Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 5 noiembrie 2022
Vizualizări: 585
Poezii din aceiaşi categorie
daca ai stii..
daca ai stii cat imi lipsesti
poate te ai intoarce
dar nu visez la povesti
insa asta speranta imi stoarce.
daca ai stii cat te iubesc
rani ascund , seara privesc
n ai avut de gand
si m ai lasat plangand.
daca ai stii tot ce gandesc
ai crede in finalurile din povesti
zile, nopti eu socotesc
de cate ori tu ma ranesti.
daca ai stii de ce am plecat
sigur nici tu n ai mai fi stat
problemele m au presat
si tu singura m ai lasat.
daca ai stii ca te astept
visez cum ma strangi la piept
merg pe acelasi drum drept
nu am nici un regret.
daca ai stii ca te visez
totul analizez
stiind ce a fost intre noi
de aia nu dau inapoi.
daca ai stii cat incerc sa te uit
imi amintesc ce impreuna am construit
de absenta ta nu m ai instruit
de aceea inima mi s a pietruit.
daca ai stii ca nu te urasc
lacrimi izvorasc
cand amintirile ma tarasc
in trecutul nostru amoros.
daca ai stii cate intrebari
mi se pun despre noi
fel de fel de schimbari
au aparut apoi.
daca ai stii tot ce simt
ti ai fi dat seama cat eu la tine tin
dar stiu ca nu ti mai apartin
si va trebui sa termin.
I don't want to lose you
one day, I found you
And now, I don't want to lose you.
You are everything beautiful in the world.
You are a piece of sunshine,
in my hell .
I didn't know what the word joy "was".
Until you showed up in my heart,
Your eyes are beautiful as a tree,
Your smile is more beautiful than mine.
I'm not lying I see it's true,
Everyone says love is...
I'm not saying that: I'm saying something else,
I'm saying:
you are...
Poem about him
Author🖤Zamurca Alina🖤🖤
Doi,noi doi
Amândoi,noi doi
Goi de tristețe,
Plini de iubirea ce se rotește în cercul de foc,
Ce-ți iese din angelica privire,
Îngerul meu cu noroc,
Ce-mi arată al dragostei joc
Iubirea se plimbă de la tine la mine,
Se reîntoarce la tine vorbindu-ți dulce cu vorbele mele...
Vasilica tu ești dragostea vie,
Ochii tăi sunt văpăi ce mă ard
Când în gând te revăd,
Tu nefiind lângă mine,
E trist,dar știu că tu ești fericire
Iar eu îți tot spun,te iubesc!
(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Privește draga mea...!
Privește draga mea la ram
La muguri și la floarea lor,
Cât de frumos este copacul
Tabloul viu, în fața ochilor
Și de te uiți tu mai atent
Poți admira dansul albinei,
Ce florii-i fură tot nectarul
Din zori pân' la finalul zilei
Iar printre frunze poți zări
Cum păsări își fac cuiburi,
Și-ai să distingi din ciripit
Gama Major pusă pe triluri
Așa că te invit la o plimbare
De mână să ne ținem strâns,
Să vezi petalele cum zboară
Și cum pământul totu-i nins
Pe-alei îți voi șopti prin vers
Cuvinte dulci și pline de iubire,
Și din copaci flori îți voi dărui
Ca semn de-aleasă prețuire
Pe banca ninsă ne vom așeza
Să-ți zic câte-n lună și-n stele
Și-am să mă întind în poala ta
Să uit că am avut și clipe grele
Când seara ne va trimite-acasă
Vom lua cu noi povestea noastră,
Ca peste timp s-avem ce povesti
La o cafea, ghicită...la fereastră!
Zeița
„Apollo, ți-am oferit bunătate și respect,
Așa că te rog ca și tu să fi corect.
Să îmi împlinești și mie o dorință,
O zi vreau să petrec ca a ta ființă.”
"Admetus sau dacă așa dorești să te numești, Andrei,
O să îți dau aceea ce tu vrei.
Pentru generozitatea ta, din mâncarea mea vei gusta,
Pentru această zi, în corpul meu vei exista."
Totul în jur a devenit pur alb...
Și am ajuns într-un loc atât de dalb.
Eram chiar în vârful muntelui Olympus,
Și aveam până la apus pentru orice aveam să îmi fi propus.
M-am întâlnit întâia oară cu maestrul apelor, Poseidon,
M-a întrebat de un zvon de al meu, un piton.
I-am răspuns că de mult s-a rezolvat,
Și că nici atunci nu trebuia să fiu salvat.
L-am întrebat cum îi mai este al lui imperiu.
“Imperiu? Nu credeam că întrunește un așa criteriu, “
Îmi răde și cu un zâmbet îmi vorbește,
“Este extraordinar dar dacă nu mă crezi, vin-o și privește.”
Îi zâmbesc și îi promit că o să vin,
Imediat ce niște treburi termin...
"Dar crezi că aș putea pe Zeus să îl întâlnesc?"
Majoritatea dintre noi lipsesc, de diferite probleme se îngrijesc.
Văzând cât m-a întristat știrea, cât de jos îmi era privirea...
Îmi pune mâna pe spate, pentru a îmi mai liniști gândirea.
Mulțumindu-i și mergând mai departe, m-am întalnit...
Cu Leto, femeia din care în lume am venit.
Mă întreabă pe unde este sora mea,
Deoarece pentru siguranța ei se temea.
Așa că dacă acum eu înapoi în Grecia,
M-aș întoarce și pe ea aș căuta-o, ea pe veci ar aprecia...
Nevrând să stric relațiile lui Apollo ,
Pe Pământ mă întorc, pentru a încerca a o găsii acolo.
Într-o pădure eu încep a o căuta,
Când văd o femeie ce animale vâna...
Părul ei, curgea ca valurile unei mări de cafea,
Ochii ei, o fântână albă-nu de apă ci de ciocolată,
Buzele ei, păreau moi ca de catifea,
Atât de frumoasă, calculată, concentrată...
M-am apropiat tiptil, ușor,
Am strigat-o încet...cu o voce joasă...
Neștiind dacă îmi va oferi vreun ajutor.
Se întoarce dintr-o dată și se apropie curioasă.
“Ce cauți pe aici, dragă zeu?
Și de ce îmi întrerupi a mea vânătoare?
Ai ceva tupeu, știi bine că să vânezi e greu,
Haide, vorbește, sau nu o să mai fiu așa binevoitoare.”
"Mă numesc Apollo și sora nu mi-o pot găsii,
Pare că petreci mult timp pe aici,
M-am gândit că poate tu o să știi,
Dacă da, te rog să îmi zici…"
Se apropie cu mult avânt,
Mă ia cu puțină forță de mână...
Și fără vreun alt cuvânt,
Începe a merge fără frână.
De mână, m-a dus pe un vârf de munte,
Unde o femeie îmbrăcată într-o rochie de cărbune,
Părea că cea mai mare frică avea să și-o înfrunte.
Plângea și nimic nu putea spune...
Pentru ore în șir nu ne-am oprit din vorbit,
Frumusețea ei cu a Aphroditei era de comparat,
Ceva de neobservat până când de farmecele ochiilor ei m-am izbit...
A ei grație era imposibil de măsurat, de explicat…
De mână m-a dus pe un mic deal...
Deasupra unei sulițe din pământ.
Unde în jur, totul încă părea ireal...
Unde umbra unui măslin s-a resfrânt...
Degetele ei fine mă țineau atât de bine,
Povestindu-mi de Socrate, Platon și Herodot,
Se uita cu așa o înfierbântare, ardoare la mine,
Eu o ascultam și tăceam ca un netot.
M-a întrebat dacă o pauză vreau să facem,
Să stăm jos măcar pentru o clipă,
Că nu vrem să ne sărutăm să ne prefacem,
Simțeam cum o dragoste se înfiripă.
Pe lângă noi, zbura unul dintre frații mei,
Eros, care pentru mine a venit.
Părea că era supărat dar fără vreun temei,
Dintr-o dată, mi-a zâmbit, de parcă țelul și l-ar fii împlinit.
Nimic nu se schimbase, așa am crezut,
Dar când la Daphne m-am uitat…
Numai la ale ei picioare m-am holbat,
Corpul meu nu mai făcea ce am vrut...
Ea de mine s-a speriat,
Și ușor s-a îndepărtat,
Numai de dorință eram purtat,
Aerul se simțea rarefiat,
Imaginându-mi pieptul ei dezgolit,
Decolteul ei, îmi dădea tot felul de idei,
De cum aș săruta-o pe gât ducând-o pe alei,
Pe care nu s-a mai oprit, pe care nu le-a mai trăit.
De la dorința mea am încercat să mă rețin...
Să îi ating pielea de mătase și între picioare să o dezmierd,
Dar în silueta...în corpul ei, încep să mă pierd,
De la ea nu mai pot să mă abțin...
Speriată, ea începe să fugă,
Dar în adâncul ei știe,
Că lumea e prea pustie.
Așa că se decide să se distrugă.
Se transformă într-un prea frumos copac,
Când...din spatele meu se aude o voce mică și pitică,
Care întreabă dacă acum sunt mai deschis la critică.
Deoarece cu ea nu voi reușii niciodată să mă împac.
Lacrimile mele au umplut râurile și mările,
Rădăcinile ei le-am sărutat,
Minute, ore au trecut dar acolo eu am stat.
Încercând să îmi alin tulburările...
Din frumusețea, eleganța ei am făcut o liră,
Un arc și niște săgeți de lemn,
Și un lucru pe care am jurat solemn,
Să îl prețuiesc și când focul vieții mi s-o potoliră.
M-am trezit, cu memoriile care mă urmăriră,
Nu în Olympus, nu în lumea zeilor.
Doar cu coroana mea, care să mă mai ducă în acea lume a ideilor,
Un singur lucru, care să îmi amintească, că un om și o zeiță se iubiră…
Armonie
Vin negru pentru nopțile albe,
Flori roz pentru zilele negre,
Lumina stelelor pentru tenebre,
Să-mi fie mereu toate salbe.
Natura toată să-mi inspire
Un gând născut în conștiință,
Oferit de suflet ca dorință
De multe drumuri fără oprire.
Să dăruiești mereu cu prietenie,
O picătură din iubirea magică,
Cu care să înalți în viața pașnică
O fântână a bucuriei și de armonie.
Alte poezii ale autorului
Marea
Am fost la mare,
Așteptând o schimbare,
A fost doar o imprimare,
O simt ca pe o separare,
Este ca o repetare,
Pare doar o ocupare,
Dar este o modificare.
Tata
Nu conteaza cati ani trec
Caci nimic nu va schimba,
Gandul ca vreau sa-mi petrec
Toata viata-n preajma ta!
Vreau s-ascult mereu
Ale tale vechi povesti,
Si ma rog la Dumnezeu
Sa vad vesnic ca zambesti.
Nu exista atatea stele
In nopti, pe cer ce stralucesc,
Ca sa pot scrie cu ele:
La multi ani si Te iubesc.
A îngheţat inima-n mine
A îngheţat inima în mine,
De pe cât am murit.
Mi s-a părut ca fusese un vis,
Din care nu o să mă mai trezesc.
Noapte rece friguriasă,îmi aduci aminte,
Că te-am văzut în vis
Şi îndată te-am pierdut .
Şi iarăşi ai apărut
În noaptea morţii în care
astăzi am căzut.
(Autoarea poeziei Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa )
DOUA INIMI de Mihaela Ianculescu
Dintre miile de chipuri
Ce în taină mi-au zâmbit
Doar privirea ta ca marea
Sufletul mi-a cucerit.
Dintre miile de inimi
Ce pulsează-n jurul meu
Doar a ta a prins ecoul
Tactului din ritmul meu:
Îndreptându-și lin spre ceruri
Minunat cântecul lor
Au luat Universul martor
La chemarea lor de dor.
Dar drumul spre Veșnicie
A fost greu, i-a obosit,
Una vibra tot mai tare...
Alta șoaptă-a devenit...
Melodia de iubire
Ca o muzică din stele,
Își pierduse armonia
Era Zgomot și Tăcere.
Și din dragostea sublimă
Ca un har de poezie,
Timpu-a șters frecvența lor
Din Divina simfonie...
Omul de zăpadă
Doi prieteni copilaș
Tare harnici și isteți
Vor să facă în ogradă
Un om mare de zăpadă
Încep treabă cu domulul
Dau zăpadă rostogolul
Și-astfel întocmesc ușor
Din zăpadă omul lor
Capu-l fac ,apoi drept nas,
Pun un morcov de pripas,
Pentru ochi sunt tocmai buni
Două cioturi de cărbuni
Pălăria,un castron
Doi trei nasturi la burtica
Și omul de zăpadă-i gata
Dar venit-a iepurașul
Urechiatul și poznașul,
Și-a mâncat pe negustate
Morcovul pe jumătate.
De Cocoru David Cristian
Copilul sarman
Un copil sarman se joaca cu compasul, ii scapa din mana si isi taie nasul
Baiatul amarat, speriat si turmentat, a cazut pe nas si bratul i a scapat
Rostogolindu-se in durere si suspin, a mai trecut o ora si a murit in chin
Pe lumea cealalta, umplut el plin de ura s-a enervat mai tare, i-a mai cazut o mana
Cu nasul taiat, cu mainile pe jos, s-au enervat baietii, ficatul i-a fost scos
Fara ficat, inima si splina, a mai trecut o ora l au aruncat in mina
In mina abordat, de-un mare bulangiu sa nu-l vada deloc si-a scos ochiu pe viu
Cu un ochi ramas si fara speranta, tarandu-se pe jos a intalnit o rata
Nu era o rata, era o vrajitoare, fermecat el fiind ii scoate un ochi si moare.