Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Danny Curchi
Data postării: 2 decembrie 2024
Vizualizări: 177
Poezii din aceiaşi categorie
Steaua săracului
Lângã divanul vechi se pleacã, iatã,
O umbrã frãmântatã de durere...
E frig în tenebroasa-i încãpere
Iar lumânarea plânge, clãtinatã.
În ruga lui, pe rând îi pomeneşte
Pe-ai sãi copii plecaţi de multã vreme.
În casã el mai are douã lemne,
Un colţ de pâine şi un os de peşte.
Nu-s nici mãcar nepoţii pe aproape
Sã-i spunã, respectuos, o vorbã bunã;
Şi-n felu-acesta zi de zi adunã
Rid dupã rid şi lacrime sub pleoape...
Când era tânãr, vultur în putere,
Lua munţii-n piept şi vãile de-a rândul
Griji şi poveri şi dor, nefrãmântându-l
Îi surâdea nectaru-ascuns în miere.
Acum... nu are poftã de dulceaţã
Şi plânge des, pierzându-se cu firea,
Îl copleşeşte cumva amintirea
Cu sine când vorbeşte faţã-n faţã.
Cãci e bãtrân, memoria îi scapã
Şi nu mai are cine sã-i îmbie
O mãmãligã caldã, pe tipsie,
Un braţ de lemne şi-un pahar cu apã.
Pãşesc cu grijã şi îi dau de urme
Pe holda-nţelenitã la hotarã
Dar sfântã lui comoarã odinioarã,
În care mintea-mi îndrãzni sã scurme.
Bunicul meu, un om al altor vremuri
Mã învãţa, când eu eram de-o şchioapã
Şi când prãşeam porumbul de pe Groapã,
Cu mâna sprijinindu-se pe sapã:
- "Voi sã-ţi arãt ceva!
Dar, ce faci, tremuri?
Ţi-e frig? Ţi-e foame? Vrei sã mergi acasã?"
- Îmi zise cu o faţã prietenoasã -
- "Mergem acuma! Însã înainte
Voi sã-ţi arãt ceva! Tu ţine minte
Sã ştii sã spui şi celor dupã tine
Ce-ai auzit acuma de la mine!
Te uitã colo cãtre Valea Mare:
Tu vezi steluţa-ceea ce rãsare?
O stea pe boltã-ndatã se iveşte
Când soarele fierbinte asfinţeşte."
Mã învârtesc în loc... nu vãd nimic...
Un drag de mine-l prinde pe bunic.
Şi-a amintit, pesemne, de Tãnase...
De moşul sãu, cum lui i-o arãtase.
- "Puţin mai sus de-a dealurilor coamã.
O vezi acum?"
- "O vãd!"
- "Ştii cum se cheamã?"
- "Aş!... Cum sã ştiu? Cã nu-s demult pe lume!"
- "Cã bine zici! Ştii... stelele au nume!..."
- "Au nume? Toate? Pãi sunt mii şi mii!...
Interesant! Şi...dumneata le ştii?"
Mã uit la dânsul cu nedumerire
Întâmpinat de-aşa descoperire.
Atunci, bunicu-şi scoase pãlãria;
Îşi retrãia, bietul, copilãria...
Lãsând sã-i treacã vântul printre plete
Îmi spuse taina stelei, pe-ndelete,
Împreunându-şi mâinile-amândouã:
- "A Domnului e-ntinderea albastrã
Iar steaua ce-ai vãzut, e steaua noastrã,
Cã "sãrãntoci" ne zic chiaburii nouã.
Şi ea ne vede-n fiecare searã
Sfârşiţi de vlagã, umblet şi povarã,
Cãci cei sãraci, muncesc din noapte-n noapte,
De munca lor, boierul joc îşi bate.
Când stele-apar, pictând bolta cereascã
Ei sunt încã datori sã mai munceascã;
De pe tarlaua omului bogat,
Ei pleacã cei din urmã cãtre sat.
Apoi îi cheamã la conac sã vinã
Sã le dea câte ceva de mâncare;
Şi hotãrãşte pentru fiecare
Drept rãsplãtire-o traistã de fãinã..."
Atât mi-a spus. Şi n-a mai zis nimica.
Venea un aer rece de pe vale
Ducând spre sat oftaturile sale...
- "Plecãm?"
- "Plecãm! Se supãrã bunica..."
☆
Trecurã mulţi ani de atunci şi... iatã
Trãim o altã vreme, diferitã:
Aproape-oricine poate sã-şi permitã
O pâine, prãjituri, carne de vitã...
Vremea modernã sau cum e numitã,
Nu seamãnã cu timpul de-altãdatã!
Mai trec şi azi pe uliţa pustie;
Bãtrânii au murit demult. Se poate...
Dar casa lor şi sapa, steaua, toate-s
La fel de vii, ca în copilãrie.
Ce-s eu? Dar tu? Bunicul anonim?
Un fel de purtãtori de diademe!
Cãci soarele apune pentru-o vreme
Dar ne-a lãsat pe noi sã strãlucim!
Din ziua când fu izgonit afarã
Adam, din minunata lui grãdinã,
De vina lui, pãmântul e de vinã!
E izgonit... dar nu lãsat sã piarã.
Ci munca lui se aflã blestematã
Cum bine ştim: pentru neascultare!
Pãşind de-acum pe-ngusta sa cãrare
Din care nu e chip sã se abatã.
☆
Şi steaua lui o vãd searã de searã
Cum mâna obositã o salutã;
E prima stea ce poate fi vãzutã
Spre asfinţit, în serile de varã...
Destin implacabil
Zilele trec,
Nopţile trec,
Şi-aşa trec anii pribegiei noastre...
Noi ne-ofilim,
Îmbãtrânim,
Ca frunzele-n pãdurile sihastre.
Iar, mai apoi,
Vin dupã noi
Cei care se gãsesc asemeni nouã:
Se nasc şi cresc,
Şi-mbãtrânesc,
Şi se topesc, ca picurul de rouã!
Lãstar curat
S-a ridicat
Şi firul vieţii merge mai departe;
Sunt, negreşit,
Pân-la sfârşit
Flori dupã ploi şi viaţã dupã moarte!
13.11.2021, Gostkow, PL
Авария
Только что я помню.
Это то что я попала в аварию.
Уже проснулась я,
В белой палате.
С четырьмя стенами.
Со мной наверное ещё один человек.
А я молчу, моргаю глазами,
И смотрю на другого человека как я.
Который тоже недавно попал в аварию.
На моей голове тысяча бинтов .
Я вообще не чувствую ничего,только адскую боль.
Не глаз не рта ни тела.
Уже прошло много лет с той аварии.
И я не помню себя.
Только пытаюсь найти себя
в фотографиях ,в соцсетях.
Но ничего не могу найти.
Уже всё пропало.
Не помню ни близких.
ни маму,
ни папу,
ни бабушку,
ни дедушку.
Никого не помню.
Помню только лишь себя
И сразу в моём зеркале
появляюсь я сбинтованным лицом.
И с пустыми глазами которые смотрят из палаты.
стих про аварию)это стих выдуманный)
Răzvrătire
Tu lasă străinii să-ți numere paşii,
Tu lasă-i pe alții să te admire,
Bea cupa plăcerii doar cu vrăjmașii,
Stârnind la tot pasul uimire.
Îmbracă și pielea de oaie-ntre oi,
Dansează-n biserici și pe morminte,
Aruncă în soare apoi cu noroi,
Și fii doar copil, niciodată părinte.
Comandă șampanii, petreceri, dezmăț,
Dă foc la casă și dormi în copac,
Apoi bagă-ți singur gâtleju-n juvăț,
Și trage pe nas cel mai strașnic tabac.
Cândva în sat!
E seară iar în satul meu natal,
Și umbra e din ce în ce mai lungă,
Iar soarele se duce după deal,
Să-apună, ca mâine să-neajungă
Pe drum trec istoviți țaranii,
Venind pe jos de pe ogoare,
Ei sub căciuli își ascund anii,
Și fețele ridate, arse de soare
În fața lor agale merg vitele,
Sătule, târându-și greu ugerele,
La muls ele vor umple donițele,
La schimb primindu-și tainurile
La porți pe bănci stau babele,
Cu mâna-n vânt semne făcând,
Chemându-și către curte vitele,
Ce se găsesc amestecate-n cârd
Pe ulițe copiii joacă-o miuță,
Cu-o minge din cârpe cusută,
Din când în când câte-o căruță,
Și-n urma ei legată, trasă, o văcuță
E ora când în sat se simt mirosuri,
Venite din casa gospodinelor,
Mâncăruri gătite, stropite cu sosuri,
Ce vor fi servite cu drag la cină soților
Și-n fiecare casă se-aude rugăciune,
Rostită de cei ce au ajuns acasă,
Ei mulțumesc și fac o plecăciune,
Și rând pe rând se pun la masă
Aminte îmi aduc și nu am cum să uit,
Când tata-ntreba pe fiecare-n parte,
Dacă la școala noi lecția-am știut,
Și cum el ne-ndemna să învățăm carte
Din sat la studii, departe am plecat,
Armata am făcut-o sub tricolor,
Prin școli m-am pregătit și educat,
Iar în armată am învățat, cuvântul dor
Acum mă-ntorc mai rar ca altădat'
Pe drum nu-i recunosc pe tineri,
Necunoscut am devenit în sat,
Și simt că timpul n-a-iertat...pe nimeni!
Apă Rece
La mal de apă moartă, nu incetam să plîng,
Mă tot certam cu soarta, nu am putut s-o-nving
Rămasam unul singur, la mal de apa rece,
Corabia ta pleaca… și eu o las să plece…
Tresar sub talpă-mi stropii, ce adineauri sus,
Se intreceau cu norii, ce se-ndreptau spre'apus,
Si dupa spate’mi apa, cea moartă și cea rece,
Ea pleacă după tine și eu o las să plece…
Eu nu mai pot iubire, și ura nu mai pot,
Pașesc pe stropi de ploaie, in zgomot de clopot,
Si gura-mi se usucă și ochii o să-mi sece,
Si-n apă’mi pleacă anii și eu ii las să plece.
Steaua săracului
Lângã divanul vechi se pleacã, iatã,
O umbrã frãmântatã de durere...
E frig în tenebroasa-i încãpere
Iar lumânarea plânge, clãtinatã.
În ruga lui, pe rând îi pomeneşte
Pe-ai sãi copii plecaţi de multã vreme.
În casã el mai are douã lemne,
Un colţ de pâine şi un os de peşte.
Nu-s nici mãcar nepoţii pe aproape
Sã-i spunã, respectuos, o vorbã bunã;
Şi-n felu-acesta zi de zi adunã
Rid dupã rid şi lacrime sub pleoape...
Când era tânãr, vultur în putere,
Lua munţii-n piept şi vãile de-a rândul
Griji şi poveri şi dor, nefrãmântându-l
Îi surâdea nectaru-ascuns în miere.
Acum... nu are poftã de dulceaţã
Şi plânge des, pierzându-se cu firea,
Îl copleşeşte cumva amintirea
Cu sine când vorbeşte faţã-n faţã.
Cãci e bãtrân, memoria îi scapã
Şi nu mai are cine sã-i îmbie
O mãmãligã caldã, pe tipsie,
Un braţ de lemne şi-un pahar cu apã.
Pãşesc cu grijã şi îi dau de urme
Pe holda-nţelenitã la hotarã
Dar sfântã lui comoarã odinioarã,
În care mintea-mi îndrãzni sã scurme.
Bunicul meu, un om al altor vremuri
Mã învãţa, când eu eram de-o şchioapã
Şi când prãşeam porumbul de pe Groapã,
Cu mâna sprijinindu-se pe sapã:
- "Voi sã-ţi arãt ceva!
Dar, ce faci, tremuri?
Ţi-e frig? Ţi-e foame? Vrei sã mergi acasã?"
- Îmi zise cu o faţã prietenoasã -
- "Mergem acuma! Însã înainte
Voi sã-ţi arãt ceva! Tu ţine minte
Sã ştii sã spui şi celor dupã tine
Ce-ai auzit acuma de la mine!
Te uitã colo cãtre Valea Mare:
Tu vezi steluţa-ceea ce rãsare?
O stea pe boltã-ndatã se iveşte
Când soarele fierbinte asfinţeşte."
Mã învârtesc în loc... nu vãd nimic...
Un drag de mine-l prinde pe bunic.
Şi-a amintit, pesemne, de Tãnase...
De moşul sãu, cum lui i-o arãtase.
- "Puţin mai sus de-a dealurilor coamã.
O vezi acum?"
- "O vãd!"
- "Ştii cum se cheamã?"
- "Aş!... Cum sã ştiu? Cã nu-s demult pe lume!"
- "Cã bine zici! Ştii... stelele au nume!..."
- "Au nume? Toate? Pãi sunt mii şi mii!...
Interesant! Şi...dumneata le ştii?"
Mã uit la dânsul cu nedumerire
Întâmpinat de-aşa descoperire.
Atunci, bunicu-şi scoase pãlãria;
Îşi retrãia, bietul, copilãria...
Lãsând sã-i treacã vântul printre plete
Îmi spuse taina stelei, pe-ndelete,
Împreunându-şi mâinile-amândouã:
- "A Domnului e-ntinderea albastrã
Iar steaua ce-ai vãzut, e steaua noastrã,
Cã "sãrãntoci" ne zic chiaburii nouã.
Şi ea ne vede-n fiecare searã
Sfârşiţi de vlagã, umblet şi povarã,
Cãci cei sãraci, muncesc din noapte-n noapte,
De munca lor, boierul joc îşi bate.
Când stele-apar, pictând bolta cereascã
Ei sunt încã datori sã mai munceascã;
De pe tarlaua omului bogat,
Ei pleacã cei din urmã cãtre sat.
Apoi îi cheamã la conac sã vinã
Sã le dea câte ceva de mâncare;
Şi hotãrãşte pentru fiecare
Drept rãsplãtire-o traistã de fãinã..."
Atât mi-a spus. Şi n-a mai zis nimica.
Venea un aer rece de pe vale
Ducând spre sat oftaturile sale...
- "Plecãm?"
- "Plecãm! Se supãrã bunica..."
☆
Trecurã mulţi ani de atunci şi... iatã
Trãim o altã vreme, diferitã:
Aproape-oricine poate sã-şi permitã
O pâine, prãjituri, carne de vitã...
Vremea modernã sau cum e numitã,
Nu seamãnã cu timpul de-altãdatã!
Mai trec şi azi pe uliţa pustie;
Bãtrânii au murit demult. Se poate...
Dar casa lor şi sapa, steaua, toate-s
La fel de vii, ca în copilãrie.
Ce-s eu? Dar tu? Bunicul anonim?
Un fel de purtãtori de diademe!
Cãci soarele apune pentru-o vreme
Dar ne-a lãsat pe noi sã strãlucim!
Din ziua când fu izgonit afarã
Adam, din minunata lui grãdinã,
De vina lui, pãmântul e de vinã!
E izgonit... dar nu lãsat sã piarã.
Ci munca lui se aflã blestematã
Cum bine ştim: pentru neascultare!
Pãşind de-acum pe-ngusta sa cãrare
Din care nu e chip sã se abatã.
☆
Şi steaua lui o vãd searã de searã
Cum mâna obositã o salutã;
E prima stea ce poate fi vãzutã
Spre asfinţit, în serile de varã...
Destin implacabil
Zilele trec,
Nopţile trec,
Şi-aşa trec anii pribegiei noastre...
Noi ne-ofilim,
Îmbãtrânim,
Ca frunzele-n pãdurile sihastre.
Iar, mai apoi,
Vin dupã noi
Cei care se gãsesc asemeni nouã:
Se nasc şi cresc,
Şi-mbãtrânesc,
Şi se topesc, ca picurul de rouã!
Lãstar curat
S-a ridicat
Şi firul vieţii merge mai departe;
Sunt, negreşit,
Pân-la sfârşit
Flori dupã ploi şi viaţã dupã moarte!
13.11.2021, Gostkow, PL
Авария
Только что я помню.
Это то что я попала в аварию.
Уже проснулась я,
В белой палате.
С четырьмя стенами.
Со мной наверное ещё один человек.
А я молчу, моргаю глазами,
И смотрю на другого человека как я.
Который тоже недавно попал в аварию.
На моей голове тысяча бинтов .
Я вообще не чувствую ничего,только адскую боль.
Не глаз не рта ни тела.
Уже прошло много лет с той аварии.
И я не помню себя.
Только пытаюсь найти себя
в фотографиях ,в соцсетях.
Но ничего не могу найти.
Уже всё пропало.
Не помню ни близких.
ни маму,
ни папу,
ни бабушку,
ни дедушку.
Никого не помню.
Помню только лишь себя
И сразу в моём зеркале
появляюсь я сбинтованным лицом.
И с пустыми глазами которые смотрят из палаты.
стих про аварию)это стих выдуманный)
Răzvrătire
Tu lasă străinii să-ți numere paşii,
Tu lasă-i pe alții să te admire,
Bea cupa plăcerii doar cu vrăjmașii,
Stârnind la tot pasul uimire.
Îmbracă și pielea de oaie-ntre oi,
Dansează-n biserici și pe morminte,
Aruncă în soare apoi cu noroi,
Și fii doar copil, niciodată părinte.
Comandă șampanii, petreceri, dezmăț,
Dă foc la casă și dormi în copac,
Apoi bagă-ți singur gâtleju-n juvăț,
Și trage pe nas cel mai strașnic tabac.
Cândva în sat!
E seară iar în satul meu natal,
Și umbra e din ce în ce mai lungă,
Iar soarele se duce după deal,
Să-apună, ca mâine să-neajungă
Pe drum trec istoviți țaranii,
Venind pe jos de pe ogoare,
Ei sub căciuli își ascund anii,
Și fețele ridate, arse de soare
În fața lor agale merg vitele,
Sătule, târându-și greu ugerele,
La muls ele vor umple donițele,
La schimb primindu-și tainurile
La porți pe bănci stau babele,
Cu mâna-n vânt semne făcând,
Chemându-și către curte vitele,
Ce se găsesc amestecate-n cârd
Pe ulițe copiii joacă-o miuță,
Cu-o minge din cârpe cusută,
Din când în când câte-o căruță,
Și-n urma ei legată, trasă, o văcuță
E ora când în sat se simt mirosuri,
Venite din casa gospodinelor,
Mâncăruri gătite, stropite cu sosuri,
Ce vor fi servite cu drag la cină soților
Și-n fiecare casă se-aude rugăciune,
Rostită de cei ce au ajuns acasă,
Ei mulțumesc și fac o plecăciune,
Și rând pe rând se pun la masă
Aminte îmi aduc și nu am cum să uit,
Când tata-ntreba pe fiecare-n parte,
Dacă la școala noi lecția-am știut,
Și cum el ne-ndemna să învățăm carte
Din sat la studii, departe am plecat,
Armata am făcut-o sub tricolor,
Prin școli m-am pregătit și educat,
Iar în armată am învățat, cuvântul dor
Acum mă-ntorc mai rar ca altădat'
Pe drum nu-i recunosc pe tineri,
Necunoscut am devenit în sat,
Și simt că timpul n-a-iertat...pe nimeni!
Apă Rece
La mal de apă moartă, nu incetam să plîng,
Mă tot certam cu soarta, nu am putut s-o-nving
Rămasam unul singur, la mal de apa rece,
Corabia ta pleaca… și eu o las să plece…
Tresar sub talpă-mi stropii, ce adineauri sus,
Se intreceau cu norii, ce se-ndreptau spre'apus,
Si dupa spate’mi apa, cea moartă și cea rece,
Ea pleacă după tine și eu o las să plece…
Eu nu mai pot iubire, și ura nu mai pot,
Pașesc pe stropi de ploaie, in zgomot de clopot,
Si gura-mi se usucă și ochii o să-mi sece,
Si-n apă’mi pleacă anii și eu ii las să plece.
Alte poezii ale autorului
‘’Camel galben înainte de sculare‘’
Aur lichidat pe ceruri se printează,
Nu mai simt jeansul ,nu mă interesează.
Vântul solid din glicerină
Acoperă-astupă parul ei în ultimul pasaj.
Ce amplitudine împarte pe pielea creată (acum) pentru nimic.
Surd În acordurile ce se simt,
Ce-mi le face ultima bucată de soare-biscuit,
Strunele frunze-lor pregătite pentru a deschide parașuta,
Acolo în jos ce vă aruncă în acel ,,cel mai sus,,
Ultima eternitate
Kapa
Aud stomper pe octogon-ul punk
Boom-uri și electroshock-wave
Zzz-uri din trompele elefantului
Crash pentru corpul uman
Crah pentru oasele încarnate pentru funcția de susținere
Haos pentru animale aruncate în tombola de bizar
Bdooh-uri,pompe,tobe
,,we are beasts of social drums,,
‘’Camel galben înainte de sculare‘’
Aur lichidat pe ceruri se printează,
Nu mai simt jeansul ,nu mă interesează.
Vântul solid din glicerină
Acoperă-astupă parul ei în ultimul pasaj.
Ce amplitudine împarte pe pielea creată (acum) pentru nimic.
Surd În acordurile ce se simt,
Ce-mi le face ultima bucată de soare-biscuit,
Strunele frunze-lor pregătite pentru a deschide parașuta,
Acolo în jos ce vă aruncă în acel ,,cel mai sus,,
Ultima eternitate
Kapa
Aud stomper pe octogon-ul punk
Boom-uri și electroshock-wave
Zzz-uri din trompele elefantului
Crash pentru corpul uman
Crah pentru oasele încarnate pentru funcția de susținere
Haos pentru animale aruncate în tombola de bizar
Bdooh-uri,pompe,tobe
,,we are beasts of social drums,,
‘’Camel galben înainte de sculare‘’
Aur lichidat pe ceruri se printează,
Nu mai simt jeansul ,nu mă interesează.
Vântul solid din glicerină
Acoperă-astupă parul ei în ultimul pasaj.
Ce amplitudine împarte pe pielea creată (acum) pentru nimic.
Surd În acordurile ce se simt,
Ce-mi le face ultima bucată de soare-biscuit,
Strunele frunze-lor pregătite pentru a deschide parașuta,
Acolo în jos ce vă aruncă în acel ,,cel mai sus,,
Ultima eternitate
Kapa
Aud stomper pe octogon-ul punk
Boom-uri și electroshock-wave
Zzz-uri din trompele elefantului
Crash pentru corpul uman
Crah pentru oasele încarnate pentru funcția de susținere
Haos pentru animale aruncate în tombola de bizar
Bdooh-uri,pompe,tobe
,,we are beasts of social drums,,