Însă iubirea
mai nou sunt prieten cu urșii
strâng toate „suvenirurile”de pe Masa Tăcerrii
( la care s-au ospătat oamenii cavernelor
mileniului trei!)
pentru toți moșii-martinii cu principii și gusturi estetice
nonconformiști însă din naștere
prietenii mei
afectuoși până la ruperea oaselor
pe care te poți sprijini la nevoie
fără să investești alceva decât dragoste
la naiba
de ce-mi vorbiți urșii de rău
când dau buzna în casele oamenilor
știți și voi că foamea e crâncenă
le-a luat mințile
iar uneori e foarte greu să deosebești un om
de celelalte viețuitoare ale Pământului
ca să fiu sincer până la capăt, în afara urșilor, iubesc florile, toate florile, singurele făpturi ingenuue, care-mi fac sufletul pasăre, cântec, într-o lume însângerată până la gât a lupilor, homo homini lupus est, și pe artistul din spatele acestei Capele Sixtine, pictată cu vii și cu morți, la propriu, frumusețea adevărată a lumii se ascunde dincolo de lungimea de undă a ochiului, întrece în emoții viteza lumini, cuanta egoistă și fragilă de timp, uneori chiar și spiritul
.
însă iubirea le-ntrece pe toate…
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 24 ianuarie 2019
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 1789
Poezii din aceiaşi categorie
Simulări
îți imaginezi lucruri care nu se vor întâmpla niciodată
trăiești aceste stări ca și când ar fi adevărate
te bucuri și suferi într-o lume miraculoasă a lui Edward Tulane
cu iepuri de porțelan
în care timpul
această mașinărie infernală de zdrobit inimi
oprește în toate intersecțiile.
Tu ești întotdeauna eroina piesei tale de teatru absurd
pe care ți-o scrii singură
într-o regie de excepție a minții.
Nu am înțeles însă lipsa culorilor vii
excesul de alb-negru și abstract din intriga piesei.
E drept că scenaristul îți recomandase să eviți orice amestestec frivol de lumină
și n-ai zis nu
înțelesesei că viețile nostre nu mai aveau nicio șansă să se întâlnească
într-un evantai al culorilor...
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Deasupra noastră
Revină-ți vântule din amorțeală!
Împrăștie prin boarea ta-n văzduh
A vieții înfățișare ideală,
Sfințită-n ceruri de cel duh!
Adună-i pe cei buni, o lume,
Ce-n calea gândului se-ntrec
Cu litere și cifre-n sume,
Iuțeala minții ce-o petrec.
Să împletești cu ani și ani
A timpului rotire-n infinit,
Ca spiritele, vechii castelani,
Să țină Universul neclintit.
Presară semințele vieții.
Să crească bujorii din apa vie.
Și udă-n roua dimineții
O prea frumoasă "împărăție".
Cu sceptrul ce destinu-l ține
Să-nobilezi pe cei sortiți
Să poarte spiritul în sine,
Și gând de-a nu fi părăsiți.
Nu știu!
Nu știu cum e mai bine
Să plâng că-mbătrânesc,
Sau poate să mă bucur
Lângă femeia ce-o iubesc
Nu știu cum pot să-i iert
Pe cei ce mi-au greșit,
Și cum să-i dau uitării
Pe toți ce m-au rănit
Nu știu dacă e cineva
Îndreptățit să judece,
Pe cel ce piatra o ridică
Dar nu vrea să o arunce
Nu știu de-i calea dreaptă
Pe care azi pășesc,
Sau poate sensul duce
Greșit..și-am să plătesc
Nu știu unde e adevăr
Și unde e minciună,
Naiv am fost în viață
Crezând că lumea-i bună
Nu știu ce e prietenia
Și care sunt amicii mei,
Că ajutor când am cerut
Doar spate am văzut la ei
Nu știu ce-i bine-n lumea asta
Și cum să nu fac rău în ea,
Mă rog la Domnul să nu-mi ia
Speranța, nădejdea și dragostea
........................
Dar știu că suntem muritori
Și nu vom moșteni pământul,
Nimic din ce avem nu vom lua
Cu noi, la drum..spre Sfântul!
Joc/7
desfrunzite dimineați,
soarele ascuns în spatele
vorbelor goale,
gâfâie ca o pasăre rănită ...
%
cheia zeilor-
cu șapte raze,
deschide poarta din inima
neîntinată de ură.
Alogaritmi
Nu mai aveam o lacrimă să plâng
mi-erau ochii uscați precum nisipul din deșertul Atacama
în timp ce gravitam pe-orbita sferică a unui gând
simțind cum mă pândește de pe margini teama
Treceau pe lângă mine quasari, comete, stele moarte,
spre cimitirul cosmosului, a-ntunecatei sale pegre,
în geometrii din cele mai abstracte
sau dispărând subit în găurile negre
Pierduses traiectoria inițială
și mă-ndreptam spre haos, fără un cuvânt
precum un Don Quijote de la Mancha, fără fală,
în lupta sa eternă cu morile de vânt.
din gândul meu, cu aripi de lăcustă,
asemeni neutronului dintr-un atom
am revenit încet-încet în lumea asta-ngustă,
în ciurul lui Eratostene, alogaritmul cel mai simplu pentru OM...
Un cântec amar pentru țara mea
În țara noastră, coruptă și mică,
Un președinte, un guvern, o frică.
Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,
Iar noi, poporul, tăcem și suferim.
În țara mea, unde speranța-i doar un vis,
Un prim-ministru, ales de-un sfert, ne-a promis,
Un finanțator, de șase la sută ales,
Ne-a dus în praf, cu legi nefirești.
Ministrul de interne, cu zece la sută-n spate,
Ne-a umplut de frică, cu o mână grea de stat.
Președintele, cu judecători-n buzunar,
Ne-a luat libertatea, fără niciun zâmbet.
Curtea Constituțională, un ecou al puterii,
Ne-a luat dreptatea, cu legi făcute-n întuneric.
La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,
Când oare vom mai avea o viață mai senină?
Dar nu-i totul pierdut, nu-i totul în zadar,
Căci în fiecare suflet, încă mai arde un jar.
Un jar de speranță, de dreptate și-nțelepciune,
Să schimbăm viitorul, cu o nouă conducere.
În țara noastră, coruptă și mică,
Un președinte, un guvern, o frică.
Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,
Iar noi, poporul, tăcem și suferim.
La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,
Când oare vom mai avea o viață mai senină?
Simulări
îți imaginezi lucruri care nu se vor întâmpla niciodată
trăiești aceste stări ca și când ar fi adevărate
te bucuri și suferi într-o lume miraculoasă a lui Edward Tulane
cu iepuri de porțelan
în care timpul
această mașinărie infernală de zdrobit inimi
oprește în toate intersecțiile.
Tu ești întotdeauna eroina piesei tale de teatru absurd
pe care ți-o scrii singură
într-o regie de excepție a minții.
Nu am înțeles însă lipsa culorilor vii
excesul de alb-negru și abstract din intriga piesei.
E drept că scenaristul îți recomandase să eviți orice amestestec frivol de lumină
și n-ai zis nu
înțelesesei că viețile nostre nu mai aveau nicio șansă să se întâlnească
într-un evantai al culorilor...
Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru
Deasupra noastră
Revină-ți vântule din amorțeală!
Împrăștie prin boarea ta-n văzduh
A vieții înfățișare ideală,
Sfințită-n ceruri de cel duh!
Adună-i pe cei buni, o lume,
Ce-n calea gândului se-ntrec
Cu litere și cifre-n sume,
Iuțeala minții ce-o petrec.
Să împletești cu ani și ani
A timpului rotire-n infinit,
Ca spiritele, vechii castelani,
Să țină Universul neclintit.
Presară semințele vieții.
Să crească bujorii din apa vie.
Și udă-n roua dimineții
O prea frumoasă "împărăție".
Cu sceptrul ce destinu-l ține
Să-nobilezi pe cei sortiți
Să poarte spiritul în sine,
Și gând de-a nu fi părăsiți.
Nu știu!
Nu știu cum e mai bine
Să plâng că-mbătrânesc,
Sau poate să mă bucur
Lângă femeia ce-o iubesc
Nu știu cum pot să-i iert
Pe cei ce mi-au greșit,
Și cum să-i dau uitării
Pe toți ce m-au rănit
Nu știu dacă e cineva
Îndreptățit să judece,
Pe cel ce piatra o ridică
Dar nu vrea să o arunce
Nu știu de-i calea dreaptă
Pe care azi pășesc,
Sau poate sensul duce
Greșit..și-am să plătesc
Nu știu unde e adevăr
Și unde e minciună,
Naiv am fost în viață
Crezând că lumea-i bună
Nu știu ce e prietenia
Și care sunt amicii mei,
Că ajutor când am cerut
Doar spate am văzut la ei
Nu știu ce-i bine-n lumea asta
Și cum să nu fac rău în ea,
Mă rog la Domnul să nu-mi ia
Speranța, nădejdea și dragostea
........................
Dar știu că suntem muritori
Și nu vom moșteni pământul,
Nimic din ce avem nu vom lua
Cu noi, la drum..spre Sfântul!
Joc/7
desfrunzite dimineați,
soarele ascuns în spatele
vorbelor goale,
gâfâie ca o pasăre rănită ...
%
cheia zeilor-
cu șapte raze,
deschide poarta din inima
neîntinată de ură.
Alogaritmi
Nu mai aveam o lacrimă să plâng
mi-erau ochii uscați precum nisipul din deșertul Atacama
în timp ce gravitam pe-orbita sferică a unui gând
simțind cum mă pândește de pe margini teama
Treceau pe lângă mine quasari, comete, stele moarte,
spre cimitirul cosmosului, a-ntunecatei sale pegre,
în geometrii din cele mai abstracte
sau dispărând subit în găurile negre
Pierduses traiectoria inițială
și mă-ndreptam spre haos, fără un cuvânt
precum un Don Quijote de la Mancha, fără fală,
în lupta sa eternă cu morile de vânt.
din gândul meu, cu aripi de lăcustă,
asemeni neutronului dintr-un atom
am revenit încet-încet în lumea asta-ngustă,
în ciurul lui Eratostene, alogaritmul cel mai simplu pentru OM...
Un cântec amar pentru țara mea
În țara noastră, coruptă și mică,
Un președinte, un guvern, o frică.
Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,
Iar noi, poporul, tăcem și suferim.
În țara mea, unde speranța-i doar un vis,
Un prim-ministru, ales de-un sfert, ne-a promis,
Un finanțator, de șase la sută ales,
Ne-a dus în praf, cu legi nefirești.
Ministrul de interne, cu zece la sută-n spate,
Ne-a umplut de frică, cu o mână grea de stat.
Președintele, cu judecători-n buzunar,
Ne-a luat libertatea, fără niciun zâmbet.
Curtea Constituțională, un ecou al puterii,
Ne-a luat dreptatea, cu legi făcute-n întuneric.
La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,
Când oare vom mai avea o viață mai senină?
Dar nu-i totul pierdut, nu-i totul în zadar,
Căci în fiecare suflet, încă mai arde un jar.
Un jar de speranță, de dreptate și-nțelepciune,
Să schimbăm viitorul, cu o nouă conducere.
În țara noastră, coruptă și mică,
Un președinte, un guvern, o frică.
Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,
Iar noi, poporul, tăcem și suferim.
La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,
Când oare vom mai avea o viață mai senină?
Alte poezii ale autorului
1 Decembrie
ca să-ți iubești patria
trebuie mai întâi să ai o patrie
nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă
cu alte milioane de oameni
într-un anumit loc
o poți face la fel de bine oriunde
în toate limbile Pământului
nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu
Grădina Maicii Domnului
de exemplu
Pământul e plin de asemenea locuri
nu e de ajuns să mori pentru ogorul din spatele casei
amăgindu-te că de acolo
din fundul curții
începe patria
cât vezi cu ochii e doar pământ
oameni care vorbesc în toate limbile
ca în Babilon
po***cenzure***ții
nu e de ajuns să crezi că aparții unui neam
fiindcă te-mbraci într-un anumit fel
că te-nfrupți cu sarmale și slănină de porc
sau că mergi în fiecare duminică la biserică
nici vorbă
trebuie mai întâi să fii demn
smerit
să-ți aparții deopotrivă ție și celorlalți
de ce m-aș bucura azi
în acest început polar de decembrie
să-mi cinstesc „eroii”
niște nefericiți sacrificați pe câmpurile de luptă
când împotriva nemților
când împotriva rușilor
înrușinați din ambele părți
și neîngropați în morminte
morți ca proștii
halal eroi
să-mi cinstesc urmașii
îndușmăniți într-atât între ei
încât a fost nevoie de un rege neamț
mason
dintr-o rasă de criminali și idioți stacojii
cum spunea Nice
Habsburgii și Hohenzollernii
apoi de un cismar
și din nou de un neamț
descălecat din fostele Wafen SS
care ne vorbește despre democarație
mai bine nu
prefer să rămân un om fără patrie
fără tembelii și vânzătorii de neam
# rezist
în aceiași fundătură urât mirositoare
a istoriei
încă o sută de ani....
Orgolii nemăsurate
Când spui „eu”
minți
e tautologic
nu ești niciodată doar „tu”
cu tine există alte milioane de ființe
(bacterii prietenoase în slujba vieții
ciuperci microscopice
paraziți
virusuri criminale în slujba morții!)
dacă te uiți la tine la microscop
descoperi o lume incredibilă
o luptă disperată pe viață și moarte
unde tu ești spectator
(omul de pe margine, cel care se uită la sine
fără apărare!)
cum mai poți fi tu însuți
când nu mai ești stăpânul propriei vieți
când alții iau decizii în locul tău
din interiorul și din afara propriei ființe
când alții te aduc pe lume sau te aruncă în neant
este jenant să repeti mereu „eu”
vorbind despre tine
X-ul
din această ecuație complicată a vieții
.
cu atâtea necunoscute ...
Zodii
Cineva îmi spunea că viața mea depinde de astre,
de constelațiile Sistemului nostru Solar,
de trecerea Soarelui în traiectoria sa ecliptică
peste cele douăsprezece câmpuri energetice al Cosmosului,
denumite zodii,
că ziua în care te naști se va afla sub influența unei planete din cele douăsprezece,
corepondente unui an, care are la rându-i douăsprezece luni,
și că această planetă în conjuncție cu Soarele îți determină inexorabil destinul
de pildă, dacă ești născut între martie și aprilie, în zodia berbecului, patronată de Marte,
vei fi un om năvalnic,
vei avea o căsătorie fericită și un renume de invidiat,
dacă te naști între aprilie și mai, sub influența lui Venus, în zodia taurului,
vei face mulți copii,
vei deveni bogat, dar poți, în egală măsură, să mori repede,
dacă vezi lumina Soarelui între mai și iunie, sub influența lui Mercur, în zodia gemenilor,
vei fi nehotărât, dual în tot ce faci și s-ar putea să ai o moarte năprastică la o conjuncție nefericită a Soarelui cu primejdiosul Mercur,
dacă te naști între iunie și iulie, sub predicarele Lunii, în zodia racului, vei avea parte de câștiguri și perderi, precedate sau urmate de moarte,
dacă te naști între iulie și august, sub influența Soarelui, în zodia leului, vei deveni foarte puternic și vei ajunge foarte sus,
dacă vei începe să faci umbră Pământului între august și septembrie, în sfera aceluiași Mercur, în zodia fecioarei,
vei fi nefericit în dragoste,
dacă se întâmplă să vii între septembrie și octombrie, sub grațiile lui Venus, în zodia balanței, vei fi marcat de timiditate și aplecare înspre creație,
dacă deschizi ochii între octombrie și noiembrie, sub puterea lui Pluto, vei deveni extrem de îndrăzneț și ahtiat după funcții înalte,
altceva e dacă te naști între noiembrie și decembrie, guvernat de Jupiter, în zodia săgetătorului, vei avea parte de faimă și bogăție,
capricornii născuți între decembrie și ianuarie, sub influențele lui Saturn, vor fi optimiști și perseverenți,
vărsătorii născuți între ianuarie și februare, sub voia lui Uranus, vor fi leneși, dar norocoși,
iar peștii născuți între februarie și martie, sub ocrotirea planetei Neptun, vor fi firi pasionale, luptătoari desăvârșiți și cu stare,
ne spun astrologii în fiecare dimineață la știri,
problema e că uneori influențele planetelor se suprapun,
că alteori se anulează reciproc între ele, la orice conjucție mai năbădăioasă cu Soarele
și te trezești cu destinul făcut flenduri,
zodia mea este aproape de sfârșitul anului,
iar până atunci sunt nevoit să trec prin toate zodiile cunoscute
fără să fiu influențat de niciuna,
o singură dată m-am rătăcit prin zodia gemenilor și era să mor,
Mercur retrogradase câteva grade spre jupiter
și mă prinse la mijloc…
Strigăt
mușcătura lui Cerber e ca o semnătură pe gleznă
a morții
bătrânul Charon nu mai vede dincolo de maluri
și-mi refuză bănuțul de aur
ca să trec Styxul
lăsându-mă zombi
nici om
nici înger
un fel de mort viu
strivit între două lumi închise ermetic
dac-aș putea mi-aș răcori nemurirea cu sângele tău
în semn de dragoste
dar nu pot
mușcătura otrăvită a lui Cerber mă arde cumplit
în flăcările nimicitoare ale disperării
zdrobește
iubito
porțile vieții ferecate în lanțuri
și vino s-alungi vulturul care-mi sfâșie inima….
Repere
m-am bucurat de fiecare zi apărută în viața mea
încercam de fiecare dată sentimentul pe care-l ai când te întâlnești cu o femeie
rațiunea de a fi aduna cele mai frumoase flori ale dimineții
și le punea în glastră
fiecare zi cu florile ei minunate de colț
fiecare floare cu picătura ei strălucitoare de rouă
așteptam pitit în întunericul nopții
prima rază de Soare neumblată de pașii luceafărului de ziuă
nici măcar de ochii tăi apucători
riscând să te supăr
dar tu ai râs
am fost un egoist incorigibil
m-am strecurat cu viclenie printre oameni și lucruri
am idolatrizat zeii păgâni
am dezgropat morții
iar morții dezgropați au zâmbit
„aproape că uitasem cum răsare Soarele”
devenisem dușmanul de moarte al dimineților tulburi
fără orizont și speranță
al norilor cumulus
care aduceau ploaia
al trecătorilor solitari
rătăciți printre gânduri
.
nu mă gândisem nicio clipă până atunci
că începeam
de fapt
să-mi pierd sufletul
.
ultima mea privire
înghețată în infinitul oglinzii
luase
probabil
demult
chipul schimonosit al păcatului…
Sacrificii
mi-e frică să merg noaptea prin viață
să bâjbâi
să nu-mi mai găsesc punctele cardinale
scara de bloc
cheia de la ușa iubitei
care mă ține de vreo trei zile flotant
noaptea toate blocurile se aseamănă între ele
mai bine rămân alături de ea
lipit de spatele ei ondulat în formă de S
ca o curbă extrem de periculoasă în drum
cu ochii deschiși
așteptând să se-ntoarcă spre mine
nu fără emoție
pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră
într-o femei vampir
știu că mă va devora până în zori
dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult
nu-mi place să sufăr
să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer
să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată
cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil
dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…
1 Decembrie
ca să-ți iubești patria
trebuie mai întâi să ai o patrie
nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă
cu alte milioane de oameni
într-un anumit loc
o poți face la fel de bine oriunde
în toate limbile Pământului
nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu
Grădina Maicii Domnului
de exemplu
Pământul e plin de asemenea locuri
nu e de ajuns să mori pentru ogorul din spatele casei
amăgindu-te că de acolo
din fundul curții
începe patria
cât vezi cu ochii e doar pământ
oameni care vorbesc în toate limbile
ca în Babilon
po***cenzure***ții
nu e de ajuns să crezi că aparții unui neam
fiindcă te-mbraci într-un anumit fel
că te-nfrupți cu sarmale și slănină de porc
sau că mergi în fiecare duminică la biserică
nici vorbă
trebuie mai întâi să fii demn
smerit
să-ți aparții deopotrivă ție și celorlalți
de ce m-aș bucura azi
în acest început polar de decembrie
să-mi cinstesc „eroii”
niște nefericiți sacrificați pe câmpurile de luptă
când împotriva nemților
când împotriva rușilor
înrușinați din ambele părți
și neîngropați în morminte
morți ca proștii
halal eroi
să-mi cinstesc urmașii
îndușmăniți într-atât între ei
încât a fost nevoie de un rege neamț
mason
dintr-o rasă de criminali și idioți stacojii
cum spunea Nice
Habsburgii și Hohenzollernii
apoi de un cismar
și din nou de un neamț
descălecat din fostele Wafen SS
care ne vorbește despre democarație
mai bine nu
prefer să rămân un om fără patrie
fără tembelii și vânzătorii de neam
# rezist
în aceiași fundătură urât mirositoare
a istoriei
încă o sută de ani....
Orgolii nemăsurate
Când spui „eu”
minți
e tautologic
nu ești niciodată doar „tu”
cu tine există alte milioane de ființe
(bacterii prietenoase în slujba vieții
ciuperci microscopice
paraziți
virusuri criminale în slujba morții!)
dacă te uiți la tine la microscop
descoperi o lume incredibilă
o luptă disperată pe viață și moarte
unde tu ești spectator
(omul de pe margine, cel care se uită la sine
fără apărare!)
cum mai poți fi tu însuți
când nu mai ești stăpânul propriei vieți
când alții iau decizii în locul tău
din interiorul și din afara propriei ființe
când alții te aduc pe lume sau te aruncă în neant
este jenant să repeti mereu „eu”
vorbind despre tine
X-ul
din această ecuație complicată a vieții
.
cu atâtea necunoscute ...
Zodii
Cineva îmi spunea că viața mea depinde de astre,
de constelațiile Sistemului nostru Solar,
de trecerea Soarelui în traiectoria sa ecliptică
peste cele douăsprezece câmpuri energetice al Cosmosului,
denumite zodii,
că ziua în care te naști se va afla sub influența unei planete din cele douăsprezece,
corepondente unui an, care are la rându-i douăsprezece luni,
și că această planetă în conjuncție cu Soarele îți determină inexorabil destinul
de pildă, dacă ești născut între martie și aprilie, în zodia berbecului, patronată de Marte,
vei fi un om năvalnic,
vei avea o căsătorie fericită și un renume de invidiat,
dacă te naști între aprilie și mai, sub influența lui Venus, în zodia taurului,
vei face mulți copii,
vei deveni bogat, dar poți, în egală măsură, să mori repede,
dacă vezi lumina Soarelui între mai și iunie, sub influența lui Mercur, în zodia gemenilor,
vei fi nehotărât, dual în tot ce faci și s-ar putea să ai o moarte năprastică la o conjuncție nefericită a Soarelui cu primejdiosul Mercur,
dacă te naști între iunie și iulie, sub predicarele Lunii, în zodia racului, vei avea parte de câștiguri și perderi, precedate sau urmate de moarte,
dacă te naști între iulie și august, sub influența Soarelui, în zodia leului, vei deveni foarte puternic și vei ajunge foarte sus,
dacă vei începe să faci umbră Pământului între august și septembrie, în sfera aceluiași Mercur, în zodia fecioarei,
vei fi nefericit în dragoste,
dacă se întâmplă să vii între septembrie și octombrie, sub grațiile lui Venus, în zodia balanței, vei fi marcat de timiditate și aplecare înspre creație,
dacă deschizi ochii între octombrie și noiembrie, sub puterea lui Pluto, vei deveni extrem de îndrăzneț și ahtiat după funcții înalte,
altceva e dacă te naști între noiembrie și decembrie, guvernat de Jupiter, în zodia săgetătorului, vei avea parte de faimă și bogăție,
capricornii născuți între decembrie și ianuarie, sub influențele lui Saturn, vor fi optimiști și perseverenți,
vărsătorii născuți între ianuarie și februare, sub voia lui Uranus, vor fi leneși, dar norocoși,
iar peștii născuți între februarie și martie, sub ocrotirea planetei Neptun, vor fi firi pasionale, luptătoari desăvârșiți și cu stare,
ne spun astrologii în fiecare dimineață la știri,
problema e că uneori influențele planetelor se suprapun,
că alteori se anulează reciproc între ele, la orice conjucție mai năbădăioasă cu Soarele
și te trezești cu destinul făcut flenduri,
zodia mea este aproape de sfârșitul anului,
iar până atunci sunt nevoit să trec prin toate zodiile cunoscute
fără să fiu influențat de niciuna,
o singură dată m-am rătăcit prin zodia gemenilor și era să mor,
Mercur retrogradase câteva grade spre jupiter
și mă prinse la mijloc…
Strigăt
mușcătura lui Cerber e ca o semnătură pe gleznă
a morții
bătrânul Charon nu mai vede dincolo de maluri
și-mi refuză bănuțul de aur
ca să trec Styxul
lăsându-mă zombi
nici om
nici înger
un fel de mort viu
strivit între două lumi închise ermetic
dac-aș putea mi-aș răcori nemurirea cu sângele tău
în semn de dragoste
dar nu pot
mușcătura otrăvită a lui Cerber mă arde cumplit
în flăcările nimicitoare ale disperării
zdrobește
iubito
porțile vieții ferecate în lanțuri
și vino s-alungi vulturul care-mi sfâșie inima….
Repere
m-am bucurat de fiecare zi apărută în viața mea
încercam de fiecare dată sentimentul pe care-l ai când te întâlnești cu o femeie
rațiunea de a fi aduna cele mai frumoase flori ale dimineții
și le punea în glastră
fiecare zi cu florile ei minunate de colț
fiecare floare cu picătura ei strălucitoare de rouă
așteptam pitit în întunericul nopții
prima rază de Soare neumblată de pașii luceafărului de ziuă
nici măcar de ochii tăi apucători
riscând să te supăr
dar tu ai râs
am fost un egoist incorigibil
m-am strecurat cu viclenie printre oameni și lucruri
am idolatrizat zeii păgâni
am dezgropat morții
iar morții dezgropați au zâmbit
„aproape că uitasem cum răsare Soarele”
devenisem dușmanul de moarte al dimineților tulburi
fără orizont și speranță
al norilor cumulus
care aduceau ploaia
al trecătorilor solitari
rătăciți printre gânduri
.
nu mă gândisem nicio clipă până atunci
că începeam
de fapt
să-mi pierd sufletul
.
ultima mea privire
înghețată în infinitul oglinzii
luase
probabil
demult
chipul schimonosit al păcatului…
Sacrificii
mi-e frică să merg noaptea prin viață
să bâjbâi
să nu-mi mai găsesc punctele cardinale
scara de bloc
cheia de la ușa iubitei
care mă ține de vreo trei zile flotant
noaptea toate blocurile se aseamănă între ele
mai bine rămân alături de ea
lipit de spatele ei ondulat în formă de S
ca o curbă extrem de periculoasă în drum
cu ochii deschiși
așteptând să se-ntoarcă spre mine
nu fără emoție
pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră
într-o femei vampir
știu că mă va devora până în zori
dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult
nu-mi place să sufăr
să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer
să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată
cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil
dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…