Ploua din Cer

Dorul e o undă – o oscilație între ieri și acum,

propagându-se prin vidul din piept,

fără un mediu, fără o destinație clară.

Eu sunt punctul fix al pendulului,

iar el, gravitația care mă mișcă înainte și înapoi

pe o axă pe care timpul refuză să o definească.

Îmi imaginez atingerile lui ca fotoni,

particule de lumină care refuză să fie prinse,

dar, când lovesc pielea, generează căldură –

radiație pură, o ecuație a pasiunii.

Din distanță, ne privim ca două stele,

legate printr-o forță invizibilă,

un câmp gravitațional care îmi trage sufletul

înspre un orizont al evenimentelor.

Ce se întâmplă dacă mă apropii prea mult?

Legile îmi spun că mă voi pierde –

energia mea va deveni a lui,

și tot ce sunt va fi o singularitate

într-o lume care n-a învățat să mărească infinitul.

Dar ce e dorul, dacă nu o coliziune?

Două particule care se ciocnesc în vid

și lasă urme în spațiu-timp,

unde amintirile devin traiectorii curbe

pe care sufletele le străbat în tăcere.

Aș vrea să-l ating, să simt

cum forțele de contact îmi redau

toate legile pierdute ale fizicii.

Dar, de fiecare dată,

între degetele mele rămâne doar lumina lui,

ca și cum n-ar fi fost niciodată materie,

ci doar o iluzie a mișcării.

Și atunci îmi dau seama:

el nu e substanță, ci energie,

o constantă universală care,

oricât m-aș strădui să o prind,

se transformă mereu în altceva.

mi simt a mea respirație întretăiată,

Aud ale tale cuvinte tari,

Respiră, inspiră, strigă ceva înăuntru meu ,

Cred că leșin de atât rău.

Furtună de cuvinte , care mai de care ,

Mă dor mușchii, mai bine oasele,

Căci nu știu de-mi mai rămâne carne pe mine,

De frica ce o duc de tine,

Mă pot opri doar dacă pun capăt

Acestui proces întârziat.

Tu lume , chiar mă doare,

Încețoșând a mea ființă moale.

Prind ură și nervii îmi cedează,

Mereu cu ochii încinși de furie.

Două făclii aprinse ,

Nestinse pe veci de-acum.

Oprește-te , îmi spui tu lume ,

Dar nu vreau sa ascult un cuvânt,

Căci cu el mă rănești adânc,

Fac afaceri cu inima ,

Să mă consum , să mă sting ?

Ne privim din depărtare

Simțind un rece vânt pe umeri

Te apleci din ce in ce mai tare

Pașii mei pe rând să-i numeri.

Iar vântul bate, bate tare

Inima e înghețată dur

Și mă doare, doare

Prea multe eu îndur

Peste case tot mai des

Suflă vântul,

Sunt pline de zăpezi

Iar gândul...

Iar gândul meu tot se strecoară

S-a ajungă la tine adesea,

Dar mintea noastră zboară,

Și viața cam ne plictisea.

Trec anii, trece viața

Tot mai des e rece-n trupul ostenit

Oare când se va dezgheța

Amarul necontenit.

Noapte de iarnă cu vânt pe la uși

Siluete vagi pe străzi înghețate

Și gândurile își fac mereu culcuș

În povestea cu "a fost odată "...

O lună aurie fără prea multe stele

Fără zăpadă în care să te-arunci

Doar ochii tăi în minte mai sclipesc

Și clinchetul paharelor ... de atunci.

Un ger năprasnic afară,

Cerul doar de lună îmbrăcat

Mă plimb pe-alei într-o doară

Cu sufletul în amintiri scăldat...

Revino să mă întorci în zilele de-atunci 

Pentru o clipă iarna să îmi fie caldă

Dorul c-o-mbrățișare si un vin să îl alini

Doar luna să ne vadă, întunecimea să ne fie colorată.

Te chem... deși nimic nu ai aduce din trecut

Nu cred să știi ce-nseamnă drumul înapoi

Din iarnă spre toamna cu noi doi

Când timpul părea că ne iubește pe-amândoi

Frugal, fructele mării am gustat,

În timp ce ascultam cum pescăruşii

În valurile mării concertau

Și-n ochii tăi mă îmbătau aluzii.

Până-n abis, nestăvilit m-a inundat,

Cu un torent sărat și pătimaş,

Sărutul mării, de pe buza ta gustat,

Şi-n pielea ta căldura verii.

Navigatori desculți prin spuma mării,

Ne-aventurăm până târziu, în mreaja serii,

Învăluriți de lună și de stele

În coregrafic dans haotic al umbrelor rebele.

Se așterne o plajă netedă și fină

Sub trupurile noaste obosite, ancorate

Într-un sidef din mare şi din noapte,

Sub mângâierea brizei, în licăriri năstrușnice, astrale.

Buchetul de flori pe care ți l-am dat

este o prelungire a sufletului meu

în afara cărnii

strălucirea ochilor tăi

îmi spune că mi-ai primit sufletul

în turnul de fildeș al inimii

acolo unde clocotește lava incandescentă

a pasiunii

într-o zi vulcanul dragostei va erupe

întunecându-mi cerul vieții cu gri-ul cenușiu

adunat în retortele așteptării

asfixiindu-mă cu vaporii toxici ai speranței

în carapacea inexpugnabilă

a iubirii

în care, vai, mi-ai încătușat viața...

Unde stralucesti tu, Luna?

Asta seara cand eu plang?

Vreau toti norii sa se -adune

Sa nu te mai vad nicicand!

Unde stralucesti tu, Soare?

Asta zi cand eu ma sting?

Poti sa iti imaginezi tu oare?

Lacrimi grele-n Cer senin?

Unde stralucesti Lumina?

Astă noapte cand eu zac,

Poti sa fii asa naiva?

Sa nu vezi ca eu ma zbat.

Unde stralucesti tu, Viata?

Asta zi cand ma destram

Atârnând  de-un un fir de ata

Las in urma tot ce am.

Ce maini frumoase scriu astazi cu pixul

Cu vene calde , armoniose

Pielea cea fina si intinsa se muleaza

Perfect pe unghia de sticla

Doar pixul cel de plastic gol o strica

La atingerea-i brutala

Si de pasta- neagra

Lasa in urma

O linie murdara…

La fel ca viata

In care anii se muleaza perfect pe trup si suflet

La fel cum ochii de cristal se fac ca apa

Cu pleoapele cazute de durere,

Asa si Timpul

Topeste tot in urma

La atungerea- i brutala

Lasand in urma Sa

O linie de smoala.

Ingerul meu cazut, eu te vedem cel mai frumos de pe pamant!

Plapand si -ademenitor te ai apropiat de mine

Cat de frumos eu te vedeam

Si cat de sincer mi am deschis inima catre tine!

Ca mai apoi cu gheare ascutite sa ma ataci!

Cat ti a placut sa dai cu mine de pamant

Si cu venin sa ma saruti

De inima mi in piept mi - a stat

Si intru totul  m-a paralizat,

Dar nu ti a fost de-ajuns oricum

Caci in picioare m ai calcat

Si te ai jucat

Si - apoi m ai aruncat in negru

In care tot mai mult m am scufundat.

Ingerul meu cazut, cu vocea ta -ispita,

Tu m ai vanat  si mi ai vorbit desarte

Si ai asteptat sa pic ca mai apoi sa ma strivesti

Cu vorbe reci , ucigatoare -ai continuat sa ma lovesti

Fara sa ti pese nici macar in pic.

Cat de mult m a schilodit

Iubindu te pe tine…

Ingerul meu cazut, tu m ai ucis cu nepasarea ta

Si chiar cu satisfacție as spune …

Privirea ta batjocoritoare

M a aruncat in valuri mari cu spume!

Cu pofta-ai ras in urma,

Cu dispret!

Ce mult m am departat de mine

Iubindu-te pe tine…

Ingerul meu cazut, cu ce anume ti-am gresit

Ca te am iubit mai mult decat eu ma iubesc pe mine?

In labirinturile tale către mine

Se pierd cuvinte la puterea infinit

Si eu , cu ale mele gânduri tot la tine,

Ma sting subit.

Ale tale carismatice culori sublime

Se pierd tăcut la ceas de asfințit

In încercarea lor  sa imi aline

Gândul zdrobit.

Ale tale aripi cu pene albe , fine

Zboara usor spre cerul infinit,

In labirinturi reci si far de sine

Zace Eul strivit.

Tu te-ai uitat in ochii mei

Deci stii cu siguranta ce-ascund ei,

Cat oft ca nu te am , macar o clipa

Caci fiecare zi ce trece e-o ripisa…

Tu  te-ai uitat in ochii mei si -ai stat

Si -am inteles atunci ce-mi este dat,

Sa te tanjesc desi nu pot sa fac nimic,

Sa te visez, sa te sarut, sa te ating…

Tu te ai uitat in ochii mei si ai zis cu ei

Ca intr un vis, ca vrei

Si -am inteles ,

dar ce folos cand timpul strica?

Ma -ntreb de ce asa mereu

Cad mult, fara sa vreau , in fluturi

Ce snoaba inima sa am

Sau doar o fi pt a scrie randuri?

O fi de-ajuns Ca ne -ntelegem?

Ca suntem doi intr-un intreg ,

Cand inima-ntr-o lume-a ei traieste

Si ma intreb ce ii lipseste?

De ce mereu se-zvarcoleste

Si- n piept tresare

Si ravneste…

Suntem  facuti pt o singură iubire?

Si daca da, de ce cadem in alte simturi?!

De ce - ascultam ce zic alti ochi?

De ce fiori in inima si-n ganduri?

Pt a suferi?

Si daca da, atunci de ce?

Pt a-iubi?

Si daca da,

De ce ne  daruim cu-n Da doar unei singure fiinte

O fi de-ajuns?

Si daca da,

De ce ravnim?