Prietenul

Cind respiri,inspiri si apoi expiri

Noaptea, in iulie, in canicula

Aerul pe care-l respiri e un aluat

Cald si lipicios

Il sufli afara ca sa te golesti

Ca sa te umpli

Cu alta rasuflare, cu alta sorbitura

Dar el se-ntoarce

Acelasi aer lipicios si elastic

Asa lipsit de racoare

Asa sarac in consolare

Il mesteci ca pe-o bucata de turta

Calda si groasa

Si n-o sa stii daca inspiri sau expiri

Doar astepti dimineata

Si un  tintar care ,poate,cu aripa lui

O sa stirneasca-o adiere

O sa-ti lungeasca viata

mi se spunea că florile și bomboanele
conțin serotonină incapsulată
ca într-o pastilă pentru colesterol,
în ele s-a îndesat toată pasiunea lumii,
dar și banii de la fundul buzunarului.
 
vreau flori și
vreau bomboane dulci
așa de dulci, să ma doară dinții
să-i spun dentistului că am carii
pentru ca sunt prea iubită.
 
au uitat să-mi dea
sigur voiau, dar au uitat
nu?
că iubirea e o boală contagioasă,
o răceală de vară care
te enervează de mori

Poate m-am îmbrăcat prea gros..
 
oricum nu îmi plăceau lalelele
sau zambilele
sau ghioceii trecuți, că e martie deja
nu îmi plăceau oricum.
 
nu scriu cerând consolare
nu scriu să-mi plâng de milă
ci pentru că scrisul este floarea mea
zambila mea, ghiocelul meu
pe care o țin pe birou
și pe care o ud credincios.
 
la mulți ani celor care
nu au primit flori sau
bomboane prea dulci,
celor care deja au flori
domnind peste biroul lor
la soare.

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Escuela secundaria

Escuela secundaria, - cementerio

De mi juventud

Maestros pedantes

Y exámenes difíciles...

Y hoy me haces estremecer

Escuela secundaria, - cementerio

¡De mi juventud! –

Escuela secundaria, - cementerio

Con largos pasillos –

hoy ya no soy yo

Y me duele la mente...

Ya no quiero nada -

Escuela secundaria, - cementerio

Con largos pasillos... –

Escuela secundaria, - cementerio

De mi juventud

Me diste al mundo

En las fuertes olas,

Tan indiferente...

Escuela secundaria, - cementerio

¡De mi juventud!

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Em vão

Na primavera, com a alma vibrando,

Esperamos a felicidade sonhando,

E no outono, quando as esperanças morrem,

Ainda temos uma nuvem,

Todos nós esperamos em vão

Felicidade que nunca mais volta,

Embalando apenas um sonho fugaz

À noite, o céu está sempre claro,

Voamos com um desejo louco pelo paraíso,

Mas no refrão vemos que ainda era um sonho.

Todos nós esperamos em vão

Felicidade que nos escapa

E na alma eles peneiram amargamente

Pensamentos que nos enganam,

Em vão imploraremos,

Vamos esperar em vão

Felicidade que sempre queremos,

Eu não venho mais!

Todos nós esperamos em vão

Felicidade que nos escapa

E na alma eles peneiram amargamente

Pensamentos que nos enganam,

Em vão imploraremos,

Vamos esperar em vão

Felicidade que tanto queremos

Eu não venho mais!

Când se ia familia de tine,
Simţi că nimic din ce faci nu e bine,
Opinia ta e nulă,
Trăiești într-o bulă.
Mi-aș dori, dacă se poate,
Să fiu nebună, măcar în acte,
Să mă evite, să nu-mi vorbească.
Să mă arunc de la fereastră?

Li se pare comic sau câtuși de puţin amuzant
Să mă trateze ca pe un odorizant?
Miros frumos, nu mă observă;
Un pas greșit? Trec la rezervă.

C*aie, te rog eu cât de tare pot,
Aș trece oceanele înot
Ca să scap, în p*la mea,
De batjocura ta și-a ta și-a ta.

Nu-mi spune că n-o să mă descurc la facultate
Și c-o să mor de foame-n străinătate
Și că dacă mă despart de voi pălesc.
Șantaj ieftin, insulte gratuite,
Azi-mâine muriţi, nu uitaţi:
Eu vă cumpăr morminte.

De ce credeţi că-i OK
Să-mi daţi bully de 2 (doi) lei.
Îmi sporiţi anxietatea
Și plâng toată noaptea.

În frumosul meu, oraş dunărean,

Două statui, impunătoare eu am.

Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,

Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.

Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,

În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.

Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,

Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.

Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,

Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.

Să îl apere, de armatele romane invadatoare,

Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.

Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,

Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.

Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,

Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.

Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,

Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.

Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,

Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.

Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,

Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.

Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,

Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

Mai lasă-mă moarte un pic,

Copiii sunt mici, cresc fără tata,

Nu vreau ritualul să-ţi stric,

Mai dă-mi câţiva ani, şi-apoi gata.   

Mai lasă-mă moarte să stau,

Mama-i la pat şi-i bolnavă,

Am altceva la schimb să îţi dau,

Ia turma ce paşte-n dumbravă.

Mai lasă-mă moarte un timp,

Vreau cu ai mei să mă împac,

Îţi dau altceva ţie în schimb,

Ia de alături pielea de drac.

Mai lasă-mă moarte o vreme,

Am de păcate sufletul plin,

Îţi dau altceva la schimb, nu te teme,

Ia-mi nefericitul destin.

Frăţioare, om pribeag,

Ce de drumuri doar îţi pasă,

Ce-ai venit acum acasă,

Că părinţii nu-s în prag?

Cui să spui tu sărut-mâna,

Ori să-i strângi la piept cu dor,

Că tătuca şi cu muma,

Nu mai sunt colo-n pridvor.

Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,

Cântecele şi povestea,

Că ai strâns atât de multe,

De-a ajuns şi aicea vestea.

Cu amar e plin potirul,

De când maica s-a tot dus,

Cine-o să mai toarcă firul,

Ori să-ntindă furca-n fus?

Şade colo pe uluce,

Coasa plină de rugină,

Iarba, cine s-o mai culce,

Că tătuca-i în ţărână?

Lungă ţi-a fost pribegia,

Noi pe aicea trişti stăteam,

Zi şi noapte tata, muma

Aşteptau plângând la geam.

Du-te colo jos pe vale,

Unde drumu-i la răscruci,

Şi-ai să dai de-o iarbă moale,

Unde plâng trist două cruci.

N-am mai vorbit demult cu tine, 

Dar nici nu pare să îți pese, 

Pe buzele ce-mi sunt străine, 

Păianjenii au început să țese. 

Sunt scrib de când nu mai vorbesc, 

Adio, îmi scriu în fiecare zi pe față, 

Aş vrea să strig că te iubesc, 

Dar parcă-s mut de-o viață. 

Limbajul corpului am învățat, 

Și-s strălucit în pantomimă, 

Şi n-am crezut cu adevărat, 

Că a vorbi este egal cu crimă. 

Mai bine aș fi și orb, și surd, 

Să nu mai știu nimic de tine, 

Și n-aș vedea ceva absurd, 

Dac-ar urla cuvintele în mine. 

Ridică-mă când sunt căzut,

Ajută-mă când am pierdut,

Răneşte-mă când sunt ostil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Ajută-mă când nu mai pot,

Învaţă-mă când sunt netot,

Şi-atunci când sunt cuprins de teamă,

Mă mângâie cu mâini de mamă.

Răneşte-mă când sunt viclean,

Învaţă-mă să fiu mirean,

Şi când greşesc ca altădată,

Tu să mă ierţi precum un tată.

Iubeşte-mă când sunt prea crud,

Învaţă-mă cum să te ascult,

Pătrunde-n somnul meu tiptil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Du-mă acasă drum nebun,

Du-mă, nu mă rătăci,

Am să-ţi cânt şi am să-ţi spun,

Toată jalea inimii.

Du-mă acasă nord şi sud,

Şi-n pustiuri nu mă pierde,

Vreau pe-ai mei să-i mai aud,

Vreau să calc pe iarbă verde.

Du-mă acasă est şi vest,

Şi mă-ndrumă la răscruci,

Pasul îl am tot mai funest,

Gândul mi-e un zbor de cuci.

Du-mă acasă drum îngust,

În străini nu mă lăsa,

Pâinea mamei vreau s-o gust,

Vinul tatei să-l pot bea.

Du-mă acasă drum nebun,

C-o să stau şi -o să-ţi adun,

Pietre din apă stătută,

Să-ţi fac calea mai bătută.

Du-mă acasă drumul meu,

Calea mea, destin ursit...

Căci de-un veac mă plimb mereu,

Şi mi-e dor, şi-s obosit.

Am băut în vis cu Nichita, 

Pe-o frunză în codri pustii, 

Și mi-a povestit cum ispita, 

L-a stors de cele "11 elegii". 

Am băut în vis cu Nichita, 

Și începu să mă-nedemne, 

Cum să-mi alint iubita, 

Cu " Noduri și semne". 

Am băut cu Nichita în vis, 

Și mi-a spus că-s nătâng, 

Să nu mai stau în mine închis, 

Pentru că " Oasele plâng". 

Am băut în vis cu Nichita rebelul, 

Amândoi pregătindu-ne flintele, 

Însă el întrerupse duelul, 

Rostind... " Necuvintele". 

Am băut în vis cu Nichita, 

Şi ne era trează beția, 

Am băut mult cu Nichita, 

Până m-a îmbătat poezia.