1  

Desăvârșirea perfectă

 

Soarta este una desăvârșită

cu chipul ascuns și enigmatic

și trupul acoperit cu nimic

de întreagă vreme,

care nu-l descifrează

nici după trecerea la altă treaptă

a sorții.

 

Viața este una desăvârșită

cu ascunse obscure și frumoase

care așteaptă pe Dumnezeu

să le găsească

și să le salveze de răul,

după ce ei vor găsi

sursa lor de putere

și de încredere.

 

Omul este unul desăvârșit

cu capul luminat ca un felinar

din parcul Chișinăului,

însă aerul este poluat, respirând greșit

și fără practică,

gata să-l asfixieze până la moarte.

 

Cuvântul este unul desăvârșit

cu litere profunde, precum E și U,

care ne caracterizează pe noi toți

când le îmbinăm așa cum se cuvine.

 

Numai desăvârșirea îl face pe cineva

desăvârșit,

căci nimeni nu este mișel și nimeni,

adică nedesăvârșit.

Dar dacă el este un mișel

sau nimic,

atunci el are ceva paradoxal

în starea lui

și, de aceea, el are șansa să-și înlocuiască

un termen nociv,

ca să se desăvârșească,

să devină desăvârșit

în mod desăvârșit.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Sergiu P. Cassian poezii.online Desăvârșirea perfectă

Data postării: 18 noiembrie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 88

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Eu sunt mândru…

Toate florile se nasc,

se cresc

și se ofilesc,

dar floare mea tot persistă

ca o plantă unică.

Ea nu numai trăiește,

ci își dezvăluie puritatea

și balsamul

cât va dori ea.

 

Celelalte plante sunt rele

și pizmașe

care doresc să iau locul ei

și s-o nimicească pe veci.

 

Dar floarea îndură ororile

și suferințele corolelor

care se ostenesc

pentru slava plantei.

 

Eu sunt mândru să fiu corola

unei flori de minuni.

Mai mult...

Al treilea ochi

Oare ce sunt? Un om sau o creatură

care este supus într-un ritual satanic,

cu fețe sfinte și cunoscute mie,

considerându-le neprihănite,

și își descoperă trupul pentru o jertfă,

așa cum cere tradiția antică?

Cei care își ascund chipul real

trebuie să priceapă un lucru:

ochii omului nu văd nimic,

însă ochiul interior sesizează totul

ce este și ce nu este.

Știe să distingă iad de rai, rău de bine,

chiar și fulger de lumina.

 

Să nu uităm de ochiul al treilea,

când suntem orbi cu-ai noștri.

 

Când colectivul rămâne înghețat

și posomorât mai mult decât trebuie,

când nu sunt perechi care înțeleg simțurile,

al treilea ochi este alături din naștere

și este gata să țină povara cu ușurință, cu dânsul.

 

Să nu uităm de ochiul al treilea,

când suntem orbi cu-ai noștri.

Mai mult...

Noaptea

Bolta neagră a învelit Pământul

Și flacăra se stinge într-o clipă.

Eu, obosit de la munca câmpului,

Caut liniștea mea, dar nu există.

 

Sunt nevoit s-o caut cu prudență,

Ca să nu mă dau într-o groapă mare.

Privesc cu atenție la o sectă,

Care omoară pe-o pasăre - pace!

 

Ea nici nu a fost, de când eu m-am născut.

Ah! cineva a luat-o pe furiș…

Cine este hoțul? De ce a făcut?

Cu tot cu pacea, oamenii au murit.

Mai mult...

Vino

lasă tot ce te sustrage

să trăiești,

căci eu am nevoie

de tine.

 

vino la mine,

îmbrățișează-mă.

mă simt singuratic

fără tine.

 

te văd cu altcineva,

colo, în parc.

ochii lui sunt falși,

privește.

 

vino la mine

acasă,

la mine acasă.

îți voi da raiul

cu grădina edenică.

Mai mult...

Cicatrice

Care-i sensul să simt povara perturbării,

Dacă nu pot să duc pe demonul greutății?

 

Cine poate să-mi potolească durerea inimii,

Care plânge cu sânge, dar nu lacrimi, infinit?

 

Unde-i spațiul cu armonie, purificare,

Fără chin, durere și suferința mare?

 

Ce înseamnă viață? Și ce înseamnă moarte?

Parcă sunt damnat pe veci, fără nicio salvare.

 

Cum este posibil să îndur focul de iad?

Nici Lucifer nu are repaus, că el îi fad.

 

Mi-e frică să-mi însemn încă o cicatrice,

Ca să nu mă vatăm cu gândurile rigide.

 

Creierul îmi șoptește să văd cu proprii ochi,

Însă inima, searbădă, se transformă-n strigoi…

 

Și strică legământul vital, și nu-l ascultă,

Și simțul, mirosul, gustul… toate le aruncă.

 

Și eu, frământat de povara perturbării,

Mă arunc, cu un zâmbet, în adâncul mării.

 

Negura crudă mistuiește viziunea mea,

Nu văd, n-aud. Însă greutatea nu mai e grea.

 

Dobândit-am ceea ce am dorit toată viața:

O pace eternă - fermecătoare nirvana.

Mai mult...

Chemarea (Cthulhu)

De atunci-ncolo se răspândește o legendă,

Dar nu e ca toate cunoscute și deșarte.

Este ceva cu un șoc… Parcă ai fi în beznă

A intimidării și a moartei. Ce îi aste?!

 

Se spune că odată, într-o zi sau cea de seară,

Când stelele vor găsi locul lor de baștină,

O istorie aspră va fi însemnată ca o artă,

Inspirată de lorzii, cei din altă galactică.

………………………………………………………………….

 

O, Doamne Dumnezeule! Oare cine-i acesta?

Înalt ca munte, gigantic, ridicat dintr-o apă.

Dar tare mă amețește… Mă mișc într-o cadență

Cea falsă și stranie. Fix ca și toată rasă.

 

Văzând că lumea e nebună și nedumerită

Din cauza visurilor, dar nu cele simple,

Trebuie ceva să vă spun: "Vremea-i sosită!

Unul s-a trezit uluind!" Sfârșitul clipei…

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Filozofia zilei

Filozofia zilei ne cuprinde

Și gândirea ne surprinde.

Analizăm fapte și expresii

Și ne întrebăm dacă-s impresii.

 

Totul se afundă în nevoit

Și ce oare drum este croit?

O cale ușor de hoinărit

Dar apoi greu de cântărit.

 

Atenți la multe evenimente

Ce trezesc tot felul de sentimente,

Abandonăm din start tabloul

Fiindcă ne influențează fiasco-ul.

 

Dorim ca alții să ne ajute,

Puterea lor să ne-mprumute.

Dar oare noi nu putem

Să arătăm cine suntem?

 

Abili în gânduri și creații,

Răzbind prin grele situații,

Ne ocrotim tradițiile-n viitor

Ce îl sperăm strălucitor.

 

 

 

Mai mult...

Latitudini de suflet

Am răscolit nădejdi în tremuri slabe,

hrănind dezamăgiri cu teamă.

Am descompus eșecurile obscure,

dizolvate în latitudini de suflet.

 

Mult am negat profunde pierderi,

smerit gustând bucate din pelin.

Am jupuit plăpânde versuri de sens,

de viață și dor în minor.

 

Am traversat deșerturi prin tăcere,

amânând salvarea prin iluzii.

Am decojit ființa-mi de putere,

aruncând-o la răscruce fără ecou.

 

 

Am evitat o viață-ntreagă, viața,

și-am negat multiple șanse în tenor.

Nu am cruțat și nu cred că-o fac o dată

— o firavă nădejde spre un viitor.

Mai mult...

COSMOGONIE INTIMĂ

Originea se deschide ca o pagină albă,

fără zgomot, fără exces,

clară precum o ipoteză nerostită.

Universul se așază metodic,

materia pulsează tăcută

în ritmul unei ordine invizibile,

asemeni unui vals de stele reci.

 

Stelele, distante și austere,

strălucesc ca axiome luminoase,

fixe în propria lor tăcere,

martorii nemișcați

ai unei persistențe absolute.

 

Spațiul, amplu și disciplinat, se întinde

asemenea unei săli de lectură infinită,

unde golurile au greutatea unor gânduri clare,

iar lumina se strecoară printre idei.

 

Timpul, măsurat și discret,

nu curge ca un râu romantic,

ci pulsează asemenea unui metronom precis,

ordonând transformarea fără o cometă.

 

Subiectul apare târziu, fragil,

o notă de subsol vie,

mică precum o paranteză,

dar esențială - locul intim

în care universul,

vast și impersonal,

își întoarce, pentru prima dată,

privirea asupra propriei sale lumi.

Mai mult...

Noises and whispers

If when noises hurt us

Like the hit of a big bus,

Whispers soothes the ear

And these seem to cheer.

 

If the whispers are true,

We'll always look for a clue.

Is every detail accepted?

Is the result as expected?

 

If the whispers are false,

It's like we're dancing a waltz,

Dizzy with quick sweet words

Hit the frail wing like birds.

 

If the noise were a whisper

Would sounds be clearer?

If whispers were a noise

Would we think we were in poise?

Mai mult...

Ți-am dat liniștea

Am dat tot! Tot! 

Ce este mai scump decât aurul sau mai dorit decât ciocolata, ce este divin și nu se poate compara cu nimic în  acest univers? 

Este cea mai mare comoară care poate dăinui în mintea și sufletul unui om. 

Este întregirea și unirea familiei cerești.

Îmi lipsește….as da timpul înapoi, aș derula mai repede în viitor pentru ca în prezent știu sigur ca nu este. 

Oare cat va mai dăinui chinul acesta care cuprinde întunecimea și totul.

Este gol și în același timp plin, este dezorganizat, dar în același timp vezi ceva pus la locul lui, este ultima lacrimă înainte de a seca totul în mine. 

Și trezește-te căci nu mai este….. asta să fie pentru ceva ce a fost sau ai gândit, sau pt altcineva? 

Strig către tine, te rogu te să te mai îndrepți și către mine, nu-mi lua de tot liniștea!

O clipă să mai pot fi ea….caci în zadar va fi totul și nu voi reuși.

 

Mai mult...

Alt rol, aceeași piesă

 

 

Se-ntoarce totul în zero, dar zero nu e gol,

Ci pântecul din care se naște un alt rol, 

Din propria cădere, ne adunăm tăcuți,

Ca fumul ce se strânge din focurile iuți. 

 

Și totul e o piesă a Celui fără chip,

Ce bântuie frenetic prin fiecare tip, 

Și-n toată această farsă ne pare că a frânt, 

Tot ce mai pare logic și simplu pe pământ. 

 

Ne credem vii prin clipa ce tremură și moare,

Dar clipa-i doar o umbră a ce numim noi soare, 

Și-n trup se nasc atomii din începuturi reci,

Ca niște vechi enigme ce nu le înțelegi.

 

Dar cine scrie jocul sub masca de tăcere, 

Ce lege ne adună, ne pierde prin scădere?

Pe tabla fără margini, sub cerul infinit, 

Ne poartă-n lume Eul din alt tărâm venit. 

 

Când ultima chemare, se face-n mare tihnă, 

Nu-i golul ce ne-nghite, nici veșnica odihnă,

Ci înc-un rol în piesă, mai lung și nevăzut,

Unde e scrisă cartea, și totul a-început. 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍