Ploua din Cer

Hai să ne-mpăcăm chiar azi

Că mâine poate fi târziu,

Să credem iarăși în iubire

Iar eu prieten drag să-ți fiu.

Ne știm parcă de-o veșnicie

Și peste multe am trecut,

Doar împreună am luptat

Și rău la nimeni n-am făcut.

A fost și vânt, au fost și ploi

Ba chiar și câteva furtuni,

Dar am știut cum să trăim

În adevăr și nu-n minciuni.

Nu cred că poți uita vreodată

Trecutul când ne-am cunoscut,

Și viața noastră atât de fericită

Pentru că alții răul ni l-au vrut.

Știm amândoi destul de bine

Că-n jur avem destui dușmani,

Iar satisfacții să le dăm nu vreau

Când ne iubim de-atâția ani.

Așa că hai să lăsăm amândoi

Din tot ce e orgoliu păcătos,

Iar lumea să rămână cu ale ei

Și să uităm prostia...de-a fi gelos!

Atârna pe balcon

Printre ruine se mai zărea, ici colo

Câte un ciob se suflet

Era cât mai putea de sensibilă

Simțea o durere în coasta din care a fost creată la începul lumii

Zâmbea, dar îi trecea, cu un alint al vântului ce-i năvălea obrajii

Suspina, era visatoare, ofta că nu mai poate iubi

Căci rănile sunt adânci, parcă au diabet, se vindecă foarte greu

O să treacă, dacă nu durerea, măcar ziua prezentă.

...și mi se frânge dorul

decât de mult astept

să vii o clipă..

de-o ultimă imbratișare

durerea zilnic crește

și parca nu e drept

ca ne-am pierdut în vânt

ca fumul de tigară...

mă-nec în delta buzelor
cu-aroma de cafea
în care-ascunzi apusul
roș ca pe-o stafie
atingeri curg cascadă
pe-un gând de catifea  
străluminând culoarea
ochilor – câmpie


năuc mă pierd în corul
bătăilor de inimi
mici galaxii pereche
cu foame le înfrupt
aștept ca-n ambuscadă
înflăcărând privirea-mi
fiorii dulci să-mbrace
tot sufletul cu trup

Ochii ce nu-i poți uita

Pe dinăuntru te va ataca

Se strecoară fără milă

Și sufletul ți-l înțeapă precum o albină.

Sunt ochii de care te-ai îndrăgostit

Pe care cândva sincer i-ai iubit

Iar astăzi ca răsplată ai primit

Un vis, un suflet neînplinit.

Aceeași ochi în vis se arată

Nopțile albe ți le face 

Iar tu trist și supărat

Pe străzi întunecate ai plecat.

În speranța că de ei vei uita

Departe de tine voi pleca

Dar nu-i ușor îți spun acum 

Ca acești ochi sunt cu tine în continuare pe drum.

Sufletul ți-e un drum cu pietre 

Greu de mers...

Greu de înțeles...

Dar într-o zi vei fi tu iarăși.

Vei fi acel om de altădată

Plin de umor și speranță

Iar în oglindă te privești 

Și de acei ochi în veci nu-ți mai amintești.

Mai împlinit ca niciodată

Vei fi de-acum încolo

Atat de mult schimbat vei fi 

Și o altă fată vei întâlni .

O poveste de dragoste 

Frumoasă veți trăi 

Multe visuri ți se va împlini

Iar alături de frumoasa poveste

De ochii din trecut nu-ți vei mai aminti.

Iubește tot ce e frumos 

Trăiește așa cum vrei 

Și fă-ți viața o bucurie

Alături de a ta actuală soție.

Autor : Pricope Marian 17.07.2022

          De unde știe  neaua

          Că-i vremea să se aștearnă

          Pe ramuri  și la tâmple

          Și că se face  iarnă?...

          De ce clipa netrăită

          S-a prefăcut în scrum?...

          Din toată iubirea  noastră

          Doar cioburi pot să adun?...

O fi de-ajuns Ca ne -ntelegem?

Ca suntem doi intr-un intreg ,

Cand inima-ntr-o lume-a ei traieste

Si ma intreb ce ii lipseste?

De ce mereu se-zvarcoleste

Si- n piept tresare

Si ravneste…

Suntem  facuti pt o singură iubire?

Si daca da, de ce cadem in alte simturi?!

De ce - ascultam ce zic alti ochi?

De ce fiori in inima si-n ganduri?

Pt a suferi?

Si daca da, atunci de ce?

Pt a-iubi?

Si daca da,

De ce ne  daruim cu-n Da doar unei singure fiinte

O fi de-ajuns?

Si daca da,

De ce ravnim?

Am zis sa ti scriu o poezie,

Dar cum sa adun cuvinte potrivite despre tine

Pe-o amarata foaie de hartie

Sa pot sa te descriu cu adevărat,

Sa pot reda fiorul de tine obsedat.

Am zis sa ti scriu o poezie ,

Dar cum sa folosesc cuvinte ordinare ?

Ar fi o crima !

Sa pun cuvinte la-ntamplare intr o rima

Cand tu , un absolut in tot ce esti

Ca un Luceafar Sfant pe Cer imi strălucești.

Am zis sa ti scriu o poezie

Dar prea sărace sunt cuvintele din dicționar

Ar trebui sa rup sclipiri de stele din înaltul Cer

Sa le- mpletesc cu versuri dulci din cântece de Înger

Si cu a Soarelui Sfânta Lumina

Sa-ti fac altar…

Cu o strangere de mana am inceput atunci trairea

Cand amandoi am suspinat

Si am dat frau liber unei simtiri

Ce pe amandoi ne a bucurat.

Cu o strangere de mana

Mi ai cuprins tot universul

Si inima si versul.

Cu o strangere de mana

Te am simtit in fiecare

Sarut.

Ma voi intoarce -n mireasma florilor de Mai

Si-n ale ei pasteluri dulci si calde

Imi voi așeza miresmele  din Rai

Pe aripi de ganduri visele sa-mi scalde.

Ma voi intoarce-n triluri diminetilor de vara,

In lumina razelor nascute-n răsărit,

Imi voi aseza petala cu petala

Pe aripi de păpădii, pan la asfințit…

Ma voi intoarce in racoarea ploilor de vara,

In aerul curat din muntele semeț

Imi voi aseza tulpina -n prag de seara

Pe aripi de brad pana la Cer măreț!

Ma voi întoarce -n gust de pepene galben,

Si -n dulcele de coaptǎ gutuie,

Voi degusta cu sete din vin rumen

Pe-aripi de toamna dulce-amaruie.

Ma voi intoarce -n griul gerului de iarna

Si-n fulgii mari  si-n glasul de colind,

Voi saruta cu ger intregul de arama

Pe-aripi de dor de tine suspinând…

La bunici in ograda timpul nu trece

Nici in odaia de sarbatoare,

si nici in suflet

Bunicii raman la fel … doar chipul le tradeaza

Anii care le rapesc puterile si… mintea,

La bunici in ograda toate au ramas la fel

Doar noi ne -am schimbat

Dar cuibarele sunt tot acolo

Si via si prunii si merii,

Si teica cu apa vie.

Doar noi ne am schimbat si nu ne mai plac

Ca altadat’…

La bunici in ograda e Raiul

Pe care-l pastram viu in suflet

Cat timp ei traiesc ….si dupa aceea!

La bunici in ograda sunt eu. Si atat!

Vaza mea de lut

Ofilite, ca florile ce se sting in vaza de pe masa,

asa-mi sunt clipele

In apa ce devine de - o culoare nămoloasă .

Fara de apa sau de aer proaspat,

Ma ofilesc in vaza mea de lut.

M am ridicat de-atatea ori din negru

Dar pentru ce sa ma mai lupt?

Cand timpul s a oprit cu totul

De cand ultima oara te am văzut…

Ce rost mai au si zilele , si florile?

Cand eu ma sting  in vaza mea de lut.

M am saturat sa mai mai lupt cu mine,

Si in genunchi mereu sa cad plângând

De cate ori imi amintesc de tine,

Raman fara puteri la fiecare gand

Ca nu esti langa mine

Nici azi, nici maine si nicicand!

Au trecut ani fara sa te fi văzut…

Au trecut ani si peste mine

Si peste vaza mea de lut!