, sufletul sufletului meu.

Am adormit cu gândul să-ți scriu,

Nici nu știu când m-am trezit,

Mă uit acum înspre cer puțin buimacă,

Și văd ca deja ai pictat o jumătate de răsărit.

Și mai văd și o stea, care se uită la un nor,

Și norul se uită la un fir de iarbă,

Și firul de iarbă se uită la un copac,

Și copacul se uită la soarele care te privește emoționat și declară că s-a îndrăgostit,

(Cât de drăguț)

Și mă uit și eu așa cu ochi angelici și plini de blândețe,

La toate câte te privesc, iubita mea floare.

Se apropie Paștele și ce prilej perfect să fim mai buni…

(În gândul meu sunt flori și curcubeie și multe, multe, multe modalități prin care să scap eficient de soare)

Doar ea și ploaia

mai cad din nori,

așa, din când în când,

să-mi amintească

că au inimi cât cerul,

cât pământul,

cât nu pot eu cuprinde.

Și le iubesc pe ambele,

dar pe ea...

pe ea o iubesc la nebunie.

Ea stă mititică și singuratică

(și probabil îmbufnată imaginându-și o mie de moduri prin care să mă ucidă și întrebându-se pe unde umblu)

în noapte,

dar nu-i noapte

ea e ploaia însăși.

Iar când plouă cu ea,

mă topesc în odaie

și fug afară, fără umbrelă,

să sărut picăturile de ploaie.

Nu știe că de dorul ei

mă prind uneori zilele,

alteori nopțile,

plouând din mine.

Nu știe că e o prințesă,

o ploaie ușoară, nu grea,

și că oriunde s-ar afla,

e și acolo...

și în inima mea.

Ești mereu în gândurile mele,

Și uneori chiar îmi zic:

Cum poți fi atât de aproape de mine,

Și totuși, niciodată nu pot să te-ating?

Ești mereu în gândurile mele,

Și uneori îmi doresc să te împiedici de-un gând,

Să cazi lângă mine în tăcere,

Și să rămâi acolo cât poți tu de mult.

Ești mereu în gândurile mele,

Pășești printre ele ca-ntr-o simfonie,

Noaptea se apleacă pe coate de stele,

Să te picteze în gânduri cu mine.

Ești mereu în gândurile mele,

O mare de flori de catifea.

Luna își scaldă lumina pe chipul tău,

Iar în mintea mea ești un fel de... tra la la.

Nu ți-am mai scris de-atâta timp,

Dar te-am păstrat în fiecare apus,

Am luat albastru dintre stele

Și am scris pe cer ce nu ți-am spus.

Simți? De departe, ca-ntr-un vis,

Când mă agit, mă pierd în gând,

Cum te ating cu visul meu

Și te îmbrățișez profund.

Nu știu să-ți spun ce port în suflet,

Daaaar…

Gândește-te la luptele dintre daci și romani,

Te-ai gândit?

Așa simt când știu că iar vei fi departe,

Și că nu voi ști nimic despre tine aproximatiiiiv...

O sută de ani.

Însă știu că, de fiecare dată, îmi apari în vise,

Când mi se face dor,

Și sper ca în această sută de ani,

Să fiu un veșnic visător.

Sosit pe nori să-ți cânt o serenadă la fereastră,

Iubita mea blajină și frumoasă

Ce porți ale iubirii nesfârsite aripi,

Te cer acum când ești la Dobrovăț,acasă

Să-mi fii nevastă!

Ei bine,știu că pare doar o glumă,

Dar spun că treaba asta este serioasă,

Să știe lumea toată,

Chiar dacă nimeni nu ne știe

Sau nu le pasă...

Eu te iubesc precum un condamnat la fericire,

Cel ce-a primit divină condamnare fără scăpare fără ieșire,

Când stă la tine-n brațe,

Sau te sărută....

Și știe că-i condamnat la dragoste pe viață!

(22 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

În taina nopții te simt cel mai tare

Când lumea tace și nimic nu-mi cere

În liniștea ei adâncă te aud

Nu în cuvinte... in piele...

E locul din mine unde nu ajunge nimeni

Unde tu te-ai plimbat atât de frumos

Ai rămas acolo atât de dorit

Mă gândesc și în suflet stârnesc haos.

Haos frumos, ce nu mai cere prezență 

Care n-are nevoie de promisiuni uitate

Care nu mai plânge, nu face zgomot, nu strigă 

Dar arde dând foc viselor, liniștii, gândurilor înalte.

Iubirea,

O floare din grădina mea 

Ce înflorește an de an 

Pe care nu o rănesc intenționat 

O ud cam rar dar recunosc 

Îi spun ce simt și ce mă doare 

E ascultătoare ,

Mă înțelege când nu i vorbesc 

Am zile în care nici nu o privesc 

Oare e bine ? 

Prin ea descopăr zi de zi

Un ghid complet al iubiri 

O armonie,

Cu o sămânță de la floare 

De o plantezi, o îngrijești 

Vezi cum după fiecare udare 

Apare un pui verde 

Un nou început care a primit 

Încredere , răbdare grijă 

Sunt câteva principii 

Ca în iubire ,

Totu-i la fel ghidul e același 

Dar nu toți îl înțeleg 

Poemul iubirii

Ți-l dedic doar ție, dragul meu

Cu patos, cu obsesie

Al meu vei fi mereu

Te am în posesie!

Amor nespus și nefiresc 

Te simt cum mi te scurgi prin vene

Un joc cu foc copilăresc,

Iubire care lasă semne...

Ești însemnat să fii al meu 

cu jar aprins,

și asa o să fii mereu,

De focul iubirii cuprins!

Nu vreau fărâme de iubire 

și nici rămășițe,

Vreau să ne iubim în neștire

și focul să se atâțe.

  Cine suntem ?

suntem cuvintele ce doar noi între noi

le înțelegem.

  suntem noi, nebunii 

ce adormeau seara lupi

și dimineața îi prindea pescăruși;

noi ne-am pierdut întâi

și apoi ne-am găsit.

  prea cubici,

n-am încăput în flori

în crengi sau rădăcini,

n-am încăput în oameni...

  noi suntem

un singur pescăruș

cu un singur picior

și o aripă.

sub puzderie de scoici sparte

noi nu știm că am murit

tot încercând să ne separăm unul de altul.

  am murit,da am murit

și încă mai murim

în încercarea de a ne separa morțile.

și dacă nu ai înțeles încă

cine suntem

încearcă să îi iei singurului pescăruș

singurul picior și aripa

și atunci să îmi spui cine mai suntem...

Îmi pare rău

Eu sunt acel ,,Îmi pare rau",

Tu doar ,,Lasă că trece",

Aș vrea să fii  în locul meu

Să vezi cum totul trece…

Ego-ul nu mă reprezintă,

Orgoliul-ți este scut,

Ți-ai construit chiar și o țintă,

Și nimerești doar  în trecut...

Eu ,,Scuză-mi dramele nevinovate"

Tu doar ,,Mă faci să-mi ies din minți"

Eu ,,Hai să trecem peste toate"

Tu taci și nu-nțeleg ce simți...

Ce cuvinte ne-ar descrie?

Cine sunt eu?...Cine ești tu?

Eu simt, și am o teorie,

Eu sunt a ta,dar nu ești Tu

Mai am doar un cuvânt de spus,

,,Pleacă" și de mai vrei să vii,

Eu voi fi la polul opus,

Iar tu vei înceta să fii.

Căci și ultima pală de lumină

Se stinge ușor în surdină

Lăsându-mă pe mine vie

Iar pe tine o stafie.