Tablou de toamna

Unde stralucesti tu, Luna?

Asta seara cand eu plang?

Vreau toti norii sa se -adune

Sa nu te mai vad nicicand!

Unde stralucesti tu, Soare?

Asta zi cand eu ma sting?

Poti sa iti imaginezi tu oare?

Lacrimi grele-n Cer senin?

Unde stralucesti Lumina?

Astă noapte cand eu zac,

Poti sa fii asa naiva?

Sa nu vezi ca eu ma zbat.

Unde stralucesti tu, Viata?

Asta zi cand ma destram

Atârnând  de-un un fir de ata

Las in urma tot ce am.

Cat de frumos se unduiește

Pielea pe soldul generos

Si ce frumos cu totul straluceste, 

In spuma caldei bai

Si eu atat de bine - acum miros;

Cat de frumoase alunitele -mi pe piept ,

Ca-ntru-un car mic pe cerul pielii mele

Ce sanatos si vrednic este trupul meu

Ce armonie -n suflet si pe piele…

Dar va veni o zi cand pielea -mi gri va fi

Rece si fara stralucire

Iar alunitele si soldul si toate imi vor fi,

cand carul mic si el va fi murit,

De-un miros greu … si in a mea pieire

Toate se vor sfarma,

In mici bucati la Cer se vor inalta,

In Carul Mic al pielii mele

Faptura imi voi aseza.

Ingerul meu cazut, eu te vedem cel mai frumos de pe pamant!

Plapand si -ademenitor te ai apropiat de mine

Cat de frumos eu te vedeam

Si cat de sincer mi am deschis inima catre tine!

Ca mai apoi cu gheare ascutite sa ma ataci!

Cat ti a placut sa dai cu mine de pamant

Si cu venin sa ma saruti

De inima mi in piept mi - a stat

Si intru totul  m-a paralizat,

Dar nu ti a fost de-ajuns oricum

Caci in picioare m ai calcat

Si te ai jucat

Si - apoi m ai aruncat in negru

In care tot mai mult m am scufundat.

Ingerul meu cazut, cu vocea ta -ispita,

Tu m ai vanat  si mi ai vorbit desarte

Si ai asteptat sa pic ca mai apoi sa ma strivesti

Cu vorbe reci , ucigatoare -ai continuat sa ma lovesti

Fara sa ti pese nici macar in pic.

Cat de mult m a schilodit

Iubindu te pe tine…

Ingerul meu cazut, tu m ai ucis cu nepasarea ta

Si chiar cu satisfacție as spune …

Privirea ta batjocoritoare

M a aruncat in valuri mari cu spume!

Cu pofta-ai ras in urma,

Cu dispret!

Ce mult m am departat de mine

Iubindu-te pe tine…

Ingerul meu cazut, cu ce anume ti-am gresit

Ca te am iubit mai mult decat eu ma iubesc pe mine?

Cuvintele ce-au rămas nerostite
Le-am ascuns cu lacătul în suflet
Și, rând pe rând, le scot ușor
Când vreau să scriu al
Inimii dor.

Cuvintele ce-au rămas nerostite
Le-am așternut în versuri pe o foaie.
Gândindu-mă la tine,
Vin timide,
Înșiruite în esențe de melancolie,
Cu patimă să te sărute,
Să-ți descrie întregul tău frumos,
Să mi te dăruiască mie.

Cuvintele ce-au rămas nerostite
Îmi fac inima să tresară,
Atunci când, dintr-o mie de suite,
Îmi pare că te văd întâia oară.

In labirinturile tale către mine

Se pierd cuvinte la puterea infinit

Si eu , cu ale mele gânduri tot la tine,

Ma sting subit.

Ale tale carismatice culori sublime

Se pierd tăcut la ceas de asfințit

In încercarea lor  sa imi aline

Gândul zdrobit.

Ale tale aripi cu pene albe , fine

Zboara usor spre cerul infinit,

In labirinturi reci si far de sine

Zace Eul strivit.

Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August

Uitat in pasii pe nisipul cald

Caci s a racit fiorul pentru tine

S-a stins visarea atator ani…

Azi te am pierdut pe Cerul limped’

Si-n adierea de tarzie vara,

Caci e tarziu si-n inima si-n suflet

Iar timpul a inceput sa nu mai doara…

Azi te am pierdut si te am lasat în urma

Stralucitor , perfect si infinit

Îți multumesc ca-n ciuda atator ani

Inima mi ai hranit!

Dintr-un codru înserat,soarele apune.

Păsarile zboara-n stol spre cuiburile lor.

Pasarele mici si mari bat din aripi ca  sa zboare

Noaptea cu al ei suspin,

         Se lasa peste zare!!

Pe-o punte de cărare,

Răsare-n zor un aer fum,

O stâncă bogată de pomi.

Prin râul lin, curge-n cet și ușor apa.

Pe marginea poteci unde-i totu’ ca-n fior.

Pe-o cărare abruptă,

Cad ușor mii de flori,

De frunze ruginite ce cresc și nasc orori.

Potecă adormită uitată de soare,

De furtuna ce-o străpunge cu lacrimile fiare.

Frunze verzi dense, printre pomi

se adună, se ascund printre crengi lăsate,

De vânt și furtună.

Din trup de apă,

Pietre grele ușor mă străpung,

Pe ale ei veacuri doruri,

Veștminte de soare, cad ușor din nori.

Din meleaguri străbătute,

Scriu ușor din apă,

Văzând biruința norilor și nașterea plopilor.

Risipind aer uscat pe nările mele,

Vâlvele de ani, se-adună pe spinarea mea seacă de moarte.

Scriu pe-o piatră de moale,

“M am nascut ca cei de rand, dar pe final am călcat strâmb”.

Liniște densă, crudă de onoare,

Îmi alină dorul și cântecul de ploaie.

Descântând partea mea cea neagră,

Cobor încet, ușor.. ca o pană căzând din zori.

Cobor spre cărarea mea de oștire,

Cu brațele amorțite de pământ și tăvălite.

Tei de vai, strigând spre mine

“Eu nu trăiesc, dar ai un suflet, și nu trebuie să te ferești”.

Privind în gol, privind spre lună,

Citesc tristețea ce rana mi-o sfărâmă,

Păzesc pacea din cer ce cade ușor pe trupu meu în gol.

Un cavou de pământ mă umple de bătăi în piept,

Fiind singur crezând că e doar al meu psihic,

Dar mă strigă lin și dulce

“Nu pleca, mai rămâi, cu voia ta dulce”.

O floare ciudată ,azi stă în ogradă,

Puțin E surie ca trotuarul de pe stradă,

Crivățul sufla-n obraz,

Tropăia ca un viteaz,

Împroșca din cer zăpadă,

Netezea polei pe stradă.

Țurțuri picura pe ramuri,

Picta flori pe geamuri,

Patina pe sloi de gheață,

Rătăcind prin ceață.

Prin troiene șerpuia,

Pe sub streașină vuia,

Se strecura prin balamale,

Spumegănd în jur rafale.

Noi ne chircim de la frigură,

Clănțănind din trăsătură,

Sub pătură ne pitulăm ,

La caniculă visăm..

Iubesc natura bogată,

Cu minunății încărcată,

Covoare cu flori, parfumul din zori,

Păduri, lanuri, livezi,

Mirosul tămâiei din brad

Ochiul luceafărului cald.

Zăpada lucioasă pe munte

Glas desmerdat de cornute.

Bacii și oierii din stână

Verdele crud din câmpie 

Triluri de ciocârlie.

Aroma vișinei coapte

Recolta de struguri bogată

Și mai presus de toate

Iubirea de neam și de glie

Și pe această mamă trădată 

Scumpă ...ROMÂNIE !!!!

Strig azi la tine!
La tine acuma strig:
Acoperă-mă bine,
Nu vezi cât mi-e de frig?

Afară plouă rece,
Și rece e în casă,
Iar timpul mă petrece,
Cu ceaiul cald pe masă...

În mine focu-i stins,
Stinsă-i și lumânarea,
Iar frigul m-a cuprins,
Cum luna frânge marea...

Te uită-n sobă iar,
Mai pune un pled pe mine,
Și vezi încă de jar,
Acoperă-mă bine...

Și dă-mi din nou lumină,
Iluminează-mi casa,
Și așterne-mi pe inimă-
O umbră. Umbra ta...