Erou

Ma simt a fi in intuneric

Si inchid ochii

Sa ma trezesc in lumina

Dar negru se combina.

Negru:

Negru ce il port

Ma caracterizeaza

Imi descrie sentimentele

Ce-n mine vibreaza.

Amarul:

Din-nauntrul meu

Se scurge-acuma rinduri

Si urma umbrei , chipul ei

 Ramine-a fi doar visuri.

Pe pamanturi straine

Asemenea unor ruine

Exista un suflet devotat

Dar in acelasi timp uitat

El iubea, cum nimeni n-a mai iubit vreodata

Dar dragostea nu-i era impartasita niciodata

Soarele răsărea, Luna murea,

Ca sufletul asemenea.

Pact cu Diavolul ar face

Un minut de ar vedea

Cum e dragostea simtita

Într-un infern ar continua.

cu picioarele trecutul usa imi deschide
si eu de el, se pare, ca ma tem demult.
daca-as fuma, acuma o tigara as aprinde.
farima-te. eu ma intorc. eu nu ma uit.

sub epiderma e Antarctida straina,
iar soarele ce ne-ncalzea de mult e stins.
nu-mi spune, ca din nou eu sint de vina.
cu radacini adinci in mine tu te-ai prins.

peste o saptamina imi planific evadarea,
nu pot sa-ti mai ascult nici o minciuna.
tu spui, ca n-o sa plec, ca nu-s de loc in stare,
dar eu te las, plec pentru totdeauna.

sub epiteliu pescarusi de mare zboara,
farima stratul de-amintiri ca gheata gros.
eu plec, chiar daca despatirea nu-i usoara,
eu plec, chiar daca-i foarte dureros.

dar sufletul alunga aceste stoluri.
sint obsedata de ceva ce nu-i al meu.
mi-e greu sa umplu cu ceva tristele goluri,
dar sa te dau cuiva este cu mult mai greu.

din nou cu radacini groase in mine cresti
si asta nu este deloc un semn de bine.
stiu sigur, poeziile mereu mi le citesti,
dar fa-te ca nu-s scrise pentru tine.

Dacă...? M-ai căuta în adâncul pământului!

Dacă...? M-ai vedea în vise! 

M-ai găsi călătorind printre stele!

Căutând sentimente demult stinse.

Dacă...? În adâncul oceanului te-ai scufunda,

M- ai afla în a cerului infinitate

Căutând...iubirea mea? Iubirea ta?

...m-ai găsi într-o ploaie de obscuritate.

Am murit demult! 

Și încă mor ...în fiecare zi!

Tu...pentru mine? Ai ajuns o simplă formă de lut!

...care nu are loc...printre milioanele de galaxii

Un trup ...fără suflet...

Gol...pentru că iubirea nu l-a umplut. 

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Glöm nostalgi!

Snöns tår bland snödropparna

Det har alltid ett syfte,

Det är ett eko av vintern som har gått,

Det som inte längre väcker en förlorad dröm.

Glöm nostalgi,

Inga fler tårar!

Sjung alltid

Din vår!

Glöm nostalgi

dåtid,

Sjung glädje

Att vi träffades.

En gammal kärlek lämnar minnen,

Men också öppna vägar till nya kärlekar.

Solen verkar ibland le.

Glöm nostalgi,

Prata inte om henne

Och från blå ögon

Torka dina tårar!

Glöm nostalgi,

Det är ett tidigare ämne,

Sjung glädje

Att vi träffades.

Glöm nostalgi,

Inga fler tårar!

Sjung alltid

Din vår!

Glöm nostalgi,

Prata inte om henne

Och från blå ögon

Torka dina tårar!

Och från blå ögon

Torka dina tårar!

Glöm nostalgi,

Inga fler tårar!

Sjung alltid

Din vår!

Glöm nostalgi

dåtid,

Sjung glädje

Att vi träffades.

Glöm nostalgi!

Am stat și am privit la uşa închisă 

Cu gîndul ca se va deschide ...înzadar

Am stat şi-am asteptat cu mîna întinsă 

Si nu-mi venea sa cred ...sfîrsitul este clar...

A fost o perioada minunată 

Aveam si inima si suflet si speranță 

Dar cei cu soarta asta bleatemată

Cînd crezi...ai tot...ea scuipa în a ta viață 

Dar iata a iesit si a trecut incet pe lîngă mine

Mergeam din urma ei dezamagit

Știind ca ia deja nu-mi aparține 

Si nu mai este tot ce am iubit 

La semafor e rouşu ea trecuse

Eu am ramas să aştept ca întotdeauna 

Si utima nadejde se pierduse 

Dar eu mergeam mergeam din urmă într-una 

In urma nu se intoarece si ma doare

De parca nu a fost nimic nici cînd 

Rugzacul ma apasa in spinare

Nu vreau sa cred ca-i despre tine gind

Mai e un semafor din nou semanul stop

Dar de aceasta data ea nu a trecut

Rugzacul meu m-apasa chear nonstop

Nu ma apropii... dar dorul e acut 

Am mers eu tot asa vrio ciţiva metri

Pîn a intrat într-un butic de linga drum

Am alergat neitrerup si kilometri

Dar nu ma obiseam asa ca acum

Am continuat privind spre geamul mare

De la spinare s-o mai vad odata

Dar n-am vazut....ma doare tot mai tare

Acum chear am pierdut aceasta fata

Doar inainte! ...nu mai da inapoi

Î-mi spune raţiune mea într-una 

Dar inima î-mi spune cred in voi

Si nu mai stiu deci unde e minciuna

Scriu totul in momentul de acum

Nu e poveste ...muza...inventare

Eu stau pe un sacunul de linga drum

In citeva secunde de al ei suflare

Stau tot aştept ...scriind i-am pierdut urma

Nu a ieșit... sau poate a ieșit cît va scriu vouă 

Aceste gânduri mă frămînta acuma

A dispărut ca după dimineață o rouă

Mă duc să beau pentru a uita de toate

Și știu că în alcool nu e scaparea

Am fel de fel de gîndiri chear și moarte 

Așa că cred mai bine e uitarea...

Nu pot sa spun că voi mai scri poezii 

Și apropo la semafor e verde

Sunt înecat de gînduri...mii și mii

Am mai simțit odată ce înseamnă a pierde

Întuneric

Dă-mi la o parte versurile

și șoaptele

Dă-mi la o parte visele

și gândul cum că noi doi.

Dă-mi trupul la o parte

iar palmele de pe umeri-ți goi.

Dă-mi la o parte razele de soare,

O să vezi cum stelele apar pe cer

Și cum lumea se răcește

într-un aprig ger.

Dă-mi la o parte frunzele

de pe al meu pământ,

să vezi cum toate se sfârșesc

în măcinatul morilor de vânt.

Dă-mi totul uitării,

ia-mi totul si lasă-mi nimic.

Dă-le pe toate la o parte

și o să mă găsești așa cum sunt eu,

un fel de… al tău întuneric.

Înaintam – așa credeam – spre tine bucuros, emoționat

Cu o soartă moartă jumătate…

Te-am visat simplu și cu grijă te-am purtat

Cu brațele mele de triste șoapte.

Eram bucuros – așa mă credeam – în nebunia mea

Să te revăd eram tare speriat,

Să te cuprind din nou – tu trup în șoapta mea…

Așa te-am visat, așa te-am purtat!

Așteptam să piară lumea, de egoism orbit și din iubire

Cu rădăcinile-mi crescute până la cer…

Țînând un chip în astre de o eternă amintire

Sculptând un ecou perpetuum în sunete de fier.

Dar tu ai aruncat culori purtate într-o țesătorie

Într-un fum de alb și negru m-ai aruncat

În trecutul tău, prezentul meu rămâne o memorie,

Cum eu nicicând… n-am existat.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Ah, șoaptele astea,

fantome ale trecutului

Mă tot vizitează de parcă aș fi

cel mai bun prieten al lor.

Ca un liliac,

mă las ghidat de ecouri vechi și noi,

printr-un infinit absurd.

Cu unele șoapte îți mângâi părul

într-un miros de trandafiri …

Altele … se aprind în noapte

un lampadar de amintiri …

Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple

și în inimă un dor.

Și mai sunt câteva … atunci când dorm,

te visez … și zbor!

Rădăcinile unui copac,

ce sug din mine ultima picătură de tine …

Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,

și mă duc departe … prin mine,

să te caut,

cu ele.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Câte ecouri încă pe aripile unei păsări solitare

Cenușie și sclipitoare printre razele de soare,

Și câte ecouri am lăsat înaintea noastră pe pământ

Epicentru al durerii fără trup sau cuvânt.

Câte ecouri de dor șoptesc ochii tăi nedumeriți

Lacrimi triste … și de moarte păianjeniți,

Sorbind veninul cu ochi pierduți printre clipele moarte

 Ah … câte ecouri rămase … și triste în noapte.

(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)

fragment

...

Tu Doamne, dă-mi te rog o clipă

Să-i las o floare-n al meu gând

Și lasă-mi Doamne după mine

Cuvintele pe-al meu mormânt…

Iar frunzele să mă citească

Într-un vânt de toamnă amețitor

Gândul meu să îi șoptească

Că m-am stins numai o clipă,

Și am să revin ...

De al ei dor.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 / ISBN: 978-973-0-32645-1 - Toate drepturile rezervate)

fragment

...

Conductele de apă caldă

Fredonează-un dor de mamă

Într-un ritm curat de odă

Și murdar de tristă teamă.

Se-aud și pașii de gândaci;

În ecouri zgomotoși …

Oameni goi, gândaci săraci

Șobolani de foame roși.

Așternuturi de cartoane

Desenează peste tot,

Un pat de dor și-un vis pe mâine

Și tot ce-a fost într-un boicot.

Câte-o picătură-n noapte

Se izbește de trecut,

Într-un glas de dor și moarte …

Zgomotoșii au tăcut. 

Iar o cruce-i scrijelită

Pe un perete umezit

Șoapta-i rugă-nlăcrimată,

Și trist copilul părăsit.

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Fragment extras din "Șobolani" / Toate drepturile rezervate )