Un singur vers
Îți spun ceva ce nimenea nu știe,
Aseară am scris o poezie,
Avea un singur vers dar nelumesc,
Ceva aidoma unui cânt prelung,
Şi care mă făcea să plâng.
L-am scris c-o picătură de cerneală,
Un strop uitat în călimară,
Şi - o pană albă cu un număr,
Ce am găsit-o undeva pe umăr.
Îți spun ceva ce nimenea nu știe,
E-un vers ce plânge pe hârtie,
Cu lacrimi de-un albastru-violet,
Un fel de sânge de poet.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 15 februarie 2024
Adăugat la favorite: 2
Vizualizări: 500
Poezii din aceiaşi categorie
trăiri
râd
suspin
aleg neinspirat
plâng
plâng mult
seara, sunt un om trist
dar a doua zi, râd iar
râd
şi
râd
râd isteric
îmi place să râd
îmi plac oamenii care mă fac să râd
filosofez, petrec şi iubesc
îngân şi bombăn
povestesc, copilăresc, mă (şi te) suspectez
zbor în vise,
cad în realități paralele
mă emoționez, mă crizez, mă reflectez
doamne...
ce bine e să fii om
şi ce bine e să râzi
doamne...
ce bine e să fii femeie
Lacrimile
Lacrimile mi le șterg
Dar ele pe obraji tot alerg,
Și de ce așa s-a întâmplat?
De ce în aceasta situație mam aflat?
Ma simt strivita
Nimănui nu-s trebuită,
Și sunt singură, dar tac
Nu vreau sa ma mai prefac!
Să mă prefac ca sunt bine,
Dar inima vrea să se dezbine
Tac, dar inima vrea sa strige
Căci tot cuvântul rău mă frige...
Lacrimile curg și curg
Și eu nuștiu de ce mă distrug,
Poate că cuvintele celea
Mi-a frânt inima, care mă durea ...
Durea de disperare,
Chiar dacă era o mică supărare
Ea se lasă bătută,
Și de nimeni neștiută...
Poem
Nu mai pot iubi pe nimeni
Ce sa știi?
Că te-am iubit puțin mai diferit.
Tu iartă-mă ca nu am putut să-ți fiu
Să-mi fi...
Iartă-mă că acum sunt mai distanta
Rece
Nu știam că dragostea din mine va trece...
Și-n suflet sunt doar mici firimituri de tine,
În schimb, am risipit lacrimi și-o mie.
Melancholy
Back to the childhood in mind
My heart is beating so strong.
May I offer a thoughful yearlong
Joy words and a smile to remind?
The lovely house of my parents,
Their kind and blessing advice,
The play corner and ancestor's guidance,
Are all that matters to get a life price?
The entire bag of my memories
It is giving me the force to go far more.
I wonder it is admiration or envies.
I question myself, I've got the hard core?
Sunt un visător
E lecție. Eu stau,
Într-un punct privind,
Și eu visez, pân ce alți citeau,
Visez, ochii închizând.
E normal, a dori și a visa,
Dar când vrei ceva,
E nevoit să faci un plan
Ca spre dorință a deplasa.
Azi te am pierdut
Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August
Uitat in pasii pe nisipul cald
Caci s a racit fiorul pentru tine
S-a stins visarea atator ani…
Azi te am pierdut pe Cerul limped’
Si-n adierea de tarzie vara,
Caci e tarziu si-n inima si-n suflet
Iar timpul a inceput sa nu mai doara…
Azi te am pierdut si te am lasat în urma
Stralucitor , perfect si infinit
Îți multumesc ca-n ciuda atator ani
Inima mi ai hranit!
trăiri
râd
suspin
aleg neinspirat
plâng
plâng mult
seara, sunt un om trist
dar a doua zi, râd iar
râd
şi
râd
râd isteric
îmi place să râd
îmi plac oamenii care mă fac să râd
filosofez, petrec şi iubesc
îngân şi bombăn
povestesc, copilăresc, mă (şi te) suspectez
zbor în vise,
cad în realități paralele
mă emoționez, mă crizez, mă reflectez
doamne...
ce bine e să fii om
şi ce bine e să râzi
doamne...
ce bine e să fii femeie
Lacrimile
Lacrimile mi le șterg
Dar ele pe obraji tot alerg,
Și de ce așa s-a întâmplat?
De ce în aceasta situație mam aflat?
Ma simt strivita
Nimănui nu-s trebuită,
Și sunt singură, dar tac
Nu vreau sa ma mai prefac!
Să mă prefac ca sunt bine,
Dar inima vrea să se dezbine
Tac, dar inima vrea sa strige
Căci tot cuvântul rău mă frige...
Lacrimile curg și curg
Și eu nuștiu de ce mă distrug,
Poate că cuvintele celea
Mi-a frânt inima, care mă durea ...
Durea de disperare,
Chiar dacă era o mică supărare
Ea se lasă bătută,
Și de nimeni neștiută...
Poem
Nu mai pot iubi pe nimeni
Ce sa știi?
Că te-am iubit puțin mai diferit.
Tu iartă-mă ca nu am putut să-ți fiu
Să-mi fi...
Iartă-mă că acum sunt mai distanta
Rece
Nu știam că dragostea din mine va trece...
Și-n suflet sunt doar mici firimituri de tine,
În schimb, am risipit lacrimi și-o mie.
Melancholy
Back to the childhood in mind
My heart is beating so strong.
May I offer a thoughful yearlong
Joy words and a smile to remind?
The lovely house of my parents,
Their kind and blessing advice,
The play corner and ancestor's guidance,
Are all that matters to get a life price?
The entire bag of my memories
It is giving me the force to go far more.
I wonder it is admiration or envies.
I question myself, I've got the hard core?
Sunt un visător
E lecție. Eu stau,
Într-un punct privind,
Și eu visez, pân ce alți citeau,
Visez, ochii închizând.
E normal, a dori și a visa,
Dar când vrei ceva,
E nevoit să faci un plan
Ca spre dorință a deplasa.
Azi te am pierdut
Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August
Uitat in pasii pe nisipul cald
Caci s a racit fiorul pentru tine
S-a stins visarea atator ani…
Azi te am pierdut pe Cerul limped’
Si-n adierea de tarzie vara,
Caci e tarziu si-n inima si-n suflet
Iar timpul a inceput sa nu mai doara…
Azi te am pierdut si te am lasat în urma
Stralucitor , perfect si infinit
Îți multumesc ca-n ciuda atator ani
Inima mi ai hranit!
Alte poezii ale autorului
Tu, care te numeşti femeie
Tu, care te numeşti femeie,
Cu păru-n vânt şi ochi scânteie,
Cu mersul coregraf şi graţios,
Ce dai nuanţă cuvântului frumos,
Am amuţit la a ta ştire,
Că vrei să schimbi a ta menire,
Să schimbi principii şi idei,
Şi multe lucruri cu temei.
Şi scuipi trecutul fără jenă,
Renunţi la dragostea maternă,
Îţi plâng copiii lângă tine,
Şi-ţi fierbe sângele în vine.
Dar a ta inimă e piatră,
Şi vrei acum o nouă soartă,
Ca lucrul de bărbat să-l faci,
Chiar dacă peste obiceiuri calci.
Doar de putere şi avere-ţi pasă,
Şi uiţi că trebuie să fii frumoasă,
Să pregăteşti copiilor bucate,
Să fii totul peste toate.
De ce refuzi să-ţi zică mamă,
Şi faci din traiul tău o dramă?
De ce schimbi dulcele tău sânge?
Căci sus în cer… fecioara plânge.
Cina de Craciun
L-am invitat de Crăciun pe Dumnezeu la mine acasă,
Nu am avut nimic bun ce să îi pun pe masă.
Sfidam neîndurător pământul, mângâind cerul…
Speram ca El să mă ierte, ştiindu-mi misterul.
Rupând o bucată de pâine i-am spus:
Mănâncă, acesta este trupul meu de durere străpuns,
I-am dăruit apoi un pahar de vin şi i-am zis:
Bea-l Doamne, acesta este sângele meu de patimi atins.
Am început să-i cânt apoi o doină de jale,
El îmi striga surâzând: - Mai tare, mai tare!
Am vrut să-i ofer un ultim cadou,
Să-L îmbrac cu sufletul meu.
El m-a oprit şi apoi m-a înveşmântat în lumină,
Trăgând peste cer o divină cortină.
Sute de aripi au năvălit ca un roi de albine,
Şi fiecare pereche zbura cu o parte din mine.
Lâng-o iesle cu prunc m-am trezit reclădit,
Şi cete de îngeri îmi cântau: Crăciun Fericit!
Sfârşit
Taie-mi din Lună o felie,
Şi fă-mi o lunadă,
S-o beau pe banca pustie,
Acolo în colțul de stradă.
Pune în ea și-ntuneric,
Înmoaie și vârful la coasă,
Şi râde întruna isteric,
Şi fă-te frumoasă.
Rupe și-o bucată de stea,
Şi pune-mi pe frunte,
Şi lasă-mă aici undeva,
Apoi fugi de te-ascunde.
Mai lasă, înainte de fugă,
Pe banca cea rece de fier,
O oră, s-o am pentru rugă,
Că poate-o s-ajungă la cer.
Mi-e cald, și banca-i ferbinte,
Hai du-te tu moarte înainte,
Așteaptă-mă acasă cuminte,
Frumoasă și fără veșminte.
De-aş putea…
De-aş putea să nu mai plec de-acasă,
Să nu-mi las pruncii singurei,
Hârjoana noastră pe sub masă,
Să fie pururea cu ei.
De-aş putea când sunt departe,
Să întind braţele spre cer,
Să sfărâm ce ne desparte,
Să fiu luna de pe cer.
Să pătrund când seara-i neagră,
Cu a mea rază prin fereastră,
Şi să-i mângâi noaptea întreagă,
Ca o mână părintească.
Regăsire...
Prin rana noastră ne-am iubit,
Și-ncet cădeau lumini de asfințit,
Și nu știam de-i zori sau amurgit,
Căci totul se năștea și se sfârșea,
Într-un fior ce între noi ardea,
Din palma mea, spre palma ta.
Și-n noaptea grea, ca un blestem tăcut,
S-au răzvrătit secundele-n trecut,
Părea că cerul însuși s-a surpat,
Și refuza să șteargă ce-am uitat,
Ori poate doar, în taină, ne veghea,
Sărutul frânt ce nu putea pleca.
Un vânt amar, ca un oftat străin,
Ne despletea tăcerea de venin,
Și-n lacrimi, ochii s-au plecat,
Ne-am regăsit, și-apoi ne-am întrebat,
Dacă eram acolo de la început,
Și-ți mângâiam tot trupul dispărut.
Și-n zorii zilei rana s-a închis,
Lumina împrejuru-ți s-a întins,
Și-apoi, pe obrazul tău, ca un ecou,
Mi-am regăsit sărutul frânt, dinou,
Prea viu să piară, prea tăcut să stea,
În spațiul dintre buza mea și pielea ta.
Schimbare…
Sunt iar surprins de ce ai face,
Și plâng uitându-mă la noi,
Te-ascunzi temută-n carapace,
Ori faci iar pasul înapoi.
Pământul freamătă unde pășești,
Iar râma dinăuntru țipă,
În mersu-ți grabnic obosești,
Și vrei să zbori c-o singură aripă.
Azi singură alergi spre bătrânețe,
Și vrei să-ntâmple lucruri dinadins,
Destinul ca pe-un prunc să te răsfețe,
Iar brațul tău să fie necuprins.
Nepăsătoare însă adulmeci tragedii,
Iar spaima nopții te doboară,
Și nicidecum nu vrei ca să mai fii,
Femeia dulce de odinioară.
Tu, care te numeşti femeie
Tu, care te numeşti femeie,
Cu păru-n vânt şi ochi scânteie,
Cu mersul coregraf şi graţios,
Ce dai nuanţă cuvântului frumos,
Am amuţit la a ta ştire,
Că vrei să schimbi a ta menire,
Să schimbi principii şi idei,
Şi multe lucruri cu temei.
Şi scuipi trecutul fără jenă,
Renunţi la dragostea maternă,
Îţi plâng copiii lângă tine,
Şi-ţi fierbe sângele în vine.
Dar a ta inimă e piatră,
Şi vrei acum o nouă soartă,
Ca lucrul de bărbat să-l faci,
Chiar dacă peste obiceiuri calci.
Doar de putere şi avere-ţi pasă,
Şi uiţi că trebuie să fii frumoasă,
Să pregăteşti copiilor bucate,
Să fii totul peste toate.
De ce refuzi să-ţi zică mamă,
Şi faci din traiul tău o dramă?
De ce schimbi dulcele tău sânge?
Căci sus în cer… fecioara plânge.
Cina de Craciun
L-am invitat de Crăciun pe Dumnezeu la mine acasă,
Nu am avut nimic bun ce să îi pun pe masă.
Sfidam neîndurător pământul, mângâind cerul…
Speram ca El să mă ierte, ştiindu-mi misterul.
Rupând o bucată de pâine i-am spus:
Mănâncă, acesta este trupul meu de durere străpuns,
I-am dăruit apoi un pahar de vin şi i-am zis:
Bea-l Doamne, acesta este sângele meu de patimi atins.
Am început să-i cânt apoi o doină de jale,
El îmi striga surâzând: - Mai tare, mai tare!
Am vrut să-i ofer un ultim cadou,
Să-L îmbrac cu sufletul meu.
El m-a oprit şi apoi m-a înveşmântat în lumină,
Trăgând peste cer o divină cortină.
Sute de aripi au năvălit ca un roi de albine,
Şi fiecare pereche zbura cu o parte din mine.
Lâng-o iesle cu prunc m-am trezit reclădit,
Şi cete de îngeri îmi cântau: Crăciun Fericit!
Sfârşit
Taie-mi din Lună o felie,
Şi fă-mi o lunadă,
S-o beau pe banca pustie,
Acolo în colțul de stradă.
Pune în ea și-ntuneric,
Înmoaie și vârful la coasă,
Şi râde întruna isteric,
Şi fă-te frumoasă.
Rupe și-o bucată de stea,
Şi pune-mi pe frunte,
Şi lasă-mă aici undeva,
Apoi fugi de te-ascunde.
Mai lasă, înainte de fugă,
Pe banca cea rece de fier,
O oră, s-o am pentru rugă,
Că poate-o s-ajungă la cer.
Mi-e cald, și banca-i ferbinte,
Hai du-te tu moarte înainte,
Așteaptă-mă acasă cuminte,
Frumoasă și fără veșminte.
De-aş putea…
De-aş putea să nu mai plec de-acasă,
Să nu-mi las pruncii singurei,
Hârjoana noastră pe sub masă,
Să fie pururea cu ei.
De-aş putea când sunt departe,
Să întind braţele spre cer,
Să sfărâm ce ne desparte,
Să fiu luna de pe cer.
Să pătrund când seara-i neagră,
Cu a mea rază prin fereastră,
Şi să-i mângâi noaptea întreagă,
Ca o mână părintească.
Regăsire...
Prin rana noastră ne-am iubit,
Și-ncet cădeau lumini de asfințit,
Și nu știam de-i zori sau amurgit,
Căci totul se năștea și se sfârșea,
Într-un fior ce între noi ardea,
Din palma mea, spre palma ta.
Și-n noaptea grea, ca un blestem tăcut,
S-au răzvrătit secundele-n trecut,
Părea că cerul însuși s-a surpat,
Și refuza să șteargă ce-am uitat,
Ori poate doar, în taină, ne veghea,
Sărutul frânt ce nu putea pleca.
Un vânt amar, ca un oftat străin,
Ne despletea tăcerea de venin,
Și-n lacrimi, ochii s-au plecat,
Ne-am regăsit, și-apoi ne-am întrebat,
Dacă eram acolo de la început,
Și-ți mângâiam tot trupul dispărut.
Și-n zorii zilei rana s-a închis,
Lumina împrejuru-ți s-a întins,
Și-apoi, pe obrazul tău, ca un ecou,
Mi-am regăsit sărutul frânt, dinou,
Prea viu să piară, prea tăcut să stea,
În spațiul dintre buza mea și pielea ta.
Schimbare…
Sunt iar surprins de ce ai face,
Și plâng uitându-mă la noi,
Te-ascunzi temută-n carapace,
Ori faci iar pasul înapoi.
Pământul freamătă unde pășești,
Iar râma dinăuntru țipă,
În mersu-ți grabnic obosești,
Și vrei să zbori c-o singură aripă.
Azi singură alergi spre bătrânețe,
Și vrei să-ntâmple lucruri dinadins,
Destinul ca pe-un prunc să te răsfețe,
Iar brațul tău să fie necuprins.
Nepăsătoare însă adulmeci tragedii,
Iar spaima nopții te doboară,
Și nicidecum nu vrei ca să mai fii,
Femeia dulce de odinioară.