Întrebări ciudate
De ce Pasărea poate să zboare?
De ce nu eu chiar dacă na-m aripi?
De ce profesorii nu mă cred scriitoare?
Chiar dacă am abilitatea să compun poezii ?
De ce creația mea numai are valoare?
Dacă mi-se pare o operă ideală?
De ce în fiecare zi nu este sărbătoare?
Chiar dacă în fiecare minut se întâmplă ceva?
De ce etapele lumii nu sunt ușoare?
Chiar dacă mi-se pare așa?
De ce orașele nu sunt popoare?
Chiar dacă aș putea spune oricum?
De ce planeta nu-i soare?
Dacă e parcă sunt lucruri la fel?
De cum se mișcă ale mele picioare?
Dacă eu nu le oblig?
De cum pe pământ a apărut câte o floare?
Dacă nu a știut?
De ce apa nu are culoare?
Și de ce nu are răspuns?
De ce bătaia așa de tare doare?
Dacă poți să simți nimic?
Autor: Nicoleta Postovan
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Metaforic
Data postării: 24 noiembrie 2024
Vizualizări: 243
Poezii din aceiaşi categorie
doar marea/1
ascultând tăcerea din
sfintele locașuri de rugăciune,
simt
adierile calde ale cristalelor
în forma de spice de grâu,
ce-mi ating
genele.
zboruri deasupra zidurilor circulare/1
zeul
sub mâlul absențelor,
tânjește după o zi cu soare...
coasa privirii-nfometată
seceră
tot albastrul cerului
brăzdat de păsări gâlâgioase.
zboruri
deasupra zidurilor de piatră-
largi ecrane, pe care se reflectă
zâmbetele și scălâmbăielile comedianților,
aducându-ne aminte de
călăreții celui de-al noulea semn.
printre coloane de fum și foc,
rămășițe din adăposturile subterane,
țipete de copii,
spaime
și pașii-nlânțuiți ai doctorlui husan abu safyya
cutremură orizontul.
pe un schelet de dorințe
își face cuib
un conflict spiritual.
răutatea nu are-ascunzătoare perfectă:
e un vulcan activ, distrugător.
doar inima hrănită cu lumină și pace
e un adăpost stabil.
Petale de lacrimi
O lacrimă pică, o alta apare.
Le prinde pământul într-o-mbrățișare
Și cu un sărut el le pune-n culori,
Apoi le transformă-n petale de flori.
Sunt catifelate petale de șoapte,
Cu umbre de dor tainic înmiresmate,
Desprinse din fința iubirii curate
Și strânse-n flori sfinte și imaculate.
Ce-ți mângâie mintea-ți desmiardă privirea,
Parfumul te-atinge, ți-mbată simțirea,
Petale de flori din petale de lacrimi,
Desprinse din suflete pline de patimi.
Petale de lacrimi din vise mărețe,
Petale de flori din iubiri îndrăznețe,
Petale de lacrimi de suflet semeț
Tîrât prin noroi și plătit cu dispreț.
Petale de geniu cu capul plecat,
Călcat în picioare și greu judecat.
Petale de gânduri nepuse în fapte
Sau neînțelese și-apoi spulberate.
Dar, iată, în valuri și vântul rebel!
Din flori le răpește, le duce cu el,
În roi rotitor de nebune culori,
Le fură, le-nalță, le-mprăștie-n zări.
Minuni risipite în zile senine
Și ne-nfăptuite în clipe divine,
Se-nalță-n văzduhuri gonite mereu
Și-atinse de ploaie, devin curcubeu.
Epilog
Pașii tăi sunt ecouri într-un timp ce nu se oprește,
și fiecare mișcare adâncește cu un pas iubirea,
dar rămâne între noi un vid nespus,
un gol pe care amândoi îl completăm în tăcere.
Grosso modo
forma mea se schimbă în fiecare zi
după cum răsare Soarele
sau cântă păsările
încerc zădarnic să rămân în mine
în omul de-acum
să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului
memoria mea asimptotică
ancestrală
acea de vânător
de culegător de fructe și scalpuri
sărind din epocă în epocă
din genă în genă
și regăsindu-mă mirat pretutindeni
în tot ce-am fost de-a lungul milioanelor de ani de istorie
adunat la un loc
într-o arhivă a evoluției
digitalizată
inaccesibilă înțelegerii mele
împovărătoare
infiltrându-se insidios
în locurile mele de restriște
în arborele meu genealogic de la Facere
desconspirînd omul cavernelor
canibalul
regele zeu al Egiptului
creștinul din amfiteatrele romane
sfârtecat de leii
gladiatorul nemilos
migratorul sălbatic
maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre
renascentistul îndrăgostit de arte
internautul perplex și extatic
da
forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții
într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente
din mine
care mă înspăimântă
descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur
în măsură să-mi asum viața
n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic
deschis cu mult înainte de naștere…
De vrei...!
De vrei tu lumea s-o cunoști
Întreabă vântul,
El este cel ce poartă vești
Culese de pe-ntreg pământul
De vrei să urci și să cobori
Atent să fii la treaptă,
Iar când poteca rătăcești
Nu dispera și luptă
De vrei să te cunoască omul
Nu te ascunde,
Aruncă masca, arată-ți chipul
Ca nu cumva să te confunde
De vrei s-atingi luna cu mâna
Te suie sus pe nor,
Și spune-i ei ce te frământă
Și cere-i sfat și ajutor
De vrei cuiva să-i ceri iertare
Nu amâna că timpul trece,
Și vei purta mereu povara
Celor ce-au trebuit să plece
De vrei în adevăr tu să trăiești
Uită minciuna,
Fii înțelept în tot ce zici
Evită bezna și caută lumina
De vrei să fii iubit de semeni
Iubire dăruiește,
Și sigur vei fi răsplătit
De Cel de Sus ce ne iubește
De vrei, nu vrei, îmbătrânești
Ca-așa-i lumea lăsată,
Și anii trec nu se opresc
Și tot mai des repeți..a fost odată!
doar marea/1
ascultând tăcerea din
sfintele locașuri de rugăciune,
simt
adierile calde ale cristalelor
în forma de spice de grâu,
ce-mi ating
genele.
zboruri deasupra zidurilor circulare/1
zeul
sub mâlul absențelor,
tânjește după o zi cu soare...
coasa privirii-nfometată
seceră
tot albastrul cerului
brăzdat de păsări gâlâgioase.
zboruri
deasupra zidurilor de piatră-
largi ecrane, pe care se reflectă
zâmbetele și scălâmbăielile comedianților,
aducându-ne aminte de
călăreții celui de-al noulea semn.
printre coloane de fum și foc,
rămășițe din adăposturile subterane,
țipete de copii,
spaime
și pașii-nlânțuiți ai doctorlui husan abu safyya
cutremură orizontul.
pe un schelet de dorințe
își face cuib
un conflict spiritual.
răutatea nu are-ascunzătoare perfectă:
e un vulcan activ, distrugător.
doar inima hrănită cu lumină și pace
e un adăpost stabil.
Petale de lacrimi
O lacrimă pică, o alta apare.
Le prinde pământul într-o-mbrățișare
Și cu un sărut el le pune-n culori,
Apoi le transformă-n petale de flori.
Sunt catifelate petale de șoapte,
Cu umbre de dor tainic înmiresmate,
Desprinse din fința iubirii curate
Și strânse-n flori sfinte și imaculate.
Ce-ți mângâie mintea-ți desmiardă privirea,
Parfumul te-atinge, ți-mbată simțirea,
Petale de flori din petale de lacrimi,
Desprinse din suflete pline de patimi.
Petale de lacrimi din vise mărețe,
Petale de flori din iubiri îndrăznețe,
Petale de lacrimi de suflet semeț
Tîrât prin noroi și plătit cu dispreț.
Petale de geniu cu capul plecat,
Călcat în picioare și greu judecat.
Petale de gânduri nepuse în fapte
Sau neînțelese și-apoi spulberate.
Dar, iată, în valuri și vântul rebel!
Din flori le răpește, le duce cu el,
În roi rotitor de nebune culori,
Le fură, le-nalță, le-mprăștie-n zări.
Minuni risipite în zile senine
Și ne-nfăptuite în clipe divine,
Se-nalță-n văzduhuri gonite mereu
Și-atinse de ploaie, devin curcubeu.
Epilog
Pașii tăi sunt ecouri într-un timp ce nu se oprește,
și fiecare mișcare adâncește cu un pas iubirea,
dar rămâne între noi un vid nespus,
un gol pe care amândoi îl completăm în tăcere.
Grosso modo
forma mea se schimbă în fiecare zi
după cum răsare Soarele
sau cântă păsările
încerc zădarnic să rămân în mine
în omul de-acum
să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului
memoria mea asimptotică
ancestrală
acea de vânător
de culegător de fructe și scalpuri
sărind din epocă în epocă
din genă în genă
și regăsindu-mă mirat pretutindeni
în tot ce-am fost de-a lungul milioanelor de ani de istorie
adunat la un loc
într-o arhivă a evoluției
digitalizată
inaccesibilă înțelegerii mele
împovărătoare
infiltrându-se insidios
în locurile mele de restriște
în arborele meu genealogic de la Facere
desconspirînd omul cavernelor
canibalul
regele zeu al Egiptului
creștinul din amfiteatrele romane
sfârtecat de leii
gladiatorul nemilos
migratorul sălbatic
maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre
renascentistul îndrăgostit de arte
internautul perplex și extatic
da
forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții
într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente
din mine
care mă înspăimântă
descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur
în măsură să-mi asum viața
n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic
deschis cu mult înainte de naștere…
De vrei...!
De vrei tu lumea s-o cunoști
Întreabă vântul,
El este cel ce poartă vești
Culese de pe-ntreg pământul
De vrei să urci și să cobori
Atent să fii la treaptă,
Iar când poteca rătăcești
Nu dispera și luptă
De vrei să te cunoască omul
Nu te ascunde,
Aruncă masca, arată-ți chipul
Ca nu cumva să te confunde
De vrei s-atingi luna cu mâna
Te suie sus pe nor,
Și spune-i ei ce te frământă
Și cere-i sfat și ajutor
De vrei cuiva să-i ceri iertare
Nu amâna că timpul trece,
Și vei purta mereu povara
Celor ce-au trebuit să plece
De vrei în adevăr tu să trăiești
Uită minciuna,
Fii înțelept în tot ce zici
Evită bezna și caută lumina
De vrei să fii iubit de semeni
Iubire dăruiește,
Și sigur vei fi răsplătit
De Cel de Sus ce ne iubește
De vrei, nu vrei, îmbătrânești
Ca-așa-i lumea lăsată,
Și anii trec nu se opresc
Și tot mai des repeți..a fost odată!
Alte poezii ale autorului
Cele limbi ale lumii
În lume sunt mii de limbi,
De exemplu albaneză,
Chiar nu știu toate,
De exemplu și engleză,
Toate sunt neobișnuite,
Română, rusă și franceză,
Greacă, coreeană și arabă,
Italiană, spaniolă și japoneză,
E o listă de cuvinte,
Trebuie să le ții minte,
Germană, daneză și portugheză,
Neerlandeză, Hindi și bengaleză,
Sunt mai multe dar nu le știu,
Cred că mai deșteaptă o să fiu...
Autor: Nicoleta Postovan
Costurile magazinului
Un leu un fruct,
Cinci lei un product.
Autor: Nicoleta Postovan
Strofă de două versuri
La dentist
La dentist, îmi este frică,
E o problemă mititică,
Uneori e dureros,
Dințișorul, îi furios.
Autor: Nicoleta Postovan
Soare
Soare blând,
Ușor luminând,
Și razele zboară ,
Ca o comoară.
Autor: Nicoleta Postovan
Fructele și legumele toamnei
Toamnă, toamnă,
Cu găleata apă toarnă,
Poama, poama,
Dulce ca și mama,
Dovlecei, dovlecei,
Gustoși și măricei,
Mere, mere frumușele,
Gustoșele, mititele,
Dar cu ele, dinții pierzi,
Și apoi nu îi mai vezi,
Cartofei, cartofei,
Îi înmoi cu ulei,
Ceapă, ceapă,
Parcă te înțeapă.
Autor: Nicoleta Postovan
Mămica mea
Mama e zeița mea,
Și eu stau mai mult cu ea,
Îmi vorbește doar de bine,
Mă iubește mult pe mine.
Autor: Nicoleta Postovan
Cele limbi ale lumii
În lume sunt mii de limbi,
De exemplu albaneză,
Chiar nu știu toate,
De exemplu și engleză,
Toate sunt neobișnuite,
Română, rusă și franceză,
Greacă, coreeană și arabă,
Italiană, spaniolă și japoneză,
E o listă de cuvinte,
Trebuie să le ții minte,
Germană, daneză și portugheză,
Neerlandeză, Hindi și bengaleză,
Sunt mai multe dar nu le știu,
Cred că mai deșteaptă o să fiu...
Autor: Nicoleta Postovan
Costurile magazinului
Un leu un fruct,
Cinci lei un product.
Autor: Nicoleta Postovan
Strofă de două versuri
La dentist
La dentist, îmi este frică,
E o problemă mititică,
Uneori e dureros,
Dințișorul, îi furios.
Autor: Nicoleta Postovan
Soare
Soare blând,
Ușor luminând,
Și razele zboară ,
Ca o comoară.
Autor: Nicoleta Postovan
Fructele și legumele toamnei
Toamnă, toamnă,
Cu găleata apă toarnă,
Poama, poama,
Dulce ca și mama,
Dovlecei, dovlecei,
Gustoși și măricei,
Mere, mere frumușele,
Gustoșele, mititele,
Dar cu ele, dinții pierzi,
Și apoi nu îi mai vezi,
Cartofei, cartofei,
Îi înmoi cu ulei,
Ceapă, ceapă,
Parcă te înțeapă.
Autor: Nicoleta Postovan
Mămica mea
Mama e zeița mea,
Și eu stau mai mult cu ea,
Îmi vorbește doar de bine,
Mă iubește mult pe mine.
Autor: Nicoleta Postovan