Liniste

Dezbraca ma de miliarde de culori,

Ca sa pictez un rasarit de soare pe cerul plin de nori...

Dezbraca ma de vise, acolo unde, toate luminile sunt stinse,

Sa se prefaca n stele cazatoare,pe cerul unde soarele nu mai rasare...

Dezbraca ma de lacrimi...sa se inunde o lume ntreaga,si al meu pamant secatuit sa se adape...

O noua viata sa rasara, prin fir de iarba proaspat si printr un gand de primavara...

Dezbraca ma de a mea singuratate cu care am trait atatea vieti,cu care am trait si dupa moarte...

De care m am indragostit atat de tare , ca pictorul de a lui muza ce n suflet i a turnat culoare...

Dezbraca ma de amintiri...sa uit ca a mai fost ceva in urma mea, caci eu nu mai sunt eu,

Si timpul nu mai e timp si nici iubirea si trecutul nu si mai aduc aminte cine sunt...

Dezbraca ma de ea...de gandul ca acolo undeva departe,

Ea inca ma asteapta, sa stam de vorba, la o cafea, 

Dar ce sa i spun  eu Doamne oare...

Dezbraca ma de frici...sa mi regasesc curajul de a ma ntoarce din nou la carma barcii mele,

Lasata in deriva sa se ciocneasca de miile de stanci...

Sa ma intorc din nou la mine si sa ma iau in brate...soptindu mi la ureche...

Ca totul va fi bine...

Dezbraca ma de tot...de dor si de amor...de timpul trecator...

Dezbraca ma  de ar fi sa mor, la o margine de lume, pe iarba intins cu trupul gol...

Dezbraca ma acolo de chinuri si pacate...dezbraca ma de mine...

S arat lumii intregi cum e sa razi...sa plangi...sa suferi...de prea multa iubire...

In noaptea mintii mele, acolo ma scufund cu totul,

cladind din mii de stele,o lume plina de mistere...

In noaptea mintii mele un mandru tanar se arata,

purtand pe cap coroana de lumini si spini, ce drumul

inainte ii vegheaza...

In noaptea mintii mele toti demonii incep sa urle,

gonind spre mandrul tanar ce la o margine de timp acum el sede...

In nopatea mintii mele, o mare de durere se tot scurge, din trupul cel ranit in lupte grele,

cu demoni si cu ingeri, ce au pierit,

ca din infernul de intuneric un mandru soare sa rasara,in fiecare zi la infinit...

In noaptea mintii mele, iubirea geme trista...acolo intr un colt uitat de lume si de timp,

acolo unde se incheie orice drum...

acolo unde totul se preface n scrum...

In noaptea mintii mele, nici somnul nu vrea sa se arate, gonit de zgomotul asurzitor

ce mi tiuie n timpane...

In noaptea mintii mele, e liniste, e dor si e amor,

dar nu i de aici din asta lume,

ci din a mea pe care o cunosc atat de bine...

In noaptea mintii mele, incep s apara multe stele,

iar eu care odinioara uimit priveam spre ele,

acum, privirea imi intorc spre un alt cer,mult mai frumos si mult mai luminos,

E cerul artei mele, pe care am pictat atatea mii de alte stele...

In noaptea mintii mele, s au adunat atat de multe ganduri,

din care incep sa zboare,

spre infinitul cosmos cuvinte calatoare...

In noaptea mintii mele, sunt eu cele ce pazeste ,asa nepasator,nemuritor si rece

un templu grandios ce ascunde n el pe mandrul tanar care n a incetat vreodata ca sa spere,

Ca lui iubire il va gasi in noaptea mintii mele...

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Vreau sa te indragostesti de ceea ce e scris printre cuvinte...

De printul din povestea ta,

Care intr o noapte ti a lasat sub perna, o floare de nu ma uita...

Si in vis , te a sarutat pe frunte,

Pe masa, ti a lasat o scrisoare,

In gand ti a pus culoare.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Strainul din tren , care a trecut, zambind pe langa tine,

Cu sufletul impovarat de la  rucsacul plin cu vise

Poate ca nici n ai observat,

Sau poate nici nu ti a pasat,

Insa pe cerul intunecat ,la milioane de ani lumina departare,

Din praf si din lumina, din cuvinte ratacitoare,

O noua stea a rasarit,

Acolo unde , pentr o secunda, timpul s a oprit.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Cuvintele mele sunt doar pe o foaie alba ,

Sunt momente de refectie totala,

De singuratate scaldata in cerneala.

Sunt ganduri salbatice care vaneaza, ucid orice privire cand o intalnesc,

Cu fluturii ce se agita in stomac, ele nu se hranesc.

Prada lor ,esti tu si a ta iubire,

Nu te indragosti de mine.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Vreau sa te indragostesti de o mare albastra,

Acolo unde pamantul o imbratiseaza.

Sa te lasi prada apusului rosu de soare,

Acolo unde cerul plin de stele,

Se scufunda in mare.

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Mai bine indragostestete , de un portret cu tine in acrilice,

Un tablou pe panza, intr un muzeu,

Indragostestete de el , asa cum m am indragostit si eu...

Nu vreau sa te indragostesti de mine,

Nu te indragosti de bratele straine,

De o atingere fierbinte,

Care se stinge repede , intr o clipa de nostalgie.

Indragostestete mai bine de o poezie,

De versurile calde

De rimele suave

De o melodie care curge,

Pe fundalul unui lumi ce arde,

De o liniste deplina,

De un zambet sincer in oglinda

De o conversatie in doi pe canapea,

Langa o ceasca de cafea,

Nu te indragosti de mine ,draga mea.

Unui fumător

De copil el a fumat,

Pentru noi a fost mister,

Dar de azi ne-a anunţat,

Că se simte exact ca-ncer.

Nedumerire

Vă întreb, fără să supăr,

Să-mi răspundă-un omolog,

De stomac, eu dacă sufăr,

De ce nu merg la stomatolog?

Fanatism

Cu Poşta Română, eu nu lucrez,

Şi toţi, să spun de ce, îmi cer…

Ei bine, vă divulg acest mister,

Eu sunt de mic: Fan – Courier.

Halterofil

Halterofil cu foarte mare palmares,

Dar pentru sine poartă o mare ură,

A încercat mereu dar fără de succes,

Ca să-şi ridice, nivelul de cultură.

Obezitate

E supraponderală a mea vecină,

M-am întâlnit cu ea lângă tufişuri,

Şi pare genul de femeie fină,

La care nu prea merge cu ocolişuri.

Vânătorul

Am drept vecin un vânător,

Dar nu găseşti trofeu în casa sa,

Şi nu-i un lucru întâmplător,

Fiindcă trage numai la măsea.

Uleiul

La suprafaţă a ieşit,

Uleiul foarte supărat,

Spunând că e năpăstuit,

Căci prea la icre e frecat.

Unuia cu multe minusuri

Face socoteli ce-i dă cu plus,

Și analizele la sinusuri,

Căci cineva deştept i-a spus,

Că are multe minusuri.

Unei grase

A aşteptat grăsuna rezultatul,

Şi da, va fi angajată mâine…

A terminat-o cu oftatul,

Căci va putea mânca o pâine.

Vorbă din popor

S-a dovedit a fi real,

Acea vorbă ce la ea socot,

Am văzut aseară în bar,

Cum doi ciungi beau cot la cot.

cu ochiul stâng arunc o privire rebelă
printr-o lentilă,
așez o felie de pământ pe lamelă
și-ascult,
privirea se zbate, devine febrilă,

cumva nu-nțelege și nu poate concepe mai mult.
țărâna amorfă arată ca un fagure într-un stup
cu mii de romburi și mii de striații,
percep peste tot mișcări de-a valma și-n grup
și aud, mai ales, respirații.

adaug o picătură de sânge pe lamă subțire,
mai pun și-un bob de lumină,
aceleași forme bizare mi se-nfing în privire
și se prind ca niște magneți de retină.

încerc să-nțeleg și deschid ochiul drept,
mirajul dispare subit, ca o imagine sumbră,
lentila își lasă fruntea de sticlă în piept
într-un amestec caleidoscopic de lumină și umbră.

Uneori vreau doar să cad în gol

De la atâția metri câți nu există

Să știu când o s-ajung la sol

Nu o să mor, orice dorință

Orice dorință aș avea 

Nimic nu e cum eu aș vrea

Și-așa că vreau să cad, să cad în gol

Și orice oameni întâlnesc

Pot numai să dezamăgească 

Simt un nerost ce mi-l lungesc 

Și mi-l repet, și îmi repet 

Că sunt aici să îți fac bine

Dar dintre toți, doar eu iubesc 

Și dintre toți, mă minți pe mine

Aș vrea să urc, puțin mai mult

Că poate mi-e puțin mai bine 

De lume eu aș vrea să uit 

Cum a uitat și ea de mine

Și-aș vrea să cad, să cad în gol

Și jos să nu m-aștepte nimeni 

Când mă vei căuta la sol

Să-ți amintești c-am fost cu tine

Și să te minți că mă iubești 

Așa cum minte toată lumea 

Că eu, orice nevoie am 

Nu pare să o împliniți niciuna

Amintirea nedorita 

A locurilor ce au urmat ,

Învinge gradul meu de a gândi 

Împovărat de ce eram 

Amestecat de conținuturi 

Și colturi ale mintii lor ,

Forțat trăind sub ochii lor,

Formând totuși doar o umbra.

Neatinsul necuprins 

Nemarginitul infinit al fericirii,

Crezând ca însuși e nimic 

Preludiu mort de a credea 

Curând ca am sa I simt prezenta.

Nici ieri și azi 

Nu le cunosc, 

Nici nu sper la un mâine;

Cunoașterea ce o cunosc 

Mi se pare o iluzie .

Străbat plângând, nefericit 

Drumuri de constelații, 

Și umbra cerurilor le înconjor 

Cuprinzandule cu bratul .

Abominatia de oameni 

Ce tot mereu se tot răresc ,

Incoltind forme stranii 

Ce tot mereu se înmulțesc. 

Tot în jur e un delir 

Chiar nu I pasa nimănui...

        Benghe selena- morala lumii

Unde stralucesti tu, Luna?

Asta seara cand eu plang?

Vreau toti norii sa se -adune

Sa nu te mai vad nicicand!

Unde stralucesti tu, Soare?

Asta zi cand eu ma sting?

Poti sa iti imaginezi tu oare?

Lacrimi grele-n Cer senin?

Unde stralucesti Lumina?

Astă noapte cand eu zac,

Poti sa fii asa naiva?

Sa nu vezi ca eu ma zbat.

Unde stralucesti tu, Viata?

Asta zi cand ma destram

Atârnând  de-un un fir de ata

Las in urma tot ce am.

Esti in bratele multimii,
oare cum te trag de gind?
Timpul tau le apartine
esti fugarul cel de rind.

Tu te lunici prin parerea
Vorba teai vindut plingind.
Omul merge in tacere,
Tu vorbesti doar nu la timp. 

Deci teai descaltat de minte
Vei zburda pustiul dens
Dar naiv pina la capat
Tot multimea ai ales.