Zodii
Cineva îmi spunea că viața mea depinde de astre,
de constelațiile Sistemului nostru Solar,
de trecerea Soarelui în traiectoria sa ecliptică
peste cele douăsprezece câmpuri energetice al Cosmosului,
denumite zodii,
că ziua în care te naști se va afla sub influența unei planete din cele douăsprezece,
corepondente unui an, care are la rându-i douăsprezece luni,
și că această planetă în conjuncție cu Soarele îți determină inexorabil destinul
de pildă, dacă ești născut între martie și aprilie, în zodia berbecului, patronată de Marte,
vei fi un om năvalnic,
vei avea o căsătorie fericită și un renume de invidiat,
dacă te naști între aprilie și mai, sub influența lui Venus, în zodia taurului,
vei face mulți copii,
vei deveni bogat, dar poți, în egală măsură, să mori repede,
dacă vezi lumina Soarelui între mai și iunie, sub influența lui Mercur, în zodia gemenilor,
vei fi nehotărât, dual în tot ce faci și s-ar putea să ai o moarte năprastică la o conjuncție nefericită a Soarelui cu primejdiosul Mercur,
dacă te naști între iunie și iulie, sub predicarele Lunii, în zodia racului, vei avea parte de câștiguri și perderi, precedate sau urmate de moarte,
dacă te naști între iulie și august, sub influența Soarelui, în zodia leului, vei deveni foarte puternic și vei ajunge foarte sus,
dacă vei începe să faci umbră Pământului între august și septembrie, în sfera aceluiași Mercur, în zodia fecioarei,
vei fi nefericit în dragoste,
dacă se întâmplă să vii între septembrie și octombrie, sub grațiile lui Venus, în zodia balanței, vei fi marcat de timiditate și aplecare înspre creație,
dacă deschizi ochii între octombrie și noiembrie, sub puterea lui Pluto, vei deveni extrem de îndrăzneț și ahtiat după funcții înalte,
altceva e dacă te naști între noiembrie și decembrie, guvernat de Jupiter, în zodia săgetătorului, vei avea parte de faimă și bogăție,
capricornii născuți între decembrie și ianuarie, sub influențele lui Saturn, vor fi optimiști și perseverenți,
vărsătorii născuți între ianuarie și februare, sub voia lui Uranus, vor fi leneși, dar norocoși,
iar peștii născuți între februarie și martie, sub ocrotirea planetei Neptun, vor fi firi pasionale, luptătoari desăvârșiți și cu stare,
ne spun astrologii în fiecare dimineață la știri,
problema e că uneori influențele planetelor se suprapun,
că alteori se anulează reciproc între ele, la orice conjucție mai năbădăioasă cu Soarele
și te trezești cu destinul făcut flenduri,
zodia mea este aproape de sfârșitul anului,
iar până atunci sunt nevoit să trec prin toate zodiile cunoscute
fără să fiu influențat de niciuna,
o singură dată m-am rătăcit prin zodia gemenilor și era să mor,
Mercur retrogradase câteva grade spre jupiter
și mă prinse la mijloc…
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 29 septembrie 2018
Vizualizări: 1843
Poezii din aceiaşi categorie
Amintiri
Deschid cufărul cu amintiri
Cu infinitele cugetări,
Fie cu un iz memorabil,
Fie cu o tendință de inexplorabil.
Am supraviețuit chinurilor cu tăinicie
Care s-au transformat cu timpul în amintire,
Am simțit și din frumusețea vieții
Care și ea s-a isprăvit cât ai clipi...
Lacrimi de fericire dar și de durere,
Agonie și extaz,
Zâmbete și chinuri nedescrise,
Toate la un loc m-au decăzut
Și înălțat cu aceeași trăinicie,
Devenind o simplă amintire ...
Cercul Speranței
Într-o viață pozitivă
Sunt și zile negative
Fiind la fel de senzitivă
Ca și-n coduri inactive.
Furtună groaznică-ți sosește
Cât în minte-ți ripostezi
Dar, inima-ți zâmbește
Stând prin ploaie-s dansezi.
Fericirea, stă prin stele
Doar pe-acolo-mi amintesc
Cum erau visele mele
Lângă înger ca-s trăiesc.
De la dorința-n spre infinit
La speranța-n spre final
Ajuns-ar gândul ruginit
Visând ca-n infernal...
Infinitul sau sfârșitul,
Ambele vor mai sosi
Simțindu-se ca mitul
Ce-n timp călători...
Prin ceea ce te-omoară
Simți că mai trăiești
Nimic nu te doboară
Cât viața-ți răsfoiești.
08.12.24
Contrasens
Din ce a fost în viitor
Îmi amintesc,
Bătrân că mor.
Cum va fi însă în trecut,
Idee n-am,
Abia-s născut.
Jocuri de noroc
Sunt clipe când crezi că viața ta nu are nicio valoare,
dacă ai scoate-o la vânzare pe internet
sau la o casă de licitații,
n-ar licita nimeni.
- Eu aș zice să încerci, mai degrabă, la pocher
sau la ruletă, își dă cu părerea un mucalit,
care asistase absent la monologul meu de pe margini,
dar nici acolo nu-i sigur!
Crupierul cu jachetă neagră din piele dă vânt roții ruletei ,
apoi lansează bila de fildeș în sensul invers rotirii acesteia,
mai toți pariaseră cu dolari și lire sterline pe 36, roșu,
doar eu pariasem, cu viața,
fiindcă nu mai aveam altceva, pe 13, negru.
Simt timpul în spate ca pe o placă uriașă de plumb
în timp ce roata se-nvârte-ntr-un descrescendo cleios,
aud huruitul sacadat și continuu al rulmenților
dinăuntru ruletei,
fosnetul cartilor de blackjack,
zgomotul bilei care se invarte
și care se-oprește deodată pe zero,
fâșâitul lopățelei crupierului, trăgând înspre dânsul
toate jetoanele,
mormanele de bani,
viața mea convertită într-o bucată albastră de plastic.
- Următorul joc are miză o viață de om! anunță crupierul,
împingând jetonul meu înainte.
- Pas! refuzară jucătorii de la masă în cor!
- Foarte bine, merg eu! spuse o roșcată în vârstă
care se așease alături de mine. Plus tot ce-au pierdut proștii ăștia!
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.
Timpul
Timpul înapoi nu-l întorci,
Ca când s-au închis și niște porți.
Timpul, pierdut,
Nu-l întorci nou înnăscut.
Timpul pierdut e așa,
Parcă de acum pasărea nu-ți va mai cânta.
L-ai pierdut, nu-l mai întorci,
Printre chiar și cele scumpe roci.
Timpul cel de dimineață,
Precum,un fir rupt de ață.
Soarele parcă-i neburos,
Și nu-ți mai strălucește luminos.
Autor Zamurca Alina ❤️
Amintiri
Deschid cufărul cu amintiri
Cu infinitele cugetări,
Fie cu un iz memorabil,
Fie cu o tendință de inexplorabil.
Am supraviețuit chinurilor cu tăinicie
Care s-au transformat cu timpul în amintire,
Am simțit și din frumusețea vieții
Care și ea s-a isprăvit cât ai clipi...
Lacrimi de fericire dar și de durere,
Agonie și extaz,
Zâmbete și chinuri nedescrise,
Toate la un loc m-au decăzut
Și înălțat cu aceeași trăinicie,
Devenind o simplă amintire ...
Cercul Speranței
Într-o viață pozitivă
Sunt și zile negative
Fiind la fel de senzitivă
Ca și-n coduri inactive.
Furtună groaznică-ți sosește
Cât în minte-ți ripostezi
Dar, inima-ți zâmbește
Stând prin ploaie-s dansezi.
Fericirea, stă prin stele
Doar pe-acolo-mi amintesc
Cum erau visele mele
Lângă înger ca-s trăiesc.
De la dorința-n spre infinit
La speranța-n spre final
Ajuns-ar gândul ruginit
Visând ca-n infernal...
Infinitul sau sfârșitul,
Ambele vor mai sosi
Simțindu-se ca mitul
Ce-n timp călători...
Prin ceea ce te-omoară
Simți că mai trăiești
Nimic nu te doboară
Cât viața-ți răsfoiești.
08.12.24
Contrasens
Din ce a fost în viitor
Îmi amintesc,
Bătrân că mor.
Cum va fi însă în trecut,
Idee n-am,
Abia-s născut.
Jocuri de noroc
Sunt clipe când crezi că viața ta nu are nicio valoare,
dacă ai scoate-o la vânzare pe internet
sau la o casă de licitații,
n-ar licita nimeni.
- Eu aș zice să încerci, mai degrabă, la pocher
sau la ruletă, își dă cu părerea un mucalit,
care asistase absent la monologul meu de pe margini,
dar nici acolo nu-i sigur!
Crupierul cu jachetă neagră din piele dă vânt roții ruletei ,
apoi lansează bila de fildeș în sensul invers rotirii acesteia,
mai toți pariaseră cu dolari și lire sterline pe 36, roșu,
doar eu pariasem, cu viața,
fiindcă nu mai aveam altceva, pe 13, negru.
Simt timpul în spate ca pe o placă uriașă de plumb
în timp ce roata se-nvârte-ntr-un descrescendo cleios,
aud huruitul sacadat și continuu al rulmenților
dinăuntru ruletei,
fosnetul cartilor de blackjack,
zgomotul bilei care se invarte
și care se-oprește deodată pe zero,
fâșâitul lopățelei crupierului, trăgând înspre dânsul
toate jetoanele,
mormanele de bani,
viața mea convertită într-o bucată albastră de plastic.
- Următorul joc are miză o viață de om! anunță crupierul,
împingând jetonul meu înainte.
- Pas! refuzară jucătorii de la masă în cor!
- Foarte bine, merg eu! spuse o roșcată în vârstă
care se așease alături de mine. Plus tot ce-au pierdut proștii ăștia!
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.
Timpul
Timpul înapoi nu-l întorci,
Ca când s-au închis și niște porți.
Timpul, pierdut,
Nu-l întorci nou înnăscut.
Timpul pierdut e așa,
Parcă de acum pasărea nu-ți va mai cânta.
L-ai pierdut, nu-l mai întorci,
Printre chiar și cele scumpe roci.
Timpul cel de dimineață,
Precum,un fir rupt de ață.
Soarele parcă-i neburos,
Și nu-ți mai strălucește luminos.
Autor Zamurca Alina ❤️
Alte poezii ale autorului
Saturație
am încercat să gândesc cât mai puțin
despre ce mi se întâmplă în fiecare zi
când deschid ochii
și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții
în inimă
fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale
începând cu sufletul
izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii
amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei
cu parfumul Mariei
care-mi face micul dejun
și tropăitul vieții pe scări
încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi
după modelul folosit cu amanta
în oglindă
acceptând motivații iraționale
precum vinovăția ancestrală a ființei
de a fi
fără s-o întrebe nimeni
în prealabil…
Alogaritmi
Nu mai aveam o lacrimă să plâng
mi-erau ochii uscați precum nisipul din deșertul Atacama
în timp ce gravitam pe-orbita sferică a unui gând
simțind cum mă pândește de pe margini teama
Treceau pe lângă mine quasari, comete, stele moarte,
spre cimitirul cosmosului, a-ntunecatei sale pegre,
în geometrii din cele mai abstracte
sau dispărând subit în găurile negre
Pierduses traiectoria inițială
și mă-ndreptam spre haos, fără un cuvânt
precum un Don Quijote de la Mancha, fără fală,
în lupta sa eternă cu morile de vânt.
din gândul meu, cu aripi de lăcustă,
asemeni neutronului dintr-un atom
am revenit încet-încet în lumea asta-ngustă,
în ciurul lui Eratostene, alogaritmul cel mai simplu pentru OM...
Resemnare
de fapt, nu știu ce caut
ce mai caut
la anii mei n-ar mai trebui să caut nimic
de-a lungul vieții am strâns tot felul de lucruri
nu mai am loc
debaraua mea e plină de cutii sigilate și de cadavre
nici nu-ți închipui cum e să trăiești într-un asemenea cimitir
clandestin
să ștergi cel puțin o dată pe an
praful de pe schelete
să dai acatiste în fiecare duminică
și pomeni
să păstrezi o relație cordială cu morții
nu
nu mai umblu după nimic
n-am ce să mai caut
zău
am găsit tot ce mi-am dorit
nimic n-a meritat și nu merită atâta efort
uneori aceste lucruri vin și singure
noi însă ne grăbim întodeauna prea mult
încercăm s-o luăm înaintea timpului
îmi ajunge
nu-mi mai doresc decât să rămân singur
cu scheletele mele prăfuite
al meu însumi…
Status-quo
nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri
ca și când n-ar fi
nu cred că îmi aparține această alegere
toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie
nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă
fără să-ți trezești sufletul adormit
nu te poți lipsi de lucrurile mici
prozaice
pe care le faci zilnic
cum ar fi sărutul matinal
pe inimă
cafeaua
micul dejun
răsucirea cheii în contactul mașinii
oprirea la semafor
reflexe distorsionate ale ochiului
coșmarul oricărei alegerii
e ca atunci când arunci cu o piatră în mijlocul bălții
și apar valuri…
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!
Saturație
am încercat să gândesc cât mai puțin
despre ce mi se întâmplă în fiecare zi
când deschid ochii
și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții
în inimă
fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale
începând cu sufletul
izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii
amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei
cu parfumul Mariei
care-mi face micul dejun
și tropăitul vieții pe scări
încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi
după modelul folosit cu amanta
în oglindă
acceptând motivații iraționale
precum vinovăția ancestrală a ființei
de a fi
fără s-o întrebe nimeni
în prealabil…
Alogaritmi
Nu mai aveam o lacrimă să plâng
mi-erau ochii uscați precum nisipul din deșertul Atacama
în timp ce gravitam pe-orbita sferică a unui gând
simțind cum mă pândește de pe margini teama
Treceau pe lângă mine quasari, comete, stele moarte,
spre cimitirul cosmosului, a-ntunecatei sale pegre,
în geometrii din cele mai abstracte
sau dispărând subit în găurile negre
Pierduses traiectoria inițială
și mă-ndreptam spre haos, fără un cuvânt
precum un Don Quijote de la Mancha, fără fală,
în lupta sa eternă cu morile de vânt.
din gândul meu, cu aripi de lăcustă,
asemeni neutronului dintr-un atom
am revenit încet-încet în lumea asta-ngustă,
în ciurul lui Eratostene, alogaritmul cel mai simplu pentru OM...
Resemnare
de fapt, nu știu ce caut
ce mai caut
la anii mei n-ar mai trebui să caut nimic
de-a lungul vieții am strâns tot felul de lucruri
nu mai am loc
debaraua mea e plină de cutii sigilate și de cadavre
nici nu-ți închipui cum e să trăiești într-un asemenea cimitir
clandestin
să ștergi cel puțin o dată pe an
praful de pe schelete
să dai acatiste în fiecare duminică
și pomeni
să păstrezi o relație cordială cu morții
nu
nu mai umblu după nimic
n-am ce să mai caut
zău
am găsit tot ce mi-am dorit
nimic n-a meritat și nu merită atâta efort
uneori aceste lucruri vin și singure
noi însă ne grăbim întodeauna prea mult
încercăm s-o luăm înaintea timpului
îmi ajunge
nu-mi mai doresc decât să rămân singur
cu scheletele mele prăfuite
al meu însumi…
Status-quo
nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri
ca și când n-ar fi
nu cred că îmi aparține această alegere
toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie
nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă
fără să-ți trezești sufletul adormit
nu te poți lipsi de lucrurile mici
prozaice
pe care le faci zilnic
cum ar fi sărutul matinal
pe inimă
cafeaua
micul dejun
răsucirea cheii în contactul mașinii
oprirea la semafor
reflexe distorsionate ale ochiului
coșmarul oricărei alegerii
e ca atunci când arunci cu o piatră în mijlocul bălții
și apar valuri…
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!